Revista Art-emis
Charlie Hebdo, fenomen ?i scenet? PDF Imprimare Email
Ing. Ovidiu M. Curea   
Duminică, 15 Februarie 2015 20:22
Ovidiu M. Curea?i totu?i! Ce-a fost cu acest „Charlie Hebdo”? Ce s-a întâmplat la „Charlie Hebdo”? De unde a ap?rut? Cum s-a ajuns la nebunia care a scos din min?i tot Parisul, Fran?a, Europa ?i America? De ce acum? Cine sau ce este, de fapt, „Charlie Hebdo”?
 
Magazin s?pt?mânal satiric
 
Orice surs? pe care am consulta-o despre „Charlie Hebdo”, de oriunde, din orice ?ar? (inclusiv din Fran?a), în orice limb? (inclusiv în francez?), ne va spune c? „Charlie Hebdo” este „un magazin s?pt?mânal satiric francez”. Cum atributele de s?pt?mânal sau francez nu par s? aib? nimic neclar sau interpretativ, s? vedem ce însemn? exact cel de al treilea: satiric. Chiar dac? poate p?rea curios, defini?ia cea mai complet? a no?iunii de satir? o g?sim în DEX-ul românesc: „Scriere în versuri sau în proz? în care sunt criticate defecte morale ale oamenilor sau aspecte negative ale societ??ii, cu inten?ii moralizatoare. ? Categorie estetic? din sfera comicului, care critic? cu violen?? ?i caricatural pe cineva sau ceva.” Defini?ia româneasc? nu numai c? se apropie foarte mult de cele franceze, dar le ?i completeaz?. La atributele genului satiric re?inute de dic?ionarele franceze, (ironie ?i ridicol) DEX-ul îl adaug? în mod distinct ?i pe cel comic, de?i el face parte atât din ironie, cât ?i din ridicol, ca esen?? al umorului pur. Mai departe, defini?ia româneasc? dup? ce încadreaz? satira în categoria de crea?ie estetic?, indic? ?i inten?ia ei final?, anume cea de moralizare, moralizare care transcende fa?ada comic?, ironic? sau ridicol?, a genului. Însemn? c? o a?a-zis? satir?, f?r? dimensiunea sa moral? nu este satir?. Ea poate r?mâne la nivelul b?t?ii de joc, a jicnirii, a def?im?rii, a calomniei, dar nu la cel al satirei adev?rate.
 
O fotografie care surprinde o anume infirmitate a lumii contemporane
 
Din observarea mai multor caricaturi publicate de „magazinul s?pt?mânal satiric francez” Charlie Hebdo, cu toat? bun?voin?a, nu am putut identifica inten?ia moralizatoare. Este foarte greu de perceput estetica, umorul ?i morala pe care aceste caricaturi le-ar transmite. Ele par sinistre, de prost gust, de o grosol?nie rupestr?, calomnioase ?i injurioase, de-a dreptul scabroase. Par înjositoare ?i degradante pentru autorii lor, care de dragul câ?tigului se preteaz? la orice, la acest gen de „crea?ie artistic?”, în compara?ie cu care prostitu?ia poate p?rea poezie sub?ire. ?i toate aceste b?d?r?nii se public?, se cump?r? (7 Euro bucata) ?i se citesc în Fran?a, la Paris, în ora?ul luminilor, intrând cu picioarele goale ?i nesp?late în cultura francez? rafinat? de-a lungul atâtor secole de cizelare. Unde este ironia fin? francez?? Unde este sublimul ?i fiorul distilat al marilor arti?ti ?i filozofi francezi? Care este sensul jocului dintre vis ?i realitate, dintre îndoial? ?i siguran?? pe care dimensiunea estetic? încearc? s? ni-l desecretizeze în orice form? pe care o îmbrac?? ?i totu?i, toate acestea exist? sau, mai bine zis, existen?a lor poate fi doar în acest fel grosolan în?eleas? ?i mai ales sim?it? de c?tre unii. „Charlie Hebdo” nu este ea, în sine, o infirmitate a lumii contemporane, ci este o fotografie care surprinde o anume infirmitate a lumii contemporane, o realitate care nu se sinchise?te de faptul c? este greu de acceptat de c?tre unii sau chiar de neacceptat de c?tre al?ii. Redactorii de la Charlie Hebdo, arti?ti ?i comercian?i deosebi?i, au v?zut c? spiritul european traverseaz? o faz? de puternic dezechilibru, prin pierderea echilibrului. Europeanul din ziua de ast?zi nu mai are vis, are numai realitate. În judecata lui nu mai are loc nici îndoiala, nici re?inerea. Europeanul are acum numai certitudini. ?i disper?ri, atunci când certitudinea lui este respins?.
 
Cititorul „magazinului satiric « Charlie Hebdo »” estetipul celui care î?i bate joc de to?i, de toate ?i de el
 
„Charlie Hebdo” nu este nici pe departe „o revist? satiric?”. Este imaginea urât? a confrunt?rii dintre dou? moduri existen?iale distincte, moduri care se manifest? cu intensitate crescând? de mai mul?i ani, care se întind peste mai bine de o genera?ie, ?i care au ajuns la confruntare direct? pe acela?i teritoriu. Cititorul „magazinului satiric « Charlie Hebdo »” este tipul celui care a renun?at la orice form? de moral?, sim?indu-se tr?dat în morala sa proprie. Este tipul c?ruia i se pare prostesc s? mai recurg? la efort ?i la perseveren?? pentru ob?inerea unui viitor nerecunoscut, dac? poate smulge un prezent pe care al?ii i-l refuz?, pe c?i comode, chiar mai pu?in legale. Tipul care consider? inutil s? se mai încurce în alte norme, în reguli, condi?ion?ri ?i aten?ii, dac? cele vechi au fost aruncate la co? într-o noapte. Tipul care î?i bate joc de to?i, de toate ?i de el, pentru c? nimic nu are valoare. Desconsider? pe toat? lumea în general ?i pe el în principal. Migreaz? c?tre formele de-a gata ale erei informatice, pentru c? în spa?iul virtual tr?ie?te eliberat de orice constrângere, minciun? sau tr?dare, amenin?are sau agresiune ?i are posibilitatea de a o lua de la început de oridecâteori gre?e?te sau dore?te. Acolo el este adev?ratul ?i singurul s?u st?pân absolut. De acolo afl? ce vrea ?i re?ine ce îi place. De acolo poate spune ce vrea despre cine vrea. De acolo poate vorbi cu oricine, fie c? i se r?spunde, fie c? nu. Restul, duc?-se la dracu! „Charlie Hebdo” nu este nici anti-musulman, nici anti-cre?ti, nici anti-semit, „Charlie Hebdo” este anti-toate, anti-to?i. Este pentru orice care s? resusciteze sim?urile vital-spirituale estompate de prezent. Este pentru înjur?tura zdrav?n? a marinarilor care s? îi scoat? din exasperarea nesfâr?it? a m?rii, este pentru suduiala groas? a militarilor care s? îi scoat? din încordarea confrunt?rii care poate fi ultima, este pentru limbajul porcos al medicilor care s? îi scoat? din grea?a m?runtaielor umane.
 
Ciocnirea civiliza?iilor
 
Dou? au fost izvoarele acestei debusol?ri vestice: c?derea „Cortinei de fier” ?i imigra?ia din lumea a treia, c?tre fostele metropole. C?derea „Cortinei de fier” a debusolat atât vestul, cât ?i estul Europei care se orientau reciproc prin antitez?. Dup? dispari?ia contrastului de culoare, când totul a devenit alb, nimeni nu a mai putut s? scrie cu creta alb? pe o tabl? tot alba sau, dac? cineva se mai încumeta s? o fac?, nimeni nu vedea ce a scris. Dezn?dejdea ?i sentimentul de inutil în fa?a pierderii identit??ii proprii a cuprins mase din ce în ce mai largi, înghi?ind promo?ii întregi, tinzând spre genera?ii. Dispari?ia diferen?elor de sistem a fost înso?it? de dispari?ia barierelor teritoriale, ambele ducând c?tre intersectarea spa?iilor de existen?? care ?i-au pierdut astfel identit??ile proprii, f?r? a reu?i s?-?i contureze în mod real o identitate nou?. Aceast? dorit? nou? identitate, care este c?utat? cu înfrigurare pentru lini?tea viitoare, dar care se afl? înc? departe, este promovat?, aclamat? ?i proclamat? gr?bit dar nefundamentat de c?tre mai to?i liderii europeni. În aceste condi?ii masele Europei se simt tr?date ?i min?ite de liderii lor, î?i pierd încrederea în ace?tia dup? ce î?i pierduser? mai întâi încrederea în ele însele, ca entit??i na?ionale ?i ideologice distincte.
 
Sindromul nihilismului vest-european
 
Emigra?ia dinspre statele europene ex-socialiste în ??rile vestice a dus la alienarea atât a emigran?ilor, care s-au sim?it str?ini ?i izola?i în ??rile de re?edin??, cât ?i a localnicilor care s-au sim?it amenin?a?i în etosul lor na?ional de c?tre num?rul crescut ?i crescând al str?inilor veni?i peste ei. Peste emigra?ia est european? în vestul continentului s-a suprapus ?i emigra?ia din fostele colonii, popula?ii din ??rile arabe, africane, asiatice, care au venit cu speran?ele lor ?i au r?mas cu propriul sentiment de nereg?sire ?i de însingurare pe care l-au însumat la sentimentele similare deja existente în spa?iu. În aceste condi?ii, indivizii sau au c?utat s? se reg?seasc? în formele vechi ale societ??ilor lor ini?iale, formate pe criterii na?ionale sau, majoritatea, considerând c? n-are încotro, se resemneaz? frustrat? în sarcasm, batjocur?, nihilism ?i dezinteres, contest? ?i demoleaz? tot în jurul s?u, valori morale, filozofice, artistice, lingvistice, religie, istorie, reg?sindu-se în iconoclasmul nivelator al revistei „Charlie Hebdo”. Sigur c? nu to?i locuitorii Europei sufer? în aceea?i m?sur? de sindromul nihilismului vest-european, chiar dac? locuiesc în acelea?i spa?ii europene ?i nici nu se manifest? cu aceea?i intensitate peste tot. În Fran?a s-a dezvoltat mai mult acest sentiment al pierderii identit??ii ?i al r?t?cirii în propria cas?, pentru c? aici legisla?ia local? i-a asimilat pe to?i emigran?ii ca cet??eni francezi, nerecunoscând minorit??ile na?ionale, iar minorit??ile na?ionale cu drepturi depline, ca cet??eni francezi, au c?utat s?-?i impun? obiceiurile ?i modul lor de via?? din ??rile de provenien??. De aceea, nu întâmpl?tor Charlie Hebdo a ap?rut în Fran?a ?i aici a avut cel mai mare succes. În Fran?a se poate observa cel mai bine ciocnirea civiliza?iilor despre care vorbea Huntington pe la începutul anilor ’90. Ciocnirea civiliza?iei ortodox-european? cu cea catolic-francez?, ciocnirea civiliza?iei cre?tin-franceze cu cea iudeo-francez?, cu cea musulmano-francez?, cu cea afro-francez?. Huntington vedea ciocnirea civiliza?iilor la grani?ele dintre ele, dar se pare c? cele care vor avea loc în acelea?i spa?ii, prin suprapunere, vor fi cele care vor prefigura viitorul omenirii, cele prin care se va realiza globalizarea ?i na?terea civiliza?iei terestre care s? se rela?ioneze cu civiliza?iile de pe planete, dac? nu se epuizeaz? într-o p?ruial? general?.
 
Turnul Babel
 
Spa?iile care devin teatre ale acestor ciocniri suprapuse pot fi, într-un fel, asem?nate cu vechiul Babel. Acel Babel biblic care a pierit pentru c? nenum?ratele noroade de acolo, fiecare vorbind în graiul s?u, nu s-au putut în?elege între ele. Problema unui Babel contemporan nu mai vine de la diferen?ele de limb?, pentru c?, în afar? de faptul c? unele limbi se bucur? de o larg? circula?ie interna?ional?, într-un timp relativ scurt, pân? într-un an, oricine poate înv??a s? se descurce în orice limb? str?in?, schimbându-?i astfel cu destul? u?urin?? forma de comunicare. Ce nu se poate schimba u?or spre deloc într-o genera?ie sau chiar dou? este modul de via??, obiceiurile, credin?ele, tr?s?turile spirituale ale noroadelor dintr-un nou Babel. Aici, unele dintre ele încearc? s? î?i creeze un mini spa?iu asem?n?tor cu cel de acas?, rezultând o societate eterogen? care necesit? câteva genera?ii pentru a se omogeniza. Cu atât mai dificil va fi procesul de uniformizare spiritual? cu cât grupurile alogene sunt mai mari, iar una din problemele ??rilor dezvoltate este tocmai cre?terea fluxului de imigran?i ?i formarea pe teritoriul lor a unor minorit??i importante care tind s? se opun? procesului de asimilare, încercând s? î?i p?streze identitatea. A se vedea în acest sens rezisten?a popula?iilor arabe din Fran?a de a renun?a la voalul pe care femeile îl folosesc pentru a-?i acoperi fa?a, acel burqa sau chadri. Cum aceast? identitate spiritual? s-a dezvoltat ?i men?inut în jurul religiei grupului respectiv, religia a devenit punctul principal de atac al celor care urm?resc globalizarea, omogenizarea, uniformizarea ?i tot religia a devenit bastionul de rezisten?? al celor care tind s? î?i p?streze identitatea lor tradi?ional?. De aici cre?terea încrâncen?rii religioase de?i sentimentul credin?ei se afl? în sc?dere.
 
Unificare sau dezagregare pustiitoare?
 
Contradic?iile religioase pot fi ?i sunt foarte u?or de înte?it ?i speculat pentru acoperirea altor contradic?ii mai grave sau scopuri conflictuale, practic? folosit? dintotdeauna de c?tre politicienii vremii, care ast?zi insist? pe diferen?ele islamismului a?ezat neap?rat pe „axa r?ului” fa?? de celelalte religii, în principal iudaismul ?i cre?tinismul aliniate, cum altfel? pe „axa binelui”. S-ar p?rea c? avem de-a face cu o contradic?ie sistemic?. Pe de o parte se lucreaz? la desfiin?area diferen?elor, în perspectiva globaliz?rii, urm?rindu-se demolarea na?iunilor, religiilor ?i a familiei, în scopul realiz?rii unei singure entit??i economico-spirituale terestre, iar, pe de alta, se îngroa?? ?i se a?â?? contrastele religioase care sus?in separa?iile. Explica?ia e simpl?: procesul de globalizare se vrea a fi realizat prin extinderea unora asupra altora, ?i nu printr-o renun?are reciproc? local? în favoarea unui general echidistant. Deci, în fond, avem de-a face cu o nou? metod? de cucerire. Din p?cate, istoria omenirii ne-a ar?tat c? singura metod? care a func?ionat pân? acum pentru coagularea societ??ilor a fost exact ac?iunea de cucerire. În acest proces are loc întotdeauna, îns?, ?i o mi?care invers?. Cuceri?ii, deposeda?i de bunurile din ?ara lor de c?tre cuceritori, au emigrat c?tre ?ara acestora din urm?, ?ara laptelui ?i a mierii, încet-încet f?cându-se un schimb de locuri. Este ceea ce se întâmpl? ?i ast?zi cu repeziciunea timpului nostru ?i cu for?a imprimat? de dimensiunile procesului de globalizare. Vestul dezvoltat invadeaz? cu capital ??rile subdezvoltate, iar popula?iile acestora invadeaz? cu emigran?i metropolele, ambele mi?c?ri conducând c?tre acelea?i rezultate: unificare sau dezagregare pustiitoare.
 
Sceneta „Charlie Hebdo”, conform prezicerii clarv?z?torilor
 
Sesizând pericolul pierderii identit??ii la tine acas?, în ?ara ta ?i apari?ia sindromului nihilist autodestructiv, americanii, care niciodat? nu au avut o identitate foarte bine conturat? datorit? procesului propriu de formare ?i dezvoltare, caut? s? se distan?eze cât mai mult promovând la intern reîntoarcerea c?tre valorile moralei tradi?ionale: reconsiderarea virginit??ii, a fidelit??ii conjugale, a toleran?ei fa?? de diferen?ele sexuale, rasiale, religioase în limitele convie?uirii libere dar neagresive. La extern, ca orice mare putere, caut? s? foloseasc? în interes propriu problemele altora, împingându-le ?i ”ajutându-le” în direc?ia dorit?. Musulmanii preocupa?i de rezolvarea problemelor materiale stringente pe care le au, sunt departe de fr?mânt?rile existen?iale ale europenilor ?i nici nu în?eleg manifest?rile acestora care par sc?pate din logica bunului sim?. Nu percep ?i nici nu-i intereseaz? faptul c? Charlie Hebdo î?i bate joc de to?i ?i de toate, de cre?tini, de evrei, de politicieni de orice culoare, de persoane publice cunoscute, ei re?in c? Charlie Hebdo î?i bate joc de ce au ei mai sfânt, de Mahomed ?i îi doare. Îi doare, sufer?, strig? ?i se revolt?. De aici ?i pân? la a-i împinge pe cei mai slabi de înger la r?zbunare violent?, nu este decât un pas ?i pasul este f?cut cu non?alan?? ?i incon?tien?? de cei care, interesa?i în profituri pe termen scurt, nu ezit? s? foloseasc? fenomenul Charlie Hebdo transpunându-l în scenete periculoase, care s? le serveasc? de justificare ?i acoperire pentru ac?iunile lor. O astfel de scenet? s-a jucat ?i în Fran?a la începutul lui ianuarie 2015.
Nu insist?m asupra gre?elilor de regie ?i de interpretare ale scenetei respective în care au murit ?i cre?tini ?i evrei ?i musulmani, pentru c? ele au fost ?i vor mai fi mult? vreme de acum încolo dezb?tute ?i analizate în am?nunt, este un alt subiect, dar observ?m numai câteva din urm?rile sale:
- Fran?a a m?rit cu 700 milioane Euro cheltuielile alocate pe urm?torii trei ani luptei anti-teroriste; a renun?at s? reduc? efectivele militare cu 7 500 oameni, a?a cum avea planificat ba ?i, mai mult decât atât, a suplimentat num?rul existent cu 2 800 angaja?i;
- tot în Fran?a au început dezbaterile publice asupra necesit??ii reintroducerii serviciului militar obligatoriu;
- în Marea Britanie ?i Italia s-au intensificat m?surile de supraveghere a comunic?rilor prin Internet;
-a lte ??ri din U.E., printre care ?i România au anun?at c? î?i vor m?ri bugetele de ap?rare, spre satisfac?ia celui mai mare exportator de arme, S.U.A.
- ??rile care au respins legile de ”Big Brodher”, printre care ?i România, au anun?at c? vor reanaliza deciziile adoptate.
- num?rul abona?ilor la ”magazinul s?pt?mânal satiric francez” Charlie Brother, a crescut de la 10.000 la 200.000;
- Pre?edintele Fran?ei, François Hollande, a crescut imediat în sondaje pentru modul în care „a gestionat criza atentatelor ?i urmarea lor”, pentru modul în care a „ap?rat interesele Fran?ei în str?in?tate” (Le Figaro din 19.01.2015);
- premierul israelian, Benjamin Netanyahu, pozi?ionat în fruntea mar?ului anti-terorist de solidaritate de la Paris, în ciuda rug?min?ilor Fran?ei de a nu participa la acest mar?, a câ?tigat ?i el puncte pre?ioase în sondajele de opinie privind alegerile interne din prim?var?.
Ar fi interesant; de asemenea, de observat ?i contextul în care s-au petrecut evenimentele de la Paris ?i care ar putea face, ?i el, subiectul altor discu?ii ?i analize. Amintim doar câteva aspecte ale acestuia, aspecte ce par s? se fi intersectat brutal în spa?iul evenimentelor „Charlie Hebdo”:
- pozi?ia Fran?ei ?i a altor state europene asupra problemei statului palestinian, exprimate chiar în cadrul ONU;
- problemele Fran?ei legate de livrarea celor dou? nave de r?zboi contractate de Rusia;
- nemul?umirea israelian? fa?? de negocierile cu Iranul pe tema capacit??ilor nucleare.
- acuza?iile aduse armatei israeliene pentru ac?iunile f?ptuite în timpul campaniei din var? din teritoriile ocupate.
- diferen?ele de opinii dintre premierul israelian ?i pre?edintele SUA pe tema israelian? ?i iranian?;
- ac?iunile ciudatului Statul Islamic (ISIA sau IS), care continu? s? existe ?i s? se manifeste fiind comb?tut pe fa?? de to?i ?i sus?inut pe ascuns de mul?i.
Dup? cum se observ? mai toate temele par s? izvorasc? din zona musulman?, confirmând teoria atribuit? pe nedrept, nu se ?tie de cine, lui Malraux, conform c?reia „Secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc”.
 
Ocaziile sunt gr?bite s? ias? în lume
 
Hassan Nasrallah, liderul mi?c?rii ?iite libaneze Hezbollah a sintetizat cu mâhnire ac?iunile proste?ti ale acelor grup?ri teroriste care se revendic? de la Islam ?i care, „prin actele lor josnice, violente ?i inumane, au adus o atingere profetului ?i musulmanilor mai mult decât au f?cut-o du?manii lor” ?i spre satisfac?ia acestora.
Amintita butad? pe care Malraux n-a pronun?at-o niciodat?, dar care a devenit truism prin repetare, ca atâtea alte minciuni, o putem în?elege dac? ne gândim la una dintre afirma?iile lui Nicolae B?lcescu. Acesta, vorbind în 1850 despre revolu?iile române de la 1848, spunea c? pentru izbucnirea lor, revolu?ia european? a fost ocazia, nu cauza. Dac? atunci ocazia era a?teptat? pentru declan?area evenimentului, acum se pare c? nu mai este timp de a?teptare, pentru c? timpul înseamn? bani. Acum ocaziile sunt gr?bite s? ias? în lume, sunt îmbr?cate ?i fardate sau de-a dreptul create în forma în care ele au fost prezise de clarv?z?tori.
footer