Revista Art-emis
PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. hab. Nicolae Enciu, Chi?in?u   
Duminică, 05 Iulie 2015 16:32

Ioan Aurel Pop - Istoria adevarul si miturile„Românii ?i-au f?cut istoria cum s-au priceput, nici mai bine, nici mai r?u decât alte popoare. Istoria lor nu a fost pur? sau imaculat?, dar nici oribil? ?i plin? de dezastre. A fost de toate felurile, ca via?a, fiindc? istoria înseamn? via??. Este important de ?tiut c? românii exist? ?i ei între na?iunile lumii, c? au un stat sau chiar dou? state ale lor, cu un trecut bogat, cu Dun?rea ?i cu Mun?ii Carpa?i, cu ??ranii Maramure?ului, uita?i parc? de timp, cu m?n?stirile pictate ale Moldovei, cu Delta ?i cu Marea Neagr?, cu hrubele de la Cricova, cu Eminescu, Blaga, Enescu sau Brâncu?i, cu oameni care a?teapt? s? fie cunoscu?i. Ei au un mesaj de transmis pentru comunitatea interna?ional? ?i ?in profund la mesajul lor". (Ioan Aurel Pop, Istoria Românilor, 2011)

Din considerente ce ar putea fi doar presupuse ori intuite, distinsul istoric Lucian Boia, profesor la Facultatea de Istorie a Universit??ii din Bucure?ti, autor al unei opere pe cât de vaste pe atât ?i de variate, cuprinzând numeroase titluri ap?rute în România ?i în Fran?a, precum ?i traduceri în englez?, german? ?i în alte limbi de circula?ie european? ?i interna?ional?, afirmat atât prin lucr?ri teoretice privitoare la istorie ?i la imaginar, cât ?i prin investigarea consecvent? a unei largi game de mitologii, - de la via?a extraterestr? la sfâr?itul lumii pân? la comunism, na?ionalism ?i democra?ie, - a decis, din câte se pare, s?-?i demoleze cu des?vâr?ire întreg edificiul ?tiin?ific, ridicat cu atâta trud? ?i migal? timp de decenii. Înc? din anii '90 ai secolului al XX-lea, - mai exact, începând cu 1995, când a publicat, împreun? cu discipolii s?i, la Editura Universit??ii din Bucure?ti, într-un tiraj limitat, volumul Mituri istorice române?ti, prof. Lucian Boia a adoptat, oarecum surprinz?tor ?i în contradic?ie clar? cu ceea ce publicase pân? atunci, o metod? de investigare a trecutului „pu?in practicat? pân? ast?zi în istoriografia româneasc?", dar considerat?, cu toate acestea, „absolut necesar?" ?i „în concordan?? cu ceea ce se întreprinde în alte ?coli istoriografice"[1]. Conform respectivei metode într-adev?r pu?in practicate pân? atunci în istoriografie, istoria na?ional? ap?rea doar ca un ?ir întreg de mituri, iar istoricii, „pentru a nu min?i cu bun? ?tiin??", ar fi fost datori s? demitologizeze mitologia na?ional? ?i panteonul na?ional [2]. În condi?iile în care metodologia oficial? marxist-leninist? de investigare a trecutului în ??rile fostului lag?r al socialismului î?i ar?tase totala necorespundere noilor realit??i, noul curent de opinie pe cât de inopinat pe atât îns? de temerar, avându-l ca lider pe cunoscutul istoric medievist, prof. univ. dr. Lucian Boia, p?rea s? aib? ?anse reale de înnoire ?i de adecvare a istoriografiei române?ti la geomodernitatea noului secol ?i mileniu. ?i, într-adev?r, chiar dac? a produs consternare ?i un veritabil ?oc psihologic ?i cultural în mediul unor istorici mai ortodoc?i ?i conservatori, laboratorul profesorului Lucian Boia din cadrul Universit??ii din Bucure?ti a evoluat neap?rat în „modelul", „?coala" ?i chiar „linia Boia". A?a cum a ?i fost de a?teptat, printre primii reprezentan?i de marc? ai patrimoniului românesc supu?i procesului de „demitologizare" în cadrul „sincroniz?rii cu cercetarea istoric? european?" a fost marele poet na?ional Mihai Eminescu. Conform „noii" metode de investigare a trecutului, istoricii români nu mai erau în drept, de acum înainte, s? afirme, bun?oar?, c? Mihai Eminescu a fost ?i r?mâne simbolul na?iunii române, expresia concentrat?, suprem?, a românismului, deoarece aceasta ar fi însemnat nimic altceva, decât s? „mitologizezi" istoria. „În ce-l prive?te pe Eminescu", sus?ine prof. L. Boia, aici „trebuie neap?rat s? distingi dou? aspecte": „este poetul Eminescu ?i Eminescu - ideologul", iar ultimul din ei (sic! n.n.) nu a fost altceva decât un „autohtonist ?i xenofob", în timp ce primul... Dar nici despre primul din ei nu se ?tie dac? „tinerii îl vor mai recita sub clar de lun? (poate c? deja nu-l mai recit?)"[3].

Cu accentul pus pe aspectul de „con?tiin?? fals?" (ideologie), unei necru??toare „demitologiz?ri" a fost supus inclusiv „mitul" unit??ii române?ti, respectiv, cei patru piloni de baz? ai s?i, - vechimea, continuitatea, independen?a ?i unitatea, - toate acestea fiind taxate drept „frustr?ri care î?i caut? o compensa?ie în istorie" ?i exager?ri care, potrivit metodei prof. L. Boia, ar fi atins o faz? ultim? în „varianta comunist?"[4]. La un prim bilan? al ac?iunii de „demitologizare" a miturilor istorice române?ti, prof. L. Boia s-a ar?tat totalmente satisf?cut de ampla revizuire istoriografic? produs?: „Cariera cuvântului «mit», rareori rostit înainte de 1997, de pe coperta c?r?ii mele, a ajuns repede la mod?, cu tendin?a unei adev?rate infla?ii ?i a unei pronun?ate lipse de scrupule în utilizarea lui. Demitizatorii sunt în plin? activitate; li se opun, nu mai pu?in activi ?i vehemen?i, sus?in?torii mitologiei na?ionale, în viziunea c?rora miturile exprim? esen?a noastr? româneasc?, drept care nu avem voie s? ne atingem de ele"[5]. Nimic de mirare ?i lesne de în?eles aceast? confruntare, deoarece, în opinia prof. L. Boia, „perspectiva relativist? a istoriei, a unei istorii inevitabil privit? din prezent ?i în imposibilitate de a se desprinde de mediul social ?i cultural care o produce, nu este de natur? s?-i încâmte pe profesioni?ti: lor le place s? cread? într-o istorie ?tiin?ific? ?i obiectiv?, justificându-?i astfel propriul statut profesional"[6]. „Trebuie în?eles, - ne consoleaz? prof. L. Boia, - c? nu exist? istorie obiectiv?, ?i nu numai c? nu exist?, dar nici nu poate exista"[7], iar istoria pe care o cunosc românii pân? în prezent, a fost marcat? fie de ideologia na?ional?, fie de comunism; respectiv, în discu?ie trebuie pus? nu doar istoria na?ional?, ci cultura româneasc? în ansamblu ?i con?tiin?a de sine a românilor [8]. Odat? ce o istorie obiectiv? nu exist? ?i nici nu poate exista, discu?ia privind istoria românilor, cultura româneasc? în ansamblu ?i con?tiin?a de sine a românilor poate fi pus? acum, consider? prof. L. Boia, exact în maniera în care în?elege s?-?i aplice în practic? propriul concept teoretic. Iat?, bun?oar?, câteva exemple de „istorie demitologizat?", de „perspectiv? relativist? a istoriei" ?i de „sincronizare cu cercetarea istoric? european?", pe care le prelu?m din recenta lucrare a prof. L. Boia „De ce este România altfel?"[9]:

România, „o ?ar? care se înc?p??âneaz? s? fie altfel", care se situeaz? mai „excentric", sub tot felul de aspecte, în raport cu ceea ce ar fi o medie sau o relativ? normalitate european?;
„Totul începe cu o întârziere impresionant?";
„A fost, din pornire, un handicap";
„Româna are o puternic? înc?rc?tur? slav?: o mul?ime de cuvinte, adesea esen?iale (în ciuda faptului c?, odat? cu „relatinizarea" declan?at? în secolul al XIX-lea, nu pu?ine au fost practic eliminate sau marginalizate)";
„E greu de spus cât „sânge roman" au românii, dar c? au mai mult sânge slav decât roman este de domeniul eviden?ei (de fapt, „sânge roman" nu au practic deloc)";
„Elita româneasc?, în toate epocile, a împrumutat masiv. Toate modelele politico-culturale sunt de import";
„Din secolul al XIV-lea pân? ast?zi, românii par s? bat? pasul pe loc: n-au urcat nici o treapt?, comparativ cu celelalte ??ri europene";
„Perspectiva na?ional? (în sec. al XIX-lea .- n.n.) a adus cu sine o reconsiderare a tuturor reperelor. [...] Sunt câteva tr?s?turi care se contureaz? acum ?i care pot fi urm?rite pân? în prezent. Ma întâi complexele, mai precis complexul de inferioritate (prima maladie pe care a? identifica-o). Nevoia de a înv??a mereu de la str?ini, de a prelua ce au creat ei, de a se afla mereu la remorca altora... Din acest complex de inferioritate se na?te o construc?ie orgolioas?, menit? s? contracareze micimea prezentului" (miturile.- n.n.);
„Epoca de aur dintre cele dou? r?zboaie mondiale este o elaborare mitologic? de dup? 1989. Abandonând comunismul ?i pronun?ându-se, sincer sau demagogic, împotriva acestuia, românii au sim?it nevoia s? se ancoreze în alt? parte, ?i unde puteau s? o fac? dac? nu în perioada imediat anterioar? comunismului?";
„În timp ce în alte ??ri comuniste (?i chiar în patria comunismului: Uniunea Sovietic?) se dezvolta o mi?care civic? ?i ap?reau disiden?e în interiorul regimului, românii st?teau lini?ti?i ?i î?i vedeau de treburile lor. Treburile lor erau în primul rând s? se descurce fiecare cum putea".

La fel ca în mai toate lucr?rile sale de dup? 1995, nici în „De ce este România altfel?" nu este trecut cu vederea „cazul mai delicat" al lui Mihai Eminescu – „marele mit românesc, personalitatea socotit? drept culmea de nedep??it a spiritualit??ii autohtone". Despre el, este de p?rere prof. L. Boia, „trebuie vorbit cu mult? grij?, fiindc? se atinge o coard? sensibil?". ?i totu?i, „fapt e c? originalitatea lui european?, ca poet romantic, este relativ? ?i discutabil?. Eminescu i-a cucerit pe români prin uluitoarea muzicalitate a poeziilor sale", îns? „în traducere, aceast? misterioas? calitate se pierde ?i nu este de mirare c? Eminescu, ca «produs de export», este aproape inexistent"[10]. Ei bine, „noua" metod? de investigare a trecutului a prof. L. Boia î?i demonstreaz? inconsisten?a în primul rând, anume ?i mai ales cu referire la „marele mit românesc", la „cazul mai delicat" al lui Mihai Eminescu, astfel încât, contrar predic?iilor, personalitatea marelui poet nu doar „este socotit?", ci chiar r?mâne efectiv culmea de nedep??it a spiritualit??ii autohtone. Drept confirmare a acestui mare adev?r st? reeditarea constant? ?i interesul permanent al marelui public nu numai pentru poeziile sale romantice, - citite în continuare sub clar de lun?, - ci ?i fa?? de opera sa politic?, filozofic?, sociologic? în care a argumentat ?i a pledat cu vigoare pentru unitatea spiritual? na?ional?. Cât de actuale r?mân ?i ast?zi, bun?oar?, la circa 130 de ani de când au fost pronun?ate, observa?iile lui Mihai Eminescu despre „nestatornicia noastr?, iubirea de schimb?ri, deasa r?sturnare a tuturor temeliilor statului ?i rivalitatea copil?reasc? de a întrece pe toat? lumea", care a f?cut, „atât în trecut, cât ?i în prezent, ca s? irosim o mul?ime de puteri vie, care se puteau utiliza pe un teren folositor, pe lucruri de nimic sau de-a dreptul stric?cioase"[11]. Aceste „defecte mari ale caracterului nostru na?ional, - sublinia M. Eminescu, - sunt, pe lâng? împrejur?rile de dinafar?, cauza pentru care un element etnic atât de r?spândit ca al nostru s? nu ajung? la nici o însemn?tate în lume, ci, buc??it între zeci de st?pâni, s? reziste ici ?i colo, s? fie absorbit îns? în multe locuri"[12]. Cât de actuale ?i perene r?mân ?i frumoasele reflec?ii ale lui Mihai Eminescu despre limba român?, care au revolu?ionat efectiv limba literar? a poporului s?u! A devenit o axiom? defini?ia lui Mihai Eminescu, dup? care „nu noi suntem st?pânii limbei, ci limba e st?pâna noastr?"; sau, în alt loc: „Limba român? e unica în Europa care n-are proprie-vorbind dialecte. Pe-o întindere de p?mânt atât de mare, desp?r?i?i prin mun?i ?i fluvii, românii vorbesc o singur? limb?"[13].

Practic, to?i exege?ii operei lui Mihai Eminescu recunosc ?i apreciaz? vasta sa erudi?ie ?i voca?ie nu numai de poet, ci ?i de filozof, sociolog, politolog ?i de vizionar. Este un adev?r în afara oric?ror discu?ii c?, „în momentul în care Eminescu a scris la 1869 versurile: „Ideal pierdut în noaptea unei lumi ce nu mai este, „Lume ce gândea în basme ?i vorbea în poezii" etc., un fapt revolu?ionar s-a petrecut în literatura român?: spintecând z?rile, un fulger a desf?cut cerul în dou?; o literatur? nou? a început cu posibilit??i proaspete de expresie metaforic?, îngem?nat?, cl?dit? în superbe construc?ii sonore, cu o limb? ?i muzic? nou?" (Eugen Lovinescu, Muta?ia valorilor estetice). La fel de adev?rat este ?i faptul c? Eminescu nu numai a l?sat cele mai frumoase reflec?ii despre limba român? ?i a revolu?ionat limba literar? a poporului s?u, ci opera sa poetic?, însemn?rile sale jurnaliere de factur? reflexiv? ?i mai ales ziaristica eminescian? a îmbr??i?at, în gradul cel mai înalt, toate componentele etnicului: comunitatea de origine, comunitatea de limb? ?i comunitatea de destin. Dovad? a actualit??ii perene a Operei marelui Mihai Eminescu stau ?i congresele mondiale ale Eminescologilor, desf??urate anual la Chi?in?u sub egida Academiei de ?tiin?e, începând cu 2012, iar rezolu?ia primului Congres din septembrie 2012 arat? c?: „Eminescu r?mâne cel mai popular clasic român, dovad? fiind epuizarea celor cinci volume din prestigioasa colec?ie „Opere fundamentale", coordonat? de acad. Eugen Simion, ?i a edi?iei în 8 volume (Editura Gunivas, Chi?in?u), coordonat? de acad. Mihai Cimpoi ?i ap?rut? într-un tiraj de 5.000 de exemplare". „Opera sa, - se men?ioneaz? în aceea?i rezolu?ie, - continu? s? fie studiat? în lume, noi monografii fiind semnate de italienii Marco Cugno ?i Giséle Vanhese, de indianca Irica Waswani. Noi traduceri au ap?rut recent în Germania, Portugalia, Italia, Ucraina" [14]. A?adar, nu este corect? nici afirma?ia, cum c? Eminescu ar fi aproape inexistent, „ca produs de export".
- Va urma -

Not?: Nicolae Enciu este doctor habilitat în istorie, cercet?tor ?tiin?ific principal la Institutul de Istorie al Academiei de ?tiin?e a Moldovei, Chi?in?u

---------------------------------------------------------------------------
[1] Vezi Mituri istorice române?ti. Sub redac?ia lui Lucian Boia, Editura Universit??ii Bucure?ti, 1995, p. 5-30.
[2] Lucian Boia, Istorie ?i mit în con?tiin?a româneasc?, Editura Humanitas, Bucure?ti, 1997, p. 10-11.
[3] Ibidem.
[4] Ibidem, p. 10.
[5] Ibidem, p. 16.
[6] Ibidem, p. 14-15.
[7] Ibidem, p. 54.
[8] Ibidem, p. 14.
[9] Lucian Boia, De ce este România altfel?, Editura Humanitas, Bucure?ti, 2012, 126p.
[10] Ibidem, p. 22.
[11] Mihai Eminescu, Românii din afara grani?elor ??rii ?i unitatea spiritual? na?ional?. Antologie, prefa??, note ?i comentarii de D. Vatamaniuc, Editura Saeculum I.O., Bucure?ti, 1998, p. 17.
[12] Ibidem.
[13] Ibidem, p. 85.
[14] „Akademos. Revist? de ?tiin??, inovare, cultur? ?i art?" (Chi?in?u), nr. 4 (27), decembrie 2012, p. 69.

footer