Revista Art-emis
„Generalul Iulian Vlad, erou sau trădător?” (4) PDF Imprimare Email
General Br. (r) Aurel I. Rogojan   
Joi, 29 Octombrie 2015 09:27

General-colonel Iulian Vlad 4, art-emis„Opera" lui Corvin Lupu un altfel de fals despre evenimentele din decembrie 1989
- Note de lectură -

„Calomniez, calomniez, il en restera toujours quelque chose" - Calomniaţi, calomniaţi, ceva tot va rămâne. (Beaumarchais, „Bărbierul din Sevilla")

„În data de 18 decembrie ă, când avea loc acțiunea puternică a Armatei și Miliției împotriva unor provocatori străini și a unor complici români ai lor, gl. Iulian Vlad a discutat telefonic cu col. Filip Teodorescu, aflat la Timișoara, despre provocările agenților sovietici și a ordonat « Nu mai ieșiți din sediu, ca să nu se pună pe seama voastră provocările lor (ale străinilor n.a.). Şi să nu-l pună păcatul pe careva, dacă trebuie neapărat să iasă, să aibă arma asupra sa. Asta v-am spus-o de la început ». Din aceasta mărturie a generalului Aurel Rogojan, reiese că generalul Vlad avea cunoștință de provocările străinilor de la Timișoara, a căror neutralizare era de competența D.S.S. Era un atentat la securitatea națională, iar generalul Vlad a ordonat neimplicarea instituției".

Spre deosebire de filologul istoric Corvin Lupu, nu am făcut relatări înafara contextului și fără a cărui prezentare nu poate fi descifrată semnificația faptelor cu valoare de informație. Din ce context a extras Corvin Lupu cele trei propoziții ale generalului Vlad și de ce în „cercetarea științifică", pe care pretinde că a realizat-o, a omis raportarea faptelor la context? Nu este această coroborare un pas obligatoriu, înaintea interpretării faptelor și a desprinderii concluziilor?! Dacă privim contextul, așa cum l-a prezentat generalul Aurel I. Rogojan, concluziile vor fi altele. Iată ce contex este prezentat în „1989 Dintr-o iarnă în alta... România în resorturile secrete ale istoriei", editia a II-a, Baia Mare Ed. Proema, 2009, pag. 66-68: „Intensificarea fluxului turistic înspre România a fost sesizată ceva mai devreme de unităţile teritoriale ale DSS din judeţele Botoşani şi Suceava. Controlul străi¬nilor era, însă, în gestiunea structurilor specializate ale Ministerului de Interne, aflate în subordinea lui Tudor Postelnicu (s.n.). Statistic, rezulta un « du-te-vino » permanent pe teritoriul României a unui minim de 30.000 şi a unui maxim de 67.530 de persoane (în luna decembrie 1989 şi numai din U.R.S.S.). În decembrie 1988, intraseră în România 30.879 de persoane (din U.R.S.S.). A avut loc o stranie intensificare a tu-rismului fără... obiective turistice! Unităţile teritoriale ale D.S.S. din judeţele: Arad, Brăila, Braşov, Caraş-Severin, Covasna, Cluj, Timiş s.a. au raportat aflu¬xuri masive şi suspecte de „coloane turistice auto", preponderent cu persoane din U.R.S.S, Ungaria şi Iugoslavia.

La jumătatea lunii decembrie, „tu¬riş¬tii sovietici" afluiau masiv în Ro¬mâ¬nia din toate celelalte ţări limitrofe. Nota comună şi, în acelaşi timp, ostentativă a coloanelor de turişti era că toţi se deplasau cu autoturisme „Lada" nou-nouţe, parcă atunci scoase din fabrică pentru rodaj. Serviciul de contraspionaj de la Timişoara a sesizat că, în zilele premergătoare datei de 16 decembrie 1989, dinspre Iugoslavia au intrat numeroase coloane de câte 20-30 de autoturisme... cu ruşi şi unguri, ajungându-se la cifre de ordinul sutelor, apoi al miilor. Cei în cauză nu au solicitat cazare hotelieră, preferând să se răspândească în oraşe şi să stea în maşini. Aceşti numeroşi „turişti speciali" realizau un fel de „ocupaţie" pe trasee şi în oraşe dintre cele amintite anterior. Şi unde s-au constatat provocări diversioniste. Practic, nu se mai putea face nimic. În aceste împrejurări, ori se închideau graniţele, ori erau reţinuţi şi se isca un conflict politico-statal. O asemenea situaţie impunea o hotărâre ce trebuia luată la cel mai înalt nivel al conducerii statului (s.n.)".

Notă: Nicolae Ceaușescu a luat o decizie, în acest sens, doar în seara zilei de 20 decembrie 1989, dar, ministrul de interne, Tudor Postelnicu a dispus, în dimineța zilei următoare, ridicare interdicției în ceea ce privește Uniunea Sovietică.

„Cu vreo 70.000 de slujnice şi guvernante - amante, viticultori, gră¬di¬nari, morari şi comercianţi - ocupase şi Stieber, spionul Kaiserului, Franţa, până la ocupaţia militară efectivă in 1871. În noaptea de 16-17 decembrie, o asemenea coloană s-a deplasat cu sco¬pul de a intra în Timişoara. A fost interceptată şi determinată să ocolească oraşul, dar o parte din maşini a scăpat, reuşind să intre... Colonelul Filip Teodorescu a avut în ordinul său de misiune la Timişoara şi să se asigure că forţele de ordine vor închide accesul în oraş al autoturismelor cu aşa-zişii turişti sovietici. Generalul Vlad l-a întrebat, în dimineaţa zilei de 18 decembrie, cum a fost a executat ordinul. Colonelul Teodorescu a raportat că nu au existat forţele necesare pentru închiderea accesului prin Calea Buziaşului, deoarece generalul Nuţă a intervenit în repartizarea miliţienilor şi a rămas descoperită direcţia respectivă de acces în Timişoara. Generalul Vlad l-a atenţionat şi l-a întrebat:
- Şi au intrat?
- Au intrat cam trei-patru autoturisme, cu 2-3 ocupanţi fiecare.
- Şi ce au făcut?
- Nu ştim.
- Îţi spun eu. Şi-au făcut treaba şi au trecut dincolo. Nu mai ieşiţi din sediu, ca să nu se pună pe seama voastră provocările lor. Şi să nu-l pună păcatul pe careva, dacă trebuie neapărat să iasă, să aibă arma asupra sa. Asta v-am spus-o de la început".

Acest ordin al șefului Departamentului Securității Statului, afirmă cel ce se semneaza Corvin Lupu, „[...] a fost un act de trădare fățișă în favoarea inamicului care ne-a călcat țara și care acționa pentru răsturnarea conducerii statului". Nimic mai fals și mai tendentios! În situația creată, dacă Securitatea ar fi fost identificată în stradă, se găsea imediat cine să aprindă fitilul și să detoneze bomba amorsată a tulburărilor care să justifice intervenția militară străină, în format, de această dată, conventional. De altfel, ofertele externe, în acest sens, au venit imediat ce s-a lansat diversiunea că Securitatea îl apără pe Ceaușescu, în timp ce Armata este cu poporul și, chipurile, ar fi depășită de situație. Intuiția profesioniștilor lumii informațiilor secrete se bazeaza pe experiențe solide, verificate de istorie. Generalul Iulian Vlad, spre deosebire de cercetătorii închipuiți ai istoriei, chiar a studiat temeinic tacticile de acțiune subversivă ale serviciilor speciale ale statelor membre ale Tratatului de la Varșovia in evenimentele din Ungaria (1956), Cehoslovacia (1968), era cu informațiile la zi, uneori chiar în avans, în legătura cu evoluțiile din Polonia (1979-1989) și, nu în ultimul rând ca importanță, știa și ce relaționare există între evenimentele din decembrie 1989 din România și invazia americană in Panama, din 20 decembrie 1989.

Secretele serviciilor străine pe care chipurile, după Corvin Lupu citire, le-ar ascunde ofițerii fostei Securități sunt „loc comun". Nu există nici un adevăr care să poată fi ascuns. Exista doar izvoare necercetate, ori nedecriptate. După cum există limite de bun simț și îndatoriri de respect față de opinia publică. Ofițerii fostei Securități sunt, într-o măsura mai mare sau mai mică, deținători de date și/sau informații secrete. Particularitatea informației secrete este aceea că, dacă nu este întărită de un suport material cu forță juridică probantă, nu poate fi lansată in spațiul comunicării publice, decât dacă premeditat se voiește practicarea răzoiului informațional, ori compromiterea secretului înainte de a putea deveni o dovadă.

Nu ne propunem să polemizăm cu autorul „Trădării Securității [...]", căci minciuna absolută nu trebuie dezmințită, decât dacă ții cu tot dinadinsul să o legitimezi ca adevăr. Opusul este regula de aur a dezinformării, temeinic însușită de cei care o folosesc.
- Va urma -

Grafica, Ion Măldărescu

footer