Revista Art-emis
Serviciile de informaţii pentru securitate şi dezordinea universală (1) PDF Imprimare Email
General Br. (r) Aurel I. Rogojan   
Marţi, 04 Noiembrie 2014 14:50
General Bg. (r) Aurel Rogojan, art-emis„Periculoasa, dar relativ stabila şi previzibila ordine bipolară a fost înlocuită de o explozie de aspiraţii şi resentimente naţionaliste şi religioase, mult timp reprimate”. (Ward Pitfield D. Elcock, fost director al Serviciului Canadian de Informatii şi Securitate) 
 
Omenirea amenințată de dezordinea globală
 
 Dezordinea la scară internațională este amenințarea majoră și iminentă la adresă existenței vieții omului și a întregului ecosistem al planetei. Omenirea a ajuns în stadiul în care dezvoltarea, progresul și țintele acestora sunt subordonate fetișului a două concepte economice fundamentale, devenite perimate și care falimentează natură: profitul și P.I.B.-ul. Acesta este mesajul pe care Anders Wijkman și Johan Rockstrom îl transmit prin sinteză a numeroase cercetări, reunite în volumul „Falimentarea naturii. Negarea limitelor planetei”.[1] Lumea în care trăim exclude jumătate din populația planetei, nevoită să-și ducă existența cu sub 1,5 euro pe zi, de la binefacerile globalizării. Un miliard de oameni suferă permanent de foame, iar un alt milliard și jumătate duc lipsă apei potabile. Un număr și mai mare de oameni nu au conștiință valorilor și viziunea necesare pentru a putea fi parte a „statului global”, deoarece cred că diferențele dintre ei, religioase, politice, etnice sau tribale sunt mai importante decât caracterisica noastră comună, umanitatea. În numele adevărului lor, spunea Bill Clinton, asemenea oameni folosesc interdependențele globale pentru a-și impune diferențele, chiar dacă pentru această este nevoie de dictatori sau tirăni, de teroriști sau de arme de distrugere în masă.[2]
 
„Satul global” și iluzia prosperității
 
 Propagandiștii noii ordini internaționale afirmă că în a€œsatul global” , cel al viitorului comun, în care responsabilitățile vor fi de toți împărtășite, va există un nivel comun de bunăstare și, mai important decât toate, valori commune, ceea ce va face diferențele interesante. Serviciile de informații pentru securitate nu sunt și nici nu au dreptul să devină propagandiștii unui punct de vedere sau altul. Concepute fiind că, în numele securității naționale a statelor și viitorului comun al acestora, să scruteze și să înlăture necunoscutele din orizonturile spre care îndreaptă omenirea, aceste servicii sunt, cel mai adesea, mesagerii veștilor pe care nu le așteptăm. Scăderea importanței granițelor politice și sporirea rolului societăților transnaționale, care devin , astfel, principalii actori ai globalizării, face că mediul internațional de afaceri să devină tot mai concurențial, iar țările în tranziție să fie obligate la satisfacerea unor exigențe economice pentru care nu au resursele necesare. Societățile transnaționale dispun peste guvernele lumii relocalizarea producției și transferul tehnologiilor, modificând substanțial piețele forței de muncă, gradul de ocupare a populațiilor, interesul pentru dezvoltarea infrastructurilor, în timp ce statelor nu le mai rămân decât prea puține pârghii pentru a-și putea îndeplini îndatoririle față de cetățeni. În 1913, industriașul german Walter Rathenau recunoștea: „300 de oameni, care se cunosc între ei personal, conduc destinele Europei și își aleg succesorii”. În prezent, circa 200 de societăți comerciale sunt mai puternice decât 150 de țări la un loc. Aceste societăți sunt preponderente în 6-7 state al căror scutier este N.A.T.O. Politicile companiilor transnaționale închid sute de mii de locuri de muncă, situație care poate radcaliza mișcările sociale, ținând seamă și de faptul că datoriile familiilor cresc exponențial anual de trei ori mai mult decât P.I.B.-ul mondial.
 
Triplul impact structural al globalizării
 
Mondializarea produce un impact puternic atât în domeniul economic, cât și în cel ideologic și militar. Domeniul economic este condus de Fondul Monetar Internațional, Bancă Mondială și Organizația Mondială a Comerțului. În numele cultului profitului, această troică a general hiperfalimente frauduloase, crize monetare, prăbușiri economice ale unor țări, numeroase dezastre ecologice. Mondializarea ideologică, susțin analiștii fenomenului, este resimțita că un front clandestin silențios și invizibilal cărui scop este să convingă lumea, bazându-se pe forță informației manipulate, de fericirea universală a globalizarii”. Și Immanuel Kant ne-a vorbit, acum 150 de ani, de „fericire” și „pace eterna”, dar ne-a îndemnat să le găsim în noi, că rod al descoperirii „Eului”. Domeniul militar, în nouă abordare a acestuia, vizeza susținerea mondializării cu un apărat de securitate global. Inițial, N.A.T.O. trebuia să-și asume acest rol, dar rezervele unora dintre membrii organizației au rezervat S.U.A. misiunea securității globale, urmând că aliații să aprecieze fiecare măsură propriei participări.
 
Vulgata planetara
 
Rezultantă tendințelor caracteristice ale evoluțiilor globale se estimează a fi „slăbirea statelor naționale și o nouă geografie în care granițele urmează să fie înlocuite prin rețelele interdependenței sau ale marginalizării”[3]. Viitorul statului este amenințat și de neoliberalism, pe care profesorul Dany-Robert Dufour ne propune să-l înțelegem drept „un program de distrugere a structurilor colective” și de promovare a unei noi ordini, bazate pe „cultul individului singur, dar liber” [4].Globalizarea impune și un nou limbaj: „mondializare și flexibilitate”, „guvernare” și „folosirea forței de muncă”, „underclass” și „excludere”, „noua economie”” și „toleranţă zero”, „comunitarism” și „multiculturalism”, „postmodernism” şi „fragmentare”, „identitate”, „etnicitate”, „minoritate” s.a. Din dictionarul noului limbaj lipsesc, insa, cuvinte precum „capitalism”, „exploatare”, „dominatie”,„inechitate”, toate revocate sub pretextul unei presupuse invechiri.[5] Autorii citaţi mai releva ca noua „Vulgata planetara” se sprijină pe o serie de opoziţii şi echivalenţe: „dezangajarea economică a statului şi întărirea componentelor sale poliţienesti şi penale”, „dereglementarea fluxurilor financiare” şi „liberalzarea pietei muncii”, „reducerea protecţiei sociale” şi „responsabilitatea individuală”. Intr-o asemenea opoziţie, statul şi piaţa devin factori de presiune asupra individului. Factorii care amenință statul, sunt un pericol real și pentru democrație. Evaluările din 13 state europene și Japonia au relevant eroziunea loialității publice și piederea etichetei ieologice a partidelor. Banii și televiziunile servesc mai bine accederii la putere, decât partidele de masă. De o vreme, strucurile statale se transformă sau se prăbușesc sub povară unor cerințe contradictorii, asupra cărora le lipsesc avertismentele de securitate. Situația este simptomatică pentru statele din lumea a două și a treia, care nu au ajuns a se formă că state naționale moderne. Urmărea este decăderea structurilor statale și dispariția monopolului de forță deținut de stat, cu consecințe periculoase și pentru vecini și comunitatea statală în ansamblul sau. Un alt simptom al suprasolicitării statului îl constitue pervertirea structurilor statale, prin apariția unor regimuri care nu urmăresc decât menținerea la putere și prosperitatea economică a liderilor. În față acestor realități, Hanns W. Maull enunță strategiile posibile de salvare pe care statele le au la îndemână: retragerea, cooperarea, unificarea cu alte state.
 
Nou ordine mondială - democrația și drepturile omului 
 
 În prezent, pentru a treia oară în istoria contemporană, S.U.A. își revendică vocația instaurării unei noi ordini mondiale. Acum, însă, S.U.A. pare a fi mai aproape că oricând de realizarea țelului, chiar dacă unele dintre mijloacele utilizate par a fi împrumutate din arsenalul celor care, mai bine de o jumătate de secol, au comunizat o parte de lume, sub formă „sistemlui mondial socialist”. Autorul american și analistul politic William Pfaff, spune: „nu există nici un dubiu asupra faptului că Statele Unite ale Americii sunt primul stat protomondial, care dispun de capacitatea de a prelua conducerea unei versiuni mondiale a imperiului universal, un imperiu apărut spontan și a cărui membri se supun de bună voie autorității sale”. Ignacio Ramonet, autorul lucrării „Geopolitica haosului” și editorialist la „Le monde diplomatique”, vede partea tragică a realității exprimate pe Pfaff, în sensul că vremea drepturilor omului a trecut, iar opozanții și disidenții ordinii anunțate vor fi combătuți economic, politic și militar. Nu-i lipsesc nici argumentele, în acest sens.[6]
Putem să nu ne întrebăm:
- Ce va însemna și care ar putea fi consecințele globalizării asupra drepturilor și libertăților fundamentale?
- Globalizarea va atenua și înlătuara sau, dimpotrivă, accentuă amenințările la adresă acestora?
- Cine va fi garantul drepturilor și libertăților fundamentale în statul global?
De ce este nevoie de identificarea acestor noi probleme? Fiindcă, în opinia noastră, în ecuația binomică a securității principală poblema este echilibrarea permanență a relației dintre stat și cetățean, prin asigurarea, de către primul, în virtutea clauzelor „contractului social” a condițiilor și egalității de șanse necesarea€propășirii materiale și spirituale, celui de-al doilea, garantându-i drepturile și libertăţile.
Prosperitatea materială și spiriuala sunt cerințe fundamenale de securitate, consacrate în cazul nostru de pricipiile Constituției și jurământul Președintelui României.
- Cine va garanta într-o societate globalizata aceste cerințe de securitate?
-  Ce transformări se vor produce în viitor în conținutul valorilor și atributelor fundamentale de securitate ale statelor naționale?
 
 
Provocările noilor politici de securitate
 
 
Potrivit unui studiu al profesorului Hanns W. Maull la Universitatea din Trier, principalele evoluții și tendințe de dezvoltare, cu care se vor confruntă inevitabil și politicile de securitate, sunt:
- revoluția demografică, începută în urmă cu 150 de ani și al cărei apogeu este așteptat la jumătatea secolului;
- consolidarea rețelelor economiei unificate care vor atrage în plasă lor tot mai densă și mai extinsă economiile, societățile și culturile naționale, în cadrul unor relații de interschimbabilitate cu o marjă tot mai strânsă;
- mondializarea științei, a fluxurilor comerciale și financiare;
- globalizarea mass-media,a turismului și mișcărilor de migrație;
- fricțiunile dintre culturi și problemele globale;
- suprasolicitarea mediului;
- internaționalizarea crimninalităţii[7].
Toate statele sunt declarativ interesate în cel mai înalt grad de securitatea lor națională, în care scop aloca resurse finaciare considerabile, practică spionajul global și crează sisteme contrainformative sofistificate pentru protecția deciziilor strategice, apărarea împotrivă spionajului și a altor forme de subversiune.
 
 
Noii actori ai scenei politice mondiale
 
În ultimele decenii, accelerat in ultimii ani, lumea s-a schimbat revoluţionar. Întotdeauna, transformările radicale induc și procese cu o accentuată tendința de autonomizare și instituționalizare în șine, care se contrapun rolului statelor, că actori tradiționali ai vieții internaționale și tind să se substitue, până la eliminare, deciziilor guvernelor naționale. În spatele acestor procese, exprimate prin globalizare și informationalizare sunt, totuși, niște oameni și interesele lor. Cine sunt ei și încotro vor să ducă lumea?  Dacă în secolul trecut statele puteau fi considerate actorii reali ai sistemului internațional, în prezent ar fi nerealist să fie ignorați numeroși alți actori, care nu sunt doar organizațiile interguvernamentale dar și O.N.G.-urile, intreprinderile transnaționale, cluburi de reflexie sau grupuri de presiune. Într-un context caracterizat de numeroși factori de risc, este previzionată, pe de o parte, multiplicarea entităţilor statale, circa 300 până în 2050, iar pe de altăƒparte, statul, singura și cea mai importantăƒformăƒde organizare politică, economică și de securitate, se va confruntă cu o serie de provocări în ceea ce privește rolul său efectiv de guvernare. Carateristicile transfrontaliere ale proceselor globalizante, în absența unor mecanisme suprastatale adecvate de planificare, control și reglare, imprimă lumii direcții aleatorii, greșite și periculoase. Grija pentru decăderea rolului Organizației Națiunilor Unite, concomitent cu eforturile obstinante de a-i contrapune regionalizarile economice cu liant ideologic spiritual și identitar, au născut nu numai noi rivalități și competiții, ci au trasat noi și periculoase frontiere ale confruntării. Lumea pare a se află în stadiul în care, statul înainte de dispariție, transferă unele din atribuțiile sale viitoarelor structuri globale.
 
Violenţa - motor al istoriei?
 
Secolul de care ne-am despărțit a fost pus sub eticheta „cel mai violent din istorie”. Probabil că secvența temporală unitară din istoria erei creștine, fără a depăși violenţă cumulată ca sursă de energie a istoriei universale. Secolul în care ne aflăm a debutat, chiar din primul sau an, cu o revenire consternantă, la scară planetară, a violenței în forme apocaliptice, având ca țintă inegalabila superputere mondială, câștigătoarea de necontestat a Războiului Rece. În replică, Statele Unite ale Americii, sub deziva „Cine nu este cu noi este împotrivă noastră”, a impus mobilizarea celei mai largi coaliții internaționale într-un război cu un inamic nevăzut, fără armate și poziții de luptă. Un astfel de inamic este pretutindeni și permanent.
 
Concluzia impune problematizarea situației:
- Cum, de unde a apărut și ce urmărește acest inamic?
- Ce răspunsuri dau fiecare dintre părțile implicate?
- Ce spun analizele științifice prezumate obiective?
- Ce spun, dar și ce atitudine adopta serviciile de informații pentru securitatea națiunilor, toate, de jure, membre egale ale comunității mondiale ?
O dată de calendar, 11 septembrie 2001, a fost invocată drept borna de hotar în istoria lumii, cu consecințe prelungite și în cel de al doilea deceniu de la evenimente. A trecut, totuși, destulă vreme că să putem avea parte și de judecăți lucide și de alte „adevăruri”, căci este o axiomă că cea mare parte din informațiile oficiale ale unui moment dat, supuse judecății posterității reflectă o altă realitate.
 - Va urma -
 
Notă: Prezentul text a fost prezentat la Conferința Internaţională POLITICÄ-DIPLOMAȚIE-CULTURÄ, Craiova, 10-13 aprilie 2013, şi în cadrul lucrărilor Sesiunii de Comunicări Ştiinţifice ŞTIINŢĂ-ISTORIE-INTELLIGENCE, Râmnicu Vâlcea, Prundeni, 20-22 iunie 2014. Este la fel de actual şi acum, când ne apropiem de finalul anului 2014.
---------------------------------------------------------
[1] Anders Wijkman & Johan Rockstrom, „Falimentarea naturii. Negarea limitelor planetei”, Bucureşti, Editura Compania, 2013.
[2] Bill Clinton, Discurs la Conferinţa Partidului Laburist, Winter Gardens Blackpool, 2 oct. 2002 (Conferinţa, Clinton, Bill, Arkansas C.L.P.).
[3] Hanns W. Maull, „Care este viitorul statului national”, în revista „Deutschland”, apud „Lumea Magazin”, nr.4/2000.
[4] Dany-Robert Dufour, Noua condiţie umană. Spaimele individului-subiect. „Le monde diplomatique”, februarie 2001.
[5] Pierre Bourdieu & Lod'c Wacquant, „Noul limbaj global”, „Le monde diplomatique”.
[6] Ignacio Ramonet, Brutalitatea mondializarii, „Le monde diplomatique”.
[7] Hanns W. Maull, op.cit 
footer