Revista Art-emis
Dincolo de Nürnberg PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. Ion Coja   
Joi, 27 August 2015 08:16

Nürnberg 1946, art-emisJustiția din Occident a absolvit în mai multe rânduri Mişcarea Legionară de acuzațiile că ar fi o organizație sau criminală. Reluăm un text din 26 mai 1996, apărut în „Vremea" lui Adrian Păunescu sub titlul „Dincolo de Nürnberg". Textul este din nou actual, printre altele pentru discuția în jurul procesului intentat de preotul legionar Vasile Boldeanu, de la Biserica Ortodoxă de la Paris, de pe Jean de Beauvais, încheiat cu o sentință de condamnare a celor care la Paris au calomniat Mișcarea Legionară considerând-o o organizație vinovată de crime de război. Evident, sentința dată de justiția franceză intră în contradicție cu scelerata lege anti-legionară promulgată de curând la București. Firește, această sentință va fi invocată in extenso atunci când se va redacta contestația la Curtea Constituțională. Până atunci, textul poate fi interesant azi și pentru alte motive. Lăsăm cititorilor plăcerea de a le descoperi.

Dincolo de Nürnberg

N-am încotro şi mă grăbesc să răspund invitaţiei insistente pe care mi-o face revista „Dilema", de a prezenta „vreun document" care să probeze afirmaţiile mele despre „achitarea" Mişcării Legionare de către Tribunalul Internaţional de la Nürnberg. Mai întîi, termenul „achitare" nu este cel mai potrivit şi eu nu l-am folosit în textul notelor de lectură ocazionate de cartea domnului Z. Ornea despre Dreapta românească interbelică (vezi „Dilema" din 11-17 august 1995). Citez: „Lipseşte (din cartea domnului Ornea - n.n.) demonstraţia seriozităţii celor care consideră că apartenenţa la Mişcarea Legionară încriminează fără drept de apel. Această demonstraţie, susţin legionarii (s.n.), nu s-a putut face încă de la început, cînd tribunalul Internaţional de la Nürnberg, instituit în anul 1945, a decis, pe baza tuturor dovezilor necesare, că Mişcarea Legionară nu are nimic de-a face cu hitlerismul, cu violenţa antisemită, cu crimele împotriva umanităţii etc.". Aşadar, ei, legionarii, susţin că aşa şi pe dincolo! Nu eu! Iar eu îi reproşam domnului Ornea nu faptul că nu a reabilitat Mişcarea Legionară (vezi „Dilema", din 25-31 august 1995), ci faptul că a acuzat această mişcare de o sumedenie de crime şi de păcate fără a se osteni să prezinte şi să desfiinţeze - dacă este în stare, argumentele invocate de legionari în favoarea lor, legionarii nerecunoscîndu-se vinovaţi de toate cele de care sunt acuzaţi!

Recenzia făcută de mine cărţii domnului Z.Ornea a stîrnit şi reacţia doamnei Lya Benjamin, „cercetător în istorie" (sic!), mai exact spus „cercetător al istoriei evreilor din România în epoca Holocaustului", care semnalează „noutatea senzaţională [...] referitoare la sentinţa de la Nürnberg cu privire la mişcarea legionară", despre care domnia sa nu ştie nimic. Drept care, dornică să se informeze, doamna Lya Benjamin îl roagă pe „domnul Coja să binevoiască să facă publice izvoarele consultate în această problemă". Mă oblig să mai subliniez o dată: legionarii susţin! Nu eu, Ion Coja! Deci, legionarilor să li se ceară probele, nu mie! Eu doar am aflat de la legionari ce susţin aceştia şi m-am mirat că domnul Ornea, scriind o carte despre legionari, nu s-a arătat deloc interesat de ceea ce „susţin legionarii" în apărarea lor! Reproşul meu mi s-a părut îndreptăţit îndeosebi în măsura în care în ultimii ani au apărut în ţară o serie întreagă de cărţi şi publicaţii prin care legionarii au putut, în sfîrşit, să-şi facă cunoscut şi punctul lor de vedere. După toate regulile publicisticii, domnul Z.Ornea avea obligaţia să-şi raporteze discursul la aceste teze legionare. O astfel de teză fiind şi aceea că Tribunalul de la Nürnberg nu i-a inculpat pe legionari, nu i-a găsit vinovaţi. Despre această teză eu am aflat încă de la primele discuţii pe care le-am avut, la începutul anilor '70, cu Petre Ţuţea şi cu domnul Simion Ghinea, cînd eu, utecist conştiincios, i-am chestionat ultimativ despre antisemitismul legionar, despre crimele legionare împotriva evreilor ş.a.m.d. „Noi, legionarii, n-am omorît nici un evreu! " mi-au răspuns cei doi legionari şi mi-au prezentat argumentele lor. Nu m-au convins cu una cu două! Şi propriu-zis nu m-au convins nici pînă azi! Dar, recunosc, mi-ar conveni, ca om şi ca român, să le pot da crezare! Să pot spune şi eu, pe deplin întemeiat şi convins: legionarii n-au omorît nici un evreu! De aceea insist ca la aceste argumente şi teze legionare să li se dea un răspuns într-adevăr prob şi competent! Cine să le dea acest răspuns dacă nu evreii înşişi, mai ales cînd aceştia s-au şi specializat în istoria evreilor din România legionară? Iar evreii noştri ce fac? Recte, doamna cercetător în istorie Lya Benjamin? Domnia sa se cutremură, ca de-o noutate senzaţională, aflînd abia de la mine de pretenţia legionarilor că Tribunalul de la Nürnberg i-a „achitat" (termenul îi aparţine doamnei Lya Benjamin)! Or, această pretenţie este de multă vreme exprimată public şi circulă în mediile legionare. Iar cercetarea tezelor legionare cred că interesează şi trebuie să intereseze în modul cel mai specific pe orice veritabil „cercetător al istoriei evreilor din România"!

Eu, care nici pe departe nu sunt cercetător în aşa ceva, recunosc, a trebuit zilele trecute să merg la domnul Simion Ghinea şi să-i cer „vreun document" legat de povestea cu Nürnberg-ul şi cu legionarii. Norocul meu că domnul Simion Ghinea, în ciuda celor şaptesprezece ani de temniţă, mai trăieşte şi mi-a putut oferi datele necesare, necesare şi suficiente, sper. Luînd cunoştinţă de ele, mai întîi de toate mă voi mira de doamna Lya Benjamin că măcar de unele date nu ştie nimic. Am astfel în vedere cartea La Riposte apărută la Paris, 1976, sub semnătura lui Jean Miloe, unde este relatat procesul de calomniere pe care preotul legionar Vasile Boldeanu l-a cîştigat împotriva revistei „Le droit de vivre". La vremea respectivă, procesul a făcut mare vîlvă în lumea legionară, dar şi la Bucureşti în anturajul rabinului Mozes Rozen care, ca martor principal, a depus împotriva preotului Boldeanu, într-un mod şi cu dovezi care nu i-au convins pe judecătorii franţuji. Aceştia, în final, l-au condamnat pe Pierre-Bloch Pierre pentru calomnie, iar pe preotul Vasile Boldeanu l-au achitat „de toate acuzaţiile, printre care şi aceea de a fi fost criminal de război".

Dacă-mi dau eu bine seama, procesul părintelui Vasile Boldeanu a fost, într-o măsură destul de însemnată, procesul mişcării legionare, acuzată ea însăşi de a fi fost o organizaţie criminală. În sentinţa dată de justiţia franceză se pare că a contat şi depoziţia făcută la proces de legionarul Vasile Iaşinschi, farmacist de profesie şi fost ministru al Sănătăţii Publice în guvernul legionar (15 septembrie 1940 - 23 ianuarie 1941). Iată, din această declaraţie, fragmentul care ne interesează: „În 1946, la Badgastein - în zona de ocupaţie americană – am fost arestat de americani şi transferat în campusul Marcus Worr din Glasenbach, aproape de Strasburg, în calitate de şef al Mişcării Legionare [...]. Am dat toate declaraţiile şi am completat toate formularele pe care mi le-au cerut. În timpul procesului de la Nürnberg, mi s-a cerut de urgenţă, într-o noapte, să prezint poziţia Mişcării Legionare şi acţiunea sa politică în timpul războiului, depoziţia mea fiind necesară lucrărilor tribunalului de la Nürnberg.

Ca urmare, în sentinţele care au fost pronunţate contra persoanelor şi a organizaţiilor politice implicate în acest proces, a apărut că Mişcarea Legionară şi reprezentanţii ei, deţinuţi în timpul acestui război în lagărele germane de prizonieri politici, nu au participat la acest al doilea război mondial.

Învinuirea de crimă sau crimă de război nu a fost reţinută în privinţa Mişcării Legionare şi nici individual. Această decizie se găseşte în arhivele Procesului de la Nürnberg. Am fost pus imediat în libertate. [...] Adaug că nici unul dintre românii aflaţi în exil, indiferent în ce ţară s-ar afla, nu a fost acuzat pentru crime de război". Declaraţia a fost dată la 29 ianuarie 1973, la Madrid şi a servit ca probă în favoarea părintelui Vasile Boldeanu. Iar în cartea mai sus amintită declaraţia lui Vasile Iaşinschi apare la pagina 309. După douăzeci de ani, în martie 1993, aceeaşi declaraţie este republicată în România, în numărul de debut al revistei „Învierea" (pag. 72-74) editată sub patronajul şi cu îndrumarea „a două organizaţii patriotice": „Liga pentru apărarea Adevărului Istoric" şi „Asociaţia foştilor preşedinţi şi fruntaşi ai organizaţiilor studenţeşti libere, independente şi unitare din epoca autonomiei universitare 1919-1948 şi 1990". Prescurtat, cele două organizaţii se numesc... dr. Şerban Milcoveanu, unul dintre cei mai harnici publicişti legionari de după Revoluţie. Domnia sa, în acelaşi număr al revistei Învierea, la pagina 210 face o declaraţie în acest sens, din care citez: „Timp de şase luni Vasile Iaşinschi a fost anchetat în stare de arest, şi în baza celor explicate şi celor dovedite de dînsul, cei patru procurori (U.S.A., U.R.S.S., Anglia şi Franţa) au scos Mişcarea Legionară din Procesul de la Nürnberg şi au pus în libertate pe Vasile Iaşinschi şi pe ceilalţi legionari". Din alte surse, orale, alături de Vasile Iaşinschi mai sunt amintiţi şi Ilie Gîrneaţă şi Corneliu Georgescu, ca autori ai unui memoriu redactat la cererea celor patru procurori. Sursa - Simion Ghinea. Precum se vede, ocaziile nu au lipsit cercetătorului în istorie de a-şi satisface „curiozitatea strict ştiinţifică". Mă rog, atîta cîtă este, că mai mult nici Dumnezeu nu cere. Dar din acest puţin se cuvenea ca dna Lya Benjamin să dedice un minimum de atenţie şi de interes textelor de „apologie" legionară. Pentru că azi numai după ce dovedeşti netemeinicia acestor texte legionare mai poţi să-i acuzi pe legionari de crimele cele mai oribile, de atitudinile cele mai retrograde. Astfel că, nu atît de dragul simetriei, ci numai din „curiozitate strict ştiinţifică" (am şi eu aşa ceva), am s-o rog eu acum pe dna Lya Benjamin să-şi argumenteze ştiinţific afirmaţia că legionarii „nu numai că nu şi-au mascat concepţiile şi pornirile antisemite, ci dimpotrivă, le-au afişat ca un punct central şi de onoare al ideologiei şi practicii lor politice". Şi, tot aşa, sper că „Dilema" va pune la dispoziţia doamnei Benjamin spaţiul tipografic necesar. Altmiteri eu, din cîte am discutat cu Petre Ţuţea şi Simion Ghinea şi din cîtă literatură legionară am citit – e drept, cam puţină şi într-o lectură aleatorie, nu prea am găsit temeiuri pentru afirmaţiile atît de categorice ale doamnei Lya Benjamin. Deci, distinsă doamnă, pe ce documente, pe ce surse legionare autentice vă bazaţi?

Mai întîi respinge acel loc comun în literatura şi mentalitatea antilegionară care aşează mişcarea legionară în solda şi în descendenţa istorică a nazismului german. Din miile de tone de documente germane cercetate de aliaţi după război nu s-a găsit nici măcar un petic de hîrtie care să sprijine cît de cît această teză, veritabil cal de bătaie al tuturor celor ce au scris la noi despre legionari. În schimb, aşa cum se înţelege bine şi din declaraţia lui Vasile Iaşinschi, legionarii care după „rebeliune" au ajuns în Germania au fost cazaţi în... lagărele de la Dachau şi Buchenwald, alături de alţi prizonieri politici de diferite naţionalităţi, inclusiv evrei. Acest detaliu este puţin cunoscut: legionarii, foarte mulţi dintre ei au stat în lagărele de concentrare din Germania, unde mulţi au şi murit. Alături de legionari s-au aflat şi prizonieri politici germani, oponenţi ai regimului nazist. Printre aceştia, îmi povesteşte domnul Ghinea cu aerul de-a vorbi într-o doară, s-a aflat şi vestitul în epocă, fost preşedinte al Academiei Germane, întemeietorul geopoliticii germane, Karl Haushofer (1869-1946), care, după ce a suferit împreună cu legionarii, le-a rămas profund îndatorat pentru ţinuta morală a acestora, de care a fost impresionat pînă la ... poezie, scriindu-le adică un text, o poezie dedicată de bătrînul savant legionarilor. După cîţiva ani, legionarii rămaşi în România vor înfunda şi ei temniţele comuniste, alături de ei la un moment dat ajungînd să pătimească şi un deţinut politic evreu, total apolitic, unul Nicu Steinhardt, care va consemna şi el, pentru eternitate, impresia şocant de pozitivă pe care i-o vor face în închisoare legionarii. Iată textul poeziei lui Karl Haushofer, a cărui valoare de document mă obligă să-l dau mai întîi în limba germană, în original:

„Wir mochten, wenn wir Schicksal überdachten,/ nicht gross'res Leid betrachten./ Da sah ernsten Blicks ihr Capitan/ mit Augen voller Edeltrauer an,/ uns mahnend: Was euch immer mag geschehn,/ kann es vor meinem Opfergang bestehn?// Aus solchem Geist hab ihr mir, greisem Mann/ viel Gutes und viel Liebes angetan./ Seid sicher: kehrt er frei hinaus ins Leben,/ vergisst er nie, was hier ihm ward gegeben".
Traducerea aproximativă a acestui text ar suna cam aşa: La soartă dacă ne gîndim,/ Nu o mai mare fericire,/ Ci o mai mare suferinţă întîlnim./ Cu priviri grave,// Cu ochi plini de nobilă durere,/ Căpitanul Vostru din ceruri ne spune:/ Ce vi se poate întâmpla vouă,/ mai rău decît ce mi s-a întîmplat mie?// În duhul lui/ Mi-aţi adus mie - bătrân însingurat -/ Atâta mângâiere/ Şi cu atâta dragoste m-aţi înconjurat// Din tot ce voi, aici, mi-aţi dat cu atâta dărnicie,/ Nimic, niciodată, fiţi siguri, nu voi uita,/ Din nou în libertate,/ De mă voi întoarce cândva.

Cel mai interesant lucru mi se pare a fi însă discreţia totală pe care legionarii au păstrat-o în jurul acestui text a cărui valoare de mărturie este atît de mare! Mi se pare atît de românească această reţinere a legionarilor de a face caz de o întîmplare atît de favorabilă „imaginii lor publice"! Cu o asemenea mentalitate, legionarii se aliniază perfect la marile momente de trăire românească ce punctează traseul nostru în istorie. Cine în locul legionarilor ar mai fi procedat la fel şi nu ar fi slobozit, din surle şi trîmbiţe, textul savantului neamţ, spre toate zările conştiinţei publice!?
- De unde aveţi, domnule Ghinea, acest text?
- S-a păstrat în arhiva personală a lui Constantin Papanace.
- Şi pînă acum nu a fost publicat?
- Mi se pare că nu. Dar poate că mă înşel!...
- Aţi ştiut de el?
- Desigur!
- De la cine?
- De la alţi camarazi!... Folclor legionar!...
Folclor, folclor!, dar cîteodată folclorul mai devine şi document istoric... (Rămîn astfel mai departe cu impresia că legionarii nu prea s-au priceput să-şi organizeze apărarea, să-şi prezinte toate dovezile care ar face din ei un capitol de istorie de care ceilalţi români să nu se ruşineze!... Ba dimpotrivă!).
În esenţă, cînd legionarii se raportează la hotărîrile Tribunalului Internaţional de la Nürnberg, ei urmăresc propriu-zis altceva. Şi, anume, să demonstreze astfel că Occidentul democratic nu le-a găsit nici o culpă în planul comportamentului umanitar. Occidentul care a dus greul războiului antinazist şi ale cărui valori au fost în cel mai înalt grad violentate de ideologia fascistă, acest Occident i-a primit cu braţele deschise pe legionarii români. (Extrem de semnificativă, în acest sens, preţuirea arătată legionarilor de celebrul general american George Patton, episod care face şi el parte din ... folclorul legionar). În aceste condiţii, persecutarea legionarilor în România, de către comunişti, face din condamnarea legionarismului una din tezele specifice ale bolşevismului comunist! Un semn distinctiv al acestei politici atît de rău intenţionate faţă de România! Astfel că încremenirea în acest proiect antilegionar după Decembrie 1989 nu poate însemna decît una din două: sau anacronismul (involuntar, deci) al unor oameni de bună credinţă, dar incapabil să se mai primenească ideologic, sau supravieţuirea, în ciuda aparenţelor, a însuşi cominternismului bolşevic! Deci şi a cominterniştilor!

Pentru atitudinea Occidentului democratic faţă de legionari mi se pare extrem de lămuritoare opinia lui Nicolae Penescu, lider ţărănist, fost ministru de interne în primul guvern Sănătescu şi activ animator politic al diasporei româneşti. În 1980 N. Penescu a organizat un nou Comitet naţional la care au fost invitate partidele care participaseră la ultimele alegeri libere din România, cele din 1937: Partidul Naţional Ţărănesc, Partidul Social Democrat, Partidul Naţional Liberal şi Partidul Totul pentru Ţară. Susţinînd participarea legionarilor la acest Comitet Naţional, Nicolae Penescu scria: „Nimeni nu a fost scutit de greşeli în trecut, partide sau persoane. A începe azi să facem procesul trecutului, cînd avem în faţa noastră un prezent dramatic pentru neamul nostru şi un viitor nesigur, însemnează a ne lăsa înşelaţi de duşman, lăsînd nefolosite energii şi valori utile cauzei româneşti. Salus Reipublicae suprema lex (...).
Mişcarea Legionară a adoptat totalitarismul ca principiu esenţial al organizării Statului şi naţionalismul ca ideal politic. La începuturile ei, mişcarea legionară a făcut un primat din afirmarea etnicităţii româneşti, un crez al luptei ei. Pentru supravieţuirea fiinţei româneşti luptăm toţi în aceste zile. Obiecţia totalitarismului din trecut nu mai este valabilă azi faţă de acceptarea fără rezerve de către Consiliul Legiunii a principiilor fundamentale ale democraţiei de tip occidental. (...) Guvernele occidentale s-au pronunţat de mult asupra caracterului mişcării legionare. Aliaţii n-au considerat-o drept „organizaţie fascistă", fiindcă ea nu figurează pe lista întocmită de guvernul Statelor Unite în scopul de a se interzice fasciştilor intrarea în America. Nici o ţară democrată nu a refuzat legionarilor azilul politic. În multe din aceste ţări, ei au dobîndit cetăţenia. Unii sunt profesori universitari sau au situaţii importante, care fac cinste Românilor. [...].
Eu nu apăr Mişcarea Legionară. (Nici subsemnatul! - n.n.) Aceasta este treaba ei. Apăr cauza unităţii româneşti, care nu poate fi realizată fără mişcarea legionară şi contra ei. Această mişcare a reprezentat un curent politic şi naţionalist, a fost prezentă în Parlament, la două guverne şi a aderat la principiile fundamentale ale democraţiei".
Textul lui Nicolae Penescu nici el nu a fost încă invocat de legionari în apărarea poziţiei lor adevărate, adăugîndu-se astfel la mulţimea de probe care ar putea să completeze „apologia" legionară. Să fie oare vorba de lehamitea, de sfînta lehamite românească faţă de incorectitudinea adversarului?... E deprimant, oricum, şi te poate apuca şi lehamitea, pe lîngă multe altele, cînd constaţi că degeaba s-au găsit unii să proclame audiatur et altera pars sau, mai modern, principiul voltairian „je ne partage pas votre opinion, mais je donnerais ma vie pour defendre votre droit de l'exprimer". Vor unii cu tot dinadinsul ca nici după mai bine de o jumătate de secol de persecuţii şi interdicţii, legionarilor să nu li se recunoască dreptul de a-şi exprima opiniile. Eu nu împărtăşesc decît parţial opiniile legionarilor, aşa cum, tot parţial împărtăşesc şi opiniile altor ideologii. Integral nu mă ataşez de nici o ideologie! Nici de mine însumi nu mă simt integral ataşat! Şi, atunci, cum să fiu de acord cu reducerea la tăcere a acelor opinii pe care nu le împărtăşesc?! Aşa ceva nici măcar nu pot să înţeleg că e posibil!

P.S. Textul de mai sus a fost oferit spre publicare revistei „Dilema", pe la sfîrşitul anului trecut. Oferta mea răspundea unei somaţii repetate, a revistei amintite, a cărei redacţie şi cîţiva colaboratori s-au arătat cu totul neîncrezători în pretenţia „mea" că legionarii au fost găsiţi nevinovaţi cu ocazia procesului de la Nürnberg. În realitate, ideea nu este a mea, ci a legionarilor de teapa lui Petre Ţuţea şi Simion Ghinea, cu care am petrecut, cîndva, cîteva din ceasurile cele mai faste ale juneţii mele. Din păcate, în loc să mi se publice textul solicitat de redacţie, m-am pomenit în „Dilema" cu un lung comentariu pe marginea textului nepublicat aşadar! Un comentariu necinstit ca însuşi procedeul publicistic. Surpriza mea a fost şi mai mare să constat că multă „lume bună" a Bucureştilor, în loc să sesizeze şi să taxeze ca atare abjecţia stratagemei, a luat în serios concluzia publicistului infractor, pe nimic întemeiată, că aş fi făcut afirmaţii insuficient argumentate şi documentate. Acum, graţie ziarului „Vremea", cititorul are la dispoziţie textul pe care „Dilema" nu l-a publicat şi poate cititorul să aprecieze singur valoarea argumentelor cu care m-am prezentat. Dar repet, încă o dată: atît argumentele, cît şi teza astfel susţinută, fac parte din „apologia" legionară. Eu n-am nici un merit (şi nici o vină !). Am doar boala să nu accept să i se refuze cuiva dreptul de a se apăra, de a se dezvinovăţi! Acest drept li s-a refuzat legionarilor în România (şi numai în România!) vreme de aproape 50 de ani şi mai continuă şi azi să li se refuze în paginile revistei „Dilema". Există pentru orice subiect o abordare dilematică, numai pentru legionari, nu! Aici lucrurile stau în mod sigur şi indubitabil aşa cum le-a stabilit în urmă cu cîteva decenii propaganda cominternistă!
Reacţia „lumii bune" m-a mîhnit pînă la lehamite şi am abandonat ideea de a lămuri totuşi lucrurile, publicînd textul în altă revistă. Dacă mi-a trecut această lehamite este numai datorită d-lui Vlad Protopopescu, din Sidney – Australia, a cărui scrisoare, recent publicată în „Puncte cardinale", mă reconfortează şi mă împacă iar cu lumea! Nu cu lumea bună, fireşte, ci cu lumea lume! Acea lume din care nu face parte autorul infamiei dela „Dilema", aşa-zisul Andrei Pleşu.

Notă: Articolul meu despre poziţia procurorilor de la Nürnberg faţă de Mişcarea Legionară, refuzat de „Dilema", şi-a aflat găzduire în „Vremea" lui Adrian Păunescu (numărul din 25/26 mai 1996). Acelaşi ziar, cu deplină obiectivitate şi corectitudine gazetărească, a publicat în 1-2 iunie articolul Faptele rămîn fapte, al d-lui Nicolae Corbu, care s-a străduit astfel să-mi dea dînsul replica cuvenită, în locul celor ce erau mai în drept s-o facă (Ornea, Pleşu, Benjamin). Cum articolul domnului Corbu era plin de inadvertenţe şi absurdităţi, am revenit, tot în „Vremea", din 12 iunie 1996, cu articolul Antisemitul de mine!, la care am adăugat cîteva documente din broşura „Tribunalul de la Nürnberg absolvă Garda de Fier", scoasă de domnul Simion Ghinea. De asemenea, textul meu a fost însoţit de intervenţia domnului Neculai Vasile Lungu, pe care o reproduc şi aici, mai întîi ca document uman fiind atît de impresionantă, mai apoi, în al doilea rînd, găsindu-i meritul de a ne propune extrem de inspirat sub ce tutelă să înregistrăm prestaţia publicisticii de la „Dilema": îngerul negru al antiromânismului.

Grafica - Ion Măldărescu

footer