Revista Art-emis
Scurtă istorie a fraudei electorale post decembriste PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. Ion Coja   
Joi, 13 Noiembrie 2014 21:21
Prof. univ. dr. Ion Coja, art-emisMomentul zero: înființarea C.P.U.N., la 1 februarie 1990
 
Începutul fraudei l-a constituit regula după care s-a constituit Consiliul Provizoriu de Unitate Națională: jumătate dintre membrii C.P.U.N. au fost desemnați de F.S.N., iar celelalte partide au ocupat restul locurilor. Această anomalie a fost înghițită de toată lumea deoarece F.S.N., la înființarea sa, a promis că nu va participa la alegerile ce urmau să se țină!... A uitat repede această promisiune și n-a mai pomenit de ea. În schimb au bătut monedă pe faptul că în F.S.N. și-au dat întâlnire cei care „au stat sub gloanțe” în decembrie 1989... Un fel de noi ilegaliști ai P.C.R.!
A doua ilegalitate săvârșită în acele zile a fost acceptarea U.D.M.R. alături de celelalte partide politice, U.D.M.R. nefiind un partid, ci o organizație neguvernamentală, bazată pe apartenența etnică a membrilor săi la comunitatea maghiară. În măsura în care membrii UDMR trebuie să îndeplinească condiția de a nu fi români sau altă etnie decât cea maghiară, această organizație nu poate fi înregistrată ca partid. Ion Iliescu a acceptat-o!
Ion Iliescu a apărat prezența U.D.M.R. în C.P.U.N. și, mai apoi, în Parlament. Motivul: datorii de recunoștință ale complotiștilor din decembrie pentru aportul maghiar la căderea regimului ceaușist. Pentru aceleași „merite” au avut parte de un tratament preferențial și țiganii!
 
Duminica Orbului. Alegerile din 20 mai 1990.
 
Alegerile au fost riguros controlate de autorități. Dovada cea mai clară a adus-o răposatul Antonie Iorgovan, care a candidat ca independent la Drobeta Turnu Severin și a câștigat un post de senator. Era un anonim. Alți candidați independenți, mult mai notorii, n-au mai reușit de atunci să câștige un mandat. Era însă „nevoie” de un candidat chipurile independent care să fie și jurist, pe care să-l pună mai apoi să prezideze comisia de alcătuire a Constituției. În felul acesta se evita acuzația că F.S.N. face o constituție cum îi place și cum îi convine!
La alegerile din mai 1990 am candidat și eu, pe listele PUNR din județul Bistrița-Năsăud. Când am încercat să plec „pe teren”, să-mi fac campanie electorală, Sabin Făgărășanu m-a liniștit: nu este nevoie, Ioane, reușita este asigurată!... Am făcut atunci un gest despre care și azi mă întreb dacă nu cumva a fost o mare prostie: i-am cerut lui Sabin Făgărășanu să comunice șefilor săi că mă retrag din competiția electorală. Sabin Făgărășanu era un fel de om de legătură al P.U.N.R. și al Vatrei Românești cu autoritățile, guvern, preșidenție, S.R.I... Prin retragerea candidatului P.U.N.R., a rămas un loc pentru dl Zegrean, omul F.S.N.-ului. Dacă aș fi știut, poate că nu mă retrăgeam!. Dar să fim drepți: în mai 1990 alegerile au fost măsluite, dar nu fraudate. Cifrele au fost modificate, dar nu pentru a se asigura un succes al FSN! Votul dat de populație a fost masiv în favoarea F.S.N.! Iar F.S.N. din voturile sale a dat și altor partide, ca să rezulte un Parlament mai echilibrat! Li s-au dat voturi P.U.N.R.-ului și celorlalte partide care au mai intrat în Parlament. Probabil că U.D.M.R. nu a avut nevoie... F.S.N. și-a păstrat atâtea locuri cât să aibă un control sigur al Parlamentului. O întrebare, pe care nu ne-am pus-o niciodată ca lumea: De ce în mai 1990, românii, la câteva luni de la revoluția anticomunistă din decembrie, au votat în proporție copleșitoare cu F.S.N.-ul, despre care opoziția și cam toată mass media afirma că este o mască a Partidului Comunsit Român, a P.C.R.-ului?! Dau următorul răspuns, fără alte detalii, deocamdată: s-a votat masiv în favoarea F.S.N.-ului pentru că românii au luat în serios acuzațiile aduse FSN-ului! Românii au votat pentru o politică de continuitate între ce a fost înainte de 1990 și ce urma să se întâmple mai departe! Au votat pentru un F.S.N. continuator al P.C.R.!... Iar F.S.N.-ul numai asta nu a fost. Trădare s-au lipsă de viziune, doar ziua votului a coincis cu Duminica Orbului?!...
 
Toamna lui 1992.
 
Am candidat pentru Senat din partea Partidului Democrat Agrarian din România. Abia mult mai târziu am aflat că în toate țările fost comuniste se înființase un asemena partid! Mâna lui Gorbaciov sau a K.G.B.-ului? De data aceasta, în 1992, nu cred că P.D.S.R., urmaș al F.S.N., mai era pe aceiași cai mari! Altminteri nu ar fi avut rost manevra pe care au făcut-o cu P.D.A.R. Cunosc din interiorul P.D.A.R. ce s-a întâmplat: P.D.A.R. a fost declarat promovat la Senat, dar nu și la Camera Deputaților. La numărătoarea voturilor, P.D.A.R.-ului i-au lipsit 118 voturi ca să treacă pragul. În realitate a avut câteva mii de voturi în plus, dar sforarii vieții noastre politice au găsit de cuviință să facă șmecheria asta pentru a dovedi că la noi se numără până la ultimul vot, și iată unde se poate ajunge. Explicația era pregătită: mulți minoritari turci, armeni etc. și-au votat la Cameră reprezentanții, așa că pentru partidele politice au fost mai puține voturi la Cameră. În 1966 Victor Surdu mi-a confirmat că așa au stat lucrurile. A căzut el însuși la înțelegere cu... nu mi-a spus cu cine. Zic acum și eu: cu vreun hrebenciuc al P.D.S.R. Detaliu interesant. De fapt o mărturie: în ziua alegerilor din toamna lui 1992 eram în campanie electorală pe coclauri dobrogene, într-un grup care ne deplasam dintr-o comună într-alta, să ne vadă lumea. Eu candidam ca senator de Constanța, Victor Surdu ca deputat. La un moment, la Valu Traian, am intrat în secția de vot să votăm și noi. Am pus ștampila pe P.D.A.R. la deputați, dar la senatori mi s-a părut ușor ciudat să mă votez pe mine însumi. Știam că pe aceeași listă cu mine se află și un bun prieten, un coleg de liceu! Cum să nu-mi votez colegul?! Așa că l-am votat pe Corneliu Dida, care reprezenta pe lista de candidați Mișcarea pentru România. Marian Munteanu mă invitase și pe mine să candidez pentru Mișcarea „lui”. Dar eu fusesem deja invitat de Surdu să candidez la P.D.A.R. Am discutat îndelung situația cu Marian Munteanu și am conchis că având șanse mai mari la P.D.A.R., să merg cu P.D.A.R., iar dacă ajung senator să susțin în Senat și poziția naționalistă a Mișcării! Ceea ce am și făcut! Zic eu...
 
După alegeri i-am povestit lui Corneliu Dida că l-am votat și l-am sfătuit să se intereseze dacă a avut vreun vot la secția de votare unde votasem eu. S-a interesat: în documente, în secția respectivă, nu se raportase niciun vot pentru „legionarii” din Mișcare. Așadar, furăciunea începuse!
Încă o amintire, mărturie: în 1992 aveam doi foști studenți lansați în politică cu un mesaj naționalist de calitate: Marian Munteanu și Aurelian Pavelescu. Aurelian Pavelescu și colegii săi din „Noua Dreaptă” mi s-a părut că încap foarte bine pe listele Mișcării, care avea drept să depună liste de candidați, era un partid politic, în vreme cu Noua Dreaptă era numai un O.N.G. Am vorbit cu fiecare separat, i-am convins să colaboreze, iar apoi am făcut o discuție în trei. N-a ieșit nimic, din păcate. Obstrucția la ideea de unire a tinerilor naționaliști a venit din partea lui Aurelian Pavelescu. (Notă: Noua Dreaptă înființată de Aurelian Pavelescu în 1991 sau 1992 a dispărut apoi, iar după câțiva ani, în 2000, s-a înființat altă Noua Dreaptă, cea de azi, fără nicio legătură de continuitate cu prima).
 
Alegerile din 1996
 
Este anul cu frauda electorală cea mai mare și mai bizară. A fost declarat câștigător Emil Constantinescu, deși nu a avut voturile necesare. Nu sunt sigur de ce și cum s-a ajuns la această manevră. Pot fi mai multe ipoteze. Cert este că de îndată ce s-a văzut președinte, de parcă nu era sigur că va sta mai mult de câteva luni la Cotroceni, Emil Constantinescu s-a îngrijit personal de soarta Țării: a inițiat legea prin care să se poată vinde pământ străinilor. Tot în mandatul său au început marile lovituri date economiei românești. Lovituri letale! Este mandatul în care denumirea de rom/rrom s-a oficializat! Meritul lui Petre Roman... De ce a acceptat Ion Iliescu această scamatorie? Sunt mai multe ipoteze, printre care și aceea că n-a avut încotro, sau a știut ce i se va cere viitorului președinte să facă și nu i-a convenit postura în care Emil Constantinescu s-a complăcut: de trădător al Țării.
 
Anul 2000
 
Debutează pe piața electorală Traian Băsescu, candidat surpriză al P.D.-ului la primărie, după ce fusese desemnat inițial alt candidat, înlocuit în ultima clipă de Băsescu. Schema se va relua cu Stolojan pe post de „iepure”, la prezidențialele din 2004. Băsescu aduce un suflu nou în materie de fraudă. Îl cunosc bine pe unul dintre oamenii săi de încredere. Mi-a dezvăluit mai multe trucuri folosite. Iată unul: au organizat un grup numeros de „studenți”. Așa s-au prezentat aceștia pe la sediile partidelor mici, cerându-le sprijinul pentru a câștiga și ei un ban, ca reprezentanți ai partidului respectiv la secțiile de vot! În felul aceesta, în multe secții de vot au ajuns, sub diverse titulaturi, numai oameni de-ai lui Băsescu, ca supraveghetori. Au învârtit buletinele și cifrele cum au vrut ei. La alegerile pentru primăria Bucureștiului a fost fraudă grosolană în 2000, cum nu mai fusese până atunci nicăieri în Țară! La prezidențiale au ajuns în turul 2 Vadim și Iliescu! Problema pentru Iliescu a fost să nu ajungă altcineva decât Vadim în turul 2. Consilierii lui Iliescu i-au raportat că oricare alt candidat în locul lui Vadim ar putea produce o coalizare a voturilor anti-Iliescu. În turul 1, prin consens în P.S.D., tot al 5-lea pesedist a votat cu Vadim, pentru ca acesta să iasă al doilea. Mai apoi, în turul 2, voturile pentru Vadim au fost mai puține ca-n turul 1, dar nu pentru că s-a fraudat, cum țipă de atunci întruna țipălăul... Pesediștii care în turul 1 n-au votat cu Iliescu, ci cu Vadim, au votat cu Iliescu turul 2! Nimic mai simplu! N-a fost fraudă! A fost însă momentul de apogeu al carierei politice a lui Vadim. 
 
2003, refrendum pentru noua Constituție
 
Fraudă masivă și pe față la referendumul pentru noua Constituție. Naționaliștii autentici, prin tinerii din Noua Dreaptă, cea adevărată, au făcut propagandă din om în om, căci nu au avut acces la mass media, cerându-le românilor să nu se prezinte la vot! Năstase - care încă nu și-a primit pedeapsa meritată pentru cât rău a făcut Țării, a furat pe față, măsluind rezultatul alegerilor. Așa ne-am ales cu intrarea în Uniunea Europeană fără a trece printr-un referendum adevărat! Am reclamat la mai multe ambasade occidentale frauda lui Năstase. Numai ambasada S.U.A. a catadicsit să răspundă, un răspuns penibil, jenant, descalificant pentru orice democrație cât de cât...democratică!
 
Alegerile din 2004
 
Din perspectivă strict personală, este anul în care intervenția lui Hrebenciuc l-a oprit pe Becali din proiectul electoral pe care i l-am propus: la Camera Deputaților să meargă cu lista de partid, alcătuită de și din membri ai P.N.G. Partidul Noua Generație, iar la Senat să meargă cu „lista Vatra Românească”, alcătuită de mine, din personalități cunoscute ca mari patrioți, mari naționaliști, ca Mircea Druc, Alexandru Șoltoianu, Șerban Milcoveanu, Anca Petrescu, Marcel Petrișor, Constantin Cojocaru, băieți din Noua Dreaptă, lideri onorabili din Vatra Româească, inclusiv subsemnatul. Hrebenciuc i-a interzis lui Becali să colaboreze cu Ion Coja. Cu ce drept? Cu ce putere?!... Da, cred că l-a bătut Dumnezeu pe Hrebenciuc! A jucat un rol nefast în marginalizarea naționaliștilor. Păcat de fecior-su, care plătește păcatele unui tată depravat de mirajul puterii!
 
2004. A câștigat cine s-a priceput mai mult la furat.
 
2004 este anul când am avut de ales un președinte dintre doi infractori, dintre doi pușcăriabili: Băsescu și Năstase. Situație în care ne regăsim și azi. A câștigat cine s-a priceput mai mult la furat. De meritat nu merita niciunul! Nici măcar să fie în libertate! Mai notez că noua Constituție, fraudulos vârîtă pe gâtul nostru în 2003, a modificat durata mandatului președintelui, de la 4 la 5 ani. Modificare impusă de Năstase, care era într-atât de sigur că în anul următor va ajunge președinte. Mai este nevoie să întreb pe cine a supărat Năstase cu atâta înfumurare și iubire de sine?! Trufia, cel mai mare păcat!
 
2008
 
La alegerile parlamentare s-au petrecut o serie de anomalii, cum ar fi alegerea unor candidați cu numai 34 de voturi, prin redistribuire! Se dovedea încă o dată că lista de partid poate produce fel și fel de anomalii. Se profila tot mai clară necesitatea introducerii votului uninominal, care avea să se încerce în 2012, într-o formulă hibridă, ce a dat naștere unor anomalii și mai mari, dovedindu-se încă o dată inacapacitatea de a legifera a clasei noastre politice.
 
2009
 
La alegerile prezidențiale Băsescu s-a întrecut pe sine la furat și fraudat alegerile! A dat și peste „un prostănac”! Geoană a fost trădat de ai săi, în frunte cu Năstase și Iliescu. L-a trădat și Crin Antonescu. Nici Victor Ponta, ca șef de campanie electorală a lui Geoană, nu a fost ce trebuia... Deși P.S.D. a declarat oficial că adevăratul câștigător al alegerilor a fost Mircea Geoană - ceea ce era și adevărat, după alegeri, Geoană a fost destituit din funcția de președinte al P.S.D. deoarece... pierduse alegerile! În fapt, aceasta fusese adevărată țintă a trioului mai sus amintit: scoaterea lui Geoană de la conducerea P.S.D.-ului. Chiar cu prețul a încă cinci ani de prezență a lui Băsescu la Cotroceni. Să pui partidul mai presus de Țară este un fel de nec plus ultra a mizeriei politice!
 
2013
 
Câteva cuvinte și despre Johannis. Nu avea nici pe departe calitățile cu care să câștige primăria Sibiului! Nu mi-e clar cine l-a inventat. Cel mai probabil, interesele germane, atât de mari în această zonă. Aceste interese au influențat decizia discretă a partidelor mai importante de a nu pune la Sibiu candidați serioși, oameni de valoare, care să constituie o alternativă valabilă pentru „neamț”! Unul dintre liderii politici cu care Johannis a tratat cu mai puțină discreție această susținere ocultă a fost Dan Voiculescu! Prezența lui Johannis la Grivco a avut această explicație și menire. Știa el Băsescu ce știa! Cum să nu știe?!
Constat cu mirare că analiștii și formatorii de opinie îi trec cu vederea lui Johannis povestea cu înfierile de copii. Pentru mine este esențială. Când îi enumeră punctele slabe, adversarii lui Johannis nu mai zic nimic despre aceste înfieri. S-a răspândit ideea că adopțiile au fost perfect legale și că cei care-i reproșează aceste adopții neglijează faptul esențial: copiii aceia au schimbat o viață de mizerie, viața de orfani, de copii nedoriți, pe o viață normală, într-o familie devotată bunei lor creșteri. Trecând peste motivele mele personale pentru care, recunosc!, sunt împotriva lui Johannis, țin să subliniez următoarele obiecții, valabile pentru oricine:
- adopțiile mijlocite de Johannis și familia sa au fost în număr de vreo douăzeci. Repet: douăzeci;
- adopțiile au fost făcute prin tribunal, dar asta nu le conferă corectitudine. Prevederile legale au fost mereu încălcate. Nu erau nici la acea dată legale înfierile de bebeluși, de câteva săptămâni;
- autoritățile nu au deschis nicio anchetă în cazul lui Johannis pentru că mai sunt și alte nume sus puse implicate în aceste adopții. Foști miniștri câțiva. Cu Valeriu Stoica în frunte!
- Johannis a recunoscut singur, în 2000, în fața ziariștilor, că a obținut beneficii materiale de pe urma acestor „servicii” de intermediere. Beneficii pentru care legea pedepsește cu pușcăria!
 
Cu ce bani și-a cumpărat profesorașul de fizică 6-7 case? Nu există altă explicație mai logică decât beneficiile ilegale, de natură penală, dobândite prin adopțiile respective. Nici că există bani mai murdari. Zic unii că acest Johannis, deoarece este sas, adică un fel de german, ar putea fi un al doilea Carol I. Trebuie știut că motivul pentru care a fost adus Carol I să ne fie rege nu a fost „calitatea” sa de german! Ci faptul că se înrudea cu familiile regale din toată Europa. Rămas vacant prin abdicarea lui Cuza, tronul României a fost mai întâi oferit unui prinț belgian, care însă ne-a refuzat. Faute de mieux, cum zice franțuzul, Ion Brătianu s-a orientat spre Carol de Hohenzollern, înrudit și el cu toate casele regale din Europa. Aveam nevoie de o „pilă” la aceste case regale. Acesta a fost motivul aducerii lui Carol, nu calitățile sale și mai ales nu a contat faptul că era german, ci faptul că de înrudea cu regii și împărații Europei de atunci! Dimpotrivă, după cum se știe, la Berlin, după războiul de Independnță, când s-a încheiat pacea, ne-a lipsit ajutorul Germaniei, al prusacului Bismarck, care n-a ținut seamă de faptul că la București domnea un rege de origine germană. Germanul Bismarck a făcut atunci jocul Rusiei, al Bulgariei, în niciun caz al României!
 
Iar dacă ținem seama de înțelegerea secretă dintre Carol și Franz Josef, din 1883, putem spune că norocul nostru, în înfăptuirea României Mari, a fost că politicienii români nu au ascultat de Carol I, care ținea morțiș să ne bage în Primul Război Mondial alături de germani. Politica lui Carol față de Transilvania, a fost dictată de interesele Vienei, ale Budapestei, nu de nevoile din Ardeal. Asta trebuie știut bine, mai ales de ardeleni. Așadar nu poate fi vreo asemănare semnificativă între Carol și Johannis. Brătianu l-a ales pe Carol, desigur, și pentru calitățile sale personale: militar de carieră cu o prestație impecabilă, sentiment profund al onoarei și cinstei, familie nobilă, din aristocrația europeană cea mai selectă, în vreme ce, pe lângă matrapazlâcurile inerente unei cariere de primar post-decembrist, asupra lui Johannis planează suspiciunea cea mai gravă: complicitate la pruncucidere! Negoț cu ființe umane! Am convingerea că într-un plan superior al existenței noastre, acolo unde suntem judecați fără de greșeală, nepăsarea cu care societatea românească tratează vinovăția celor implicați în înfierea unor copii despre a căror soartă nu mai știm nimic și nici nu ne interesează să știm, atârnă cel puțin la fel de greu, de apăsător, ca și crimele din decembrie 1989, pentru care nu s-a făcut niciun efort serios spre a se afla cine sunt vinovații! Acestea sunt păcate ale neamului, ale întreg neamului românesc, în fața Domnului, și ne va fi greu să ne eliberăm de povara lor. Până atunci va fi să ne zbatem mai departe în neputință și neîmplinire!
 
Cele două referendumuri de destituire a lui Băsescu.
 
Primul n-a reușit din pricina Curții Constituționale care, în mod incorect și aberant, a permis ca la același referendum, cerut de Constituție, să se pună la vot și reforma Parlamentului, propusă de Băsescu. Micșorarea numărului de parlamentari nu avea cum să nu trezească simpatiile „poporului”! Disperat, Băsescu era în stare să promită chiar și desființarea impozitelor și taxelor, numai să nu fie destituit! După 2009, cu partidul său la guvernare, Băsescu a uitat de deciziile ce s-au luat prin referendum! L-a interesat numai decizia de a nu fi suspendat. Celelalte fuseseră momeală pentru fraieri, ca să-l creadă victimă inocentă a clasei politice! Al doilea referendum a fost sabotat de același Crin Antonescu, mereu în slujba lui Băsescu în clipele grele pentru acesta. Ca președinte interimar, Crin putea să împiedice funcționarea în legea referendumului a condiției „50% plus 1” prezență la vot! Dacă mi-aduc bine aminte, a existat chiar un moment pe care Crin „l-a ratat” cu non șalanță și „cavalerism”, prea sigur pe prezența la vot a românilor, sătui de bătaia de joc numită Băsescu. Pus în fața votului masiv împotriva sa, Băsescu ne-a arătat cât poate fi de laș, de poltron, de fricos! Jucase teatru făcând pe bărbatul dur! Pe omul de cuvânt. A ajuns să se milogească de alegători să nu iasă la vot. Atitudine deplorabilă! De la Carol al II-lea probabil că n-am mai avut în fruntea Țării un ins mai ne-avenit! Ca să nu folosesc cuvinte mai potrivite! Una peste alta, nici cu Adrian Năstase n-ar fi fost, probabil, mai bine, mai onorabil pentru români. Cu Geoană însă, așa mediocru cum pare și, probabil, chiar și e, ar fi fost totuși altfel. Cine l-a preferat pe Băsescu lui Geoană ar fi cazul să dea socoteală! Nu-l văd pe Geoană perfid și malefic, de-a dreptul „diabolic” chiar, în zilele lui bune!
 
Mă aștept ca Băsescu să ne mai ofere o mostră, un machiaverlâc la care niciun om normal nu s-ar fi gândit. Circulă următorul scenariu clocit, zic unii, în tărtăcuța sa: incompatibilitatea lui Johannis a rămas să fie judecată după al doilea tur, adică după ce se va ști cine este câștigătorul alegerilor. Dacă iese Ponta, Curtea va decide că Johannis este și a fost incompatibil, că, deci nu avea dreptul să participe, să candideze drept care alegerile ar urma să fie anulate! Din fericire, un asemenea scenariu ține totuși de politic horror! Nu de ceea ce se poate chiar întâmpla! În încidentele petrecute la secțiile de vot din străinătate putem vedea și recunoaște stilul Băsescu, amprenta sa inconfundabilă, căci răspunderea pentru cele întâmplate nu cade pe umerii guvernului, a ministerului de externe, ci pe umerii ambasadorilor, iar ei, toți, ascultă în primul rând de cel care i-a pus în funcție. Din păcate, majoritatea românilor nu știu că pe ambasadorii actuali, pe toți, i-a numit în funcție, conform Constituției, președintele Țării, adică al dumneavoastră Traian Băsescu. Deci cine i-a controlat pe ambasadori? Ponta sau Băsescu? De cine au ascultat aceștia? Deocamdată atât!
footer