Revista Art-emis
PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. Ilie B?descu   
Duminică, 21 Decembrie 2014 21:43
A.Dughin-Bazele geopoliticii 2Problema legitimit??ii postimperiale (legacy of empire)
 
Nici C.S.I. nu reprezint? statul rus. O asemenea configura?ie denot?, subliniaz? Dughin, acelea?i atribute ca ?i Federa?ia Rus?; e mai mult un „proces teritorial” decât o unitate geopolitic? sigur? ?i stabil?. În aceste condi?ii se ridic? problema c?ii legitime de evolu?ie, adic? marea ?i mereu reluata chestiune a legitimit??ii postimperiale conform c?reia, chiar dac?, dup? c?derea imperiului, statul rus nu exist?, anumite principii juridice r?mân valabile în tot spa?iul ex-sovietic. Ce înseamn?, mai riguros vorbind, „legitimitatea postimperial?”? În esen??, aceasta se refer? la totalitatea normelor de drept pe care s-a bazat legitimitatea administra?iei interne a imperiului, norme care se men?in ?i dup? ce imperiul s-a destr?mat. Reafirmarea acestora, ca temei al reorganiz?rii teritoriale pe ruinele imperiului defunct, reprezint? esen?ialmente legitimitatea postimperial?. În general, dup? destr?marea unui imperiu, oricare ar fi acesta, apar „zone nedeterminate juridic”, c?ci a disp?rut vechea structur?, iar aceste zone devin obiect de redefinire juridic?. În procesul reorganiz?rilor „postcoloniale”, în cazul marilor imperii coloniale europene, a fost formulat? concep?ia conform c?reia dup? dispari?ia imperiului ca întreg, p?r?ile lui componente, pur administrative, cap?t? un statut juridic deplin. Criteriile etnice, religioase ?i culturale sunt socotite secundare ori chiar ignorate în raport cu cele administrative ?i aceast? particularitate este axul concep?iei privind legitimitatea postimperial?. Aceast? concep?ie rena?te în proiectul Uniunii Europene care, precum ne arat? dezbaterile privind constitu?ia noii Europe, ignor? criteriile na?ionale, religioase ?i culturale, trecând pe primul loc criterii regionale ?i croind astfel rama unui tablou protoimperial care nu preînf??i?eaz? mai mult? pace, ci forme noi ale r?zboiului pentru dreptul popoarelor, idee pe care o îmbr??i?eaz? Dughin însu?i.
 
Unele popula?ii etnice tr?iesc în mai multe teritorii, e adev?rat. În realitate, rea?ezarea lumii n-a putut face abstrac?ie niciodat? de principiul legitimit??ii etnoistorice, încât ipoteza preponderen?ei spre exclusivitate a principiului legitimit??ii postimperiale trebuie întâmpinat? cu constatarea c? un atare principiu s-a aflat într-un r?zboi, niciodat? încheiat, cu principiul na?ionalit??ii. În fond, decuplajele statelor postimperiale ale Europei la pragul modernit??ii au fost parte dintr-un proces care a început dup? 1600 (culminând atunci cu Pacea Westphalian? de la 1648) ?i au culminat la Trianon (1920). În acest proces de dezintegrare a imperiului, ca tip de sistem mondial european, s-a n?scut Europa Nova. Revenind la chestiunea în discu?ie vom re?ine, deci, c? legitimitatea postimperial? e o concep?ie care „consider? coloniile”, „provinciile”, ca pe ceva secundar ?i neînsemnat, punând în locul imperiului formal de alt?dat? un fel de „imperiu informal”, cum l-a definit G. Arrighi. Ideea lui Dughin este r?spicat? ?i oarecum surprinz?toare când e citit? din perspectiva celeilalte idei avansate de savantul rus, conform c?reia continentalismul este o concep?ie geopolitic? fondat? pe dreptul popoarelor: „forma?iunile postimperiale nu vor deveni niciodat? state adev?rate, subliniaz? el, ?i vor continua s? existe în calitate de anexe economico-politice ale fostei (sau noii) metropole”.
 
„Elita conduc?toare în «organiz?rile postimperiale» este mo?tenitoarea direct?, deci favorit?, a administra?iei coloniale, economia depinde de factorii externi, iar orânduirea social-politic? urmeaz? modelul fostului centru”. Istorice?te, aser?iunea lui Dughin este riguroas?, etnospiritual ?i deci etnopolitic, îns?, o atare aser?iune trebuie relativizat?. O relativizeaz? el însu?i atunci când sus?ine c? ?ansa continentalismului ca formul? geopolitic? decurge din misiunea lui: a impune dreptul popoarelor acolo ?i atunci când sistemul talasocratic îl ignor? ori îl socote?te ca pe o chestiune cu totul secundar? fa?? de imperativul supei planetare a libert??ii schimburilor.
 
Europa Nova în analiza lui A. Dughin
 
Contrar modelului propus de Dughin, vom re?ine, a?adar, c? Noua Europ? s-a n?scut la cele dou? etaje ale timpului european, astfel c?, în secolele al XVI-lea ?i al XVII-lea, s-a afirmat, cu toat? noutatea lui, Occidentul, iar, în secolul al XIX-lea, s-a afirmat, cam pe aceia?i linie istoric?, ?i Orientul european, îns? numai pân? la istmul ponto-baltic, dincolo de care se men?inea, în tradi?ionala lui configura?ie imperial?, spa?iul rusesc. Principiul invocat, în rea?ezarea Noii Europe, a fost acela al legitimit??ii etnoistorice (principiul na?ionalit??ii), combinat cu legitimitatea postimperial? (mo?tenirea imperiului), încât ceea ce s-a întâmplat cu ?i în Europa se arat? a fi fost radical diferit de ce s-a petrecut cu mult mai târziu, de pild?, în Africa postcolonial?. În acest sens, se cuvine s? consemn?m c? Trianonul este o capodoper? european?, la care au conlucrat popoare ?i elite europeano-americane, în frunte cu acel om inspirat care a fost pre?edintele de atunci al Statelor Unite ale Americii, Woodrow Wilson, a c?rui linie de gândire, din p?cate, a devenit între timp una de fundal ?i destul de puternic estompat?. Probabil c? W. Wilson a fost un produs al mainstreet-ului, cum ar spune colegul meu, C?lin Mih?escu, opus prototipului promovat de Wall Street. Suntem condu?i s? descoperim, iat?, ?i în America dualitatea dintre oamenii p?mântului ?i oamenii m?rilor asupra c?reia st?ruie în cartea sa profesorul rus.
 
Ialta a resuscitat un „procedeu” imperial pentru procesele teritoriale, astfel c? ce a rezultat dup? Al Doilea R?zboi Mondial a fost o nou? reîmp?r?ire a Europei. Extrem de interesant? ni se pare, de aceea, ideea lui Dughin conform c?reia sistemul de referin?? al politicii ruse?ti trebuie s? fie nu Europa formatului occidental, ci Eurasia, ceea ce-ar scoate cei doi poli din conflictul lor prelungit. În chip nea?teptat, o Rusie care ar p?r?si linia occidental? în favoare unei voca?ii eurasiatice ar induce muta?ii nea?teptate pentru toate centrele de putere ale Europei. Chestiunea ar putea fi mai bine l?murit? de o geopolitic? a fractalelor. Este sigur, în vederile noastre, c? deplasarea liniei de gândire geostrategic? a Rusiei dinspre spa?iul european în ?i spre spa?iul eurasiatic ar modifica prin efecte fractale rolurile geopolitice ale tuturor puterilor europene. O atare schimbare ar evita totodat? efectele unei Malte v?dit anacronice, mai periculoase înc? decât Ialta, d?un?toare ?i pentru europeni ?i pentru Rusia îns??i. Prin urmare, în opozi?ie cu vederile Maltei (ale celor ce s-au întâlnit acolo), procesele teritoriale ar trebui reluate dup? modelul de dinainte de Ialta nu de dinaintea Trianonului, pentru c? dac? deconstruc?ia Europei r?s?ritene ar fi împins? sub pragul istoric al Trianonului ar însemna s? fie atacate toat? filosofia juridic? ?i toate postulatele care-au stat la baza Europei organice reînnoite, adic? a Europei ultimilor patru sute de ani. Mai precis, ar însemna s? coborâm, în timp, înainte de 1600, în r?zboaiele etno-religioase care au zguduit atunci lumea Europei în pragul modernit??ii sale, ?i din care Europa n-a putut ie?i decât prin înnoirea de la Westfalia.
 
În al doilea rând, urmarea unei linii a?a de gre?it îndrumat? ar aduce o confirmare a constat?rii c? o Europ? a „provinciilor” („regiunilor”) ar fi o Europ? a „subimperiilor de substitu?ie”, adic? o Europ? în care s-ar trezi toate „zonele nostalgice” ale fostelor imperii ?i în locul unei Europe unificate (scoas? din sciziparitatea comunist?) s-ar ob?ine o Europ? a „spa?iilor autarhice”, a celor între trei ?i cinci spa?ii autarhice, care, mai devreme ori mai târziu, ar distruge-o definitiv, c?ci ar împinge-o în „conflictele interioare” ale „marilor spa?ii autarhice”, adic? ar împinge-o într-un nou „r?zboi civil” din care abia a ie?it. Fiecare dintre metropolele acestor 3-5 spa?ii autarhice ar pretinde controlul unei „sfere proprii de influen??”, definit? apoi drept „spa?iu vital” regional. Cele circa cinci mari spa?ii autarhice ar fi cel austro-german cu o func?ie de „magister militiae” (un centru secundar de exercitare a unei autorit??i subregionale) pentru Ungaria, cel franco-german, cel anglo-american, cel ruso-balcanic, cel turco-balcanic ?i eventual, ad?ugate, cel italo-adriatic, cel greco-egeean (ca subspa?ii în cadrul spa?iului autarhic mediteranean) ?i cel hispano-iberic (tot ca subspa?iu mediteranean). O astfel de Europ? ar fi sfâr?itul Europei, fiindc? Rusia s-ar afla în conflict cu subspa?iul sudic în expansiunea ei spre m?rile calde, cu spa?iul vestic în ripost? fa?? de expansiunea acestuia spre Ucraina, Belarus etc. La rândul s?u, marele spa?iu turco-balcanic s-ar afla în conflict atât cu Rusia cât ?i cu spa?iul egeo-grecesc, iar mai spre nord, cu cel croato-german. În arealul nord-atlantic, spa?iul franco-german s-ar afla în conflict cu cel anglo-american ?i cu subspa?iul germano-austriac. Într-un cuvânt, spa?iul european ar fi, cu adev?rat, un spa?iu de confinii cum a fost înaintea p?cii de la Westphalia, care a „pacificat” Occidentul pe lung termen. Ideea profesorului Dughin asupra unei Rusii cu voca?ie eurasiatic? ar fi una dintre direc?iile de prevenire a unei asemenea alunec?ri (?i lucrul acesta este în logica demonstra?iei sale chiar dac? profesorul moscovit nu a dezvoltat aceast? idee în direc?ia asupra c?reia am insistat noi în?ine). Este evident c? puterile europene ?i, par?ial Rusia, înc? oscileaz? între formula luptei pentru hegemonie european? (în Europa) ?i formula luptei pentru hegemonie mondial?. Singure S.U.A. ?i China au p?r?sit decisiv filosofia luptelor pentru hegemonie regional? (precum ar fi hegemonia în Europa ori într-un alt spa?iu regional).
 
Dac? în nord n-ar persista cele dou? mari tendin?e subimperialiste spre hegemonie regional?, rus? ?i germanic? (ele î?i p?streaz? acest caracter atâta vreme cât se definesc în termenii tendin?ei spre hegemonie european?, formul? a c?rei tinere?e a apus demult, lumea aflându-se azi în epoca luptelor pentru hegemonie mondial?), Europa Nova ar triumfa definitiv ?i în R?s?rit, sub formula unei Eurasii renovat? ea îns??i. Pe de alt? parte, procesul teritorial al na?terii Europei unificate pare agravat de resuscitarea Panideilor ?i a Interna?ionalelor rebele, care, pe fondul jocului mondialist, î?i permit „ini?iative” ce n-au leg?tur? cu niciuna dintre „proiectele metropolitane” active în lume ?i nici cu Unificarea Europei. Toate aceste particularit??i mijlocesc perpetuarea „elitelor false” ?i blocarea form?rii celor organice. Chestiunea re?ine aten?ia geopoliticianului rus, a?a cum ne arat? ini?iativa sa de creare a Centrului de Studii Conservatoare la Universitatea Lomonosov din Moscova. În ex-U.R.S.S. se afl? la putere „urma?ii administra?iei imperiale”, subliniaz? Dughin, referindu-se evident la elitele postsovietice. Acestea sunt elite înstr?inate de tradi?iile popoarelor peste care superfeteaz? (plutesc) ?i sunt orientate spre p?strarea dependen?ei de metropol? ori spre împingerea provinciilor sub dependen?a haotic? a altor metropole.
 
Revenind la chestiunea doctrinei „mo?tenirii (legacy), a legitimit??ii postimperiale”, vom re?ine c? aceasta  reflect? tendin?a conduc?torilor administra?iei postimperiale de a men?ine la putere elitele false care nu permit ascensiunea, în albia avântului na?ional, a unor reprezentan?i ai ierarhiei organice na?ionale. În Africa acest procedeu al invoc?rii legitimit??ii postimperiale s-a bucurat de succes. Doctrina „legitimit??ii postimperiale” se aplic? par?ial ?i în fostele „republici unionale” ale fostei U.R.S.S., unde se afl? la putere „urma?ii administra?iei imperiale”, „r?m??i?ele structurii administrative unice, f?râmi?ate între timp, format? în contextul sovietic imperial” (Dughin). Aceste elite sunt înstr?inate de tradi?iile na?ional-culturale ale popoarelor lor ?i sunt orientate spre p?strarea dependen?ei politico-economice fa?? de metropol?. S? re?inem observa?ia lui Dughin c? în C.S.I., Armenia este singura republic? monoetnic?. C?derea imperiului, subliniaz? Dughin, sl?be?te puterea geopolitic? a metropolei ?i o parte din „colonii” trec sub controlul ascuns al altui stat. Cât prive?te cazul Rusiei, precizeaz? Dughin, administra?ia colonial? post-sovietic? a fost înlocuit? de o „administra?ie colonial?” diferit?, care folose?te în scopul ei fosta structur?, ceea ce conduce, în vederile lui Dughin, la un deznod?mânt pervers. Într-un studiu mai vechi al nostru, am denumit acest proces „trecere din suburbia imperiului oriental în suburbia metropolei apusene”. Altfel spus, imediat dup? „eliberarea” din imperiu, pentru popoarele care tocmai „s-au eliberat” începe confruntarea cu noile procese ale periferializ?rii. Se declan?eaz?, iat?, procese geopolitice care par a înso?i, în genere, procesul destr?m?rii unui imperiu: lupta cu metropola imperial?; sfidarea pe care o antreneaz? procesele semi-periferializ?rii; confruntarea elitelor subalternizate în raport cu polaritatea celor dou? centre ?i a acestora cu elitele organice. Analiza lui Dughin este nep?rtinitoare, încât concluziile sale nu se modific? în contextul geopolitic al Rusiei întregi. „R?m??i?ele administra?iei imperiale în limitele Federa?iei Ruse (aparatul birocratic de partid) se dovedesc a fi la fel de str?ine contextului na?ional al ru?ilor ca ?i în alte republici, pentru c? Imperiul n-a fost construit pe principii na?ionale ?i culturale” (Dughin, p.68 mss.). Dac? nici sistemul federativ, nici formula statului na?ional ?i nici m?car formula C.S.I. nu par a se potrivi cu specificul geopolitic al Rusiei, atunci care este formula ce s-ar potrivi Rusiei, în spe??, voca?iei sale geopolitice? Dughin sintetizeaz? aceast? formul? prin urm?toarele dimensiuni (citate din mss lucr?rii sale):
- Poporul rus ?i nu statul sau o alt? formul?, cum ar fi, bun?oar?, aceea a federa?iei, reprezint? centrul concep?iei geopolitice a Rusiei;
- Poporul rus e singurul subiect politic stabil, singura realitate organic?;
- Poporul rus a fost axa care a servit la crearea mai multor state: cnezatele slave de r?s?rit (pân? la Rusia moscovit?), Imperiul lui Petru I ?i blocul sovietic;
- Poporul rus este baza etnic? a acestor forma?iuni statale atât de diferite;
- Poporul rus ?i-a exprimat „elanul sufletesc” în diverse „formule geopolitice” (dup? fiecare cutremur al istoriei);
- Poporul rus reprezint? Rusia, nu ca stat, ci ca poten?? geopolitic?;
- Poporul rus înclin? spre asimilarea tuturor spa?iilor eurasiatice; interesele Rusiei ?in de întinderile Eurasiei;
- Poporul rus este purt?torul unui tip special de religiozitate, diferit? de cea catolico-protestant? ?i de civiliza?ia postcre?tin?;
- Antiteza cultural? a Rusiei e Occidentul întreg;
- Rusia nu a voit un stat monoetnic, ci a n?zuit ?i n?zuie?te c?tre o misiune universal?, un Imperiu care s? cuprind? un conglomerat de popoare, culturi, religii, regimuri;
- Poporul rus are la baza existen?ei sale o perspectiv? „soteriologic?”, de scar? planetar?, constând nu în tendin?a spre „l?rgirea spa?iului vital al ru?ilor, ci în orientarea spre consolidarea unei concep?ii despre lume de tip rusesc […] care pretinde ultimul cuvânt în istoria lumii”. O parte semnificativ? din economia c?r?ii lui Dughin este dedicat? proiectului imperial al noii Rusii, adic? unei chestiuni care, în vederile lui Dughin, este tot una cu voca?ia istoric? universal? a Rusiei. Studiul unei asemenea voca?ii se situeaz? undeva la intersec?ia dintre geopolitic?, metafizic? ?i teologia istoriei, o variant? ruseasc? a perspectivei de teologie politic? a lui Carl Schmitt. Vom st?rui asupra chestiunii f?r? a ne imagina c? o putem încercui. Inten?ia mea este doar s? deschid acest capitol întru care m-am str?duit eu însumi în lucrarea mea de neopolitic?[1] .
Misiunea aceasta a Rusiei are, iat?, în vederile lui Dughin, o component? eshatologic?: deriv? din sarcina suprem? a na?iunii ca „popor credincios”. „A-i lipsi pe ru?i de aceast? credin?? eshatologic? este egal cu castrarea lor spiritual?”, precizeaz? Dughin. „Dreptul contemporan universalist (care copiaz? în linii mari dreptul roman) recunoa?te în calitate de subiecte politice doar statul ?i individul. De aceea exist? « codul drepturilor statelor » ?i ale « omului », pe când no?iunea de « drepturi ale poporului »” lipse?te (Dughin, p.70), ceea ce reprezint? o mare caren?? subliniaz? geopoliticianul rus. Un popor se define?te, a?adar, prin chemarea lui, iar calitatea sa de popor credincios are ?i acest în?eles de popor fidel chem?rii sale ?i îndatorat s-o împlineasc? fiindc? altfel decade, î?i rateaz? misiunea destinal?, destinul istoric. Cu o asemenea interpretare asupra popoarelor ca popoare ale unei misiuni istorice, popoare ale chem?rii, debuteaz?, în spa?iul r?s?ritean, geopolitica ortodoxiei, adic? a poporului din Biseric?. Acesta este un alt capitol al studiilor savantului rus ?i nimeni nu l-ar putea ocoli chiar dac? s-ar decide s?-l ignore. O atare atitudine, îns?, ar fi contrar? eticii ?tiin?ei ?i deci chem?rii speciali?tilor, a celor care se consider? îndrept??i?i la o asemenea misiune. Iar ace?tia sunt mul?i, dar cei cu adev?rat chema?i sunt pu?ini, prea pu?ini.
- Va urma -
-------------------------------------------------
 

[1] Ilie B?descu, „Noopolitica. Teoria fenomenelor asincrone”, Editura Ziua, Bucure?ti, 2005

 
footer