Revista Art-emis
America şi Rusia, gata de negocieri PDF Imprimare Email
Corneliu Vlad   
Duminică, 19 Aprilie 2015 20:33
Corneliu Vlad, art-emisÎntrucât criza ucraineană da semen să se cronicizeze, inerenţii ei analişti par şi ei tentaţi să reflecteze mai pe-ndelete şi mai puţin pătimaş la ce a fost şi ce va mai fi. În Statele Unite, universitarul Stephen Sestanovich se întreabă dacă Washungtonul a dus o politică bună cu Ucraina şi în relaţia cu Rusia după terminarea războiului rece. (Răspunsul este, evident, da, chiar dacă nu totul a fost perfect.) Politologul George Friedman plusează şi dă ca sigur, chiar din titlu, că „Rusia şi Statele Unite negociază viitorul Ucrainei”. (De fapt, ideea sa este că trebuie să negocieze, că nu au altă soluţie şi că oricum, ar fi în interesul amândorura.) De ce? Pentru că oricui îi este clar că s-a intrat într-un impas care nu serveşte nimănui. Sestanovich constată sec: „Relaţiile între Rusia şi Statele Unite vor fi rele în viitorul previzibil (acum fiind, după expresia aceluiaşi, „în ruină”). Europa îşi va schimba total direcţia după lunga ei demilitarizare. În Europa de Est va fi nevoie de ceva cizme N.A.T.O. pe sol, iar Ucraina va avea nevoie de arme”. Sumbru tablou!

Mai practic, Friedman pledează pentru o formulă de rezolvare aparent mai puţin complicată, chiar dacă nu neapărat conformă legii internaţionale: o înţelegere ruso-americană, fără alţi negociatori (nici măcar Kievul). Analistul american îşi aminteşte că pe vremea războiului rece Washingtonul şi Moscova „aveau obiceiul de a negocia rezolvarea crizelor şi soarta ţărilor” în doi, „peste capul tuturor”. Intradevăr, ce vremuri! Interesele diferite ale celor doi protagonişti nu-i împiedică de fel să negocieze, constată Friedman, mai ales că se poate porni de la o platformă minimă deja existentă: „Preşedintele Obama a făcut clar că Washingtonul nu are intenţia de a extinde N.A.T.O. nici în Ucraina, nici în Georgia, iar ruşii au declarat că nu au de gând să treacă la alte operaţiuni militare în Ucraina”. Dacă fiecare dintre cei doi are asemenea asigurări din partea celuilalt că nu va încalca linia stabilită între ei, de ce mai continua isteria belicoasă, exact pe temele de mai sus, a atâtor politicieni şi media de pretutindeni? Poate pentru că un „război hibrid”, cum a fost congratulat ca nume cel din Ucraina, are nevoie şi de o paranoia propagandistică la fel de absurdă.

Oricum, venerabilii „veterani” ai războiului rece sunt tot mai înclinaţi să accepte actuala stare de fapt, de criză cronicizată sau, mai de-a dreptul spus, de conflict îngheţat. Adică formula consacrată de menţinere a influenţei ruse asupra spaţiului post-sovietic. Înseamnă oare aceasta că Estul Ucrainei ar putea deveni o nouă Transnistrie, Abhazie, Ossetie, etc., dar mai mare? Nici vorbă. Moscova este prima care se opune scindării Ucrainei. Rusia nu vrea să-şi alipească părţi din Ucraina, vrea ca Ucraina să rămână, în integralitatea sa teritorială, în sfera sa de influenţă, fie că va intra sau nu în Uniunea eurasiatică, dar cu niciun preţ în N.A.T.O. sau măcar în U.E. Iar Wahingtonul pare să fi înţeles acest lucru. „Din motive diferite, niciuna dintre părţi nu doreşte continuarea crizei, dar fiecare are o lectură diferită a situaţiei” - după cum descrie eufemistic situaţia Friedman. Ruşii - mai explică el - vor să blocheze orientarea Ucrainei spre Vest prin crearea la Kiev a unei puternice opoziţii pro-ruse, iar situaţia economică dezastruoasă a ţării o va face să revină la „traditonalele”sale relaţii cu Rusia. Dar Moscova nu va invada R. Moldova, pentru că, fără cooperare în materie cu Ucraina, operaţiunea militară ar fi dificilă. Nu va ataca nici statele baltice, acum membre ale NATO. Iar de altă parte, continua Friedman, americanii ştiu că ruşii sunt mai puternici militarmente în regiune, au luat act de reticenţele Germaniei şi ţin minte lecţia războiului din Georgia. Rezumând, cei doi realizează că sunt într-o situaţie căruia în şah i se spune de pat. Niciunul nu poate face ceva decisiv fără acordul sau acceptul celuilalt, ambii sunt asemenea luptătorilor istoviţi care se sprijină unul de altul. Rusia are nevoie de investiţii, de modernizare etc., America de sprijin în neproliferare, în lupta antiteroristă, în explorarea spaţială etc. Către sfârşitul mandatelor sale, Obama performează ca laureat al „Nobel pentru Pace”. A abandonat formula conducerii „de la distanţă”, „din fundal”, pentru a negocia direct cu Iranul şi Cuba. Urmează Rusia? (Căci Ucraina nu pare a fi interlocutor privilegiat pentru actuala Administraţie americană).
footer