Revista Art-emis
Pseudo-scriitorul cu medalie de lut PDF Imprimare Email
Ion Maldarescu   
Joi, 24 Martie 2011 19:02
pseudo-scriitorulDe ce mint oamenii? Ce este minciuna şi cum este ea acceptată înăuntrul moralei? Oricâte încercări s-au intreprins, paradoxul mincinosului a rămas până astăzi încă nedezlegat. Vidul creat prin timorarea valori scriitoriceşti autentice a permis apariţia mediului ideal a damnării în numele naivităţii, a precarităţii, a ignoranţei şi a imposturii. Astăzi trăim în plin balamuc. Jean Buridan, filozof şcolastic francez din secolul al XIV-lea a născocit „Măgarul lui Buridan" pentru a-şi susţine argumentaţia: măgarul, flămând şi însetat, plasat ipotetic între o găleată cu apă şi un tain de ovăz, nu se putea decide cu care să înceapă, astfel încât, în cele din urmă a pierdut totul din pricina şovăielii. Fiind pus în ipostaza de a alege între alternative asemenea măgarului lui Buridan, „ilustrul scriitor" la care mă voi referi şi-a găsit refularea între coperţile unor cărţi unde şi-a aşternut „baladele", rezultat al consumului excesiv de plante „muzicale" vorbitoare „pe la spate". Viitorul este aleatoriu, dar trecutul certitudine. Privind prin prisma unor idei originare şi considerându-le drept scrieri originale aparținătoare creaţiei umane, voi aborda subiectul delicat al textelor originale (sau nu), acele surogate de „ţepe" ştiute, însuşite şi tipărite sub nume propriu. Unica șansă de elucidare a „enigmei" constă în regăsirea modului uitat de a vedea originalitatea creaţiei literare ca unică filosofie valabilă.

David Ashley caracterizează postmodernele nonvalori de tip New Age, dedate în exclusivitate la caraghioasa transformare ipotetică din ceea ce sunt în ceea ce ar vrea să fie şi numai o iubire de sine enormă îi mai poate extrica din urâţenia ce-i locuieşte pe iresponsabilii posesori ai „avântului revoluţionar" desuet. Exprimându-mă în stil patapievician, „odată ce te-ai dezgustat de el, ... nu îţi mai poate face nici măcar milă. Numai un sfânt îl mai poate salva (dar acela, dacă o va face se va pierde pe el)" (H.R.Patapievici, Politice pag.65). Un asemenea „culturolog" de vremuri noi e cumulard: el nu doar cultura o copiază, perorând meta-narativele unui individualism, cinism şi imbecilism opac la adevărata stare de lucruri, el se erijează, deopotrivă în filosof, economist, tehnicist şi scriitor al naţiei. Incompetenţa i se întrevede tulbure în iritarea cu care „admiră" civilizaţia celuilalt şi progresul său „orbitor". „Ilustrul" personaj suferă, este chinuit de faptul că s-a născut ca nonvaloare, nu ca „senior" cum şi-ar fi dorit. Să rămânem în interogaţia crucială care ar trebui să se nască în fiecare din noi, modeşti muritori la început de mileniu: unde se află „intelighenţia" poporului român? Reprezentantul „intelighenţiei" umblătoare de colo-colo în căutarea unei identităţi s-a repezit să urce pe treptele de la intrarea în Uniunea Scriitorilor din România. Nu i-a fost acceptată prezenţa. I s-a trântit uşa în nas, refuzându-i-se astfel ferm apartenenţa la breasla condeierilor. Gândiţi-vă fără reţinere, în termenii pragmatici ai lui a avea: ce mai avem noi pe lângă valorile autentice consacrate şi incontestabile? Ia, acolo, o mulţime escroci ai spaţiului virtual, copiatori de texte fără cap, fără coadă şi fără sens, „originale" prin copiere. Cărţile lor abundă în expresii infantile şi agramate, destinate incinerării de către femeia în flăcări sau azvârlite de colo-colo printre poemele furtunii. Printr-o perpetuă expunere confuză, prin vacuizarea de substanţă personală (de unde nu-i nici Dumnezeu nu cere), narcisistul nomad s-a lăsat auto-sedus de ideea parvenirii la casta boierilor spiritului. El operează anestezii şi altoieşte false idealuri pe o conştiinţă ambiguă, pe paradoxul concretizat în scriitura mac-donaldizată şi trivialismul picanterian de bal mascat. Scribălăul în cauză a muşcat momeala fără conştienţa asumării riscului pe cont propriu, iar mimetismul literar l-a acaparat, permiţându-şi să se îmbrace cu refuzata, dar auto-confecţionata identitate de scriitor. Şi-a atârnat la gât medalii de lut primite de la cei ce nu-i cunosc identitatea şi se lasă/doreşte admirat de cuiburile de cuci. Dacă mai e de adăugat ceva, rogu-vă adăugaţi verbele a înţelege şi a nu accepta. În rest, „Fericiţi fie cei săraci cu duhul!" footer