Revista Art-emis
„Generalul Iulian Vlad, erou sau trădător?” (3) PDF Imprimare Email
General Br. (r) Aurel I. Rogojan   
Miercuri, 21 Octombrie 2015 23:48

General Iulian Vlad art-emis - 3„Opera" lui Corvin Lupu un altfel de fals despre evenimentele din decembrie 1989 - Note de lectură

„Informaţii inedite" care trimit în derizoriu opera lui Corvin Lupu, editată de Cristian Troncotă

Despre Ana Bladiana, cercetarea efectuată de Corvin Lupu relevă că este „soţia colonelului de securitate Romulus Rusan"[6]. Evident și umoristic, subliniem noi, un „colonel de securitate" sub multiple acoperiri şi infiltări ca scriitor, fondator al organizaţiei neguvernamentale Alianţa Civică, director în cadrul Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, conducător al Centrului Internaţional Pentru Studiul Comunismului. O altă informaţie inedită, rezultată din „documentarea ştiinţifică a „istoricului" Corvin Lupu este aceea că Gheorghe Atudoroaie, fost locţiitor al şefului Securităţii judeţului Timiş este ginerele răposatului general Nicolae Pleşiţă[7]. Problema este, însă, că generalul Nicolae Pleşiţă nu a avut vreo fiică, iar doamna Emilia Atudoroaie, unica soţie a prepusului ginere, este fiica unei onorabile familii din judeţul Botoşani.

Schimbarea identităţii unor personaje cu rol important în evenimente

Colonelul Gheorghe Răbăcel, seful Statului Major al Şcolii Militare de Ofiţeri Activi a Ministerului de Interne, salvatorul de la măcel a efectivelor școlii, este menţionat sub numele de „Dumitru Răbăgel"[8], iar şeful Statului Major al Gărzilor Patriotice de pe lângă Comitetul Central al Partidului Comunist Român, colonelul Corneliu Pârcălăbescu este subsituit cu „Gheorghe Pârcălăbescu".

Abandonul deontolgiei cercetării științifice

Abundența preluărilor necritice, unele din surse premeditat preconstituite pentru alterarea și escamotarea adevărului, falsificarea și manipularea citărilor, contrafacerea argumentelor, lipsa respectului față de adevăr, raționamente cinico-criminale , inexactități de nume, date, locuri și fapte, contradicții analitice de logică elementară, precaritatea documentării și lipsa elementelor de verificabilitate a afirmațiilor și concluziilor, melanjul jumătăților de adevăr cu minciuna sfruntată si cu fabulații patologice sunt primele impresii, la o preliminară privire, asupra a ceea ce ar putea fi contribuția originală din cele 302 pagini ale recentei scrieri semnate de Corvin Lupu. In cele mai multe cazuri de recurs la citate, autorul omite delimitarea prin ghilimele, astfel încât cititorul să nu realizeze cât anume este preluat, de unde încep și unde se încheie considerațiile sale personale. Cu alte cuvinte, Corvin Lupu instrumentalizeză sursele bibliografice, folosindu-le tendențios, atunci când nu le schimbă complet sensul. Autorul „Trădării Securității în decembrie 1989", profesorul Corvin Lupu pornește în demersul său de la o serie de confuzii și premise false, cauzate, între altele, de absența demersului științific elementar al verificării competențelor și atribuțiilor Securității în lumina legislației în vigoare la momentul analizei faptelor pe care le califică, în pură manieră personală, cu invocarea greșită a texteor de lege, ca acte de trădare. Filologul istoric citează Constituția, Codul penal și regulamentele militare, fără să realizeze că România era prinsă în iureșul mișcării forțate a roții istoriei, care venea ca un tăvălug nimicitor peste tot ce ar fi însemnat chiar și schițarea cea mai anemică a vreunei împotriviri.

Anticii părinți fondatori ai democrației ateniene au legitimat ceea ce, ulterior, a rezumat maxima latină „Salus populi (Reipublicae suprema lex esto)" (Salvarea poporului (a republicii) să fie legea supremă". Acest principiu fundamental de drept public roman a constituit argumentul juridic al înlăturării tiranilor, dictaturilor sau regimurilor politice nepopulare. Corvin Lupu se lansează în considerații despre trădare și „trădarea pozitivă" în istorie, pe care o consideră un sacrilegiu. Prima statuie și primul timbru din istoria activităților secrete de informații și contrainformații au fost dedicate memoriei ofiţerului Nathaniel Halle, un agent secret al generalului George Washington în armata colonială britanică. Britanicii l-au spânzurat pentru trădare, dar pentru Statele Unite ale Americii, Nathaniel Halle este un erou al Războiului de Independență. Istoria este plină de exemplele trădărilor din necesitate istorică, arătându-ne, fără putință de tăgadă, că eroii unora sunt trădătorii altora. Așadar, depinde de care parte a graniței, fragile și uneori greu perceptibile, dintre eroism și trădare, s-a situat Corvin Lupu când a judecat faptele și, în primul rând, în ce grilă axiologică le-a interpretat.

Cum am devenit un instrument al diversiunii în „cercetarea istorică" a profesorului Corvin Lupu

Printre cei mai citați autori și din ale cărui scrieri sunt cele mai multe preluari de pagini (153-155; 163-165; 174-176) este și generalul Aurel I. Rogojan. Onoare ce-mi revine, probabil, ar fi firesc, după Alex Mihai Stoenescu. Cu vădită rea credință, Corvin Lupu tranformă, în manieră proprie de studiu, cercetare și concluzionare, o serie de fapte și date factuale prezentate de generalul Aurel I. Rogojan[9] în contrargumente la ceea ce, pe bună dreptate, a fost calificat ca decizii istorice și acte de eroism, din partea generalului Iulian Vlad. Astfel din 11 citări identificate, din Aurel I. Rogojan, în mai multe cazuri, Corvin Lupu recurge la procedee tactice de dezinformare „de manual", după cum urmează:

„Calomniez, calomniez, il en restera toujours quelque chose" - Calomniaţi, calomniaţi, ceva tot va rămâne. (Beaumarchais, „Bărbierul din Sevilla")

1. Corvin Lupu, Trădarea Securităţii în decembrie 1989, Bucureşti, Ed. Elion, 2015, p. 75

„[...] Aurel Rogojan, (sic!) afirmă că dizidenții erau niște oportuniști. Ei nu s-au ridicat public împotriva regimului ceaușist, ci unelteau din umbră pentru a prelua puterea"[10]. Virgula dintre subiect și predicat aparține filologului cu doctorat în istorie Corvin Lupu.
Corvin Lupu nu citează corect, ci recurge la o interpetare proprie instrumentalizată, pentru a-i servi scopului urmărit, pe care ne abținem a-l califica. Iată ce spune autorul citat: „Nu toate persoanele despre care s-a acreditat ideea că au fost disidenţi întruneau condiţia esenţială necesară pentru acest statut. În sensul că nu au exprimat o altă direcţie în interiorul ideologiei Partidului Comunist, aşa cum au făcut-o Troţki, Buharin, Zinoviev şi toţi cei care au avut o voce distinctă de cea a lui Lenin sau a lui Stalin. Nu s-au ridicat nici la nivelul temerităţii lui Milovan Djilas împotriva lui Tito (în Iugoslavia), a lui Otakar Sik împotriva lui Novotny, înaintea lui Dubcek (la Praga) şi alţii asemenea, care au creat şi au întemeiat curente de gândire nuanţate faţă de ideologia marxist-leninistă dominantă. Filosofia politică şi acţiunea de opoziţie cu logo-ul "Ridică-te tu, să mă aşez eu" nu generează disidenţi, ci oportunişti". Este oricui evident, mai puțin autorului „Trădării Securității [...]", că reducționismul vulgar al concluziei personale este străin de metodele cercetării științifice. Corvin Lupu, ori nu a înțeles, ori nu a vrut să înțeleagă cele afirmate, în mai bună cunoștință de cauză, de generalul Aurel I. Rogojan. Dar, nu acesta este cel mai flagrant exemplu de manipulare l-a care s-a pretat filologul doctor în istorie. Ordinea în care abordam diversiunile lui Corvin Lupu este cea din cartea sa, al cărei titlu mai potrivit ar fi „Trădarea adevărului despre evenimentele din decembrie 1989". Exemplul următor, este unul de falsificare grosolană a adevărului și de o impertinență periculoasă:

2. Corvin Lupu, Trădarea Securităţii în decembrie 1989, Bucureşti, Ed. Elion, 2015, p. 8

„Aurel Rogojan, 1989 Dintr-o iarnă în alta... România în resorturile secrete ale istoriei", p 21. Autorul afirmă că manifestanții încolonați erau însoțiți de persoane îmbrăcate în uniforme de miliție. Cei care însoțeau coloanele puteau fi cadre de miliție care au primit ordin de la puciști, posibil de la generalul Romeo Câmpeanu, sau cadre de la Securitatea Municipiului București, îmbrăcate în uniforme de miliție. Oricum, prezența unor milițieni care însoțeau coloanele de manifestanți a dat acestora încredere mare și le-a alungat frica". Nu rezultă cât anume din paragraful servit de Corvin Lupu ca argument, ar fi citat din sursa indicată. Dar daca vom compara cu ceea ce afirmă sursa, vom avea dovada irefutabilă a lipsei de probitate științifică a autorului „Trădării [...]", fiindcă generalului Rogojan îi sunt atribuite, în manieră de tratat al diversiunii, afirmații pe care le-a făcut. La pagina citată, generalul Rogojan spune: „În dimineaţa zilei de 22 decembrie, i-am raportat generalului Vlad punerea în mişcare a coloanelor muncitorilor de pe marile platforme industriale ale Capitalei, precum şi faptul că Miliţia municipiului Bucureşti asigura traseele de deplasare şi măsurile de ordine. La un moment dat, în reţeaua radiotelefonică a miliţiei s-a auzit: «Se trage! » Generalul Vlad a intervenit în reţea: «Cine trage? Unde se întâmplă asta, raportaţi! ». « Armata! » a fost răspunsul. « Sper că nu se trage în oameni », a continuat generalul Vlad, fără a mai primi răspuns."

Cele mai sus afirmate se întemeiază, în primul rând, pe audierea în timp real a comunicațiilor radio dintre șeful Miliției Municipiului București, colonelul Marin Bărbulescu și ofițerii subordonați care conduceau dispozitivele de ordine implicate de punerea în mișcare a zecilor de mii de oameni pe fiecare direcție de afluire dinspre marile platforme industriale. In al doilea rând, transcriptul comunicațiilor menționate a fost publicat, în serial, în cotidianul „Libertatea", în anul 1990. Colonelul Marin Bărbulescu se adresa în clar, pe nume, ofițerilor șefi de dispozitive, iar aceștia se prezentau de fiecare dată când aveau ceva de raportat. Convorbirile respective au putut fi ascultate de toți cei conectați la rețeaua de comunicații radio a Ministerului de Interne, care aveau stațiile deschise pe frecvența atribuită Militiei. Și cum evenimentele din stradă suscitau în acel moment interes, stațiile radio de la cabinetele comandanților ori de la ofițerii de serviciu pe unițăți erau pe frecvența respectivă.

Ce a afirmat generalul Aurel I. Rogojan este cât se poate de clar și anume că „Miliţia municipiului Bucureşti asigura traseele de deplasare şi măsurile de ordine". Dar, imaginația slobodă față de respectul pentru adevăr a lui Corvin Lupu, i-a indus acestuia percepția „[...] că manifestanții încolonați erau însoțiți de persoane îmbrăcate în uniforme de miliție (s.n). Cei care însoțeau coloanele puteau fi cadre de miliție care au primit ordin de la puciști, posibil de la gl. Romeo Câmpeanu, sau cadre de la Securitatea Municipiului București, îmbrăcate în uniforme de Miliție [...]". De ce ar fi trebuit ca „puciștii să dea ordin", când în lumea întreagă ieșirea masivă a populației în stradă pentru a manifesta și protesta, atrage de la sine prezența forțelor de ordine?! De ce a simțit nevoia, ce impulsuri lăuntrice, ori exterioare l-a determinat pe Corvin Lupu să prolifereze scorneli personale (?!) împotriva realităților ce nu servesc mesajului ce se dorește a fi transmis prin „Trădarea Securității în decembrie 1989"? Dacă o asemenea manieră de interpretare a realității este, în opinia lui Corvin Lupu, metodă de cercetare științifică, atunci este grabnic necesar a se cerceta, de către forurile academice competente, traseul deontologic al obținerii titlurilor științifice si gradelor sale didactice.
- Va urma -

-----------------------------------------------------------
[6] Corvin Lupu, Trădarea Securităţii în decembrie 1989, Bucureşti, Ed. Elion, 2015, p. 214, nota 327.
[7] Ibidem, pag. 300.
[8] Ibidem, p. 241.
[9] Aurel I. Rogojan, „1989 Dintr-o iarnă în alta... România în resorturile secrete ale istoriei", ediţia a II-a, Baia Mare, Ed. Proema, 2009; „Fereastra serviciilor secrete România în locul strategiilor globale", București, Ed. Compania, 2011.
[10] Aurel Rogojan, 1989 Dintr-o iarnă în alta... România în resorturile secrete ale istoriei, ediţia a II-a, Baia Mare, Ed. Proema, 2009, p.

footer