Revista Art-emis
S.U.A. şi Rusia - interese comune în Orientul Mijlociu PDF Imprimare Email
Valentin Vasilescu   
Miercuri, 11 Noiembrie 2015 19:03

Siria - 2015; Lavrov & KerryConform „Heartland Theory" publicată de Halford John Mackinder în 1904, la Royal Geographical Society, Leagănul civilizaţiei (World-Island) cuprinde cele trei continente care sunt legate unul de altul: Europa, Africa şi Asia. Accesul în Pivotul acestuia (Heartland), locul sunt concentrate 60% din resursele minerale, de apă potabilă, de teren propice agriculturii şi de păduri ale Terrei, se face printr-un coridor numit Semicercul periferic interior. Acest coridor de întinde din nordul Africii, prin peninsula Arabică, pînă în Afganistan, de aceea Orientul Mijlociu constituie „poartă centrală" de intrare a Semicercului periferic interior. Controlul acestei porţi fiind un obiectiv geostrategic al marilor puteri mondiale, cu precădere după cel de-al doilea război mondial. Preşedintele american Barack Obama s-a dovedit mult mai inteligent şi echilibrat decît predecesorii săi George W. Bush şi Bill Clinton, atunci cînd şi-a propus că obiectiv de politică externă, conservarea statutului de jandarm mondial al S.U.A., fără să mai risipească resursele financiare şi militare, în tot felul de cruciade inutile. Prin urmare, după ce S.U.A. a adus aproape de faliment Iranul şiit, printr-un embargo de câteva decenii, preşedintele Obama a considerat că ar putea delega Arabiei Saudite sunite, sarcina de a menţine ordinea în spaţiul musulman al Orientului Mijlociu. Arabia Saudită fiind printre cele mai bogate state din lume şi deţinînd o armata şi servicii de informaţii extrem de puternice, deşi se conduce după practici şi mentalităţi feudale. Avînd mâna liberă de la Casă Albă, Arabia Saudită, Qatarul şi Turcia au început să viseze la renaşterea Imperiului Otoman. Primul pas fiind punerea în practică a proiectul gigantului Qatar Petroleum, de aprovizionare cu gaze a Europei, din Qatar şi Arabia Saudită, pe vechiul traseu al gazoductului Nabucco. Deşi s-a născut mort, gazoductul Nabucco fusese susţinut de americani şi de U.E. Întrucît acest nou gazoduct urmă să elimine Gazpromul de pe piaţă europeană, Bashar Al-Assad, aliatul Kremlinului, s-a opus ca proiectul Qatar Petroleum să treacă pe teritoriul sirian.

Arabia Saudită şi Qatarul, conduse de mentalităţi feudale, au conceput un Plan A, tipic islamist, de răsturnare de la putere a lui Bashar Al-Assad. Cheltuind 4 miliarde USD pentru înrolarea, pregătirea şi înarmarea rebelilor islamişti pe care, cu sprijinul Turciei, i-a infiltrat în Siria. În 2011, în Siria a izbucnit războiul civil şi după doi ani de confruntări militare, în care n-au reuşit ceea ce şi-au propus, Arabia Saudită şi Qatarul au trecut la Planul B. În încercarea lor de a deschide o ruta alternativă spre Turcia pentru gazoductul Qatar Petroleum, care să ocolească Siria, în 2013, Arabia Saudită şi Qatarul au reuşit coagularea în Irak, a grupări sunite ISIS. Grupare care a scăpat imediat de sub control, devenind independenţa financiar, că urmare a cuceririi cîmpurilor petroliefere, rafinăriilor, conductelor cu petrol şi gazoductelor, din teritoriile kurzilor (nordul Irakului). Cu largul concurs al Turciei, adversarul kurzilor, către care se varsă toate aceste produse petroliere, pe conducte. Şi prin ignorarea numeroaselor rapoarte ale generalului locotenent american Michael T. Flynn, directorul Defense Intelligence Agency (D.I.A.). Abia în acest moment operativ, Casă Albă a înţeles ce greşeală uriaşă a comis, lăsînd Arabia Saudită şi Qatarul să arunce în aer Orientul Mijlociu. Să-l sprijine pe Bashar Al-Assad în neutralizarea ISIS ? Ar fi echivalat cu o declaraţie de război pentru lumea musulmană sunita, condusă de Arabia Saudită. Înainte de a cîştigă războiul al doilea mondial, pe 14 februarie 1945, preşedintele american Franklin Delano Roosevelt s-a întâlnit în secret, cu regele Abdul Aziz-bin Al Saud pe crucişătorul USS Quincy, în Marea Roşie. Scopul întîlnirii fiind stabilirea condiţiilor de colaborarea pentru asigurarea stabilităţii post-război în Orientul Mijlociu, în condiţiile în care SUA urmau să asigure securitatea Arabiei Saudite. Washingtonul are o datorie morală faţă de Arabia Saudită, principalul furnizor de petrol al S.U.A., timp de 65 de ani.

Că soluţie de avarie, Washingtonul a decis pregătirea unui nucleu dur de 5.400 de luptători islamişti „moderaţi" care să fie trimişi să lupte cu ISIS. Numai că odată ajunşi în Siria, aceştia au trecut de partea ISIS. Cazul cel mai răsunător fiind cel al colonelului Gulmurod Halimov, fostul comandant al poliţiei speciale (OMON) din Tadjikistan care a urmat cinci cursuri de lupta antiteroristă, în bazele Forţelor pentru operaţiuni speciale ale Pentagonului. În centrul Siriei, pe lîngă ISIS, mai lupta cu armata siriană şi Jaish al-Fateh, o alianţa de facţiuni islamiste, parte din ele afiliate Frontului Al-Nusra (filiala siriană a Al Qaeda). Pentru a face faţă recentei ofensive a armatei siriene, liderii Frontului Al-Nusra din provincia Hama au decis să-şi coordoneze acţiunile de rezistenţă, pe plan local, cu luptătorii ISIS. Totodată, Al-Nusra a înlocuit emblemele şi steagurile sale cu cele ale Mişcării Ahrar al-Sham, considerată „moderată". Mişcarea Ahrar al-Sham face parte din Frăţia Muslmană, fiind înfiinţată în Turcia, după acealeaşi doctrine şi principii Wahabiiste că şi ISIS. Alte cinci grupări teroriste s-au alăturat recent Mişcării Ahrar al-Sham, în speranţa că vor fi considerate „moderate", fiind dornice de a se aproviziona cu arme antitanc de producţie americană BGM-71 TOW. Este vorba de Brigada Tawhid Al Asimah (activă în Damasc), batalioanele Abu Amarah (în Aleppo), Brigada Wa Atasimu (în Damasc), Brigada martir col. Ahmad Al-Omar , Mişcarea Binaa Umma (în Dară şi Quneitra). Clătinîndu-se pe aceste nisipuri mişcătoare, care au generat un haos total, Casă Albă, a început să facă concesii celor care pînă de curînd îi erau adversari. Prima fiind ridicarea sancţiunilor impuse Iranului şiit, cu condiţia să participe cu trupe la neutralizarea grupării sunite ISIS. Arabia Saudită a reuşit să-i surprindă pe rebelii şiiţi houthi din Yemen, prin debarcarea de trupe în portul Aden. Cum Arabia Saudită, nu dispune de mijloacele necesare unui grup expediţionar (nave pe pernă de aer elicoptere îmbarcate şi nici de nave de debarcare clasice, a apelat la nava HSV-2 Swift sub pavilion Emitate Arabe Unite. Nava ultrarapidă (viteză 80 km/h) cu capacitatea de transport de 500 t cargo, a fost cumpărată de la marina militară a S.U.A. şi mai dispune de o punte pentru decolare-aterizare a două elicoptere MH-60.

În ultimele săptămîni, atît Emitate Arabe Unite cît şi Egiptul, au abandonat Arabia Saudită, în aventură acesteia în Yemen. Egiptul fiind statul care a achiziţionat cele două nave Mistral de 21.000 t, cu 16 elicoptere la bord, care au fost construite pentru Rusia. Motivul distanţării de Arabia Saudită fiind determinat de datele culese de serviciile de informaţii ale celor două ţări, legate de răcirea relaţiilor Arabiei Saudite cu Rusia şi mai ales cu S.U.A. Apoi, ruşii şi americanii au încheiat un Memorandum pentru securitatea zborurilor deasupra Siriei, prin care cele două state au creat un mecanism comun al organelor de dirijare militare. Procedurile includ un canal deschis permanent schimbului de informaţii şi cooperarea în situaţii de urgenţă. Imediat, a fost efectuat un exerciţiu comun al echipajelor avioanelor ruse şi americane, în condiţiile apropierii la distanţă minimă de securitate. Zborul s-a desfăşurat deasupra zonei centrale a Siriei, rapoartele radio privind paramentrii de zbor fiind date pe o frecvenţa comună, atît în rusă cît şi în engleză. Privită din această perspectiva, pentru Obama, care a ieşit destul de şifonat din ecuaţia siriană, intervenţia militară a Rusiei în Siria, pare cea mai propice soluţie, menită să salveze aparenţele. De aceea preşedintele Obama are tot interesul să sprijine din umbră, sau cel puţin să permită Rusiei, să facă ceea ce S.U.A. nu-şi poate permite. Pentru că ISIS şi multe din grupările islamiste, create de Arabia Saudită şi care constituie un risc major pentru Orientul Mijlociu şi statele din nordul Marii Mediterana, să dispară cît mai curînd.

footer