Revista Art-emis
„Generalul Iulian Vlad, erou sau trădător?” (5) PDF Imprimare Email
General Br. (r) Aurel I. Rogojan   
Duminică, 01 Noiembrie 2015 23:55

General Iulian Vlad, art-emis - 5„Opera” lui Corvin Lupu un altfel de fals despre evenimentele din decembrie 1989 - Note de lectură

„Calomniez, calomniez, il en restera toujours quelque chose” - Calomniaţi, calomniaţi, ceva tot va rămâne. (Beaumarchais, „Bărbierul din Sevilla”)

4. Corvin Lupu, Trădarea Securităţii în decembrie 1989, Bucureşti, Ed. Elion, 2015, p. 163-164

„Gl.bg. S.R.I. (r) Aurel Rogojan afirmă că serviciile speciale străine care au evaluat contextul european din 1989, au concluzionat în mod eronat că Securitatea și forțele de ordine publică ale Ministerului de Interne din România nu vor permite înlăturarea dictaturii de tip sultanic a lui Nicolae Ceașescu. El aprecia acest fapt ca pe o eroare descalificantă pentru aceste servicii. Gl. Rogojan sugerează, chiar susține, că, în conformitate cu aceste evaluări eronate, serviciile străine au conceput „planuri grave și extrem de periculoase, care puteau împinge România într-un război civil distrugător al statalității naționale și integrității sale teritoriale. Astfel, gl. Rogojan ne sugerează că generalii loiali lui Nicolae Ceaușescu s-au poziționat de natură să catalizeze acele forțe „distrugătoare” pentru România. În acest fel, foarte subtil, pentru cei avizați, gl. Rogojan scuză trădarea și acuză pe cei care nu au trădat, sugerându-ne că ar fi fost pericole mai mari pentru țară, dacă Ceaușescu nu ar fi fost trădat și înlăturat. Nu-l contrazicem pe Aurel Rogojan, pentru că ne aflăm pe terenul istoriei contrafactuale, unde orice supoziții sunt posibile. Insă, pentru o analiză completă, noi spunem că trebuie reflectat și asupra modului în care se văd lucrurile în sensul invers. Ne referim la faptul că , atât pe plan intern, cât și pe plan internațional, Ceaușescu era identificat la acea oră cu România, ceea ce poate conduce la interpretarea că, trădându-l pe Ceaușescu, Securitatea a trădat România, cu atât mai mult cu cât în evenimente, Securitatea a acționat în aceiași direcție cu forțele străine care au agresat asimetric România. Securitatea nu avea nici o îndreptățire să ia o decizie cu asemenea urmări istorice ca aceea de a trăda conducerea statului și de a coopera cu forțe străine și românești (sic!) pentru a răsturna conducerea statului. ”

Este înafara oricărui dubiu că atunci când autorul afirmă „gl. Rogojan ne sugerează...”, nu face altceva, decât să substitue adevărul cu o supoziție falsă și tendențioasă.Ce mai face generalul Rogojan, în opinia autorului „Trădării Securității [...]” ?! „[...] foarte subtil, pentru cei avizați, gl. Rogojan scuză trădarea și acuză pe cei care nu au trădat, sugerându-ne că ar fi fost pericole mai mari pentru țară, dacă Ceaușescu nu ar fi fost trădat și înlăturat”.Suntem, din nou, pe terenul aserțiunilor fals-tendențioase, ori al incapacității de a se citi și înțelege corect un text cât se poate de clar. Generalul Rogojan, când se referă la pericole, are ca premisă avertismente externe explicite cu privire la montarea unei confruntări violente între Armată și Securitate, care ar fi putut amorsa un război civil și determina ocupația militară din partea vecinilor revizioniști și dezmembrarea teritorială a României.Nu putem lăsa neobservat faptul ca însuși autorul „Trădării [...]”,la paginile 20- 21 ale operei sale, menționează așteptările Ungariei și ale Iugoslaviei de pe urma dezmembrării României, după ce în paginile anterioare se referă la precedentele celor trei rapturi terioriale din anul 1940!

5. Corvin Lupu, Trădarea Securităţii în decembrie 1989, Bucureşti, Ed. Elion, 2015, p. 165

„Gl. Rogojan prezintă o serie de rapoarte adresate sefului statului prin care se justifică faptul că Nicolae Ceaușescu ar fi știut că i se apropie sfârșitul (s.n.).Personal cred că gl. Rogojan supralicitează niște realități, cărora noi le contestăm, eventual dimensiunea.[...] Eu cred că șefu Securității, împreună cu trădătorii din Armată, au influențat decisiv evenimentele, configurând, în mare măsură. Desigur, împreună cu serviciile secrete străine implicate, forma lor finală”. Filologul improvizat în istorie se referă la Capitolul V - Departamentul Securităţii Statului i-a furnizat lui Nicolae Ceauşescu toate informaţiile necesare înţelegerii cursului implacabil al evenimentelor din volumul „1989 Dintr-o iarnă în alta... România în resorturile secrete ale istoriei”, editia a II- a, Baia Mare, Ed. Proema, 2009, pag. 45-49, depre care este de menționat că generalul Rogojan nu „justifică” ceva anume și nici nu „supralicitează niște realități”, ci doar enumera un numar de 11 informări din intervalul 7 noiembrie-12 decembrie 1989, după cum urmează:

1. DSS nr. 00275/07.11.1989 privind întâlnirea de la Malta: „Cele două părţi vor aborda cu prioritate probleme privind redefinirea sfe­relor de influenţă [...] problema exercitării de noi presiuni coordonate asupra acelor ţări socialiste care nu au trecut la aplicarea de reforme reale... Statele vest-eu­ropene să aibă un rol sporit în influenţarea situaţiei din Europa de Est [...] În ceea ce priveşte România, va fi foarte greu, date fiind par­ti­cu­larităţile proprii [...] care exclud posibilitatea producerii unei re­voluţii de catifea [...]”.

2. DSS nr. 00252/793/07.11.1989 privind întâlnirea Kohl - Mitterrand: „S-a stabilit sprijinirea unui front comun al forţelor de opoziţie din ţările socialiste [...]”.

3. MApN - Direcţia Informaţii a Armatei - Telegrama 015771/09.11.1989: „Ungaria acţionează în scopul destabilizării situaţiei politice interne din România, cu prioritate în Transilvania... Simultan cu provocarea unor demonstraţii, [...] Ungaria are intenţia să provoace incidente la graniţă... care să degenereze într-un conflict militar... Acest scenariu se va realiza cu ştirea U.R.S.S. şi cu sprijinul Austriei...”.

4. DSS nr. 00286/11.11.1989 - „După reuniunea la nivel înalt a NATO, care a avut loc la Bruxelles, Guvernul Olandei are în vedere ca, în relaţiile cu România, să promoveze toate formele active de stimulare a propagandei negative şi de susţinere a acţiunilor protestare [...]”.

5. DSS nr. 00444/814/14.11.1989 - „« Trust Organization », recent înfiinţată de C.I.A., are între obiective: încurajarea şi sprijinirea mişcărilor disidente din ţările socialiste; măsuri active de organizare şi dirijare a acţiunilor emigraţiei; organizarea de ac­ţiuni de opoziţie făţişe şi folosirea ca ofiţeri de legătură şi instructori a foştilor membri ai serviciilor de informaţii care au trădat [...]. « Trust Organization » îşi va concentra activitatea cu preponderenţă în direcţiile României şi Cehoslovaciei”.

6. DSS nr. 00260/16.11.1989 - Iniţiativa preşedintelui Franţei de a convoca reuniunea de urgenţă la Paris a şefilor de stat şi de guvern ai ţărilor membre ale Pieţei Comune, cu scopul „sporirii rolului aces­tora în destabilizarea şi schimbarea re­gimurilor politice din ţările socialiste, încurajării directe a constituirii nemul­ţu­miţilor şi protestatarilor în mase de ma­nevră [...)”.

7. DSS nr. 00262/22.11.1989 - Reuniunea de la Paris convocată din iniţiativa preşedintelui Franţei: „În contextul poziţiilor comune şi a acţiunilor concertate ale S.U.A. şi U.R.S.S., cu privire la România se preconizează [...] crearea unei tensiuni interne destabilizatoare prin folosirea unei stări de nemulţumire şi incitări în mediul minorităţii maghiare [...]”. (n.a. - Era oare scenariul care l-a avut ca protagonist pe preotul reformat László Tőkés?! Anterior - deşi au fost dovedite acţiunile ilegale împotriva securităţii statului săvârşite de László Tőkés, atestate şi de interceptarea, la controlul trecerii frontierei, a unei chitanţe olografe pentru primirea sumei de 20.000 lei, ascunsă în plafoniera autotu­rismului cu care călătoreau legăturile sale din Ungaria, Nicolae Ceauşescu nu a aprobat sesizarea instanţei de judecată).

8. DSS nr. 0086/27.11.1989 - Declaraţia consilierului prezidenţial sovietic Oleg Bomogolov privind „caracterul ireversibil şi de generalitate al procesului care se desfăşoară în unele ţări est-europene şi optimismul cu care este privită evoluţia viitoare a României”.

9. DSS nr. 00277/02.12.1989 - Declaraţie a preşedintelui George H. Bush: „Aş dori să văd unele acţiuni şi în această ţară. [...] Am trimis în România un nou ambasador... L-am trimis în România tocmai pentru că este un om ferm şi intransigent”.

10. DSS nr. 00288/12.12.1989 - Declaraţia preşedintelui Franţei la încheierea reuniunii la nivel înalt de la Strasbourg: „Pro­blema unor provincii... nu trebuie să se omită existenţa divergenţelor între Un­garia şi România în chestiunea Transilvaniei... sau problema Basarabiei... Franţa şi U.R.S.S. trebuie să-şi reia rolul de a asigura echilibrul în Europa”.

11. DSS nr. 0610/12.12.1989 - „În mediile emigraţiei maghiare din Occident, dar şi în cercurile guverna­mentale de la Budapesta se vehiculează ideea reanalizării în forurile internaţionale a statutului actual al Transilvaniei, după ce etnicii unguri din Ro­mâ­nia vor acţiona pentru autonomie şi întemeierea unui nou stat independent, suve­ran şi neutru - Ardealul - sau pentru înglobarea Transilvaniei într-o federaţie”.

Nimic în plus și nici nu era vorba despre apropierea sfârșitului lui Nicolae Ceaușescu, ci a sistemului global socialist. Atunci de unde și pâna unde simte Corvin Lupu să fie de altă părere, să provoace o polemică, dacă generalul Rogojan nu a adăugat considerații personale, ci doar a prezentat faptele așa cum le relevă informațiile?! Autorul „Trădării Securității [...]” comite o nouă recidivă în materie de deontologie a cercetării istorice, consecvent regulii de aur„Repetă minciuna până când și tu începi să crezi că este adevăr”. Nu puțini m-au întrebat unde este „racordat” Corvin Lupu pentru a fi determinat la un astfel de demers? Răspunsul este simplu de rostit, dar, spune maxima „Veritas odium parit!”. Și cum nu dorim să se nască încă o ură, am preferat să nu răspund.

6. Corvin Lupu, Trădarea Securităţii în decembrie 1989, Bucureşti, Ed. Elion, 2015, p. 23

„[...] privitor la ceea ce scriem despre trădarea comandanților Securității, cea mai mare parte din argumentație este însoțită și susținută de declarațiile unor cadre e securitate, toți fiind ofițeri superiori și generali, inclusiv declarații ale unor șefi ai structurilor naționale ale Securității, inclusiv ale gl.-ului Iulian Vlad, care a recunoscut că a trădat.”Oricine va căuta în cele 302 pagini ale cărții asemenea declarații și susțineri ale [...] „unor cadre e securitate, toți fiind ofițeri superiori și generali, inclusiv declarații ale unor șefi ai structurilor naționale ale Securității[...]” nu le va găsi. Nu citează pe nimeni, nu indică vreun nume. Este adevărat, însă, că autorul a avut o oarecare abilitate de a anticipa absența dovezilor unei astfel de grave afirmații : „[...] nu am adus toate argumentele în sprijinul celor afirmate, pentru că nu am dorit să îngropo esențialul în prea multă factologie [...]”.

7. Corvin Lupu, Trădarea Securităţii în decembrie 1989, Bucureşti, Ed. Elion, 2015, p. 2 ş.a.

Autorul, în repetate rânduri, face mențiunea că agresiunea străină din decembrie 1989 a fost una asimetrică. Aceasta înseamnă un inamic fără uniformă sau legitimație de agent al unui serviciu strain, fără loc de stație, putând fi oriunde și oricând, cu acoperiri legale, ce le puteau justifica prezența și preocupările, iar numeric - dacă avem în vedere statisticile „post factum”- putea reprezenta 2-3 divizii. Acestea fiind parte dintre caracteristicile agresiunii asimetrice, atunci în ce logică mai susține autorul (op. cit., pag. 34) că dacă „primii 10-50-60 de provocatori de la casa parohială a lui Laszlo Tokes [...] ar fi [...] pur și simplu luați pe sus [...] totul era terminat” și că era acesta „un scenariu pentru situația în care conducrea Securității nu ar fi trădat [...]?!Șirul exemplelor de acest fel ar putea continua. Dar, considerăm că, ar fi mult mai folositor, ca dezbaterile în acest caz flagrant de abandon al deontologiei cercetării istorice, dar și în multe altele, ar trebui comutate în zonele din competența autorităților publice indrituie a veghea și stopa infiltrarea imposturii în cluburile academice.

Grafica, Ion Măldărescu

footer