Revista Art-emis
La coşul de gunoi! PDF Imprimare Email
Maria Diana Popescu   
Duminică, 20 Februarie 2011 19:56
Maria Diana PopescuSe scrie enorm în ultimii ani, tot mai confuz, mai neclar şi fără o statornicie a cadrelor fundamentale. Foarte greu de receptat, noianul de texte insalubre, utopice şi violente, aruncat pe internet, este respins cu vehemenţă de cei întregi la minte. Mihai Eminescu, piscul romantismului de la sfîrşitul secolului XIX, ar fi fost revoltat cu certitudine de gradul ridicat de pericol al exploatării poeziei. Modul de exprimare erotic trebuie să fie radical deosebit atunci cînd scriem despre dragoste pe hîrtie şi cînd vorbim despre dragoste în intimitate. Neofiţii confundă cămăruţele poeziei cu paturile camerelor de bordel. Pretinzînd că se conformează registrului de directeţe, se comportă ca în piaţă, precum mahalagioaicele sau prostituatele de la colţuri de străzi şi încearcă cu disperare integrarea în sînul unei scorneli de-a dreptul nebuneşti, denumită estetica urîtului. Bieţii condeieri ies ca rîmele la suprafaţa pămîntului, se tîrăsc de-a lungul şi de-a latul lui şi să-i sari nici nu poţi. Literatura vermiculară este ţinută în viaţă cu pipeta, ca să ne învăţăm minte că aşa trebuie să arate faţa literaturii! Mă opresc la un prim exemplu de verbalizare poluantă, cu pretenţie de poezie, găzduită de o revistă literară:
„nu pot să mai tac trebuie să vă mărturisesc sunt o curvă nu-mi refuz niciodată extazul de teamă că mi s-ar striga curvo nu de puţine ori limbile despicate ale bărbaţilor mi-au şuierat cuvântul ăsta la ureche asta şi sunt o curvă şi ce-i cu asta....
...nu mi-a plăcut prea tare să îmi desfac picioarele dar toţi bărbaţii au vrut să intre, mă rog după un timp a început să-mi placă asta sunt o târfă". O semnează o demoazelă cu purtare şi cuviinţă discutabile, asemenea literaţilor care au tămîiat-o tehniceşte şi despre care ştiam că se scaldă în ape limpezi. Vai lor şi autorului cu atît mai vai!

Un alt exemplu de infantilitate ţintuită pe prima pagină a unei reviste, m-a lăsat cu gura căscată: „Fost dat ca niciodat" ar fi titlul ei: „Helmut trezit la el dimineaţ devreme./ Făcut tot ce trebe făcut dimineaţ./ Nu ştiut de ce el trezit tare fericit./ Oma Lisi pregătit la el senvici pentru şcoala./ Şi ţucat pe frunte./ Helmut întrebat "/ Oare ce-ntâmplat la el?/ Ce păţit Oma Lisi?, că nu dat palmă peste cap."/ Pe drum, poştaş Nene Zoli întrebat Helmut "Ce mai faci, voinicule?"./ "Cum de uitat Nene Zoli că io dezumflat roţi de la bicicletul lui?", gândit Helmut./ La frumos şcoală special, Tov. învăţător Hilde dat nota zece la Helmut la caligrafiu./ Tăţi pruncii felicitat Helmut. Mariana dat măr la Helmut.../ "Nohat", spus Helmut, "tăt lume normal şi frumos."/ Dintr-o dat, Helmut trezit brusc, dat seama că el visat./ Oma Lisi strigat la el "Hai, trezeşte la tine, iar întârziat şcoală, deja şapte şi sfert!"./ "Iar visat urât", gândit Helmut. "Da' fost frumos."

Se ştie, resurecţiile literare au fost generate întotdeauna de fondul agravant al realităţii existenţiale. Autorii nu fac decît să deverseze pe pagina albă ecoul comportamentului, al educaţiei primite, al reziduurilor sufleteşti şi mintale, al frustrărilor de tot felul, al neîmplinirilor, al violenţei patologice, actul literar fiind întinat şi micşorat pînă la stadiul de oglindă murdară şi aburită a chipului lor. Ei încearcă de fapt un acord între actul scrierii şi crizele la modă: vulgaritatea cărnii, traumelor suferite, libertinajul, într-un cuvînt, vor o adecvare cu viziunea proprie asupra existenţei, departe de a fi sănătoasă. Asemenea pretenţii frizează ridicolul şi iluzoriul. Cu toate acestea, spre uimirea noastră, mulţi găsesc aşa-zisa justificare în intervenţia mediatoare a unor extaziaţi din rîndul literaţilor înalţi, uneori inconştienţi; sistemul lor de supoziţii şi de încadrări tehnice le dau false speranţe. Să fie doar o tactică prin care îi silesc la perseverenţa în underground, de unde sînt convinşi că vremea nu-i va mai scoate la fereastră? Apetenţa pentru artificialitatea mundană, fără o dezvoltare organică şi fără o succesiune normală a vîrstelor scrisului, oricît s-ar schimonosi aceşti neofiţi, nu va însenina niciodată teritoriul literar de performanţă.

Fascinaţia pentru regimul indecent din sfera cotidianului nu-i poate aduce în atenţie decît ca pe nişte condeieri violenţi şi triviali, oferindu-le favoarea de a se scălda în valurile urît mirositoare ale scabrosului. Elemente de acest gen au existat în toate timpurile în literatură, dar au fost aruncate la coşul de gunoi al istoriei. E drept, enunţarea lor avea loc în spaţiile închise ale saloanelor, în grupuri restrînse, slujind exprimării libere a unui moment de emoţie negativă, cristalizat în tiparele unei poezii, ale unui catren şi, mai rar, în spaţiile deschise publicului cititor. Azi, dimpotrivă, cultul obsesiv al sexului, al nudului, elogiul la vedere adus trivialităţii, dezmăţului, alunecării în grotesc şi violenţă, zburdă în actul de creaţie, trimiţînd valorile în derivă. Vorbesc despre un soi de sex-shop literar, cu limbaj adecvat, cu articole de trebuinţă, cu indicatoare de sens, cu verbalizări largi şi obscure, în care trăirile decadente extreme sînt la ele acasă şi creează un efect de bumerang, rănind auzul şi sufletul cititorului de bună credinţă. Literatura a luat-o razna şi greu va mai fi salvată dintre nisipurile mişcătoare. Aceşti cutezători care au desfiinţat linia dintre poezia erotică şi poezia pornografică/licenţioasă, nu fac decît să persevereze şi mai frust în propriile incapacităţi, obsesii şi exagerări, care în esenţă vorbesc despre minţi derutate şi clişeele lor dăunătoare. Repet, la gunoi cu literatură ruşinoasă! footer