Revista Art-emis
Al Treilealea Război Mondial şi Marea Neagră PDF Imprimare Email
Radu Toma   
Joi, 20 August 2015 17:35

Al Treilea Război MondialPrin 1997, geologii William Ryan şi Walter Pitman de la Universitatea Columbia, din New York, au publicat în faimoasa „National Geographic" dovezi materiale că pământurile ce închideau strâmtoarea Bosfor de astăzi s-au năruit acum aproape şase milenii, şi că un munte de ape uriaş cât 200 de Niagare, dinspre Mediterana, s-a prăvălit peste Marea Neagră şi ţinuturile din jur. Timp de aproape un an nivelul ei a crescut necontenit, toţi oamenii şi toate animalele au pierit, amintirile celor opt supravieţuitori s-a transmis peste generaţii şi au devenit povestea Potopului, a lui Noe, a fiilor săi Şem, Ham şi Iapeth, întemeietorii viitoarelor seminţii din Asia, Africa şi Europa, a celor patru soţii ale lor şi a faimoasei Arce poposite pe muntele Ararat, din Caucaz. Povestea a fost consemnată în documente scrise, în Biblia creştină, Tora evreiască şi Coranul musulman.

După 5.600 de ani de la prima extincţie a omenirii, întâmplată deci în Marea Neagră, recent o sursă anonimă a Armatei Ruse a făcut un anunţ care duce lumea mai aproape de a doua extincţie a omenirii, cea nucleară, iar o coincidenţă stranie face ca dezastrul, dacă nu va fi grabnic oprit, să pornească tot din Marea Neagră. Sursa a afirmat că un distrugător al S.U.A., navigând „provocător şi agresiv" în marginea imediată a apelor teritoriale ale Rusiei, a fost survolat la câţiva metri de un avion de luptă Su-24 rusesc, pregătit să atace - „avionul de atac a demonstrat echipajului american că este gata să prevină o violare a frontierei ruse şi să apere interesele ţării", a anunţat agenţia naţională „Novosti", citând sursa menţionată. Simplu şi la obiect, am fost foarte aproape de un conflict militar deschis ruso-american, a fost vorba de prima întâlnire între un avion de luptă rusesc încărcat cu toată muniţia de război şi o navă de luptă americană. Exact atunci când tensiunea China-SUA-Japonia atinge cote insuportabile în Marea Chinei de Sud, se pare că, la marginea Europei, tatonările militare ruso-americane trec de la cuvinte şi lupte prin intermediari la întâlniri de gradul 3. Incidentul este un punct maxim într-o agitaţie belicoasă din zonă - în ultimele luni S.U.A. şi N.A.T.O. „au rotit" în Marea Neagră câteva nave de război; ca răspuns la escaladarea forţelor militare ale N.A.T.O. în estul Europei, Rusia a anunţat zilele trecute o nouă doctrină navală şi întărirea forţelor sale strategice în Marea Neagră, Mediterana şi Atlantic; Poroşenko al Ucrainei îi înfricoşează pe europeni, într-un ziar austriac, că Moscova ar fi gata să-i atace pe toţi riveranii de la această mare etc.

Cum s-a ajuns la aceste provocări şi acte agresive aproape fără precedent între cele două superputeri nucleare aici, în Marea Neagră, la doi paşi de România? Din păcate, tocmai fosta Românie băsistă a jucat un rol-cheie în această evoluţie nefastă, Traian Băsescu a fost cel care a deschis, demult, o adevărată Cutie a Pandorei, nenorocirile scăpate de acolo încep să se întrevadă abia acum. Astfel, derulând invers filmul geo-strategiilor de la Marea Neagră, vedem că, în urmă cu mai bine de un deceniu, la 9 martie 2005, fostul emisar neoconservator în Europa de Est al administraţiei Bush jr., Bruce Jackson, a dat citire în Senatul S.U.A. la o declaraţie politică, „Viitorul democraţiei în regiunea Mării Negre" - un text de o agresivitate extremă faţă de Rusia şi Turcia (Rusia, „putere străină în arealul Mării Negre", „Neoimperialismul rusesc", Turcia este plecată pe o cale greşită de „antiamericanism strident, antieuropenism şi xenofobie", „să înfruntăm Turcia", „N.A.T.O. trebuie să acţioneze pe toate litoralele Mării Negre" etc.). Şi, surpriză din cale afară, mai vedem că, în alocuţiunea sa, Bruce Jackson a anunţat prezenţa „cu totul întâmplătoare" la Washington a fostului preşedinte Traian Băsescu (?!), „unul dintre cei mai elocvenţi susţinători ai unei strategii ample privind regiunea Mării Negre". În continuare, a doua zi, la 10 martie şi tot la Washington, evident „cu totul întâmplător", Băsescu a prezentat şi el o iniţiativă politico-diplomatică pasămite personală, cu titlul „Marea Neagră - promovarea libertăţii, a democraţiei şi a stabilităţii regionale" - în realitate a fost exact textul rostit de emisarul neoconservator cu o zi înainte - ce coincidenţă"! -, dar fără atacuri dure contra Rusiei, Turciei şi Europei. Despre episodul Jackson-Băsescu din martie 2005, de la Washington, ar mai fi de adăugat doar că ambii au cerut anularea Convenţiei de la Montreux, în vigoare de 78 de ani, privind accesul restrictiv în Marea Neagră al navelor de război ale statelor neriverane, inclusiv S.U.A. A vorbit despre document cu aceeaşi agresivitate Jackson, la 9 martie, „[...] este necesar să punem capăt arhaicei Convenţii de la Montreux, care este adeseori invocată ca o justificare pentru a interzice misiunilor de supraveghere ale N.A.T.O. să treacă prin Bosfor", şi cu aceeaşi perfidie, Băsescu, la 10 martie, despre „internaţionalizarea Mării Negre", adică „de a face ca Marea Neagră să devină o a doua Mare Mediterană". Dând filmul şi mai înapoi, vedem că, semnat la 26 iulie 1936 în Elveţia, de către 11 ţări, în esenţă Tratatul internaţional de la Montreux:
- acordă Turciei drepturi depline asupra strâmtorilor Bosfor şi Dardanele, Ankara le poate militariza, închide pentru nave militare străine în vreme de război sau chiar de pace, dacă se conturează o stare iminentă de agresiune;
- limitează sever tonajul vaselor de război străine la 15.000 tone - imposibil, deci, ca vreun portavion al S.U.A. sau altei ţări NATO şi escortele lor (Task Force) să ajungă în Marea Neagră - de asemenea şederea la Nord de Bosfor a neriveranilor este limitată la maximum 21 de zile;
- calibrul tunurilor străine trecute prin strâmtori nu poate depăşi 203 mm;
- Rusia şi Turcia pot mişca portavioane şi chiar submarine către şi din Mediterana etc.

Cu alte cuvinte, pe când cele două puteri riverane sunt scutite de restricţiile impuse celorlalţi, vasele de război ale S.U.A. şi N.A.T.O. nu au acces în Marea Neagră, „diplomaţia" portavioanelor nu funcţionează acolo, frustrarea din glasurile unor politicieni sau şefi militari de la Washington sau Bruxelles, atunci când vine vorba de Marea Neagră, este de înţeles. Oricum, se constată cu îngrijorare în momentele de faţă că, în apele din estul României, încleştarea titanică a superputerilor se încinge tot mai tare. Bruce Jackson şi Traian Băsescu nu mai sunt ce au fost, dar politicile lor au rămas. Acum mai bine de zece ani, cei doi, un neoconservator aprig şi un quisling, adică un trădător al ţării sale, au apucat să arunce în Marea Neagră seminţele şi mai negre ale discordiei. Le vedem şi astăzi pretutindeni, purtate colo şi colo, de valuri.

Grafica - Ion Măldărescu

footer