Revista Art-emis
Minoritarii antiromâni, Mișcarea Legionară și Legea 217/2015 (1) PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. Corvin Lupu   
Miercuri, 09 Decembrie 2015 22:31

217/2015 = Legea-fără-de-legeO.U.G. 31/2002 completată şi adăugită a fost finalizată prin Legea 217/2015

De curând a fost promulgată de președintele minoritar al României, Klaus Johannis, Legea 217/2015 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență 31/2002, transformată în Legea 107/2006. Legea nu a avut avizul S.R.I. și nici al comisiilor de specialitate ale Parlamentului. Legea nu a fost supusă dezbaterii publice și s-a adoptat la sfârșitul sesiunii parlamentare, opiniei publice distrăgându-i-se atenția prin mediatizarea excesivă a conflictului președinte-prim-ministru, a celui din interiorul P.S.D. și a altor mărunțișuri din viața socială, într-o perioadă dominată de caniculă și de preocuparea românilor privitoare la concedii. Cu alte cuvinte, legea aceasta a fost promovată „pe șest", hoțește-mișelește, agravând poliția politică și cenzura din societatea românească, în același timp lovind în simboluri ale spiritului național românesc, care este un nucleu sensibil al națiunii române. Spiritul național românesc se valențează în timp, prin acumulări care se fac în momente istorice importante. Spiritul național românesc este cel mai puternic vizat de către acaparatorii străini și minoritari ai României. De aceea, consider că este important să rog cititorii să zăbovească și să acorde atenție celor la care ne vom referi mai jos. Faptul că Ordonanța 31/2002 este una nedemocratică și antiromânească este un adevăr care a fost probat în repetate rânduri în spațiul public. Și eu m-am referit la ea, de mai multe ori. La timpul potrivit, cea mai elocventă argumentație împotriva Ordonanței 31/2002, emanată de evrei și promovată tot de un minoritar, prim-ministrul Adrian Năstase (țigan), mi s-a părut cea a greu egalabilului istoric și patriot român, istoricul Gheorghe Buzatu, pe atunci vicepreședinte al Senatului României. Ordonanța a fost respinsă de Parlamentul României și cu asta ar fi trebuit să fie gata orice fel de continuare a discuțiilor. Dar nu a fost așa. România trebuia să fie îngenunchiată, înainte de a fi culcată la pământ, întoarsă cu fața în sus și ținută cu piciorul pe gât. Ca urmare, prin șiretlicuri pe care ca istoric le-am identificat adeseori în atitudinile judeo-bolșevice de după Al Doilea Război Mondial și de după lovitura de stat de la 22 decembrie 1989, ca și în timpul actualei conduceri de către minoritari a României, același A. Năstase, împreună cu șeful statului de atunci, minoritarul etnic Ion Ilici Iliescu (25% evreu, 50% țigan, 25% român), au găsit formula de a încălca democrația fals trâmbițată timp de 25 de ani. Astfel, în anul următor, 2003, liderii F.S.N., aripa P.D.S.R., au organizat un referendum pentru modificarea Constituției României, în care, printre alte prevederi care au afectat ființa națională (dreptul străinilor de a cumpăra pământul României, desființarea serviciului militar obligatoriu etc.), la care nu am să mă refer, au introdus și adoptarea tacită, ca modalitate de promovare a intereselor, chiar dacă reprezentanții poporului nu le vor accepta în viitor. După stagiul petrecut la sertar, Ordonanța 31/2002 a fost adoptată tacit de Parlament și transformată în lege, în anul 2006.

În 2005, în baza acestui „act normativ" am avut onoarea să fiu acționat în justiție, atât de Muzeul Memorial al Holocaustului din Washington, cea mai înaltă agenție de poliție ideologică a evreimii mondiale, cât și de Federația Comunităților Evreiești din România. Eu cred că ura cu care m-au tratat pe mine în numeroasele articole din ziare, de la posturile de radio „Vocea Americii", „Europa Liberă", „BBC" și „Radio France International", toate aflate sub influență şi control evreiesc, ca și în memoriile evreiești împotriva mea, adresate autorităților române (ale Ministerului Justiției, Ministerului Învățământului, Guvernului, Ministerului Culturii, Consiliului Județean Sibiu, Prefecturii Sibiu, Primăriei Sibiu, Universității „Lucian Blaga" din Sibiu), nu este doar ura mai marilor evrei împotriva mea, respectiv a unei persoane, un profesor și împotriva adevărurilor probate științific pe care le-am afirmat în articolul „Impactul problematicii Holocaustului asupra României contemporane şi aspecte ale relaţiilor dintre români şi evrei", articol publicat în revista „Transilvania", serie nouă, Anul XXXIV (CX), nr. 3/2005 și în alte articole, pe care l-au invocat în plângerea penală făcută. Eu am simțit și, după îndelungi reflecții, am identificat o ură a denigratorilor mei evrei împotriva românilor și naționalismului românesc, cel care, de-a lungul istoriei, a identificat mereu abuzurile făcute de evrei, pe parcursul îndelungatelor lor eforturi pentru acapararea României. Câștigul de cauză pe care eu l-am avut în Justiție, în toate etapele procesuale, i-a înverșunat și mai tare pe antiromâni și i-a făcut să mă submineze, în secret, crezând că eu nu voi afla. Dar despre asta, cu alt prilej. Această acaparare a României este astăzi o realitate pe care, în anul 2007, a recunoscut-o chiar și președintele Israelului, Shimon Peres, care a vorbit public despre „cumpărarea României" de către evrei. Faptul că atât Parchetul, cât și instanța de judecată care a judecat plângerea evreilor împotriva rezoluțiilor Parchetului favorabile mie, cât și Guvernul României, care, prin C.N.C.D., le-a respins de asemenea plângerea, nu i-a descurajat să-și continue activitatea de intimidare a oricărui cercetător/investigator/jurnalist/profesor/etc., care ar mai fi dispus să conteste exagerările, uneori de-a dreptul obraznice, ale unor evrei privitor la diverse momente din istoria României.

Anul acesta, 2015, România este deja în poziția „căzut pe spate" și minoritarii dețin funcții cheie în conducerea României: Președinția (prin Klaus Johannis), serviciile de informații (prin Edouard Hellwig, Mihai Răzvan Ungureanu, Silviu Predoiu), Guvernul (prin Victor Ponta, nume real, Naumovici), Ministerul de Externe (prin Bogdan Aurescu), Ministerul de Finanțe (prin Orlando Teodorovici) etc. Cred că enumerarea de mai sus este suficientă și o putem opri, chiar dacă lista este mult mai lungă. Românii sunt trimiși în derizoriu și puși „sub papuc". Astfel, bogățiile și afacerile României pot fi furate/jefuite în liniște, iar majoritatea este supusă minorității, ca nu cumva să se mai nască și să se mai poată ridica lideri ca Ionel Brătianu, ca Ion Antonescu, sau ca Nicolae Ceaușescu, în timpul cărora România era a românilor, iar minoritarii se bucurau de aceleași drepturi cu românii, fără a avea și dreptul de „a-i încăleca" și de a susține colonizarea României de către puteri străine. În 22 decembrie 1989, a avut loc debarcarea românilor de la conducerea țării lor și înlocuirea lor cu minoritari, dintre care au fost desemnați de către marii planificatori ai evenimentelor și cei mai puternici și influenți conducători ai României: evreo-româno-țiganul Ion Ilici Iliescu, evreul Silviu Brucan (Saul Brukner), țiganul Nicolae Militaru (Lepădat), evreul Petre Roman (Piotr Neulander) și ungurul Virgil Măgureanu (Imré Asztalos). Pe lângă acest nucleu al celor mai puternici conducători ai țării, au mai fost aduși doi evrei în funcții foarte importante: Alexandru Bîrlădeanu și Dan Marțian, președinții Senatului și al Camerei Deputaților din parlamentul României. Era al doilea „descălecat" judeo-ungaro-țigănesc, după cel de-Al Doilea Război Mondial. De primul „descălecat" judeo-bolșevic am scăpat, prin eforturile aripii naționaliste românești din Partidul Comunist, în frunte cu Gheorghiu-Dej și Ceaușescu. De cei de acuma, nu știu dacă mai putem scăpa curând. Acești șapte „emanați" din decembrie 1989, menționați mai sus, aveau în mâna lor toată puterea din România. Ei au trecut imediat la a-i pune pe români „cap în cap". Sunt multe exemple, dar eu menționez doar mineriadele când minerii români au fost ridicați împotriva românilor care contestau noua conducere minoritară a României. Lista minoritarilor care s-au ridicat imediat după acele evenimente la suprafața vizibilă a conducerii României este impresionantă. Fie că erau evrei și țigani ascunși, fie că erau unguri la vedere, fie că erau evrei deghizați în unguri sau români, minoritarii erau într-un număr important în pozițiile de decizie, număr care nu se justifică procentual.

Alături de ei înșiși, minoritarii și-au ales și și-au alăturat la putere jidoviți și oportuniști români, fripturiști interesați doar de îmbogățire și de „trai pe vătrai" pe seama îngenunchierii majorității românești. Toți au fost aleși bob cu bob, cu multă grijă ca toți să fie susținători ai „sistemului ticăloșit" (T. Băsescu). În armată, poliție, servicii au fost ridicați mulți dintre cei care figurau în diverse dosare ale „revoluției" și, dacă nu respectau regula jocului murdar, puteau fi imediat compromiși. De altfel, în toată viața social-politică se promovează oamenii pe criteriul de a fi șantajabili și a putea fi, la nevoie sau la ordin extern, imediat înlăturați. Un exemplu care va rămâne „de manual" este cel al ministrului de Finanțe, Darius Vâlcov. Cu opt ani în urmă, ca primar al Slatinei, a luat mită două milioane de euro. S.R.I. a știut și a tăcut opt ani. S.R.I. i-a dat aviz să ocupe funcția de ministru de Finanțe. Fără avizul S.R.I., în România, nimeni nu poate ocupa nici o funcție. Butada „indiferent cine este la putere, conduc serviciile", este în funcțiune. Săracii proștii din decembrie 1989 care strigau din toți bojocii „Jos Securitatea!". Românul Vâlcov a fost apreciat de foarte mulți finanțiști ca fiind cel mai bun ministru de Finanțe de după 1990. Ajuns în această funcție a concluzionat că acordul României cu Fondul Monetar Internațional este păgubos pentru țară și a refuzat să-l înnoiască, atât în toamna anului 2014, cât și în februarie 2015. Nu numai că a fost imediat destituit, dar a fost și băgat la închisoare pentru fapta de cu opt ani în urmă... De ce i-o fi dat S.R.I. (serviciu din componența Comunității Informative a N.A.T.O., structură condusă de la Washington) avizul să ocupe funcția de ministru? De ce nu l-au închis de cum au știut că a luat mită? Oare, l-ar fi iertat de fapta sa dacă semna acordul României cu F.M.I.? „Da!", spun eu, l-ar fi iertat și ar fi folosit informația împotriva lui la următorul eventual gest de independență. Lupta anti-corupție, pe care eu am susținut-o și aș continua să o susțin dacă ar fi corectă și nu ar urmări și represiunea împotriva românismului.

Lupta anticorupție are și o componentă de poliție politică în sprijinirea stăpânirii politice străine a României și în înlocuirea unor oameni de afaceri români, cu oameni de afaceri străini, majoritatea evrei. Aș da două exemple din orașul meu natal, Sibiu, cele ale oamenilor de afaceri români Ilie Carabulea și Ilie Vonica. Ei au fost amândoi unii dintre cei mai bogați oameni din Transilvania, având unele din cele mai prospere și funcționale afaceri. După ani de zile în care cei doi au fost sub presiune pentru a-și înstrăina unele afaceri (Banca „Carpatica", respectiv Grupul „Polisano"), primul a ajuns la închisoare și își vinde o mare parte din acțiunile de la bancă, iar al doilea s-a „sinucis" (!?). Banca „Carpatica", singura bancă privată cu capital majoritar românesc, a fost vândută unui grup străin, iar un mare procent din acțiunile Grupului „Polisano" sunt în curs de a fi vândute de doamna Dana Vonica, tot unor evrei de peste Atlantic. Nu, stimați cititori, în rândurile de mai sus nu am divagat. Ordonanța 31/2002 și problematica atinsă foarte, foarte pe scurt, mai sus, se leagă într-un tot unitar care se numește „Acapararea României de către străini/evrei"! Metru cu metru, pas cu pas. Din punctul meu de vedere, apartenența României la structurile euro-atlantice este cu totul altceva decât s-a promis românilor, când erau chemați la lanț. Europa unită a unor state suverane și egale în drepturi, democratice, civilizate, umane etc. s-a transformat într-un odios sistem colonial, cel care a impus și regimul politic antinațional-antiromânesc, regim susținut cu complicitatea mizerabilă a minorităților naționale din România, care, așa cum am arătat și într-una din cărțile mele, reprezintă un grav factor de risc pentru securitatea etniei române și pentru stabilitatea viitoare a statului național unitar românesc.

După 26 de ani de regim judeo-capitalist, după ce minoritarii și-au atins un număr impresionant de privilegii şi obiective strategice istorice, după ce am fost „puși în rând", în N.A.T.O. și în U.E., după ce Condolleazza Rice ne-a declarat cei mai buni din Europa în privința drepturilor acordate minorităților (alte state-colonii nu au renunțat la controlul societății de către majoritari), după ce, pe măsură ce am dat străinilor băncile, asigurările, peste 25% din pământ (deocamdată), gazele și petrolul (tot), aur, distribuția energiei, cimentul, pădurile etc., am fost lăudați și declarați „democrații democraților". Cu toate acestea, jandarmii noștri politici, ne-au impus încă vreo 10 articole de completare a Ordonanței 31/2002. De ce mai erau necesare aceste articole? Mai trebuie oare răsucit cuțitul în rană? Nu le ajungea antiromânilor legislația existentă? Trebuie oare ca această mizerie antiromânească să continue? Răspunsul la toate aceste întrebări și la multe altele de același fel pe care nu le-am mai formulat este categoric: „Da!" Ceea ce mie mi se pare cel mai trist este că străinii-evreii și-au găsit jidoviții din rândul nostru, al etnicilor români. Astfel, documentul emanat de poliția politică evreiască, prin Al. Florian, director al Institutului „Elie Wiesell", a fost votat în unanimitate în Parlamentul României! Este uimitor până unde au mers slugărnicia, nemernicia, oportunismul şi lipsa minimului respect pentru valorile democrației și ale românismului. Aproape 600 de oameni s-au îndreptat spre urnă, cu inconștiență, rea voință, rea credință, prostie, indolență, nesimțire și, precum o turmă, au votat cu toții la fel, împotriva nucleului vital al istoriei românilor. Au agresat Istoria, regina științelor umaniste, de care nu au habar! Mă bucur că în acea turmă am avut un singur fost amic... Am și un fost student, senator(!) de Vâlcea. Toată viața am să regret nota 5 pe care i-am dat-o cu mulți ani în urmă (după ce l-am picat de mai multe ori), după multe și mari intervenții, notă în baza căreia a terminat facultatea, putând și el să spună că are studii „superioare" și să ajungă senator. O nulitate! Sunt foarte vinovat și mi-am jurat mie însumi să nu mai fac așa ceva. Nulitățile trebuie lăsate la nulități, gunoaiele la coșul de gunoi, iar valorile ar trebui să fie promovate și îngrijite ca niște bibelouri. Revenind la parlamentarii care au votat legea, afirm cu tărie: halal reprezentanți, halal români! Sunt demni de tot disprețul. Din punctul meu de vedere, această unanimitate din „parlament" poate fi considerată ca fiind falimentul deplin al sistemului politic aflat la putere în România de astăzi. Din punctul meu de vedere, pentru românism, este greu să se poată face mai mult rău, din punct de vedere al ideologiei naționale. Sunt foarte supărat.

Ordonanța 31/2002 actualizată menționează că „prin persoană vinovată de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii se înţelege orice persoană condamnată definitiv de către o instanţă judecătorească română sau străină, printr-o hotărâre recunoscută potrivit legii..." :
Art. 6 modificat, alin. (2) menționează că se iau în considerare toate sentințele pronunțate de tribunalele înființate și legal recunoscute de statul român. Prin această formulare perfidă, sunt recunoscute toate procesele „Tribunalului Poporului", instituția regimului judeo-bolșevic care a trimis elitele naționale românești în gulagul pe care l-a creat. Deci, judecând de la simplu la complex, putem concluziona, fără putință de tăgadă, că judeii și alți minoritari sau străini de țară, din conducerea zonei de influență de care aparținem în acest moment istoric, nefericit pentru românism, sunt, de fapt, continuatorii judeo-bolșevicilor care au controlat cu maximă autoritate România postbelică. Chiar și conducătorii țării de etnie română, de până în anii 1956-1958-1960, puțini la număr, raportat la procentul majorității naționale românești, au fost parte a regimului impus de bolșevicii judei, tartorii comunismului internațional și românesc, criminalii elitelor românești. Influența lor până astăzi împiedică orice tentativă de promovare a unui proces real al comunismului, din perioada gulagului.
Ordonanța proclamă că „prin holocaust se înţelege persecuţia sistematică sprijinită de stat şi anihilarea evreilor europeni de către Germania nazistă, precum şi de aliaţii şi colaboratorii săi din perioada 1933-1945". Este o definiție de ei inventată, respectiv reformulată, pentru a putea răspunde dorințelor judeilor de represiune politică în România actualmente supusă lor, holocaust însemnând, de fapt. altceva, foarte diferit în înțeles. Nu mai insist, pentru că acei judei știu prea bine că am dreptate, iar celor care nu știu, dar susțin această făcătură, nu le mai dau meditații.
La art. 2 lit. e) definiția holocaustului este completată cu mențiunea că prin holocaust trebuie să înțelegem și persecuțiile împotriva țiganilor. Asimilarea persecuțiilor cu holocaustul este ceva inacceptabil, chiar grotesc.
Art. 6 alin. (1), învederează „minimalizarea în mod evident" a persecuțiilor evreilor. Deci, nu avem voie nici să contestăm dimensiunea fenomenelor, exagerările evidente, cum ar fi cifrele evreilor omorâți de români, care, în unele cazuri au fost exagerate până la depășirea cifrei totale a evreilor trăitori în România, la un moment dat. Românilor li se
bagă un pumn negru și murdar în gură și trebuie să tacă. Aici am fost aduși, după 26 de ani de „libertate".
- Va urma -

Grafica - Ion Măldărescu

footer