Revista Art-emis
România și imperiile (3) PDF Imprimare Email
Col. (r) Marin Neacşu   
Duminică, 09 Noiembrie 2014 18:10
SamDecât un prieten fals, mai bine un duşman pe faţă
 
Partenerul strategic
 
Marii noştri conducători, jupuitori de piei de român şi pupători de tălpi de licurici se laudă pe unde pot şi vorbesc oricui vrea sau nu vrea să asculte, despre marea lor realizare, parteneriatul „strategic” cu unchiul Sam. Nu ştiu ce or înţelege ei prin asta dar eu am văzut că:
- partenerul strategic ne scormoneşte munţii şi apele cu armata, cu companii petroliere, cu sateliţii, în căutarea aurului, a gazelor de şist, a puterilor şi informaţiilor ancestrale;
- partenerul strategic ne-a dat bani cică să „modernizăm armata”, să o facem mai „flexibilă”, au finanţat OG 7 ca să decimeze armata, apoi a cerut să schimbăm tot, pentru că era „sovietic” şi ce e sovietic nu e bun, nici MiG-urile nici Kalaşnikovurile. Conducătorii noştri s-au grăbit să distrugă tot fără să se întrebe cu ce le înlocuiesc iar acum stăm în faţa Marelui Urs cu pantalonii în vine;
- partenerul strategic trimite ambasadori (dacă nu lasă cumva portarul ambasadei să facă treaba ambasadorului, pentru că suntem atât de umili încât primim ordine şi de la secretarul 2 al ambasadei) care în loc să îşi vadă de ambasada lui se apucă să scrie legi pentru români, că legiuitorii români sunt în vacanţă;
- partenerul strategic îşi bagă nasul în politica internă a României şi dă ordin cine să fie procuror şef, cine şef D.N.A. şi cum să voteze românii la referendum;
- partenerul strategic ne aduce din ţara lui cianuri şi companii petroliere care să ne otrăvească pământurile şi să ne ia aurul metalele rare şi gazele, pe nimic;
- partenerul strategic ne împrumută câteva Humvee şi ne trimite soldaţii la plimbare printre arabi, ca să îngraşe nisipul afgan cu sânge românesc, că ăla de cowboy nu e bun, conţine E-uri;
- partenerul strategic ne cere să îi punem la dispoziţie toate secretele să îi subordonăm toate serviciile secrete cu care să coopereze în sistemul „ce e al tău e şi al meu, ce e al meu e numai al meu”, iar slugarnicii noştri „achiesează”;
- partenerul strategic ne spune: „Voi nu mai aveţi nevoie de industrie, de agricultură, de industrie de apărare, de industrie farmaceutică, de spitale, de educaţie, vă dăm noi tot, şi sărbători şi Coca Cola, şi mâncare la Mc Donald, şi eroi şi filme patriotice din care să învăţaţi istoria noastră, că şi aşa e mică şi se reţine repede, nu ca a voastră”;
- partenerul nostru strategic pune foc în lanul de grâu al vecinului, apoi ne pune să strigăm „arde” şi să cerem ajutor, iar el, băiat bun, vine cu câteva companii de „pompieri” veterani ai altor focuri şi rămâne pe la noi până se schimbă banii;
- partenerul strategic ne-a scos din cap doctrina apărării teritoriului naţional şi ne-a injectat doctrina apărării înaintate la graniţele intereselor americane. Aşa se face că militarii nu mai învaţă să îşi apere ţara, învaţă doar să intervină în situaţii de conflict împotriva turbulenţilor neînarmaţi sau prost înarmaţi, învaţă să se uite urât la civili şi să tragă la prima mişcare din şold, ca Johne Waine şi Billy the Kid.
Cam asta înseamnă partener strategic. Dacă mi-a scăpat ceva, sper să fiu iertat, nimeni nu e perfect, rog completaţi.
 
Ce fac americanii pentru prietenii lor?
 
Dar ca să nu creadă cineva că unchiul Sam are ceva cu noi şi numai cu noi, să vedem ce a făcut el şi pentru alţii. Cu ce să începem? Nu trebuie să căutăm prea adânc pentru că istoria lor este o micuţă carte de poveşti. Dacă tot am pomenit de Afganistan, să ne amintim că între 1979 şi 1989, afganii s-au luptat cu ruşii iar pe vremea aia Rambo se juca de-a criket cu soldaţii afgani prieteni, le dădea arme, muniţie şi îi pupa în fundul peşterilor. Acum se bate cu aceiaşi oameni cărora le-a vândut arme până în ’89. De ce? Pentru că afganii nu mai au nevoie de arme de la ei şi dacă tot nu se mai bat cu ruşii, s-au gândit ei, americanii să nu le mai livreze gloanţe pe ascuns, ci pe faţă - şi din faţă şi din spate. Acum ruşii sunt cei care vând arme afganilor şi uite aşa industriile de armament ale celor doi granzi prosperă. Atenţie Ucraina, se poate să ai aceeaşii soartă. Şi ca să nu creadă cineva că asta este doar un caz izolat, să ne amintim de Angola şi cum au făcut cei doi mari prieteni, Rusia şi S.U.A., schimb de parteneri în timpul dansului şi cum au susţinut, înarmat şi întărâtat pe rând când pe cei din M.P.L.A. când pe cei din U.N.I.T.A. De aici cred că s-au inspirat şi cu Afganistanul. Aceeaşi tactică au folosit-o americanii şi în Eritreea unde au schimbat taberele ca la Polcă, încât la un moment dat nu mai ştiau nici ei pe cine susţineau şi cu cine se luptau. Trăiască şi înflorească industria de armament! Fraţii canadieni s-au vindecat de colaborarea cu armatele vecinului de la Sud după ce au încasat din greşeală un „raid de rachete” exact în baza din Kandahar în 2002, fapt ce a dus la retragerea Canadei din misiune şi intrarea românilor direct sub „friendly fire”.
 
Mai doriţi să ştiţi cum îşi tratează unchiul Sam prietenii? Amintiţi-vă de operaţiunea „Bay of Pigs” şi încercarea de răsturnare a lui Castro din 1961, o acţiune „profund democratică şi în concordanţă cu toate tratatele internaţionale.” După ce au livrat arme şi câţiva agenţi C.I.A. contraşilor, promiţându-le sprijin naval şi aerian, marele prieten, partenerul strategic, i-a lăsat cu fundul în baltă şi la propriu şi la figurat, negând orice amestec. Că aşa-i americanul. Să ne amintim şi războiul Malvinelor din 1982 unde S.U.A. avea un acord regional cu Argentina în caz că aceasta s-ar afla în conflict indiferent de cine. Nu numai că nu şi-a respectat angajamentul, dar a şi dat informaţii perfidului Albion, informaţii fără de care englezii o furau de nu se vedeau. În cel de-Al Doilea Război Mondial, aşa cum ştie toată lumea, părinţii şi bunicii noştri i-au aşteptat pe americani. Aceştia au venit, au bombardat şi au plecat. Cei care au fost doborâţi au fost luaţi de armata română şi ţinuţi la mare respect, să nu îi ia nemţii care tare s-ar fi jucat cu ei. Drept răsplată, după război, prietenii americani au bătut laba cu rusul şi ne-au lăsat pe mâna lui Stalin. Ar fi trebuit să îi fi lăsat şi noi pe mâna nemţilor, dar noi suntem mai necivilizaţi, nu ne pricepem la strategii.
 
Sunt doar câteva dintre cele mai cunoscute exemple, dar ele sunt multe. Să ne amintim cum au fost lăsaţi să moară civilii şi militarii americani din Pearl Harbour deşi se cunoştea tot planul atacului, numai şi numai pentru a putea intra într-un război nedorit de americani. Şi atunci ca şi acum, ca şi întotdeauna, producătorii de armament şi-au impus punctul de vedere în politica celui mai mare „prieten al omenirii”. Mă gândesc că nu ar fi exclus ca după ce conflictul din Ucraina se va extinde, poporul american să spună pass participării pentru o perioadă, exact atât cât va trebui ca economiile europene să cadă, oraşele să se distrugă, să dispară cei mulţi şi proşti pentru ca apoi să apară unchiul Sam pe acelaşi cal alb, să „salveze„ omenirea şi să ne izbăvească de „cel rău”, stabilind condiţiile păcii şi luându-şi partea leului. Dar ca să nu spună cineva că aşa e „a la guerre, comme al la guerre”, ia să vedem cum procedează unchiul Sam în plan medical. În Africa explodează o epidemie, Ebola muşcă din carne vie. Până să muşte şi din doi medici americani, nimeni nu ştia nimic de un antidot, toată lumea era înspăimântată, boala fără leac, murim toţi. Cum au fost infectaţi doi medici americani cum apare brusc un medicament „aflat în fază de experiment”, încă neomologat, care, culmea, face minuni, cei doi americani scapă, dar ca să nu ceară şi alţii suntem anunţaţi că vaccinul nu e încă sigur şi ca să ne convingem, este dat vaccinul la încă doi oameni, un liberian şi un spaniol şi .. surpriză, la ei nu merge, probabil este un vaccin care merge numai pe sânge de american. A mai fost dat el şi la fraţii din Albion, dar ei cică l-au testat numai pe cobai şi a mers, dar pe oameni nu ar fi ei chiar siguri că merge decât dacă ar fi englezi. Măi să fie al dracu vaccin cum ştie el pe cine să meargă, doar pe americani, englezi şi maimuţe, în rest nimic. Frumoasă.. combinaţie!
 
S.U.A. - Film şi realitate
 
Să nu uităm că aproape toate din ultimele filme americane fac apologia violenţei, a urii lor împotriva tuturor naţiilor lumii. Aproape nu a fost ţară să nu fi fost folosită în filme ca inamic sau potenţial inamic al marii naţiuni. O să spuneţi că e doar film. Nu, nu e doar film, nici Războiul Stelelor, nici „D” day, nici alte filme care prevestesc mari dezastre, nu sunt „doar filme”, sunt scenarii pe care partenerul strategic le are în vedere, le pregăteşte şi le experimentează. Prin filme, suntem pregătiţi „strategic” să iubim, să venerăm, să respectăm doar ce vine de la ei, doar ce iubesc şi respectă ei. În Rambo vedem cum un singur om se luptă cu o armată întreagă, uneori şi cu proprii şefi, pentru ceea ce i se pare lui corect. Rambo reprezintă S.U.A., care luptă împotriva tuturor - chiar şi împotriva aliaţilor -, pentru ceea ce li se par just, indiferent de cred ceilalţi. Având atâtea exemple, cât de prost trebuie să fii să crezi în promisiunile şi bunele intenţii ale unui astfel de partener?
 
Uncle Sam?
 
Toată lumea vorbeşte  despre unchiul Sam dar puţini ştiu cine a fost. Unchiul Sam, cel care a devenit emblema Statelor Unite a fost un obscur măcelar, pe numele său real  Samuel Wilson, care a făcut bani livrând carne unei tabere americane pentru instruirea soldaţilor recrutaţi pentru războiul cu Anglia din 1812. Apoi imaginea sa a fost adaptată la nevoile propagandistice americane aşa căîn 1917, James Montgomery Flagg a creat imaginea clasicĂ a Unchiului Sam, aparută pe afisele de recrutare, care se adresa privitorilor: „Am nevoie de tine pentru armata Statelor Unite”. Deci Unchiul Sam a fost şi a rămas un măcelar. Sublimă imagine, potrivit simbol.
- Va urma -
footer