Revista Art-emis
PDF Imprimare Email
Ion Maldarescu   
Duminică, 08 Februarie 2015 20:59

Hobit 

 

Privite din multiple unghiuri, de la indiferen?? la „qui prodest?", lipsa informa?iilor ?i intoxicarea cu cele false „pot d?una grav s?n?t??ii"

Clivajele vremii ne-au transformat, f?r? voia noastr?, în figuran?i „mise-en-scène” ai unui Matrix pestri? ?i degradant. Show-uri p?c?toase cu ?i despre prostitu?ie, goliciune, silicoane, subiecte de can-can, imagini ce-?i provoac? grea??, spectacole lamentabile cu penali ?i maimu?e ce-?i expun ostentativ nurii ?i desu-urile, emi?ând sunete logoreice licen?ioase au invadat spa?iul public, mass-media, poluând f?r? echivoc privirea ?i auzul. Pe „sticl?” î?i fac veacul, în postura de „ale?i ai neamului” ori în cea de „eliti?ti f?r? frontiere”, fiin?e cu aspect umanoid, înrudite mai degrab? cu entit??ile s.f. din „St?pânul inelelor” al lui Peter Jackson sau din „Avatar”-ul lui James Cameron. Rând pe rând, fac trotuarul virtual trasei?tii politici ?i anal-i?tii de conjunctur?. La rândul ei, rotativa Puterii î?i prelucreaz? saltimbancii, îi aduce în prim-plan, îi folose?te ca marionete, apoi, când se uzeaz? sau se compromit (dac? nu erau deja compromi?i, cum s-a dovedit în multe situa?ii!), se descotorose?te de ei, aruncându-i la periferie, în uitare, sau, dup? caz, le acord? statutul de chiria?i în „garsonierele” statului. Ochiul vigilent al sforarilor prive?te... a?teapt? clipa.

Honeste vivere!

Observând evenimentele ai c?ror martori suntem în acest început de secol al XXI-lea ?i de an, constat c? în bun? m?sur? pot fi asem?nate cu cele de prin anii ’46-’50 ai veacului expirat. D.N.A.-ul de ast?zi se vrea a fi un fel de Comisar Alim?nescu al acelei perioade la fel de tulburi, dar cu temeiuri ?i caracteristici foarte diferite. Nu ?tiu cât? „impar?ialitate, integritate ?i eficien??”[1] ?i-au propus reprezentan?ii D.N.A.-ului s? duc? în spate. Nu ?tiu dup? poruncile cui diriguiesc opera?iunile, dar - socotind c? ac?iunile lor ar fi de bun? inten?ie, prima sugestie ar fi redenumirea institu?iei care încearc? s? fac? ordine ?i cur??enie în lumea borfa?ilor cu rang înalt, în Direc?ia Na?ional? Anticorup?ie „Eugen Alim?nescu”. M? tem c? dup? ce „maurul” î?i va face datoria, va avea aceea?i soart? ca a comisarului.

„Pe-afar?-i vopsit gardu', în?untru-i leopardu'!”

A?a suna o reclam? de circ din timpul perioadei interbelice. Cam tot a?a stau lucrurile ?i cu cei ce ast?zi, care se erijeaz? în judec?tori ?i, mai ales, în critici universali ai lumii culturale române?ti. Eliti?tii na?ionali ai culturii nu dorm. Cine sunt ei? False valori parvenite conjunctural, plagiatorii „de marc?” ?i cei cu valoare profesional? autentic?, dar cu statut moral de boschetari. Cei din urm? s-au a?ezat pe via?? - cred ei - în fotoliile confortabile de pe malurile Dâmbovi?ei. Profit? de lipsa de reac?ie a fantomei numit? emfatic „societatea civil?” ?i acapareaz? „pas cu pas” pozi?ii cheie, nu totdeauna pe merit ?i în mod „ortodox”. Ofusca?i, când sunt prin?i „cu ocaua mic?”, sar ca purecii, se reunesc în troic? ori în qvartet, se dezvinov??esc, se ap?r? unul pe cel?lalt, atac? violent ?i arat? cu de?tiu’. Pe cine? Cum, pe cine? Pe cei care îndr?znesc s?-?i demonstreze valoarea, pe cei care - bine sau mai pu?in bine -, pun um?rul ?i, cu eforturi considerabile, construiesc, realizeaz? ceva nou ?i ?in „în priz?”, via?a Matrixului, ca s? nu piar?, dizolvându-se în derizoriul cotidian. Cine sunt cei care trebuie sco?i în prim-plan? Ei, cum cine? „Elita Na?iunii”, auto-intitula?ii-erija?ii-aranja?ii culturnici. Ei arunc? prafuri în ochii lumii ?i acoper? protector, cu ochelari de cal, vederea oficialilor... Ace?tia, mult prea preocupa?i de hârjonelile „politice”, permit eliti?tilor s? se instaleze pe piedestale la vedere, s? se auto?intuiasc? în top. Mul?i, nemul?umi?i c? nu le este apreciat? opera ne?tiut? - „Cai verzi pe pere?i!” - se întreab?: „De ce iubesc femeile”, se ca??r? ca p?duchele, în frunte, cerând cale liber? la „Nobel”, fac sluj în fa?a mai-marilor (c?rora le întorc spatele atunci când intr? în declin), iar ace?tia-i numesc ambasadori la U.N.E.S.C.O., le cadorisesc vreo editur? de stat, vreo burs? în str?in?tate, traducerea în „n” limbi de uz interna?ional a operei de dou? parale, câte-o escapad? pe paralelele iobagilor, prin locuri exotice. Din când în când, la recep?ii simandicoase, înc? un „Hobbit” se treze?te cu „Steaua României” la purt?tor.

Invidie, infatuare, impostur?Editura-Politica-Humanitas

Cineva spunea: „Numai în pomul cu fructe dau nebunii cu pietre!”. C? pomul are multe sau pu?ine, bune sau mai pu?in bune, dar are... fructe, desigur. E simplu s? ataci, s? arunci cu pietre, cu noroi sau cu ou? clocite în cei care fac ceva. Între a nu construi nimic ?i a fura sau a demola ce cl?desc al?ii se casc? urâta pr?pastie a invidiei, a neputin?ei, a ipocriziei, a infatu?rii ?i a dorului de îmbog??ire cu orice pre?, chiar ?i cu acel pre? al dezonor?rii pe via??, al c?p?t?rii etichetei binemeritate de ho?, de borfa? ordinar etc. Spa?iul hasnalei unei latrine publice este neînc?p?tor pentru a vidanja mizeria moral? ascuns? în spatele zâmbetelor infatuate sau al grimaselor slugarnice, dar „cu preten?ii”, copiate dup? afi?ele reclamelor de gust îndoielnic, asezonate cu discursuri sterile ?i, mai ales, interminabile. Cu to?ii, politicieni ?i culturnici de conjunctur? ne agreseaz? sim?urile cu presta?ia lor ipocrito-insipid?, ne m?nânc? hulpav din timpul atât de pre?ios. Ni?te asasini-cronofagi! Mla?tina cu iz pestilen?ial tocmai bun? pentru a fi asanat?, l?sat? de capul ei, na?te mon?tri. De?i domnului Klaus Iohannis nu a avut cum s? i se inoculeze ordinea prusac?, poate a primit-o telepatic. Executând prompt ordinele primite, Pre?edintele României a repus pe tapet problema foarte controversat? a „regionaliz?rii” teritoriului. Ca ecou, trezit din adormirea de „cârti??”, buliba?a pe via?? de la Pro Democra?ia abordeaz? tema dat? sub forma unei reorganiz?ri electorale. Cu ce drept, în numele cui? El zice c? ar reprezenta „societatea civil?” - „chestia” aia care se afl? peste tot, dar când o cau?i, n-o g?se?ti niciunde. Despre cine a ordonat misiunea ?i care este competen?a într-o asemenea direc?ie a „cârti?ei”, p?streaz? discre?ia. Oricum, de capul lui nu o face! Se ?tie îns? qui prodest! În niciun caz, României. Tavari?ci Pârvulescovici, nazad! Pa?li na turbinc? ?i taci! U?or, u?or, toate reziduurile nereciclabile vor lua calea gropii de gunoi a istoriei, pentru c? vorba trece, dar faptele r?mân! Dup? o vreme, lumea se dumire?te ?i numai ghena din locurile special „amenajate” de D.N.A. mai prime?te asemenea exemplare.

Trezirea la realitate: „Se fur? lacom, se fur? obraznic, se fur? iresponsabil, pîn? la pierderea instinctului de conservare. Infractorii se simt infailibili, invulnerabili, nemuritori”.

Aristotel spunea c? „[...] omul este un animal sociabil”. S? m? explic. De fiecare dat? când citesc un text scris de domnul Ple?u, m? aflu în dificultate, fiindu-mi incomod s? separ „scrisul” de „fapt?”! Domnia sa este posesor existen?ial al unei combina?ii subtile, par?ive ?i periculoase. Din postura modestului meu statut de mânuitor al tastelor unui P.C., îl apreciez ca pe un Grigorescu al condeiului, dar pentru ipocrizia, pentru fariseismul degajat cu care se afi?eaz? al?turi de controversa?ii ?i nu de pu?ine ori, huli?ii eliti?ti, componen?i ai inseparabilului trio Ple?u- Patapievici-Liiceanu deja consacrat, îl detest ca pe un borfa?. Domnul Ple?u afirm?: „Tu vorbe?ti? - vor zice o mul?ime de forumi?ti care m? iubesc… Tu nu bomb?ni de pe margine! De ce nu te implici? Sau, mai r?u: tu ce mare brînz? ai f?cut când erai „la butoane”. R?spunsul meu e simplu: m-am implicat destul (cu rezultatul c? am fost socotit „profitorul” tuturor regimurilor) ?i am f?cut ce m-am priceput ?i ce am putut. N-am f?cut, totu?i, nef?cute”. Uite c? eu m? implic, domnule Ple?u. A?i f?cut nef?cute. Primul „tun” substan?ial postdecembrist dumneavoastr? l-a?i comis, cadorisindu-l gratuit pe apelatorul lichelelor cu cea mai mare editur? a României, la acea dat?. Prietenul dumneavoastr?, beneficiarul tunului, încercând s? minimalizeze actul pân? la atingerea dimensiunii microscopice, a organizat un fel de ping-pong cu alt? pies? a troicei mai sus amintite, nimeni altul decât mazilitul ex-pre?edinte al I.C.R. Cu o dezinvoltur? de invidiat, ?eful de la Humanitas s-a lamentat public[2], încercând s? împleteasc? antiteza cu realitatea. A „m?rturisit” c? patrimoniul Editurii Politice pe care l-a mo?tenit a fost „un mizerabil «minus»”, c? acesta se compunea din: câteva „scaune, cuiere pom, covoare uzate, mese «triste» ?i c? la preluare a g?sit la editur? „o stare endemic? de murd?rie Trio Pa-Ple-Licideologic?” [3]. Despre dotarea tehnic? a editurii, niciun cuvin?el. Din relat?rile celor doi rezult? astfel c?, la Editura Politic? se editau-tip?reau c?r?ile prin telepatie, dup? care ap?reau direct în libr?rii ?i nu mai ?tiu unde. Desigur, „ilustrul” filosof, cu doctoratul Honoris Causa retras, nu putea rata ocazia de a-?i da în petec ?i de a „se lustrui pe sine”. „Valoarea epic? enorm?” a policromiei dialogului celor doi m? face s? iau drept m?rturisire cuvintele domnului Ple?u: „Se fur? lacom, se fur? obraznic, se fur? iresponsabil, pîn? la pierderea instinctului de conservare. Infractorii se simt infailibili, invulnerabili, nemuritori”. V? sim?i?i invulnerabili, domnule Ple?u, domnule Liiceanu ?i domnule Patapievici? V? sim?i?i infailibili? Ar trebui s? v? dea de gândit ce se-ntâmpl? ast?zi pe malurile Dâmbovi?ei, c?, de, nu se ?tie!

R?zboiul tuturor împotriva tuturor

V? citez din nou, domnule Ple?u: „Ceea ce se petrece în institu?iile fundamentale ale ??rii, ceea ce v?d pe toate canalele de televiziune, ceea ce aflu din ziare, toate m? fac s? cred c? ?ara mea nu mai are mare leg?tur? cu mine. E ?ara altora: a unei re?ele de indivizi care au ajuns la vîrf prin grosolane manevre de partid, de familie ?i de ga?c?. Fa?? de ?ara «lor» m? simt nu numai str?in, ci pur ?i simplu amenin?at”. Frumos redactat, dar... din pozi?iile oficiale pe care dumneavoastr? le-a?i ocupat ?i în care v-a?i sim?it mai mult decât confortabil, a?i contribuit substan?ial la starea de fapt actual?. Poate ve?i spune: a fost demult! Da, dar a fost! ?i n-ave?i cum v? nega vina. Este relevant? fraza: „Dar apropo de vin?: una dintre cauzele dezastrului e c? b?g?torii de seam? ?i cei care se implic? î?i dau, reciproc, capete în gur? ?i cred c?, astfel, î?i fac datoria fa?? de ?ar?. Am mai spus-o: pentru mul?i români, vina e, întotdeauna, vina celorlal?i. A altuia”. Apropo, zic ?i eu: bag sama c? proceda?i taman cum v-a?i exprimat, socotind c? vina este a celorlal?i, iar dumneavoastr? v? face?i datoria fa?? de ?ar?. Cum? Dând „capete în gura” celorlal?i? Pentru vindecare ?i pentru a nu-i afecta pe al?ii, exist? o re?et? universal-valabil? în cazul unor astfel de porniri: pe un zid - preferabil din beton - se deseneaz? câteva cercuri concentrice, unite prin dou? drepte încruci?ate la 90 de grade (seam?n? cu un colimator), apoi, pentru a nu fi utilizat în alte scopuri, se inscrip?ioneaz?: „Loc de dat cu capul!”. Tratament sigur 100%! Vindec? orice!

Fraza de la începutul a articolului pe care l-a?i semnat este impecabil? ?i chiar m-a impresionat: „?tiu. ?ara «ta» e ?ara na?terii ?i a destinului t?u, ?ara istoriei tale, ?ara limbii în care vorbe?ti ?i scrii, ?ara culturii tale ?i a co-na?ionalilor t?i. Dar este - sau ar trebui s? fie - ?i ?ara prezentului t?u, ?ara în care î?i tr?ie?ti zilele, în care î?i alegi conduc?torii, în care ai drepturi ?i obliga?ii cet??ene?ti. ?ara, în sfîr?it, care te protejeaz?, în care ai încredere ?i pe care o asumi ca pe o marc? identitar? de neocolit”. Câteva ?edin?e de tratament la zidul cu pricina, ar fi recomandabile astfel încât„bolnavii” s? se vindece, s? se trezeasc? la realitate ?i totul s? intre pe f?ga?ul normalit??ii.

-----------------------------------
[3] Ibidem, H.R. Patapievici
footer