Revista Art-emis
Genocidul armenilor ?i Holocaustul evreilor puse pe dou? coloane PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. Ion Coja   
Joi, 30 Aprilie 2015 12:36
Prof. univ. dr. Ion Coja„?i tu n-ai dat?”
Într-o diminea??, repeti?ie la Teatrul „Bulandra”. Cu oarece întârziere, apare ?i Gheorghe Dinic?. Cu un ochi învine?it. Explica?ia oficial? oferit? de marele Dinic? colegilor de scen?:
- M-am urcat pe un scaun s? schimb becul ?i am c?zut peste pianul din sufragerie!”
- ?i?, insist? Dorin Dron s? afle continuarea.
- ?i ce?” se mir? Dinic?.
- ?i tu n-ai dat?”, replic? r?mas? celebr?. Mi-am adus aminte de ea, atunci când, adineauri, mi-a trecut prin minte s? compar, s? pun pe dou? coloane genocidul armenilor din Turcia ?i holocaustul evreilor din Europa nazist?. Adic? s? pun pe dou? coloane dou? amintiri. Ale mele!
Primo tempo: la Constan?a, mahalaua Cuza-Vod?. Strada copil?riei mele. ?i a altor copii, din vecini, printre care ?i câ?iva armeni, ca ?i câ?iva evrei. A trebuit s? m? fac mare de tot ca s? aflu prin ce au trecut p?rin?ii sau bunicii lor. Vizavi de noi locuia o familie de armeni. Fratele, c?s?torit cu o românc?, ?i sor?-sa, Julieta. Domnul Sandu Nahabedian a murit relativ tîn?r, ca ?i so?ia sa. De pe urma lor a r?mas, gracil? ?i vis?toare, Aida, s-o creasc? m?tu??-sa, doamna Julieta. O femeie tare simplu??, cumsecade, mereu cu sufletul la gur? ?i tare îngrijorat? de r?spunderile ei de m?tu??, se str?duia s? nu gre?easc? cumva, în vreun fel. Aida era tot sufletul ei!... Pe scurt, o persoan? pe care n-o puteai închipui s? mint? pe cineva sau s? inventeze, s? fantazeze, s? bat? câmpii. Precizez acest defect, aceast? limit? a umanit??ii doamnei Julieta. Nimeni nu-i perfect. Într-o bun? zi a trecut strada ?i a venit la maic?-mea, ceea ce se întâmpla aproape zilnic. De data aceasta a f?cut în a?a fel ca eu s? în?eleg c? ar avea ceva de vorbit numai cu maic?-mea. Se vedea bine c? este tulburat? de ceva, c? nu era în apele ei. Seara, când ne-am adunat cu to?ii acas?, maic?-mea ne-a povestit necazul cu care venise biata doamn? Julieta. Cic? în urm? cu câteva nop?i îl visase pe taic?-su. Care, nici una, nici dou?, i-a dat o adres? din Constan?a, strada I.G. Duca, num?rul 21, parc?. Iar doamna Julieta, spre meritul ei, a luat în serios visul ?i s-a dus la adresa indicat?. Un gard, o poart? ?i pe poart? o t?bli??: câine r?u. Pân? s? se hot?rasc? doamna Julieta ce s? fac?, câinele a venit la poart? ?i de dincolo de gard a început s? dea semnele canine de bucurie: datul din coad?, scheunatul, t?v?litul pe jos etc. ?i mai ales a privit-o cu nesa? pe doamna Julieta. „Doamna Coja! Ochii lui tata! Tata avea ni?te ochi fioro?i, cum n-am mai v?zut la nimeni! Îi avea ?i câinele ?sta!...”
Doamna Julieta a intrat în curte, ca vr?jit?, ?i a început s? mângâie dul?ul. Pân? când din cas? a ie?it o femeie, cercetând-o cu mare mirare pe blânda Julieta.
- De unde v? cunoa?te câinele nostru?! Fire?te, nu a zis nimic de vis - o fi min?it atunci prima oar? în via?a ei doamna Julieta. A zis c? era în trecere sau cine mai ?tie ce. Gazda s-a mirat, c?ci câinele rupea pe oricine ar fi încercat s? intre în curte. De-au trebuit s? pun? în poart? avertismentul amintit. Apoi, în discu?ia cu maic?-mea, doamna Julieta s-a v?zut nevoit? s? m?rturiseasc? explica?ia la care se gândise: taic?-su cic? fusese un om r?u. Omorâse în Turcia, înainte de a se refugia cu al?i armeni la Constan?a, omorâse mul?i turci, chiar ?i ni?te femei, cu pruncul în pântece...
Eram în vacan?? când am auzit-o pe maic?-mea povestindu-ne incredibila poveste. Am crezut-o îns? pe doamna Julieta ?i m-am gândit cum s? fac s-o descos pu?in asupra celor întâmplate, nu ca s? verific veridicitatea faptelor, ci ca s? aflu mai multe detalii. De?i o asemenea poveste nu prea se potrivea cu ortodoxia ?i cre?tinismul meu, f?r? leac, f?r? rest. Dar nici pe doamna Julieta nu mi-o puteam închipui c? fantazeaz? sau bate câmpii. C? vine la maic?-mea s? toarne gogo?i! Nu obi?nuia s? vin? la noi în cas? ca s? se întind? la vorb?, ca-ntr-o vizit?... armeneasc?. Nu a b?ut nicio cafea la noi în cas?. Vizitele erau scurte, din strict? necesitate. Din când în când mai avea ceva de vândut de la armenii din Rusia care veneau pe la neamurile din Constan?a. Mai ales vestitele tacâmuri de argint. Am ?i eu dou? seturi, cump?rate de mama unul, de soacr?-mea cel?lalt. U?or descompletat ultimul.
Doamna Julita venise la maic?-mea speriat? de ce i se întâmplase, f?r? s? se mire prea tare, la nivel „metafizic” sau teologic, c?ci totul avea pentru dînsa o logic? implacabil?: tat?l ei ucisese oameni, inclusiv oameni nevinova?i. Prunci nen?scu?i! Doar nu era s? ajung? pe lumea cealalt? iepura? sau mielu?el! Pe mine, evident, povestea m-a intrigat. În urm?toarea vacan??, prin var?, dup? oarecari ezit?ri ?i ocoli?uri, m-am dus pe I. G. Duca la adresa amintit?, am v?zut pl?cu?a cu armeanul cel r?u, m-am uitat în curte, dar nu m-a l?trat niciunul. Îns??i pl?cu?a p?rea... uzat?, expirat?. De ru?ine - cred c? acesta a fost sentimentul -, m-am c?r?b?nit repede, revenind în aglomera?ia de pe ?oseaua Mangaliei, zis? ?tefan cel Mare. Eram dintr-o proz? fantastic?, gen literar care nu mi se potrive?te...
Ani de zile m-am tot gândit la p??ania doamnei Julieta, iar când a murit am regretat din tot sufletul c? nu s-a nimerit, nu s-a potrivit s-o întreb, s-o descos cum a fost. Iar acum, când scriu aceste rânduri, îmi propun s? trec peste orice sfial? ?i s-o întreb pe Aida, dac? cunoa?te ?i ea aceast? poveste, cu m?tu??-sa Julieta protagonist?. O femeie atât de discret?, u?or de trecut cu vederea. Nu ar fi vrut s? fie observat?, s? i se dea vreo aten?ie. Numai c? acum, adic? de câ?iva ani buni, de când m-am f?cut b?iat mare, mare de tot, povestea Julietei, armeanca de vizavi, eu o leg de altceva, de politic? ?i istorie, de disputa dintre turci ?i armeni privind holocaustul armenilor. Armenii spun c? a fost genocid, ba chiar holocaust, în vreme ce turcii sus?in c? a fost o r?fuial?, un soi de r?zboi civil, cu victime de o parte ?i de alta a beligeran?ei! M?rturia doamnei Julieta despre taic?-su este favorabil? turcilor. Nu ?tiu cine a început, dar ?tiu bine c? au dat ?i armenii. Vorba lui Dorin Dron. N-au r?mas datori!
Secondo tempo: Armenii mai au o disput?, mai metafizic?, cu evreii, care sus?in c? numai ei au avut parte de un holocaust, c? armenii abuzeaz? de acest termen care nu se poate potrivi decât pentru evrei. ?i cred c? m?car de data aceasta evreii au dreptate. Ce-i al lor e al lor! S? nu le g?sim mereu o vin?, s? nu-i facem - vorba Talmudului -, ?api isp??itori la infinit ?i pentru orice! Pus al?turi de „holocaustul” armenilor din Turcia, holocaustul evreilor din Europa hitlerizat? arat? cu totul altul. Dac? nu m? în?el, în seara asta la TV, când s-a comemorat veacul scurs de la declan?area genocidului, a fost citat ?i pre?edintele Turciei - audiatur et altera pars! -, cu declara?ia c? de partea turc? au fost 300.000 de victime. Despre câteva ?tiam ?i eu de la doamna Julieta, a?a c? înclin s?-l cred pe domnul pre?edinte turc. A?a cum înclin s?-i cred ?i pe armeni. Care vorbesc de un milion de armeni, victime ale armatei turce, ale autorit??ilor turce?ti! A?adar, scor general 1.000.000 la 300.000. Un scor rezonabil. Un milion la trei sute de mii! În „favoarea” turcilor, a Turciei! Se poate numi acesta un holocaust? Se poate compara cu holocaustul evreilor?
În cazul evreilor avem 6.000.000, ?ase milioane de evrei, la „0”, la zero! Zero mor?i de partea cealalt?! Ceilal?i însemnând cei care i-au adunat pe evrei de pe la casele lor, i-au dus la gar?, i-au urcat în tren, pe jos i-au mai purtat zeci de kilometri, i-au p?zit tot drumul s? nu fug? careva, iar la destina?ie au ajuns cu efective complete, s-au încolonat frumos, direc?ia camerele de gazare. Sta?ia final? - vestitele crematorii!... ?ase milioane la zero! Adic? nu s-a înregistrat niciun gest de revolt? al evreilor deporta?i împotriva gardienilor, a c?l?ilor, a m?celarilor sau cum vre?i s?-i numi?i pe acei nemernici angrena?i în vastul angrenaj nazist al mor?ii la comand? uman?, nu divin?. Cunosc, am cunoscut, a? zice c? m-am ?i împrietenit cu dumnealui, un agent Mossad! Colonel! A încercat, bietul om, s? m? ajute, s? m? bage într-o afacere din care s?-mi asigur o b?trâne?e f?r? griji. Dar de fiecare dat? jobul oferit nu mi se potrivea: „nepotrivire de caracter”, mai ales. De câteva ori, recunosc, nu aveam eu calificarea profesional? minim?. Mea culpa! Dar mie nu mi-a p?rut r?u. M? declar mult mai câ?tigat de pe urma colocviilor noastre, ore întregi în care ne-am înfruntat ?i confruntat pe teme mai ales de „holocaust”, b?tu-l-ar nevoia! ?tia dumnealui o mul?ime de lucruri despre ce a fost! De multe ori a confirmat cele aflate de la mine aducându-?i aminte de ce-i povestise bunic?-su, moldovean. ?i transnistrean pentru trei ierni. R?mase de neuitat!...
La un moment dat mi-a spus: domnule profesor, am s? v? vând un pont, cu care v? pute?i sigur îmbog??i. A?i cheltuit atâta timp, ba chiar ?i mul?i bani, cu holocaustul „nostru”. V? pute?i îmbog??i de pe urma lui. De pe urma cercet?rilor dumneavoastr?. Uite, zice, la noi în Israel se discut? mult o problem? pe care au ridicat-o genera?iile noi de ovreia?i, de halu?imi. Zic ei, bine, m?, bunicule, dar când v? duceau ca pe vi?ei la t?iere, niciunul nu s-a opus?! Câ?i erau gardienii care v? p?zeau?! S?rea?i câte trei la fiecare gardian, îi dezarma?i, sau mai bine îi împu?ca?i chiar, ?i m?car avea?i aceast? satisfac?ie, c? v-a?i vândut scump pielea ?i nu le-a?i dat-o pe gratis! De când dau evreii pe gratis ceva?!... M?car ?i via?a!... Pe scurt, continu? acel 007 din Beersheva, dac? în cercet?rile dumneavoastr?, domnule profesor, a?i întâlnit vreo men?iune, vreo dovad? de rezisten?? a evreilor fa?? de regimul de exterminare din lag?rele naziste, v? umple?i de bani! Ia încerca?i s? v? aduce?i aminte!L-am dezam?git, m?rturisindu-i c? n-am f?cut nicio cercetare privind holocaustul. M-am b?gat ?i eu în vorb?, pornind de la informa?iile curente ?i de la ni?te amintiri din familie, ale unor cunoscu?i, ale unor necunoscu?i care m-au c?utat dup? ce am scris primele texte pe acest subiect penibil.
În concluzie, în defini?ia holocaustului se subîn?elege c? se în?elege ?i lipsa de reac?ie, în legitim? ap?rare, a victimelor, care nu fac uz de acest drept! Caz unic în istorie!. Carta drepturilor omului, scris? chiar de evrei, acord? fiin?ei umane dreptul de a lua via?a altei fiin?e umane în anumite împrejur?ri, cum ar fi încercarea fiin?ei umane de a fugi de sub escort?. Dar mai ales ai voie s? faci orice cu cealalt? fiin?? uman? atunci când e?ti în legitim? ap?rare. Iar când e?ti dus la gazare, ai dreptul cel mai mare la legitim? ap?rare! Ai dreptul s? te opui, s? pui mâna pe orice - un par, un cataroi -, ?i s? dai în opresorii t?i. Chiar ?tiind c? în felul acesta nu-?i salvezi via?a, dar m?car te r?core?ti! Ceea ce nu e pu?in înainte de a intra în h?ul sinistrelor cuptoare! Precum pisica care, înainte de a fi f?cut? buc??i de un dul?u, mai are o ?ans?: s? zgârie ?i ea ?i s?-l lase chior de un ochi pe banditul de dul?u. La urm?toarea pisic? dul?ul va p?stra distan?a regulamentar?, vital?! Ceea ce tot e ceva! Ce anume i-a f?cut pe to?i cei ?ase milioane de victime ale holocaustului s? nu chioreasc? niciun „Kapo” ori m?car s?-i învine?easc? un ochi? Iat? un subiect la care ar merita s? medit?m mai mult, a?a cum aflu c? mediteaz? azi tinerii din Israel întrebându-?i antecesorii: „?i voi n-a?i dat?!” De ce, bre, bunicule?!...
?tiam eu de ce ziceam c? la tinerii evrei trebuie s? ne fie speran?a ?i încrederea. Am zis asta de mai multe ori. O mai zic o dat? acum. Curaj, b?ie?i! Pune?i mâna pe întreb?ri ?i nu le l?sa?i f?r? un r?spuns clar!
footer