Revista Art-emis
Suferințele evreiești din anii 1940-1944, ajunse de batjocura evreilor după 1990 PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. Ion Coja   
Duminică, 31 Mai 2015 19:36

 Alexandru ŞafranNetrebnicii din conducerea Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din Romînia (F.C.E.R.) s-au dat de gol. Au distrus arhiva care cuprindea dosarele suferinţelor evreieşti din vremea lui Antonescu. De ce fii ai minciunii?

În 1945, Congresul Mondial Evreiesc a procedat în modul cel mai rațional și mai corect cu putință: a alcătuit un chestionar cu aproape o sută de întrebări, privitoare la suferințele prin care au trecut evreii din România sub guvernarea antonesciană. Întrebările erau concepute în așa fel încât să nu rămână neînregistrat și neconsemnat pentru istorie niciun aspect din durerosul capitol al suferințelor îndurate de bieții evrei. Tot ce se știa ori se putea imagina pe acest subiect a fost cuprins în suita de întrebări, aproape o sută, cum spuneam. Chestionarul a căpătat forma unei broșuri A5, cu 20 de pagini, intitulat „Dosarul suferințelor unei familii de evrei". Pe prima filă a dosarului, pe copertă cum ar veni, se pot citi următoarele: „Congresul Mondial Evreesc - Secțiunea România - Comisiunea de studii - Dosarul Suferințelor Evreești - Anchetă generală printre evreii din România - Material pentru Conferința de Pace" etc. Iar pe ultima filă, ultima frază din dosarul suferinţei evreieşti precizează: „Toţi evreii au datoria de a răspunde la acest chestionar". Și evreii, oameni cu simțul datoriei, au răspuns! Au completat dosarele respective, în felul acesta adunându-se la București, la „Comisiunea de studii" a ditamai Congresul Mondial Evreiesc, un fond documentar extraordinar de vast și de valoros! Și de dureros! Un noian de suferințe și dureri adunate grămadă în ograda Federației Evreiești. Din păcate, în mod paradoxal, suspect și de neînțeles între oamenii normali, despre existența acestui fond de documente nu s-a mai vorbit nimic. Nu a fost niciodată invocat ca sursă de informații pentru cei care, mulți ani mai târziu, au studiat și dezvăluit „suferințele evreiești"! Nu a fost invocat acest fond documentar nici atunci când în curtea Templului Coral din București a apărut controversata inscripție despre cei 400.000 de evrei uciși de români, nici când s-a înființat Institutul pentru Cercetarea Holocaustului, și nici la mincinosul Muzeu al Holocaustului din București nu apare în vitrină vreun exemplar din cele aproape 100.000 de „Dosare ale suferințelor evreiești". Așadar la Muzeul suferințelor evreiești nici urmă de dosar al suferințelor evreiești! Din câteva zeci de mii de dosare existente în arhiva F.C.E.R., niciunul expus spre edificare! E drept, n-am fost să verific la numitul Muzeu, dar sunt gata să pariez că nu mă înșel.

Se pare că asupra acestui fond de documente s-a aruncat „cheremul" rabinic. Niciun evreu nu-l mai pomenește. Nu are voie să mai știe de existența „dosarelor"! Nu le-a cercetat nici Lya Benjamin, nici Jean Ancel, nici Radu Ioanid, nici Elie Wiesel! N-au suflat un cuvînt despre ele! Au tăcut cu toții, nu cumva să le ia cineva la cercetat! Și e foarte probabil că n-am fi aflat niciodată de existența acestor documente, dacă printre evreii ascultători de baliverne rabinice nu s-ar mai găsi, de sămînță, nepieritoare sămînță, și câte un evreu surd la vocea sângelui, atunci când vocea cu pricina te îndeamnă la uriciuni! La minciuni și blestemății! Un astfel de evreu, din categoria evreilor angelici - nu puțini la număr, după recensămîntul ultim -, m-a căutat, știindu-mă interesat de subiect. Subiectul fiind adevărul, m-a căutat bietul om cu multă fereală și discreție pentru a-mi înmâna un soi de premiu, eu așa l-am considerat, un fel de „nec plus ultra" al respectului și al considerației de care mi-a spus că mă bucur printre evreii de soiul său: câteva dosare ale suferințelor evreiești. Mi-a adus și mi-a pus pe masă câteva dosare salvate de la distrugere. Nu mi-a venit să cred și l-am pus să repete: șefii Federației Comunităților Evreiești din România au dispus distrugerea acestor „Dosare ale suferințelor unei familii de evrei", rezultate din ancheta exhaustivă, dacă pot spune așa, efectuată de Congresul Mondial Evreiesc printre evreii din România imediat după Război. Ba mai mult: dosarele erau deja distruse în momentul când noi stăteam de vorbă. Numai că el, ovreiul cel angelic, salvase - numai el știe cum -, salvase câteva exemplare și mi le adusese mie!

Pe scurt, de câțiva ani sunt în posesia dosarelor salvate. Dosare ale suferințelor evreiești. Le-am căutat urma prin lucrările dedicate „Holocaustului din România", nu le-am găsit nici măcar la Bibliografie generală. Povestea care-mi fusese servită părea adevărată. Nenorociții, au distrus arhiva cu dosarele suferințelor evreiești! Ca să mă edific totuși, definitiv, am făcut o cerere la Federația Comunităților Evreiești din România și, în temeiul legii, le-am cerut permisiunea de a cerceta fondul de arhivă constituit în condițiile mai sus descrise. Răspunsul primit, cu antet oficial și tot ce trebuie la un tribunal, confirmă povestea domnului A.V., angelicul evreu. Onorata Federație de Minciuni Evreiești din România îmi comunică că fondul respectiv este în reorganizare și că această operațiune va dura câțiva ani buni... până la kalendele grecești. Să revin. Dacă se poate, să revin de pe lumea cealaltă? Revin prin aceste rânduri. Cât de curând voi reveni și pe cale strict legală și oficială, reclamând autorităților judiciare faptul că Federația Comunităților Evreiești din România nu respectă legea Informațiilor, potrivit căreia o asociație, un O.N.G., care este subvenționat de la bugetul de stat, are obligația să-și pună arhiva la dispoziția celor doritori s-o cerceteze. Așadar, întrebări pe care voiam să le stârnesc în mintea cititorului:
- De ce Comunitatea Evreiască nu a folosit arhiva constituită din dosarele respective, de ce nu le-a pus la dispoziția celor care, plătiți de Comunitate din bugetul României, au scris atâtea sute de articole și de cărți privind suferințele evreilor din România?! Privind vinovăția românilor față de evrei!
- De ce autorii acestor lucrări nu au apelat la „Dosarele suferințelor evreiești", sursa cea mai autorizată de date reale?
- De ce nu se pomenește nimic despre Dosarele Suferințelor evreiești nici măcar în Raportul întocmit de Comisia internațională pentru studierea holocaustului din România, vestita Comisie Wiesel?!
- Arhiva suferințelor evreiești le era atât de utilă! De ce n-au folosit-o?
- De ce au distrus această arhivă marile caiafe din conducerea Federației Comunităților Evreiești din România?

Gestul este cu atât mai surprinzător cu cât contrazice tradiția și, aș zice, „metafizica" iudaică, intrinsec legate de memoria faptelor trecute! Toate popoarele lumii cultivă amintirea faptelor și isprăvilor stromoșești, evreii însă o fac cu un accent aparte: accentul pus pe suferință, pe abuzurile și nedreptățile de care au avut parte! Nu faptele eroice ale evreilor de odinioară sunt în centrul atenției, în epicentrul Memoriei iudaice, ci vinovăția față de evrei a „Celorlalți", a altor neamuri! Cu alte cuvinte, memoria colectivă evreiască este antrenată să nu uite Suferința! Suferința pricinuită evreilor de „Ceilalți"! Sintetizând câteva mii de ani de istorie, Jean Paul Sartre, filosoful iudaizant în tot ce a scris, va spune „L'Autre c'est l'Enfer...". A considerat că se subînțelege: Pentru evrei!... Pentru evrei, „Celălalt" este Infernul... „Celălalt", adică ne-evreul, goimul cel gentil, este tot ce poate fi mai rău, mai urît, mai primejdios!

„Adu-ți aminte cum s-a purtat cu tine Amalec!"

„Ca popor, - scria Alexandru Șafran în 1946, în prefața la « Cartea Neagră », carte subintitulată « Suferințele evreilor din România 1940-1944 » -, Biblia ne-a învățat de la început să ținem minte, să nu uităm. Ni se atrage luarea aminte, cu stăruință, ca nu cumva să uităm, de pildă, necazurile pe care ni le-au pricinuit în vechime amaleciții: Adu-ți aminte cum s-a purtat cu tine Amalec...". Adu-ți aminte cum s-a purtat cu tine Antonescu și românii lui! Cam acesta părea a fi rostul constituirii fondului de arhivă alcătuit din zeci de mii de dosare ale suferințelor evreiești, adunate grămadă în pivnițele Federației Comunităților Evreiești din România. Repet: în cea mai autentică tradiție iudaică! Care nu uită! Nimic!Și atunci? Distrugerea acestui fond de documente cărui principiu talmudic îi corespunde? Pe linia cărei tradiții iudaice se înscrie? Lista întrebărilor, adică a motivelor de a se mira tot omul, stupefiați sau scandalizați de ceea ce au făcut evreii din conducerea F.C.E.R., nu se termină aici, dar deocamdată ne oprim, ne rezervăm plăcerea de a prezenta o listă de întrebări mult mai amplă la proces, când vom face plângerea penală atât de îndrituită. Până atunci ne punem o singură întrebare: de ce? De ce au fost distruse acele documente atât de importante, atât de elocvente, atât de necesare aflării adevărului? Este întrebarea cea mai importantă! Când afli că au fost distruse aceste dosare, zeci și sute de mii de dosare, prima explicație la care te gândești este că nu le mai convine evreilor de azi răspunsul dat de evreii de atuncicând au fost invitați să povestească toate necazurile și nenorociirile prin care au trecut din pricina românilor lui Ion Antonescu. Din păcate, prin distrugerea dosarelor, nu vom mai ști niciodată care au fost aceste răspunsuri!... Iar cele câteva dosare care s-au salvat și au ajuns în posesia subsemnatului nu ne dau, din câteva zeci de mii, decât răspunsul a câteva familii. Cu totul nesemnficativ, ne-reprezentativ pentru ansamblul suferințelor. Altă explicație logică e greu de găsit, altă motivație! Repet: sunt convins că conținutul acelor dosare nu confirma teoria holocaustului din România lansată cu atâta susținere mediatică și politică după 1990. Aceasta pare, aceasta este explicația logică a distrugerii acelui fond de arhivă. Ipoteza noastră are însă nevoie și de alte dovezi, singur argumentul logic nu poate valida o ipoteză istorică! De ce n-am imagina bunăoară ipoteza că s-a găsit un evreu nebun care să fi distrus acele dosare?! Sau, și mai probabil, un român extremist, un legionar, a distrus dosarele când a aflat că ele conțineau dovada în eternitate și în detaliu a crimelor săvârșite de români împotriva bieților evrei. Din fericire, deși nu mai putem afla ce au avut de reclamat evreii din România bântuită de „regimul criminal al Mareșalului", din cele câteva dosare care s-au salvat putem afla ceva mult mai important decât suferințele clamate de evrei: găsim lista întrebărilor la care li s-a cerut evreilor să răspundă. Sunt întrebări care fac, indirect, dar foarte explicit, inventarul abuzurilor și al ilegalităților la care se știa că evreii din România au fost supuși! Aflăm ce se știa în 1946 la nivelul Congresului Mondial Evreiesc și al Federației Comunitățiloe Evreiești din România despre crimele și abuzurile părinților noștri. Autorii chestionarului, mari experți, mari lideri, cunoscători perfecți ai situației din România, au conceput cele aproape o sută de întrebări știind bine care au fost formele de opresiune la care au fost supuși bieții evrei!

Imensa mirare, totală, a fost pentru mine să parcurg lista întrebărilor pe care onor Congresul Mondial Evreiesc le-a adresat evreilor din România. Din aceste întrebări se desprinde clar ce imagine aveau în 1946 liderii evreimii mondiale și din România despre genocidul și holocaustul din România. Și anume, citind nu răspunsurile date de cei chestionați - căci s-au pierdut acele răspunsuri, ci numai întrebările ce le-au fost adresate, adică lecturând atent chestionarul întocmit de liderii evreimii, îți dai seama că nu era nici urmă de genocid sau de holocaust în imaginea pe care aceștia o aveau despre suferințele evreilor din România anilor 1940-44. La numai un an de la încetarea regimului de opresiune antisemită, într-o Românie condusă și controlată acum de evrei, ancheta desfășurată sub cel mai înalt patronaj evreiesc, prin suita de întrebări adresate celor ce trecuseră prin „iadul verde", ne dezvăluie o înfățișare șocant de... pașnică, de umană, de normală la vreme de război, a epocii „Antonescu"! Pe scurt: din cele aproape 100 de întrebări, niciuna nu se referă la execuții în masă, la evrei care au plătit cu viața „simplul fapt că erau evrei"! Abuzuri și molestări se înțelege că s-au produs, și evreii care suferiseră erau invitați să reclame aceste ilegalități! Dar aceste fărădelegi nu au mers până la pierderea vieții, până la forme care să se poată numi pogrom, genocid, holocaust! Lucrul acesta se înțelege clar din întrebările cuprinse în „Dosarele suferințelor evreiești", cele distruse de evreii de azi, dar care la vremea aceea au fost concepute de evrei normali, de evrei evrei, nu de pușlamale! Nu de pușlamalele din F.C.E.R. de azi...

Întrebare lămuritoare: liderii evreimii care au conceput întrebările nu au știut că în Transnistria muriseră sute de mii de evrei?!... Și e posibil ca despre o asemenea hecatombă să nu se știe nimic după un an-doi de la întoarcerea din Transistria a evreilor supraviețuitori?! Erau atât de dezinformați liderii evreilor?! Cele mai multe sunt întrebările legate de pagubele materiale cu care s-au ales evreii de pe urma regimului dictatorial: vreo 20 de întrebări, care imagimează toate formele de taxare sau sărăcire a contribuabilului evreu care, pentru că evreii au fost exceptați de la serviciul militar și nu au fost trimiși pe front, au fost obligați să plătească taxe și impozite suplimentare! Marea nedreptate de care au suferit evreii pe vremea lui Antonescu și de care s-au plâns în „Dosarele suferințelor evreiești" este că evreii au plătit taxe și contribuții obligatorii mai mari decât românii, care români mureau pe front cu sutele de mii! Iar aceasta, după 1990, s-a numit genocid și holocaust antievreiesc! Ce să comentezi la o nerușinare atât de nemăsurată?! Atât de criminală!

Așadar, în 1945-46, evreii, prin liderii lor cei mai importanți, dar și prin fiecare cap de familie, nu au reclamat niciun genocid, niciun holocaust! Nicio persecuție antisemită dusă până la „soluția finală"!Vom reveni cu detalii!

footer