Revista Art-emis
România și imperiile (4) PDF Imprimare Email
Col. (r) Marin Neacşu   
Miercuri, 19 Noiembrie 2014 19:45

SamCastanele sunt nişte fructe fierbinţi care se scot din foc cu mâna altuia.

Europa şi miracolul războiului

E timpul să vedem cum stăm în acest conflict cine are de pierdut şi cine de câştigat. Privind de pe margine, se pare că România nu are nici un interes să se amestece în conflictul din Ucraina nici cu trupe nici la modul declarativ nici vindicativ şi nici pe post de sfătuitor. Evoluţia României după intrarea în N.A.T.O. şi U.E. nu este de loc un motiv de glorie sau ieşit în faţă ca păduchele. Nu suntem în poziţia de a da sfaturi, cu atât mai puţin de a spune „faceţi ca noi dacă vreţi să vă fie bine!”. Dragii noştri conducători ar trebui să facă ciocul mic şi să se ascundă cum s-a ascuns Udrea la referendum şi Ponta în Marţea Neagră. Dar la români există un proverb, „prostul dacă nu-i fudul, parcă nu e prost destul!” şi nu îl putem infirma. Amestecul României în conflict - orice formă ar lua -, este total neproductiv, fie că acesta va fi rezolvat la masa tratativelor fie că se va declanşa un conflict militar zonal sau generalizat. Sunt de tot râsul declaraţiile conducătorilor noştri care se oferă să sprijine Ucraina din punct de vedere militar. Cu ce, că râd şi curcile de noi. Cu carne de tun? Păi dacă e aşa, să îşi trimită stimaţii politicieni toţi copiii, finii, nepoţii, nepoatele, pupilele şi protejaţii pe care i-au angajat prin M.Ap.N. şi M.I., să lupte ei pentru „nobila cauză”. Sunt destui cât să facă o divizie şi să îi echipeze şi înarmeze numai cu armament românesc.

Vor ruşii să atace Ucraina? Să fim serioşi. Dacă voiau, o făceau de mult, înainte de a se strânge împrejurul ei toate armatele N.A.T.O.. Cine susţine o asemenea aberaţie e ori orb, ori dus cu pluta, ori face jocuri murdare. Oricât de tari s-ar crede ruşii, oricât de ambiţios ar fi Putin, nu ar ataca un alt stat ştiind că toată lumea ar fi împotriva lor. Ruşii nu au fost şi nu sunt proşti. Au rezistat lui Napoleon, lui Hitler, vor rezista, din istorie şi din ţara lor nu pot fi scoşi. Vor americanii Ucraina, o vor avea, dar fără Crimeea, iar celelalte zone de la estul Ucrainei for fi „independente” sau autonome, sub control european sau ONU. Dar Ucraina nu va mai avea linişte niciodată, sunt destui ruşi în Ucraina încât să nu fie nevoie să mai trimită Moscova provocatori. Cine va câştiga de aici? În nici un caz Ucraina.

Acum, când lumea are o cu totul altă faţă, nici un stat nu ar îndrăzni să atace alt stat în Europa fără să-şi pună întrebarea dacă este sănătos la cap.

Va ataca Rusia România? Exclus, pentru asta trebuie să atace întâi Ucraina şi tocmai am stabilit că nu o va ataca. Că se vor lua măsuri politice, economice, că se vor face declaraţii mai mult sau mai puţin belicoase, se poate, dar atât. Atât poate face şi România şi o face fără minte, fără acoperire, doar aşa ca să vadă bizonul că nu ne e frică de urs. Ruşii nu au atacat sau încercat măcar să cucerească România, nici pe vremea imperiului ţarist când nu le sufla nimeni în ciorbă, nici după 45 când nu avea cine să le stea în faţă şi îşi puteau face de cap, şi nu au îndrăznit prea mult nici în ’89, deşi aveau liber de la fraţii de peste Atlantic să îl dea jos pe Ceauşescu şi puteau invoca orice. Acum, când lumea este alta, când Europa are o cu totul altă faţă, nici un stat nu ar îndrăzni să atace alt stat în Europa fără să îşi pună întrebarea dacă este sănătos la cap.

Cine beneficiază?

Păi dacă Rusia nu vrea război, U.E. nici atât, pentru că e cu economia la pământ şi abia vrea să mai strângă ceva fonduri, atunci cui ar conveni un război în Ucraina, în Europa? Ucrainei? Doar dacă vrea să dispară ca stat. Şi totuşi împinsă de la spate de bizon, Ucraina prin preşedintele ei manipulat se dă cocoş, dar apoi ţipă după ajutor. Este de tot râsul cum se înfoaie gospodin Poroşenko la ruşi, apoi fuge schelălăind la cuşcă, cerând ajutor şi pretinzând că e atacat şi invadat. Se pretinde democrat dar foloseşte armata împotriva propriilor cetăţeni şi refuză dialogul cu protestatarii. Păi lui Ianukovici toată Europa îi cerea să discute cu maidanezii, acum nu se mai aplică metoda, acum sunt bune tancurile, nu dialogul. Doamne cum se schimbă legile astea ale democraţiei. Deci Rusia nu vrea război, Europa nu, Ucraina ca popor nu, mai rămas cineva nepomenit? Dacă ar izbucni războiul în Ucraina, cu implicarea N.A.T.O. cine ar avea de câştigat? Europa ar fi devastată, nu se poate şti cine va apăsa primul pe butonul roşu şi unde va cădea lovitura şi nici câte vor urma după prima. Cineva, nu ştiu cine, spunea ca o premoniţie, sau ca un punct dintr-un plan bine pus la punct: „Fuck the U.E.!” Ei bine poate tot planul şi jocul din Ucraina merge pe această direcţie. De aici toate provocările la adresa Rusiei, doar-doar şi-o ieşi Putin din pepeni şi va apăsa pe trăgaci şi atunci gata, Europa va trebui să intervină, iar americanii nu vor putea interveni pentru că nu va accepta poporul american şi Congresul, decât după ce se va alege praful de toată Europa. Să nu îmi vină cineva cu articolul 5, am văzut mai sus cât preţ pun americanii pe promisiuni şi parteneriat. Singurii care vor sta merci bine, vor fi cei de peste ocean, pe teritoriul lor va fi linişte graţie sistemelor de alertă din Europa şi de aiurea, sateliţilor, interceptărilor, ei sunt avertizaţi din timp de orice atac, pot să ia măsuri de contracarare. Ei vor veni doar ca „salvatori” ai Europei pentru că aşa fac ei, dau foc şi apoi se uită.

La ce ne trebuie scuturi?

Să revenim la România, că doar suntem români. S-a făcut atâta tam-tam cu Scutul de la Deveselu încât acum şi copii din Vişina Veche ştiu că acolo curge lapte şi miere iar feţiţele de grădiniţă aşteaptă să se facă mari, să le bage şi pe ele soldaţii în seamă, că aşa au văzut ele la tv, că fetele mari „are succesuri” la băieţi. Scutul antirachetă de la Deveselu nu foloseşte României atâta timp cât inamicul potenţial, Rusia e la doi paşi şi poate ajunge cu trupele de paraşutişti în Bucureşti cum a ajuns în Serbia, înaintea americanilor şi fără să plece nici o rachetă. Atunci pe cine apără scutul şi de ce ne amăgim că face bine la hemoroizi? Să presupunem că la ora 24.00 un tembel din Rusia, matrafoxat ca preşedintele nostru, adoarme cu degetul pe azvârlitorul de rachete, şi ne trezim cu un „raid de rachete” cum spuneau jurnaliştii noştri „şcoliţi” în Afganistan. În secundele 2-3 să zicem, (cam tot atât cât i-ar fi luat şi lui Băsescu să-şi dea demisia după ce a fost demis de 7,4 milioane de români), dacă nu e şi el matrafoxat, Jim Beam-ul de serviciu de la radarul american, observă minunea şi se mai freacă de câteva ori la ochi să se convingă că ceea ce vede este adevărat. Mai urmează câteva secunde până transmite şi confirmă informaţia la organul superior. De acum încolo vorbim de minute cel puţin până se confirmă informaţia din mai multe surse şi se informează Casa Albă şi până este găsit preşedintele dacă nu cumva o avea şi el trabucul aprins, precum Clinton. Urmează consultări, confirmări, telefoane pe scurt între Washington şi Moscova, situaţia se lămureşte tovarăşul Putin îşi face mea culpa: „scuze, a adormit un prost în post, o să îl bag la arest, mama lui de comunist. Dacă puteţi, interceptaţi voi racheta şi daţi-ne-o înapoi la primul summit N.A.T.O., dacă se poate, cu autograf”. Să presupunem că toate astea se întâmplă în timpul record de 15 minute. De câte ori a făcut racheta distanţa Crimeea-Deveselu în timpul ăsta? Poate ne spune marele Zgonea, că e din zonă şi cunoaşte locurile.

Dacă racheta poate fi extrasă sau se dezintegrează şi scapi de ea, de bazele militare nu mai scapi în vecii vecilor.

Deci cine mai spune că Scutul de la Deveselu deserveşte România, să meargă la farmacie să ia Hemoro-Easy la cutie şi să meargă cu el la Zgonea să îi calculeze în cât timp trebuie să-şi bage scutul în fund şi să îl pupe de Good-Bye. Cam la fel se poate face şi cu bazele militare permanente cu singura diferenţă că dacă racheta poate fi extrasă sau se dezintegrează şi scapi de ea, de bazele militare nu mai scapi în vecii vecilor. În baza bazelor americane o să ne trezim tocmai la Judecata de Apoi. Ultima gogoriţă a conducerii de partid şi de stat depăşeşte orice limite. Ne spune preşedintele cum că o bază militară americană la Câmpia Turzii ar fi îndreptată atât asupra ruşilor cât şi asupra încercărilor revendicative ale maghiarilor. O justificare mai tembelă nu se putea. Această motivare este greşită din două motive:

- uită domnul preşedinte, că Ungaria este stat membru N.A.T.O., iar N.A.T.O. nu intervine militar împotriva unor astfel de conflicte care nici măcar nu sunt luate în calcul;

- dacă s-a referit cumva la iredentismul maghiar intern, afirmaţia sa este şi mai tembelă, pentru că N.A.T.O.nu are nici o atribuţiune în problemele interne ale unui stat, sau domnia sa vrea să schimbe şi doctrina N.A.T.O. şi să folosească, forţele N.A.T.O. împotriva propriei populaţii? Asta urmăreşte şi Poroşenko în Ucraina, de ce nu ar face şi matrozul nostru la fel?

Iată cum la conducerea unor ţări sunt postaţi şi sprijiniţi de către marele partener strategic, conducători faţă de care Hitler a fost un biet copil-sugar. Realitatea este că până nu avem o armată proprie, nu vom avea nimic. La ora asta avem doar unități care luptă pentru N.A.T.O. prin teatre de operații, pregătite si instruite în acest scop, nu în scopul apărării țării. Asta am reuşit să facem cu Armata Română în zece ani. O armată care studiază de 20 de ani procedurile N.A.T.O., sub directa îndrumare a partenerului strategic a fost adusă la 40% stare de operativitate, râsul Europei, ciuca bătăilor, fără acoperire aeriană[1]. Conducătorii României şi toţi cei care au condus armata după 1989, ar trebui ca măcar simbolic să fie trimişi să viziteze zidul lui Ceauşescu de la Târgovişte. Măcar pentru conştientizare să îi treacă fiorii.

Ce ne aduc scutul și bazele militare?

Bazele americane și scutul nu aduc nici un serviciu României în afară de faptul că alină moralul celor care au așteptat venirea americanilor cu ciocolată încă de acum peste 60 de ani. Rușii nu se sperie de cele câteva sute de soldați prezenți în România, pentru ei, dacă ar vrea să atace România, cu sau fără cele câteva sute de amaricănași situația ar sta la fel, riscurile ar fi aceleași, primele zile de război ar provoca aceleași victime. În plus, oricum acestea nu pot interveni fără o decizie N.A.T.O., decizie care de altfel ar stabili dacă se va interveni sau nu și abia de atunci s-ar pune problema apărării României. În cazul scutului, situația este și mai rea. Scutul și odată cu el zona, pot deveni oricând subiectul sau obiectul unor atacuri de natură teroristă nu numai din partea rușilor, atacuri care ar putea avea loc nu neapărat în stil clasic, ci prin sabotaje, accidente etc, iar în caz de război va fi primul obiectiv lovit, înainte chiar de a se face o declarație de război. Cu alte cuvinte în afară de faptul scutul este o provocare, un subiect de dispută între ruși și americani mai este și un motiv de „dragoste” și măsuri economice din partea Rusiei, Scutul și bazele militare nu aduc nimic României. Pentru Europa occidentală și americani da, reprezintă ceva, pentru că dacă ar intenționa să atace una din țările membre N.A.T.O. spre Vest, Rușii trebuie să atace întâi aceste baze. Ceea ce ar echivala cu o declarație de război. Pentru asta e bună România, ca declarație și teatru de război; cam asta reprezintă bazele și scutul.

Конец фильма!

--------------------------------------------- 

[1] Clasamentul G.F.P. întocmit de C.I.A. arată că România este pe locul 57 în lume ca putere militară, lângă Camerun, Angola și Mozambic- vezi:  http://www.globalfirepower.com/

footer