Revista Art-emis
Cuvântul valah - cifru al logosului universal PDF Imprimare Email
George Liviu Teleoacă   
Duminică, 13 Februarie 2011 21:50
Teleoaca George LiviuMotto: „Limbile erau motivate la origine, dar cu timpul această motivaţie s-a pierdut. Limbile au totuşi o origine naturală, iar această origine, sunt înclinat să cred că s-ar lăsa văzută nu numai în limba originară, ci şi în limbile născute după aceea, în parte din cea originară, în parte din noile uzuri obţinute de omenirea răspândită pe suprafaţa globului." Gottfried Wilhelm

Începând cu Platon şi poate cu mult înaintea lui, toţi marii filosofi ai lumii au făcut risipă de imaginaţie, dar şi de energie în încercarea de a afla originea graiului uman articulat. S-au înregistrat unele progrese, dar multele tentative lipsite de finalitate i-au determinat pe cei mai mulţi să creadă că omenirea nu va mai putea reconstitui niciodată drumul prin care s-a trecut de la icnetul biologic la graiul uman inteligent. Şi totuşi, Ernst Cassirer, stăpân pe Filosofia formelor simbolice a intuit că originea graiului uman articulat trebuie să coincidă cu originea mitului, ceea ce a restrâns şirul fără de sfârşit al tatonărilor de pe direcţia strict lingvistică la căutarea unui anume punct aflat la intersecţia a două direcţii: direcţia cercetărilor lingvistice şi direcţia cercetărilor din mitologie. În acest fel, căutările făcute pe vastul domeniu al lingvisticii, lipsit de orice limită în spaţiu şi în timp, s-au restrâns la aflarea unui singur punct, despre care iată ce spune Ernst Cassirer în eseul Mit şi limbaj (pentru varianta în limba română vezi revista „Secolul XX", Nr.1-2-3/1988, p.235): „Elaborarea lumii mitice şi a lumii lingvistice e determinată şi comandată pe termen lung de aceleaşi mobiluri spirituale. Dar un mobil fundamental a fost ignorat până acum, mobil în care s-ar putea nu numai descoperi de fapt această relaţie, ci pornind de la care s-ar putea totodată înţelege raţiunea sa dintâi şi originea sa. Până la urmă nu se poate concepe că mitul şi limbajul sunt supuse unor legi spirituale de dezvoltare identice sau analoge, decât dacă se izbuteşte a se pune în lumină o rădăcină comună din care purced amândouă. ... Şi acest punct poate fi descoperit, [dacă] pornim de la esenţa şi sensul metaforei. ... Adeseori s-a arătat că metafora este aceea care leagă spiritual limbajul şi mitul. ... Iată de ce sensul metaforei lingvistice şi al metaforei mitice nu se va dezvălui, după cum forţa spirituală care se află în amândouă nu va putea să fie pe deplin înţeleasă, decât dacă ne reîntoarcem la această formă originară comună, decât dacă îl vom căuta în această condensare aparte, ..."

Nu întâmplător am subliniat sintagma „acest punct", care poate fi descoperit, deoarece am reuşit să găsesc acea „formă originiară comună", respectiv acea „o rădăcină comună" anticipată de Ernst Cassirer. Ca cercetător deprins să sistematizez informaţia, poate că nici nu mi-a fost prea greu să descopăr caracterul special al cuvântului VALAC aflat la originea unor toponime româneşti de vecinătate, care manifestă şi evidente forme de înrudire lingvistică, aşa după cum rezultă din următoarele exemple:
Valcău – Balc – Barcău – Porc – Marca – Mărgău,
Alac –Lac (care este nume pentru o culme şi nu pentru un lac)
Vlăhiţa – Vulke – Ulcani –(*Lukeni) – Luncani
Lupeni – Păuleni
Bulgă(reni) – Becle(an)
Vulcan – (*Ulcani)Uricani – (*Lucani)Lupeni
Vulcana-Băi – Vâlcăneşti – Bălceşti – Păuleşti – Lipăneşti
Valchid – Calva (şi alte trei hidronime Colbu = Colvu) – Albac
Coveş – Covasna – Covaşniţa
Avrig – Givra
Bârghiş – Richiş – Ighiş
Vârghiş – Arcuş – Racoş – Acoş omonim cu Agăş, Acâş şi ogaş
Vârghiş – Hârghiş – Cârţiş(oara) – Creaţa – Craca – Cracu – Crăc(i)un – Crăciuneasca

Uşor de recunoscut în orice cuvânt alcătuit pe structura de consoane VLC sau VRG, cuvântul VALAC este termen de început pentru toate seriile de mai sus şi ca atare este origine şi pentru hidronimul Crăciun din ultima serie. Dar în conformitate cu postulatul lui Leo Spitzer, care atribuie cuvintelor omofone aceeaşi sursă, cuvântul VALAC devine origine şi pentru teonimul Crăciun, ceea ce plasează cuvântul VALAC la joncţiunea mit-limbaj prevăzută de Ernst Cassirer. Aşadar, ca origine atât pentru hidronimul Crăciun cât şi pentru teonimul Crăciun, cuvântul VALAC dobândeşte, în viziunea lui Cassirer, statutul de punct originar al graiului uman articulat, de la care pornind se poate justifica apoi şi formarea altor teonime cum ar fi:
Walhala
Walkirii
Vulcanus (zeul Vulcan)
Valac-Hilyah, teonim atestat de Rig-Veda cu 4000 de ani în urmă care se află în corelaţie directă cu tetragrama sacră YHWH, iar pe de altă parte cu al-Ilah, astăzi Allah
Volko-dlak, teonim exprimat la început prin hieroglifa-fonogramă numită Stindardul dacic cu cap de lup, recunoscut ca semn heraldic pentru Dacia.
Tot aici se mai cer înscrise şi celelalte sinonime confirmate de mitologie pentru teonimul Volko-Dlak. Între ele:
Volko-lak
Wilko-lak
Vârco-lac
Vur-Volak
Wer-wulf
Beer-wolf
Gar-walf
Versi-pelis etc.
În temeiul universalei şi binecunoscutei treceri V→M mai includem aici
Zeus Meilichios, mai târziu Zeus Lykaios
Melq-art, identificat cu Hercu-le,
Mars etc.

Remarcat pe cale empirică mai întâi ca termen de început pentru seriile de toponime şi ulterior ca matrice pentru seriile de teonime, cuvântul VALAH se şi motivează ca origine simultană atât pentru mit, cât şi pentru limbaj, prin legătura sa directă cu apelativul avlake, apelativ prin care armânii definesc de mai multe milenii până astăzi apa curgătoare. Aşadar, ca rădăcină comună, atât pentru mit, cât şi pentru limbaj, conceptul de râu denumit avlake, împreună cu metaforele sale, reprezintă în conformitate cu viziunea lui Ernst Cassirrer originea graiului uman articulat, dar şi raţiunile care l-au generat. Constatăm, însă, că nu numai în viziunea lui Ernst Cassire, ci şi din punct de vedere al realităţii obiective cuvântul avlake se dovedeşte a fi originea adevărată a graiului uman articulat. Metaforizat după cele minimum zece înţelesuri ale conceptului de râu, cuvântul arhetipal avlake a generat pentru întregul grai uman articulat noi şi noi cuvinte. Dar fiecare nou înţeles care rezulta prin metaforizare avea nevoie de un nou cuvânt cu o formă nouă care să individualizeze noul înţeles, iar aceste noi forme au fost realizate prin modificarea succesivă a formei cuvântului iniţial avlake urmând gramatica universală a limbilor, ale cărei reguli de principiu sunt ilustrate sub forma toponimelor de vecinătate înrudite lingvistic de pe teritoriul României, ca cele prezentate în seriile de mai sus. Aflat, atât la originea cuvintelor de uz comun, cât şi la originiea teonimelor, dar şi la originiea toponimelor, ca şi la originea etnonimelor lumii, cuvântul AVLAKE dobândeşte caracter de Ur-Wort, motiv pentru care etnonimul VALAH, ca varianta sa mai bine cunoscută, poate şi trebuie să fie numit cifru al logosului universal. Atot-cuprinzătoarea referire la logosul universal se justifică şi prin aceea că etnonimul Valah, care este unul şi acelaşi cu varianatele sale Volsc sau Pelsg adică Pelasg se află înscris la mare cinste în toate Cărţile Sacre ale omenirii, de unde şi titlul pe deplin justificat de Axis Mundi atribuit de toate civilizaţiile lumii spaţiului carpato-danubiano-pontic şi mai ales Ardealului.

Pentru lingvişti ca şi pentru nelingvişti, cuvântul este metaforă, ca atare s-a născut ca metaforă şi nici nu se putea naşte altfel decât ca metaforă. Chiar şi primordiala onomatopee – adică a face ca ... – este din punct de vedere stilistic tot o metaforă. Referitor la vechimea şi importanţa metaforei ca instrument al gândirii umane, Lucian Blaga a arătat că: „Metafora s-a ivit în clipa când s-a declarat în lume, ca un miraculos incendiu, acea structură şi acel mod de existenţă numite împreună om, şi se va ivi necurmat atâta timp cât omul va continua să ardă, ... omul este animalul metaforizant." (Trilogia culturii, pag. 366-367). Ulterior Prof. Univ. Dr. Ştefan Avădanei, pe baza unei bibliografii exhaustive, a publicat cartea de mare importanţă intitulată La început a fost metafora, prin care consolidează ideea că metafora a apărut odată cu omul, chiar înaintea cuvântului. Recent inginerul Nicolae Florean Pinte, autorul cărţii Teoria speciilor informaţionale, a arătat că întreaga gândire umană, fie artistică, fie tehnică este de tip metaforic. Ca germene primordial de la care derivă în mod vizibil structura fundamentală a limbii matriciale, singura care poate justifica vizibila înrudire lingvistică, cuvântul AVLAKE pus în evidenţă de multimilenara vatră Ha-Vilah, astăzi România, mai confirmă pe lângă anticiparea lui Cassirer şi pe cea a misticului Abulafia, dar şi anticiparea formulată de contemporanul nostru Noam Chomsky. Prin utilizarea maşinilor electronice de calcul, Chomski a mai pus în evidenţă faptul că pe lângă problemele de lexic şi de gramatică urmărite în explicarea originii graiului uman articulat mai trebuie avut în vedere şi un sistem de cunoştinţe organizat într-un model al lumii. Or, primul model care se cerea testat era modelul râului propus cu 2500 de ani în urmă de Heraclit, dar n-a reuşi valorificarea lui întrucât n-a cunoscut nici omnipotentul cuvânt AVLAKE şi nici gramatica universală a limbilor pe care le-a creat şi le-a păstrat vii până astăzi vatra valahică a lumii.

Aşadar, fiindcă păstrăm arhetipul graiului uman articulat, dar şi gramatica universală a limbilor sub forma toponimelor noastre de vecinătate deţinem, conform viziunii lui Umberto Eco, pârghiile ontologice pentru adoptarea limbii unice în Europa, iar prin faptul că marile teonime ale lumii au aceeaşi origine cu toponimele noastre mai avem de îndeplinit un rol important şi în Mişcarea Ecumenică. Cu sau fără avizul celor rămaşi doar la dogma sterilizantă a lui Saussure, gestionăm vatra sacră a Tradiţiei Primordiale, ceea ce ne obligă să facem cunoscute descoperirile faptelor de limbă prezentate mai sus. Ele sunt edificatoare chiar şi pentru cei care din varii motive ne acuză, pe nedrept, de orgolii protocroniste. În cele de mai sus au fost prezentate probe reale care nu pot fi etichetate ca orgolii. Aici mai trebuie să reamintim că noutatea perspectivei la care ne conduce o descoperire nu se abordează votând în mod subiectiv pro sau contra, numai că până acum s-a ştiut altceva, ci obiectiv, punând în discuţie justeţea premizelor şi dezvoltarea logică prin care s-a ajuns la ineditul concluziilor. Dacă nimic nu poate fi contestat nici cu privire la premize şi nici la raţionamente, concluziile se acceptă fără rezerve ori cât de surprinzătoare ar părea la prima vedere.

În cazul dezvoltării de faţă, considerăm incontestabilă marea vechime a toponimelor de pe valea Dunării ( de vârstă neolitică şi preneolitică – vezi Vladimir Georgiev) precum şi faptul că seriile toponimelor de vecinătate pun în evidenţă arhetipul AVLAKE. Incontestabil este şi faptul că prin metaforizare şi numai prin metaforizare se pot defini noi şi noi cuvinte. De asemenea, incontestabil este faptul că prin metaforizarea conceptului de râu, denumit până astăzi de armâni AVLAKE, au apărut cuvintele fundamentale ale lumii urmând gramatici generative eternizate prin toponimele româneşti de vecinătate. De aici, incontestabilă este şi concluzia că originea graiului uman articulat s-a păstrat vie şi nealterată în vatra multimilenară a vlahilor, acolo unde în spiritul vital al Tradiţiei Primordiale continuă să se dezvolte neîntrerupt cea mai matură, cea mai bogată şi mai precisă limbă a Europei, limba română. Neaşteptată doar pentru cei cărora le lipsesc noţiunile elementare de arheologie, de antropologie sau de geografia resurselor naturale, originea valahică a limbilor se cere însuşită şi valorificată fără rezerve, cu atât mai mult cu cât această origine valahică satisface integral şi simultan toate anticipările privind originea graiului uman articulat. Fiindcă Umberto Eco, pornit Pe urmele limbii perfecte în cultura europeană (vezi conferinţa domniei sale apărută cu acelaşi titlu la Editura Pontica, Constanţa 1996), caută gramatica universală a graiului uman articulat pentru a desemna pe baze ontologice limba care să asigure unitatea spirituală a Europei, iar noi deţinem această gramatică universală mai ales sub forma toponimelor de vecinătate vizibil înrudite lingvistic cu densitatea maxmă în Ardeal, trebuie să înţelegem că a sosit timpul să ne punem în slujba Europei Unite. Odată cu misiunea pe care trebuie să ne-o asumăm pentru schimbarea la faţă a Europei poate că a sosit acel timp pentru Schimbarea la faţă a României. footer