Revista Art-emis
Național-comunismul, adversarul de moarte al iudeo-crației? (2) PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. Ion Coja   
Duminică, 10 Mai 2015 15:31

Prof. univ. dr. Ion Coja, art-emisGuvernarea național-comunistă a debutat în 1957, anul în care, probabil la inițiativa lui Gheorghiu Dej, s-a constituit o „celulă” de partid a cărei sarcină a fost să gândească strategia și măsurile concrete prin care Partidul Munictoresc Român să devină propriu zis un partid al românilor, al comuniștilor români, punând capăt dictaturii exercitate în partid și în România de comuniștii alogeni, evrei și maghiari mai ales. Ion Stoian, fost membru al C.E.P.EX. în 1990, a fost cel mai tînăr membru al acestei celule de partid. De la el s-a aflat, după 1990, prin medicul său Corneliu Dida, de „celula” anti-cominternistă înființată de comuniștii neaoși români. Prima înfăptuire importantă a acestei orientări național-comuniste a fost scoaterea Armatei Roșii din România. În celelalte țări „comuniste” trupele sovietice au fost scoase abia după 1990! Detaliu extrem de important! Național-comunismul poate fi considerat o contribuție românească extrem de importantă pe plan ideologic, atât teoretică, cât și practică. Rădăcinile sale sunt de căutat în antecedentele anti-comuniste care au marcat istoria românilor, în conservatorismul mentalității românești, țărănești! Și mai ales în calitatea elevată și performanțele naționalismului românesc autentic, inclusiv cel activ în perioada interbelică. Tranziția de la iudeo-comunism la național-comunism, de la dictatura proletariatului la dictatura intereselor neamului, a fost un proces spontan, pe care „genialii” teoreticieni ai bolșevismului, în frunte cu Marx, nu l-au prevăzut, nu l-au avut în vedere, nu l-au preconizat, nu l-au dorit, deși este vorba de un proces aproape natural, general și firesc, care a cuprins practic întreg lagărul comunist. Din păcate, rezultatul final al acestui proces - instaurarea definitivă a dictaturii intereselor naționale, nu a fost lăsat să meargă până la capăt! Nu s-a împlinit! Maeștri ai diversiunii, iudeo-comuniștii s-au priceput să organizeze vasta manipulare care s-a desfășurat în Europa de Est în 1989 sub lozinca „perestroika și glasnost (transparență)” al cărei sens adevărat a fost demolarea comunismului naționalist din Europa. Cu alte cuvinte, apariția național-comunismului denotă cât de limitată a fost și este capacitatea intelectuală a liderilor evrei care au decis implementarea comunismului ca diversiune împotriva întregii omeniri. Lumea urma să ajungă la ascultare față de structuri politice iudaice (sau iudaizate) prin mondializarea dictaturii proletariatului. A așa zisei dictaturi a proletariatului!... Limitele inteligenței marilor teoreticieni ai dictaturii proletariatului au fost suplinite prin teroare, printr-un nelimitat dispreț pentru ceilalți oameni, printr-o disponibilitate totală la crimă, la provocarea de suferințe.

În general, în politică, acestea sunt două talente net diferite: talentul de a dobândi puterea și talentul de a folosi puterea cu succes, cu rezultatele dorite! Iudeo-comuniștii au dovedit că se pricep ca nimeni alții să comploteze, să mintă, să înșele, să ucidă pentru a ajunge la putere. Căderea regimului țarist părea atât de imposibilă! Și cu toate astea s-a produs! Printr-un complex de cauze și contribuții, evreii ne-fiind singurii autori! Alături de iudeo-bolșevici este de amintit contribuția discretă, dar deosebit de eficientă a Angliei. Contribuția Angliei la căderea țarului, a regimului țarist, iată un subiect puțin cercetat. S-a implicat, în mod paradoxal, însăși monarhia engleză, al cărei rol a fost de la bun început decisiv. Iar începutul a fost în iulie 1789 la Paris. Perfidul Albion a mai ieșit o dată la rampă, prin Churchill, secondat de Roosevelt la Yalta, la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, când s-a cedat Europa de Est experimentului iudeo-bolșevic! O astfel de alianță, între liderii evrei și anglo-saxoni, este dovedită în nenumărate feluri. Îi lăsăm pe alții mai informați și mai știutori să vină cu detalii. Detalii care să lămurească și cine are rolul de jucător principal în această troică, ale cui interese au prevalență. După „gura lumii” dacă ne-am lua, am conchide că interesele evreiești sunt cele care dictează, sunt pe primul plan. Înregistrez și ipoteza unui amic evreu: în realitate evreii sunt folosiți de anglo-saxoni, sunt scoși „la înaintare”, sunt partea mai vizibilă a unei coterii care ar trebui privită însă și în părțile ei bune. Însăși înființarea statului Israel, petrecută împotriva voinței multor evrei autentici, ar fi o diversiune anglo-americană, care servește unor interese ne-evreiești! Sic!

Vinovăția evreilor pentru instaurarea comunismului de tip bolșevic în Rusia și alte țări

Așadar a fost o „necesitate istorică”, în termeni marxiști, ca de la dictatura iudeo-bolșevică, numită în fals dictatura proletariatului, să se treacă la dictatura interesului național. Această trecere nu s-a produs până la capăt în niciuna dintre țările europene, nici în Rusia. Dar toate aceste țări s-au înscris în această direcție și fiecare a avansat cât a putut, în funcție de vrednicia liderilor, a tradițiilor istorice, a unor condiții mai mult sau mai puțin obiective. România a avansat cel mai mult pe această coordonată, național-comunistă, iar meritele pentru această performanță este greșit să i se atribuie numai lui Nicolae Ceaușescu! O analiză serioasă va scoate în evidență și alți factori. Dar deocamdată, pentru a simplifica discuția, putem pune mai departe totul pe umerii lui Ceaușescu, așa cum au făcut în decembrie 1989 și toți foștii săi tovarăși apropiați, abandonându-l, trădându-l. Inițial, acestui comunism adaptat la specificul național i s-a spus „comunism cu față umană”, spre a-l deosebi, probabil, de comunismul cu față... semită! Din păcate, este un adevăr insuficient subliniat și care nu poate fi ocolit: vinovăția evreilor pentru instaurarea comunismului de tip bolșevic în Rusia și alte țări. Un adevăr pe care evreii ezită și evită să și-l asume! Firește, ar fi de precizat „care evrei?”, dat fiind că printre victimele iudeo-comuniștilor s-au numărat și mulți evrei! Dar știut fiind că evreii sunt atât de divizați, ne întrebăm dacă nu cumva numai evreii aparținând unei anumite componente etnice evreiești au îmbrățișat idealurile cominterniste! Să fi fost evreii comuniști membrii unei anumite categorii de evrei? Bunăoară, dintre evreii sefarzi și evreii kazari, dintre evreii sioniști sau evreii asimilaționiști, care evrei s-au dedicat în mod specific luptei de clasă, luptei împotriva „exploatării omului de către om”? Cum îi putem identifica pe evreii comuniști? Iar dintre evreii comuniști nu ar trebui să-i deosebim pe cei, sigur foarte mulți, care nu au cunoscut ținta ascunsă a instaurării dictaturii proletariatului! Evreii idealiști nu au fost puțini! Cum să-i deosebești pe evreii normali de evreii criminali, de profitorii ordinari, care au uneltit conștient la degradarea vieții pe planeta noastră?! Acesta însă este un subiect care ne depășește. Credem că evreii înșiși sunt cei mai în măsură să lămurească în ce fel se raportează la iudeo-comunism! Pe parcursul textului de față vom folosi cuvîntul evreu mai ales cu referință la evreii care au conceput iudeo-comunismul în deplină cunoștință a răului pe care îl produc omenirii! Evrei criminali!... Sunt convins că este vorba de o minoritate, o pretinsă „elită” de indivizi al căror contact cu realitatea este viciat de limitele inteligenței sau educației lor.

Nota bene: va fi să vorbim vreodată în chip așezat și despre evreii angelici, nu puțini, de care am pomenit deseori, fără să fac din dînșii un subiect aparte, așa cum s-ar cuveni.

„Valahizarea” structurilor de partid

Cominternismul este un alt nume care i se dă iudeo-comunismului. Acest nume declară și recunoaște intenția de a declanșa o revoluție comunistă internațională. De a organiza o Internațională a comuniștilor bolșevici, iudeo-bolșevici, capabilă să instituie pe toată planeta dictatura proletariatului, orânduirea cea mai dreaptă cu putință. Firește, în fiecare țară s-au găsit nefericiții care să se atașeze „idealurilor revoluționare” lansate de Lenin, Troțky, Stalin și alții, cu toții revendicându-se de la același Karl Marx. Din naivitate, din oportunism, din plăcerea maladivă de a dispune de viața și soarta celorlalți, au fost destui ne-evrei care s-au atașat politicii iudeo-bolșevice. Numărul acestora nu putea fi totuși foarte mare, iar fără prezența Armatei Roșii comunismul nu s-ar fi impus în nicio țară europeană. Poate că așa se și explică cum de România a avansat cel mai departe pe calea național-comunismului: absența Armatei sovietice, a controlului strict și direct de la Moscova! Nemijlocit! Urmare a faptului că în 1957 Armata Roșie a părăsit România, în urma unei abile înscenări căreia i-au căzut pradă Nikita Hrușciov și consilierii săi. Bănuim că constituirea, în 1957, a acelui grup secret de comuniști români însărcinat cu „valahizarea” structurilor de partid s-a petrecut imediat după ce U.R.S.S. și-a retras armata din România. Pentru toată discuția de față e de reținut momentul de grație produs în primăvara anului 1944 într-o ședință a guvernului Ion Antonescu: ministrul Mircea Cancicov intervine pentru a deplânge soarta Țării Românești aflată în pragul ocupației sovietice. O ocupație militară care va aduce la guvernare Partidul Comunist, un partid declarat anti-național, anti-românesc. Un partid al unor minoritari etnici. Evrei mai ales, unguri, bulgari, ucraineni. La această lamentație replica lui Ion Antonescu a fost memorabilă, deși puțină lume o mai știe, dar măcar de acum înainte merită să ne fie cardinală, să ne orienteze: „Domnilor, așa e, Țara va fi ocupată de armata sovietică, iar cu sprijinul ei comuniștii evrei vor ajunge să guverneze! Dar nu uitați că nu sunt decât câteva sute de comuniști, evrei și unguri! Iar ca să guverneze au nevoie de zeci de mii de comuniști! De sute de mii! Porțile partidului comunist se vor deschide și pentru români, care, în câțiva ani, vor ajunge majoritari în partid! Iar când cei mai mulți comuniști din România vor fi români, nu-mi fac griji: orientarea anti-românească a partidului comunist nu va mai rezista! Se va schimba!” (citat din memorie).

- Va urma -

footer