Revista Art-emis
Magica lume a bătrâneţii (2) PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. Noemi Bomher   
Miercuri, 07 Octombrie 2015 19:41

Jane Fonda-n.1937Care sun câmpurile aplicative pentru bătrâneţe?
„Te poţi naşte bătrân, aşa cum poţi muri tânăr!". (Jean Cocteau)

În imaginarul universal se explică modul de funcţionare al gândirii umane despre bătrâneţe, prezent în diferite câmpuri de aplicare, precum în viaţa zilnică, în arte, sociologie şi etnologie. Replica modernă despre bătrâneţe aparţine fotomodelelor în vârstă şi unui jurnalist rus, Vladimir Yakovlev, care sugerează importanţa unor poveşti cu fotografii sugestive despre acei bătrâni, care au darul de a fi fericiţi:
- Greta Pontarelli, la 61 de ani, a început să practice dansul la bară,
- patinatoarea Yvonne Dole, la 81 de ani, continuă să participe la competiţiile de patinaj;
- Pat Morhead şi-a sărbătorit împlinirea celor 80 de anii sărind... de 80 de ori cu paraşuta;
- Ruth Flowers, la 68 de ani a devenit devină... D.J.;
- Nina Melnikova şi Antonia Kulikova, două prietene în vârstă de 79 de ani s-au apucat de aikido de 9 ani efectuează petrec câte trei ore pe zi de antrenamente;
- John Lowe, s-a apucat de balet la... 80 de ani, iar acum, la 94, participă la spectacole în oraşele americane;
- la 79 de ani, Lloyd Kahn este un expert al skateboardului[10].
Bătrâneţea începe la 80 de ani şi se termină la 90. Longevitatea începe la 90 şi se termină când mori; bătrânii au mereu una sau mai multe indispoziţii, dorinţa este de a îmbătrâni sănătos, adică, cu indispoziţiile controlate şi fără complicaţii. Aparatul simbolic al bătrâneţii depinde de psihicul uman, schema bătrâneţii, ca metaforă verbală, explică diferite conexiuni în creierul uman despre relaţia sufletului cu trupul, gesturi ale lui homo sapiens. Rezerva lui homo sapiens faţă de homo faber arată că:
- limbajul pre-lingvistic al expresiei corporale depinde de rezultatul continuităţii între imaginarul mitic şi pozitivitatea istorică;
- limbajul pre-lingvistic arată că dorinţa din vise ajută la concretizarea comportamentelor umane;
- structurile imaginarului adaugă limbajului concret elemente figurative, aparent antagonice, care demonstrează tensiunile gândirii, unde miturile şi imaginile mitice se întâlnesc mereu;
- nu trebuie uitat că termenul latin senex (venerabil), este cuvântul de la care s-au format Senat şi senator;
- existenţa reală şi aceea de dincolo de moarte pot fi percepute acut la bătrâneţe, după Cicero: „Un om poate îmbătrâni ca organism, niciodată ca spirit". ceea ce atrage imaginarul despre senex în sfera ideală.

Din Metamorfozele lui Ovidiu, bunii bătrâni, Philemon şi Baucis apar înlocuiţi, în Faust de Goethe de Lipsa, Vina, Nevoia şi Grija, fericirea fiind doar năzuinţa unui viitor realizat prin Euphorion, copilul născut din însoţirea lui Faust cu Elena, sinteza geniului nordic cu cel sudic, prin drumul de viaţă al eroului, ce continuă peste pragul acestei idile antice, refuzând să rămână tânăr ca ţăran: „Iată un mijloc/ De-a te menţine tânăr, de-a ajunge teafăr/ Până la ani optzeci, şi să rămâi luceafăr"[11]. „Omul nu ajunge niciodată atât de bătrân încât să nu poată face încă o prostie", afirmă Marc Aureliu, iar această greşeală poate fi scrierea acestui text.

Ce se ştie depre câmpurile aplicatiove pentru bătrâneţe?
„Ad se ipsum!" (Cunoaşte-te pe tine însuţi).

La baza referinţelor despre bătrâneţe stă ideea lui René Descartes (1596-1650): cunoaşte-te pe tine însuţi referitor la diferenţa dintre nevoile corpului şi nevoile raţiunii:
- Omul, prin corpul său este o extindere a sufletului, spre deosebire de animale;
- Omul fabrică obiecte H. Bergson (1859-1941);
- Omul se afirmă prin construcţia culturală, ştie că poate fi similar unei trestii care cugetă, Blaise Pascal (1623-1662), de aceea la senectute, toţi Oamenii află că sunt rupţi de univers şi află că sunt finiţi, ca regii deposedaţi, conştiinţa tragismului oferă pentru Om, avantajul demnităţii ne-definitului, relaţia dintre viaţa cu limite şi raţiunea infinită. Dacă esenţa umanului o reprezintă raţiunea, atunci corpul are o cogitans, o extensie prin suflet, care arată că există un ego, manifest prin cugetarea referitoare la conştiinţa corporalităţii pieritoare. Trecerea de la Homo sapiens la Homo faber şi intuiţionismul arată că un mod de acceptare al senectuţii depinde de societate, de evoluţie, de capacitatea inventivă şi de regândirea misterului revelat fiecăruia, dar cu adevărat unic şi aproape de netransmis în apropierea sfârşitului iminent: „Omul nu ajunge niciodată atât de bătrân încât să nu poată face încă o prostie", afirmă Marc Aureliu şi exemplifică prin relaţia dintre frica de moarte şi comportamentul religios, în măsura în care Zeii determină sfârşitul acesta este benefic, căci Zeii doresc mereu binele, iar în lipsa Zeilor, nu mai contează imaginea reală a lumii, de aceea, la bătrâneţe trebuie să meditezi: „Cugetă în ce stare a corpului şi a sufletului te va prinde moartea, precum şi la scurtimea vieţii, la infinitul de timp dinapoia şi dinaintea ta, la fragilitatea tuturor corpurilor".

Pico della Mirandola, în Heptaplus, crede, în 1480, că, pentru demnitatea umană există o corelaţie între Creator şi lume: Eşti atât de bătrân pe cât te simţi! În funcţie de avantajul relaţiei cu trecutul, al dispariţiei spaimei faţă de viitor, cugetarea raţională a Omului reprezintă un adjuvant faţă de trupul pieritor, întrucât speranţa este reprezentată de viitorul susţinut de credinţă, precum sunt mâinile în rugăciune ale fratelui lui Albrecht Dürer, pictate în 1508, frate, care nu mai putea picta, după ce a muncit în mină. Astăzi există multe sisteme de comentarii[12] asupra bătrâneţii şi de evitare a sistemului neprietenos cu ajutorul psihodramelor prin contribuţia la crearea unei noi culturi a îmbătrânirii, care consideră vârsta a treia drept:
- senectutea este un stadiu caracteristic al dezvoltării umane;
- civilizaţia contemporană ajută modului de obţinerea al cunoaşterii culturale, ştiinţifice, tehnice în rândul celor vârstnici: prin informarea referitoare la progresele tehnologiei, artei, culturii moderne; prin cooperarea între grupe de suport pentru vârsta a treia din diverse ţări ale lumii; prin cunoaştere seniorilor, din diferite medii sociale, cu diverse nivele de educaţie; prin scrieri medicale şi de suport psihologic despre vârsta a treia, prin identificarea proiectelor viabile de petrecere a timpului liber referitoare la vârsta a treia;prin acceptarea bătrâneţii drept sens al existenţei anterioare;prin conştiinţa bătrâneţii drept conştiinţă a fiinţei; prin proiecte, ce pot aduce compensaţii financiare celorlalţi[13].

Depinde bătrâneţea de un aparat simbolic?
„Chiar dacă e oarecum plictisitor să îmbătrâneşti, este singurul mijloc de a trăi mai mult!" (Sainte Beuve).

În ultimii 180 de ani, speranţa de viaţă a oamenilor a crescut continuu. Este greu de spus dacă această tendinţă se va opri şi când anume. Cercetătorii sunt de părere că unii dintre oamenii născuţi în anul 2000 au şansa de a ajunge cu mintea limpede până în anul 2150. În prezent, limita maximă a speranţei de viaţă urcă anual cu trei luni. Deosebit de importantă este la bătrâneţe cultivarea relaţiilor cu cei din jur. Capacitatea de a contempla devine alta la bătrâneţe, din actor, devii spectator. Multă vreme versurile cântate de Maria Tănase şi Ioana Radu, Zavaidoc au pus în contrast elementele calificative ale bătrâneţii drept veşmânt al sufletului uman, repetiţiile finale semnificând durerea de a pierde calitatea esenţială a eului masculin: „Bătrâneţe, haine grele/ Ce n-aş da să scap de ele/ Că-mi trec zilele, trec şi eu/ Bătrânesc şi-mi pare rău/ Trec zilele, trec şi eu/ Bătrânesc şi-mi pare rău./ Tinereţe haină scumpă/ Ce n-aş da să nu se rupă/ Că-mi trec zilele, trec şi eu/ Bătrânesc şi-mi pare rău./ Că-mi trec zilele, trec şi eu/ Bătrânesc şi-mi pare rău!" Cu acest text, ascultat pe Internet, nu mai sunteţi singuri la bătâneţe! Odată cu apariţia altei mărimi a speranţei vieţii[14] se modifică relaţia dintre cugetare şi fixarea credinţei în prezent, ori trecut întrucât: bătrânii laudă totdeauna timpul când erau tineri şi tinerii laudă prezentul, ceea ce arată că: vârsta înaintată devine o provocare pentru statutul bunăstării din statele industrializate, frumuseţea se mută de pe feţe în sufletele, care îşi păstrează idealurile, entuziasmul arată că a îmbătrâni devine o artă, anii sunt mai scurţi decât zilele, moartea va îndepărta sentimentul timpului şi basmele îşi recapătă valoarea prin prudenţă şi iubirea regăsită pentru joc transformă doar corpul, ceilalţi sunt alţii - tineri uneori. Visul se poate realiza acum: speranţa de viaţă a crescut de 4 ori în ultima mie de ani şi s-a dublat în ultimii 200 de ani.

Intru în vârsta de aur, cu puţin aur lângă mine şi nu regret: timpul curge pentru fiecare într-o singură direcţie şi relaţia perceperii sentimentului temporal, depinde de momentul relatării, de spaţiul lingvistic al spunerii, întrucât dimensiunea cuvintelor arată cum evoluează un fenomen existenţial, Visul: tinerii visează înainte, bătrânii visează la urmă; la mijloc, bărbaţii luptă. Astăzi, se ajunge la o devalorizare a bătrâneţii, cu toată imaginea filozofică şi mai ales etnologică, prezentă în proverbe, întrucât mentalul românesc susţine rolul antic, de pater familias şi rolul de management ritual al doamnelor, ca moaşă, nană, bunică fie ca descântătoare, ori ca fiinţă modernă, la Simone de Beauvoir - La Vieillesse, bătrâneţea este fenomen biologic, sociologic, social-cultural. Constantin Noica în Basmul fiinţei şi „tinereţe fără bătrâneţe", propune interpretări despre trăirile interioare prin perceperea dorinţei de a se delecta, ori prin a primi, ori prin a dărui în ceea se numeşte viaţă[15]. Dacă dorinţa de plăcere dispare în viaţă, se ajunge la pierderea cunoştinţei, sau chiar la moarte, obiectivul de eliberare a omului de la normele opresive, tradiţia şi raţiunea, a încrederii în imensitatea Creatorului Atotputernic, conştienţi apare fiindcă numai de Creator depinde de omul, care poate atinge plăcerile cele mai intense şi permanente, doar în coerenţa existenţei, care îi lasă puterea de a decădea sau de a accede la bine/rău, îmbătrânire ca organism, precum în tabloul lui Goya din 1810. În filozofie, texte de legi, mereu se comentează despre vetustitate, peiorativ sau admirativ, în artă, în sculptură, frescă, în secolul al XV-lea, imaginea bătrâneţii devine o temă prezentă în altare sau în tablourile şi sculpturile din palate; ulterior vârstnicii sunt vizibili în tabloul de şevalet, înlocuit ulterior cu pânza (un suport mobil, elastic şi uşor de transportat), iar pe la mijlocul secolului al XV-lea, sub influenţa Ţărilor de Jos, se dezvoltă pictura în ulei cu multe structuri ale puterii reprezentate de cei bătrâni; termenii sunt utilizaţi ca adjectiv: seniori, mai vechi, anterior, prealabil, fostul, ori ca substantiv pentru seniori, veteranul, demnitar, tatăl, consilier, bătrânel, cu sugestii de conducător, patriarh, şef, superior, maestru. Albert Einstein a schimbat radical perspectiva asupra timpului, explicând că timpul este relativ, nu absolut, experienţa timpului este pur subiectivă, fiecare om percepându-l în funcţie de viteza cu care călătoreşte prin spaţiu şi depinde de distanţa faţă de un câmp gravitaţional (cu cât este mai departe un ceas de sursa de gravitaţie, cu atât timpul trece mai repede, aşadar timpul se scurge mai repede pe Everest decât pe malul mării). Sunt prea bătrân pentru a face lucruri, pe care nu le-am făcut până acum!

Există factori genetici, alimentari pentru a deveni Senior?
„A îmbătrâni înseamnă a-ţi organiza tinereţea de-a lungul anilor!". (Paul Eluard).

Moştenirea genetică este fundamentală omului pentru a stabili un pronostic al vieţii: dacă vrei să ai o bătrâneţe sănătoasă, începând de la 50 de ani: ai grijă de alimentaţia ta, nu mai mânca „chimicale, nu mai face excese de grăsime, bea mai bine limonadă, sucuri, un consum moderat de alcool după 50 de ani îmbunătăţeşte calitatea vieţii are trei efecte clare: vasodilatator coronarian, diminuează colesterolul este un sedativ moderat. Licorile cele mai recomandate sunt: whisky-ul, vinul roşu, ţuica pură în compania persoanelor pe care le iubeşti. Principala nenorocire pentru un bătrân este singurătatea.
- Va urma -
-------------------------------
[10] Cf. http://m.ziarulring.ro/stiri/editorial/258114/-Bombanelile-Marinei-Batranete-haine-grele-
[11] Johann Wolfgang Goethe, Faust, traducere de Lucian Blaga, prefaţă de Tudor Vianu, Editura de stat pentru literatură şi artă, Bucureşti, 1955, p. 129.
[12] Vezi volumul lui Petre Ţuţea, Bătrâneţea şi alte texte filosofice, Editura Viitorul românesc, 1992, în care, la o vârstă a seniorului, autorul constată importanţa meditaţiei referitoare la privirea nemiloasă a vârstei.
[13] Vezi multele volume ale medicilor psihiatrici:
https://books.google.ro/books?id=VoLK_DshpHUC&pg=PT192&lpg=PT192&dq=Bătrâneţea+şi+moartea&source=bl&ots=p4bae1A02U&sig
[14] Se modifică situaţia demografică: adulţi / vârstnici (55-64 ani), „vârsta a treia" (65-79 ani), sau vârstnici relativ mai bătrâni, numiţi şi „vârsta a patra" (80 ani şi peste) şi creşterea speranţei de viaţă cere, odată cu mărirea populaţiei vârstnice, de la 60 / 65 de ani (dublată după 1930 şi 1970, 19, 3% la data ultimului recensământ din martie, 2002.
[15] Moleculele de ADN, un material genetic de calitate poate să-şi permită unele derapaje în stilul său de viaţă:
- celulele din corpul nostru se reînnoiesc în permanenţă - şi anume, ori de câte ori celulele uzate mor sau devine necesar ca ele să fie înlocuite, când ea nu mai este posibil, intervine moartea;
- cercetătorii sunt însă unanimi: comportamentul, stilul de viaţă şi dotarea genetică joacă un rol important;
- unii dintre oamenii născuţi în anul 2000 au şansa de a ajunge cu mintea limpede până în anul 2150;
- limita maximă a speranţei de viaţă urcă anual cu trei luni;
- faptul că hormonii joacă un anumit rol.

footer