Revista Art-emis
„Noua Europă” şi „conducta Molotov-Ribbentrop” PDF Imprimare Email
Corneliu Vlad   
Miercuri, 09 Decembrie 2015 22:05

Corneliu Vlad, art-emisZece state din Estul şi Centrul Europei, foste membre în Tratatul de la Varşovia sau foste republici unionale sovietice atrag atenţia, printr-o scrisoare, Comisiei Europene că noua înţelegere energetică ruso-germană, la care au fost cointeresate, prin proiectul de conducte Nord Stream II şi alte câteva ţări vest-europene, lezează şi interesele statelor central şi est-europene din U.E., şi solidaritatea europeană, inclusiv în ce priveşte sprijinirea Ucrainei. Cam rar se pun de acord , de fapt discuta, intr-un asemenea cadru, aceste ţări care au cunoscut, toate, regimul comunist în istoria lor imediată. Polonia, Cehia, Slovacia şi Ungaria s-au urcat doar ele în trenul exclusivist Visegrad pentru a ajunge primele dintre noii veniţi în U.E. şi N.A.T.O. Din când în când, aceşti „central-europeni" îşi mai aduc aminte şi de fostul „cordon sanitar" împotriva Rusiei bolşevice sau de proiectul interbelic Intermarium, cam cu acelaşi conţinut, dar de o conlucrare bazată pe încredere şi bună credinţă, instituţionalizata sau nu, între statele din toată această parte de lume nu se poate totuşi vorbi. A mai fost şi scrisoarea unor foşti lideri politici din aceste ţări, adresată preşedintelui american, prin care se atrăgea atenţia Statelor Unite că politica de dezangajare treptată a Washingtonului din această zonă a Europei prezintă riscuri reale, şi nu numai pentru statele în cauză, ci şi pentru pacea şi stabilitatea continentului, ba chiar a lumii, dar respectivă scrisoare a rămas, până azi, fără un răspuns din partea Casei Albe, deşi de la expedierea ei au cam trecut ceva ani.

De data aceasta, scrisoarea e de la europeni la europeni, de la cei din Est, către cei din Vest. Şi este pe o temă punctuală: interesele energetice ale fiecăruia dintre statele membre ale U.E., care trebuie, dacă nu armonizate, măcar neafectate.
Peisajul geopolitic al Europei este de peste 25 de ani în continuă efervescență şi restructurare. Au dispărut, prin scindare, țări - Iugoslavia şi Cehoslovacia, pentru a se forma altele, dar, mai ales, s-a dezmembrat Uniunea Sovietică şi s-a reunificat Germania. Iar aceste mari modificări teritoriale, vizibile pe harta politică cea mai simplă a continentului, au antrenat şi antrenează un cortegiu impresionant de implicaţii. Dintre cele de ordin economic, cea mai acută este problema energiei. Iar aici, simplificând la maximum, este vorba de statuarea pe baze stabile a binomului Rusia-furnizor, Europa-beneficiar. Dar şi cu ţări de tranzit, care îşi au avantajele lor. Miza e mare, interesele sunt foarte diverse şi nu odată contradictorii, partenerii şi concurenţii nu excelează prin stabilitate şi respectarea angajamentelor sau regementarilor convenite şi, mai ales, politicul tinde să domine întreaga dinamică a acestui proces gigantic şi complicat.
Acum, Germania a convenit cu Rusia să dubleze capacitatea de transport de gaz din Rusia către Uniunea Europeană - celor 55 miliarde mc livrate prin Nord Stream, li se vor adăuga ale 55 miliarde, prin alte două conducte ce vor fi construite din Germania către alte state vest-europene.

Ce va însemna acest lucru? Germania va deveni tară de tranzit şi astfel va dispune de robinetul de aprovizionare a unor importanti parteneri europeni. În schimb, Ucraina va decădea din rolul de principala tara de tranzit pentru gazul rusesc către Europa, dar tari de tranzit nu vor mai fi practic nici alte câteva state din Europa Centrală. Iar prin aceasta şi veniturile lor se vor reduce drastic, în timp ce Germania îşi va adjudeca partea leului din avantajele tranzitului gazier. Dincolo de implicaţiile economice, înţelegerea germano-rusa are şi implicaţii geopolitice pe care mulţi comentatori le analizează cu gravitate. „Toată această chestiune lasa o senzaţie puternică de déjà vu – scrie analistul britanic Neil Barnett. Aşa s-a întâmplat şi la începutul anilor 2000, când cancelarul de atunci Gerhard Schroeder a devenit, după retragerea din funcţia oficială, înalt funcţionar, bine plătit, al Gazprom. Între Germania şi partenerii ei din U.E. şi N.A.T.O. s-a produs o pană - mai scrie autorul britanic, care reaminteşte că ministrul apărării al Poloniei, Radek Sikorski, declara, în 2006, despre Nord Stream că „Polonia are o sensibilitate deosebită la coridoarele şi înţelegerile care se fac peste capul ei. Aşa a fost tradiţia la Locarno, aşa a fost tradiţia la Molotov-Ribbentrop, aşa a fost secolul XX. Şi nu dorim ca aşa ceva să se mai repete". În schimb, un comentator al publicaţiei „Sputnik", Alexandre Latsa, observa cu satisfacţie: „Europa dezbinată nu a putut sau nu a ştiut, încă o dată, cum să procedeze cu Germania, care a obţinut dublarea capacităţii Nord Stream şi şi-a întărit astfel considerabil statutul de lider strategic şi energetic european". Iar un alt fan al acordului Nord Stream II, Alexandre Rahr, explică: „Germania crede că Ucraina trebuie susţinută, dar că parcursul către democraţie şi reforme este lung şi noi pierdem timp - reţeaua ucraineană de transport de gaze trebuie modenizata, dar nimeni nu e pregătit să bage mâna în portofel". În ce-l priveşte, comentatorul american Robert Morley de la „The Trumpet", o publicaţie cam slobodă la gură, după ce se întreabă dacă „recentul acord germano-rus reflectă spiritul Molotov-Ribbentrop", răspunde că „acest acord poate să dea mai multă putere şi Rusiei, şi Germaniei". De altfel, şeful său de la „The Trumpet", editorul principal Gerald Flurry, scria, în 2008: „Existenţa unei înţelegeri între aceste două ţări nu este un semn de pace. Ca şi pactul Molotov-Ribbentrop şi ca multe altele înaintea lui, el este un semn cu semnul exact opus. Fiecare dintre aceste două state este preocupată de securitatea frontierelor sale - pentru ca să poată să-şi urmărească obiectivele imperialiste în alte părţi! Este precursorul războiului! Est modul în care ele acţionează!". Şi comentatorul american încheie pe un ton de-a dreptul apocaliptic: „Uitaţi-vă la Rusia cum îşi reconstruieşte imperiul în Europa de Est. Şi ascultaţi aceste ţări care nu vor să cadă sub controlul Rusiei cum strigă la Germania pentru protecţie. Lumea întreagă trebuie să vadă această desfăşurare şi să înţeleagă că acest fapt poate duce doar la război". De strigat nu strigă aceste ţări, dar scrisoarea trimisă instanţelor U.E. este un semnal de alarmă. Mai practic, mai americăneşte, Judy Dempsey de la Carnegie Europe titrează în „Newsweek", laconic, la 8 septembrie 2015: „Uitaţi de Ucraina. Aici e, ca de obicei, o afacere între Europa şi Rusia". Cu un corectiv: nu Europa, ci Germania şi alţi câţiva parteneri vest-europeni.

footer