Revista Art-emis
Disputa Kissinger-Putin PDF Imprimare Email
Corneliu Vlad   
Miercuri, 21 Ianuarie 2015 22:14

Corneliu Vlad, art-emisDramatice și spectaculoase, evoluțiile din Ucraina par să fi lăsat în plan secund deplasările ample și lente din fundalul internațional. Sunt mutații care conduc către sfârșitul actualei ordini internaționale. O ordine/dezordine recompusă - sau mai corect spus improvizată - la începutul anilor 1990, când s-a convenit de către mai toată lumea că s-ar fi încheiat războiul rece. Un construct planetar înjghebat mai degrabă ad hoc, de nevoie, indiferent dacă în mod explicit sau tacit, dar oricum tot în secret și tot în cadru ultrarestrans, adică așa cum s-a întâmplat de totdeauna în istoria omenirii. Această ordine - atâta cât a fost și așa cum a fost ea, adică incertă, problematică și, mai ales, în atâtea privințe, inechitabilă - ar fi trebuit să prefigureze chipul lumii de mâine. Dar nu va mai fi așa. Nouă partidă de șah de pe tablă mondială, care a început furtunos prin „deschiderea ucraineană” aduce în joc actori noi sau actori vechi cu funcții noi și reguli noi sau doar nesocotirea vechilor reguli. Ceea ce înseamnă, în peisajul global, revizuiri, corective, schimbări în lanț, adică, în mod inerent, un coeficient sporit de imprevizibil și incertitudine.

Dar de ce are oare criză din Ucraina un impact atât de neobișnuit, prin intensitatea și amploarea lui, asupra mersului lumii de azi? De ce mișcările din Ucraina au scuturat, că pe o pânză de păianjen, întreagă armătura a vieții internaționale? Niciuna dintre marile crize ale lumii postbelice: Suezul, criză Berlinului, (contra)revoluția din Ungaria, Primăvară de la Praga, criză rachetelor din Cuba, că să nu mai amintim de zecile și sutele de războaie locale, nu au avut o înrâurire atât de profundă și de lungă perspectivă asupra climatului și relațiilor internaționale că acest - să-i zicem - insolit disconfort intern ucrainean, căci multă vreme, pentru lumea dinafară, el nu a fost altceva decât o ciondăneală internă inițial, deosebire între partizanii ucraineni ai apropierii de U.E. și oponenții lor, tot ucraineni, adepți ai relațiilor privilegiate cu Moscova. Cum se explică, atunci, efectul de avalanșă al transformării unei dispute interne dintr-un stat post-sovietic, dar din Europa, în cea mai gravă criză mondială de după încheierea Războiului Rece? Războaiele din Coreea și Vietnam, criza Berlinului și criză rachetelor au fost amenințări mai periculoase pentru pacea și securitatea mondială, dar urmările lor imediate aupra mediului politic, economic, militar, la nivel planetar a fost, și că substanță, și în plan mediatic, mai reduse decât undă de șoc pe care o propagă prelungită explozie ucraineană asupra lumii de azi.

 Explicații sunt mai multe, dar cea mai simplă și mai comodă ar fi că lumea a devenit mai interconectată și mai interdependență decât în urmă cu câteva decenii. Parafrazând vulgar o spusă arhicunoscută, am spune că atunci când strănuta Kievul, face viroză planeta. Henry Kissinger, care descrie fenomenul în cartea să mai nouă „Ordinea Mondiala”, prezintă această stare de fapt a lumii că pe un paradox. Pe de o parte, un haos mondial, marcat de proliferarea armelor de distrugere în masă (obsesie prioritară a Washingtonului), terorism transfrontalier (idem) și non-guvernantă teritorială (de data această, conform multor autori, profitabilă politicii americane). Pe de altă parte, susține Kissinger, este „pentru prima data când se poate vorbi de ordine mondială”. (Nu este, însă, vorba oare de ceva ce aduce a Pax Americana, se întreabă analiștii malițioși). Și el explică, într-un interviu acordat în decembrie 2014 saptamanalului german „Der Spiegel”, acest paradox: „In cea mai mare parte a istoriei, până de curând, ordinea mondială era o ordine regională. Este pentru prima oară când diferite părți ale lumii pot interacționa cu fiecare din celelalte părți ale lumii”. Inteactiune neînsemnând, însă, în mod evident, doar cooperare, conlucrare, compromis, conciliere etc., ci, din păcate, și divergenţe, ciocniri de interese, confruntări. Și această pentru că, adaugă Kissinger, nu există reguli universal acceptate. Există punctul de vedere chinez, concepția islamică, viziunea occidentală și, într-o anumită măsură, punctul de vedere rus. Și ele nu sunt întotdeauna compatibile”. Compatibile sau nu, fapt este că în aceste câteva propoziții Kissinger a făcut o gafă enormă, sau, dimpotrivă, a pus cărțile pe față. Oricum, s-a lămurit un fapt esențial: de ce scânteia din Ucraina a ajuns, peste noapte, vâlvătaie care a cuprins lumea. Simplu ca bună ziua: pentru că Rusia consideră că nu este tratată la Washington la același nivel ca alții. Dacă alți centri de putere ai lumii au puncte de vedere, concepții, viziuni etc., Rusia are un punct de vedere „într-o anumită masură”(cf. citat Kissinger). Ar fi putut lasă Putin neamendat un asemenea detaliu lingvistic? Este adevărat, Kissinger nu mai este de mult oficial sau consilier en titre la Casa Albă și se exprimă astăzi doar în nume personal, dar pentru o Moscova atât de suspicioasă de când cu prăbușirea U.R.S.S., expansiunea spre Est a U.E. și N.A.T.O., Kosovo etc. etc., expresia „într-o anumită masură” din contextul dat a devenit un „casus belli”. După cum prea clar se vede.

footer