Revista Art-emis
Referendumul din Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord PDF Imprimare Email
Gheorghe Panaitescu   
Duminică, 14 Septembrie 2014 12:58
England-Scotland, art-emisO Uniune Europeană în miniatură în care Bruxelles-ul îşi poate citi viitorul

Dacă Uniunea Europeană vrea să știe cât mai are de trăit nu trebuie să dea telefon la numărul acela de pe internet care îți spune când vei muri ci trebuie să citească istoria Marii Britanii care a avut o viață frumoasă timp de 37 de ani, după care s-a îmbolnăvit și a murit în cele din urmă în 1922. Azi Marea Britanie nu mai există. În locul ei este Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord. Dar Marea Britanie este importantă pentru că ea a fost o Uniune Europeană în miniatură.
A făcut o asociație de patru state cărora a încercat să le impună „valorile” ei. Experimentul a eșuat. Nu numai că „setul de valori britanice” a fost respins, dar au izbucnit conflicte și războaie civile devastatoare și au murit zeci de mii de oameni nevinovați. Popoarele nonengleze din cadrul ei au ajuns în sapă de lemn fiindcă englezii le-au exploatat resursele și le-au furat bogățiile.  Irlanda a ieșit în 1922 din Marea Britanie. Irlanda Nord este pe cale să iasă și ea din această uniune și se află în  război cu Guvernul de la Londra. Scoția se pregătește și ea să plece. Pe 18 septembrie va avea loc refrendumul național prin care scoțienii se vor pronunța dacă țara lor să mai rămână sau nu în Regatul Unit. Nici măcar motorul” acestei uniuni, Anglia  nu s-a ales cu nimic decât cu belele. Mai mult decât atât, englezii au rămas din punct de vedere legal, fără țară.

Englezii sunt un popor fără ţară

Trebuie amintit de asemenea un amănunt juridic extrem de important.
Englezii, la fel ca palestinienii și kurzii, sunt din punct de vedere juridic un popor fără țară. Lucrul pare spectaculos și straniu, dar așa este. Englezii sunt singurul popor din Europa care nu are țară. Statul englez (Regatul Angliei) a încetat să mai existe și a dispărut din istorie la 1 mai 1707 ca o consecință a prevederilor din Act of Union (Actul Unirii cu Scoția), act conform căruia la acea dată  toate legile anterioare se abrogau (inclusiv denumirea de ”Anglia”), Parlamentul și Guvernul Englez se dizolvau, tronul englez se desființa și în locul  Regatului Angliei apărea un  stat nou, Marea Britanie, la conducerea căruia veneau și nobilii scoțieni alături de nobilii englezi. Lăcomindu-se să înghită cât mai repede Scoția, Parlamentul Englez a votat  de fapt desființarea statului Anglia fără să mai pună nimic în loc. În toate instituțiile executive engleze  (Parlament, tribunale, Armată, Guvern etc.) au fost cooptați scoțieni. Ba chiar au dispărut și regii englezi. Prima regină care a suit pe tron după unirea cu Scoția a fost regina Anna care era scoțiană. Poporul englez nu a mai avut nici Guvern național, nici Parlament, nici legi naționale, nici tribunale engleze și nici judecători englezi. Statul englez a dispărut practic din istorie. Nu același lucru s-a întâmplat însă cu Scoția. Statul scoțian a continuat să existe. Parlamentul scoțian a continuat să existe ca Parlament Scoțian până în ziua de azi, coroana scoțiană la fel, tribunalele și legile și judecătorii scoțieni au continuat să-și desfășare activitatea până în zilele noastre.

Europenii nu ştiu ce este referendumul din Scoţia

La 18 septembrie 2014 în Scoția va avea loc un referendum prin care poporul scoțian se va pronunța dacă mai vrea să participe alături de englezi la guvernarea Marii Britanii sau nu. Sub influența televiziunilor și a presei spălătoare de creiere, oamenii cred că Scoția vrea să fie liberă și că vrea ca englezii să-i acorde independența. Dar lucrurile stau  exact invers. Prin referendumul din 18 septembrie 2014 nu englezii dau libertate scoțienilor ci scoțienii îi eliberează pe englezi. Scoțienii le spun englezilor: „Am condus alături de voi Marea Britanie și apoi Regatul Unit timp de trei secole.
De-acum conduceți-vă singuri. Noi vrem să ne retragem din această asociere.   Dați-ne jumătatea care ni se cuvine  din aurul Regatului Unit, jumătate din banii voștri și păstrați-vă sănătoși regina, prinții, prințesele și lorzii și ce mai aveți voi pe acolo, că noi vom deveni republică”.

Scoţia nu vrea să falimenteze alături de Regatul Unit
Nu este vorba că Scoția vrea libertate. În capitalism nu există libertate, ci interese care uneori se pot identifica sau nu cu ceea ce noi numim libertate.
Nici Scoția nu vrea să se îndepărteze de Londra  pentru că dorește să fie liberă ci pentru că presimte falimentul Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord. Țările din Occident au un nivel de viață ridicat și o duc bine pentru că împrumută mai mulți bani decât pot să cheltuiască. Dar rata de îndatorare a țărilor occidentale a ajuns să depășească încetul cu încetul P.I.B.-urile lor. Toate sunt datoare vândute. Asta înseamnă că peste Occident se adună norii negri ai sărăciei mondiale și ai crizelor economice. Regatul Marii Britanii a încetat să mai fie o valoare a oligarhiei mondiale.
Nu mai are nici colonii. Oligarhia britanică a încetat deci să aibă o valoare oligarhică extrateritorială. Dimpotrivă, investițiile străine au transformat-o pe ea într-o colonie a oligarhilor străini.
Marea Britanie a devenit o colonie a miliardarilor chinezi, indieni și ruși. Ea a căzut în propria capcană. Orașe întregi s-au transformat în orașe-fantomă, oamenii le-au părăsit. Fabricile au dat faliment sub presiunea competivității necinstite. Piețele s-au prăbușit fiind distruse de funcționarii corupți care au favorizat pe unii producători și au defavorizat pe alții.

Timpurile s-au schimbat. Acum nu mai cucerești piețe și colonii pe calea armelor ci neocolonialismul se întemeiază azi pe mituirea guvernelor și a politicienilor corupți din țările ale căror piețe vrei să le acaparezi. Dar  acest lucru costă bani, foarte mulți bani și unori este absolut neprofitabil (vezi Ucraina, în care Occidentul a investit până acum sute de miliarde de euro ca s-o transforme în colonie vestică, dar rezultatele sunt zero).
Pe acest fond au apărut fisurile dintre statele Regatului Unit și tendințele separatiste ale Scoției.  Scoția simte că banii ei se duc într-o afacere păguboasă și vrea să iasă din Uniunea cu Regatul Unit cât nu este prea târziu. Acesta este motivul pentru care Scoția recurge la referendum. Scoția își dă seama că moștenirea imperială engleză începe să se transforme în datorie și că Regatul Unit va ajunge în curând la fundul sacului cu bani și nu vrea să mai stea alături de englezi. Scoțienii vor să intre în Uniunea Europeană cu fruntea sus, ca un popor cu drepturi depline, cu un stat puternic și cu resurse proprii.

Globalismul a căzut în propria capcană

Pe de altă parte Occidentul globalist a încurajat permanent în țările sărace separatismul și autonomia anumitor regiuni.
Țările imperialiste - azi globaliste - au susținut permanent că oamenii dintr-o anume regiune sau alta au dreptul de a se separa de restul țării din care ei fac parte și că aspirațiile  lor la libertate  sunt legitime. În realitate pe occidentali nu-i interesa legitimitatea ci urmăreau dezbinarea respectivelor țări și regiuni, pentru ca să le poate stăpâni mai bine.
Fiind foarte bogate, țările occidentale nu s-au gândit nici o clipă că vor sărăci și că va veni o vreme când pe fondul agravării problemelor economice se vor confrunta ele însele cu separatismul. Iată însă că țările occidentale au acum serioase probleme economice și, la fel ca ucenicul vrăjitor, au pierdut controlul demonului separatismului care bâtuie acum chiar între granițele lor.
Tot mai multe regiuni din țări occidentale importante cer autonomie și vor să se separe de țara din care fac parte. Iar Occidentul nu poate să se opună pentru că el însuși a încurajat o astfel de politică. Așa a fost cu Croația, cu Macedonia, cu Muntenegru, cu Kosovo etc. Așa este acum cu Scoția. Cu Scoția însă începe o adevărată „Judecată de Apoi” a politicii occidentale. Dacă Scoția are voie să se separe prin referendum, atunci acest acest lucru trebuie să fie valabil și pentru Donbass din Ucraina, și pentru Catalonia,  și pentru Țara Bascilor din Spania, și pentru Italia de Nord, și pentru Transilvania. Iată că, brusc, țările occidentale nu mai sunt de acord cu separatismul. Ce a fost legitim pentru Kosovo, Croația, Muntenegru etc a devenit dintr-o dată ilegitim și de neacceptat pentru Catalonia, Donbass etc., dar deja, luările de poziție sunt tardive. Leii au scăpat deja din cușcă și nu mai pot fi băgați înapoi.

Separarea Scoţiei înseamnă ieşirea englezilor din Istorie sau păcălirea creditorilor?

Plecarea Scoției va stârni un cutremur uriaș în Regatul Unit. Este vorba în primul rând de împărțirea Tezaurului Englez, adică a rezervelor de aur. Anglia este una dintre țările cu cele mai mari rezerve de aur și „divorțul” de Scoția o va costa enorm: aproape o sută de tone de aur. Este vorba în fapt de împărțirea activelor. Șeful Trezoreriei Britanice a spus că Regatul Unit dispune de peste 400 de tone de metal aur pur și în caz de independență a Scoției aproape 150 de tone revin Scoției. Se procedează la fel ca la orice divorț, dar tot din legislația divorțurilor știm că uneori bogații divorțează pentru a-și salva averile. Este posibil ca separarea de Scoția să fie pusă la cale chiar de Anglia. Anglia e datoare vândută. Dând o parte din aur Scoției, evită căderea lui în mâinile creditorilor.
Cu toate acestea, separarea Scoției este un dezastru și înseamnă practic ieșirea englezilor din istorie. În primul rând este vorba de suprafața țării. Regatul Unit al Marii Britanii însumează azi o suprafață de 243.000 de km patrați. După despărțirea de Scoția va mai rămâne cu 160.000 de kilometri pătrați. Marea Britanie va deveni Mica Britanie. Este greu de crezut că sub această formă britanicii vor mai putea să mențină lângă ei Irlanda de Nord și Țara Galilor, care în mod sigur vor dori și ele să se separe. Și vor dori și ele, bineînțeles, partea lor din Tezaurul Regatului. Plecarea Scoției înseamnă practic prăbușirea Regatului Unit.

Interesul pentru limba engleză pe plan mondial va scădea și mai mult. El este deja în scădere dramatică, dar va cunoaște o și mai accentuată prăbușire. Nimeni nu va mai dori să vorbească limba unei țări insignifiante al cărei popor trăiește pe o jumătate de insuliță. Un haos de conflicte  interetnice și religioase  se va instaura pe insula britanică unde alături de 35 de milioane de englezi nativi deja trăiesc aproape 20 de milioane de britanici  musulmani, budiști, animiști etc., veniți din toate colțurile lumii, inclusiv din Africa.
În mijlocul acestui Babilon de seminții poporul englez rămas singur într-o Britanie islamizată ar putea să se întrebe la un moment cu ce s-a ales el după patru secole de imperialism colonial și de războaie crunte și nu este exclus ca mulțimea înfuriată să ceară abolirea regalității sau chiar să pornească  o insurecție  antiimperialistă. Adică o revoluție de natura Revoluției lui Cromwell.

Fără Scoția viitorul Regatului Unit rămâne tulbure și incert

Oricât ar pare de necrezut, dacă Scoția iese din „asociația” Regatul Unit  prin referendumul din 18 septembrie, ea lasă în urmă un vid, un popor trăind într-un spațiu nerecunoscut de nici o lege internațională și o regină, Elisabeta a II-a  domnind peste un stat inexistent: Anglia. De aceeea juriștii englezi trebuie să fie pregătiți pentru ca în cazul plecării Scoției, să proclame imediat apariția unui stat nou în locul Marii Britanii. Perspectiva de a rămâne fără jumătate din tezaur și fără jumătate din finanțe îngrozește pur și simplu Guvernul Britanic. Strigătul „Vin scoțienii!” a răsunat pe Bursa Engleză. Englezii privesc îngroziți spre Nord, acolo unde strănepoții  lui William Wallace și-au vopsit deja fețele pentru război.
Englezii se tem de scoțieni pentru că ei (englezii) au furat practic Scoția și au băgat-o în uniunea cu Anglia prin înşelăciune.

Cum a furat Anglia o ţară - Scoţia - acum 300 de ani, apelând la arma sancţiunilor comerciale
Uniunea Europeană încearcă azi să destabilizeze Rusia cu ajutorul unor  arme de efect: sancțiunile comerciale și izolarea pe plan internațional. Dacă aveți impresia că sancțiunile comerciale și izolarea internațională s-au inventat abia acum vă înșelați amarnic. Occidentul folosește aceste arme de sute de ani. Cu ajutorul lor Anglia a îngenuncheat Scoția. Timp de șapte secole regii englezi au încercat să cucerească Scoția, dar vitejia ieșită din comun a scoțienilor a făcut ca de fiecare dată armatele engleze să sufere înfrângeri catastrofale. În bătăliile cu William Wallace, de exemplu, și cu regele Bruce,  Armatele Angliei au fost pur și simplu exterminate. Până la anul 1700 nici un soldat englez nu pusese piciorul pe pământ scoțian. Anglia nu a renunțat totuși la ideea de cucerire a Scoției. Dar și-a schimbat tactica. Modul în care Anglia s-a infiltrat încetul cu încetul în Scoția și în final a anexat-o  abuziv în 1707 seamănă perfect cu modul în care N.A.T.O. și U.E. vor să se infiltreze în spațiul rus și să ocupe o parte a acestuia, anume Ucraina.

Anglia a înconjurat Scoția cu baze militare pe care le-a mutat încetul cu încetul tot mai aproape de granițele acesteia. În paralel, flota navală a Angliei a instituit blocada asupra coastelor Scoției. În anul 1700 Scoția era prinsă într-un cerc de foc al bazelor militare engleze și navale care stăteau lipite de granița scoțiană precum căpușele de pielea câinelui. Anglia pretexta că bazele acestea militare aveau menirea de a apăra Anglia de amenințarea Scoției. Generalii englezi pretextau că Scoția se pregătea să atace Anglia, ceea ce era o minciună. Scoția nu prezenta nici un pericol pentru Anglia, ea  nu atacase niciodată pe nimeni, ea doar se apărase. Începând cu anul 1700,  Anglia a supus Scoția unor valuri de sancțiuni economice și politice care au destabilizat-o complet. Mai întâi a fost Legea Actului de Decontare din 1701 prin care oricine se căsătorea cu cineva de altă religie decât a Bisericii Anglicane pierdea o serie de drepturi (inclusiv dreptul de moștenire la tron). Apoi în 1705 Parlamentul Englez a votat Legea Străinilor prin care orice scoțian era considerat un om străin,  fără drepturi în Anglia.  Dacă un scoțian avea proprietăți în Anglia, atunci când el murea toate bunurile lui treceau automat în proprietatea statului englez și urmașii lui nu moșteneau nimic.
Legea Străinilor de la 1705 specifica de asemenea că Guvernul Angliei interzicea oricărui englez să importe mărfuri din Scoția.
Se interzicea până și cumpărarea de cărbuni și  vite de la scoțieni. Totodată Guvernul englez a hotărât că scoțienii nu au dreptul să trăiască în coloniile engleze de peste mări.
Legea Străinilor specifica faptul că toate aceste sancțiuni aveau să fie suspendate și anulate numai dacă Scoția accepta să se unească administrativ cu Anglia.

După cum se vede, arma sancțiunilor nu este una nouă. Occidentul o întrebuințează de sute de ani. Scoțienii s-au trezit la 1700 prinși în  cercul de foc al sancțiunilor economice și al bazelor militare engleze care se strângea tot mai tare în jurul lor și care în cele din urmă i-a izolat pe plan mondial rupându-i de restul lumii. Disperați, au încercat să întemeieze și ei colonii. Au deschis o colonie (numită Caledonia) în Panama, în Golful Darien,  dar englezii i-au plătit pe spanioli ca să-i atace și să le distrugă colonia, ceea ce s-a și întâmplat în aprilie 1700.
Sancţiunile economice urmăreau ruperea nobilimii scoţiene de popor, tot aşa cum sancţiunile aplicate azi Rusiei urmăresc ridicarea clasei bogate ruseşti împotriva lui Putin
Valurile de sancțiuni economice aplicate Scoției nu aveau ca țintă poporul scoțian ci nobilimea scoțiană pe care voiau s-o sărăcească. Englezii știau că mai devreme sau mai târziu aceasta va ceda și între scoțieni va apare vrajba.
Același principiu este aplicat și azi Rusiei. Valurile de sancțiuni aplicate Rusiei de către UE nu au ca țintă poporul rus ci clasa bogată rusă și oamenii din jurul președintelui Putin. Prin aceste sancțiuni UE vrea să lovească financiar în clasa bogată rusă și în cercul din jurul conducătorului rus și să  provoace o revoltă contra președintelui Putin în interiorul Rusiei. Aceasta este toată filosofia sancțiunilor.

Trădarea nobilimii scoţiene şi dezastrul Unirii

În cele din urmă „sancțiunile” au dat roade și,  în ciuda uriașei împotriviri populare din Scoția, parlamentele englez și scoțian s-au unificat prin Act of Union la 1 mai 1707 și au fuzionat în Parlamentul Marii Britanii aflat la Westminster.
Nobilii scoțieni membri ai Parlamentului Scoției au fost mituiți de către englezi și au votat unirea cu Anglia.
Alți istorici sunt de părere că rezultatele votului au fost falsificate. Englezii au promis poporului scoțian  că unirea cu Anglia va face Scoția mai puternică și că oamenii vor trăi mai bine. Dar, așa cum era de așteptat, s-a întâmplat exact contrariul.  Scoția a decăzut. Țara a fost pur și simplu ocupată și jefuită sistematic de englezi. Jumătate din scoțieni și-au părăsit țara și au plecat pe drumul amar al străinătății. Poporul a ajuns într-o sărăcie cruntă.

Doi dintre cei mai mari scriitori, Daniel Defoe (în opera „Călătorie prin Marea Insulă Britanică”, publicată la 1726) și Andrew Flechter a Saltoun  descriu starea mizerabilă în care a ajuns Scoția după unirea cu Anglia. Andrew Flechter Saltoun a murit în 1716 și ultimele cuvinte pe care el le-a rostit au fost: „Doamne, ai milă de Scoția mea săracă pe care atât de crunt o asupresc barbarii de englezi!”
În unirea cu Scoția englezii au mizat mult pe faptul că vorbirea limbii engleze îi va face pe scoțieni să uite limba lor și să-i facă să uite de Scoția. Scoțienii au învățat limba engleză, dar învățarea limbii engleze nu a omorât naționalismul scoțian.
Scoțienii au continuat să vorbească mai departe limba lor și să țină la statul lor național. Acest lucru ar trebui să fie o lecție pentru Bruxelles care crede că dacă europenii vor vorbi toți engleza vor uita că sunt francezi, unguri sau români. Birocrația de la Bruxelles își face iluzii. Indienii au vorbit engleza două secole și acum un an au renunțat la ea ca limbă oficială. Nici popoarele Europei nu vor uita limbile lor.

Sfârşitul Regatului Unit

După unirea cu Scoția, Marea Britanie a pus tunurile sancțiunilor economice și ale izolării comerciale pe Irlanda. Aceasta a avut soarta Scoției și la 1801 s-au unit cu Marea Britanie formând Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei. Este momentul când englezii ating expansiunea lor maximă în zonă și reușesc să formeze un fel de Uniune Europeană în miniatură, compusă din patru state (Țara Galilor, fiind o națiune mică, fusese anexată încă din 1536). Englezii promit celor trei țări libertate, fericire și bogăție. Curând, iralndezii şi-au dat seama că toate promisiunile englezilor erau minciuni, au cerut să iasă din uniune. Li s-a refuzat cererea și atunci ei au început lupta de eliberare.

În 1922, după un război sângeros și îndelungat,  ei s-au retras din uniunea cu Marea Britanie, devenind actuala Republica Irlanda.
Sub stăpânirea engleză a mai rămas o mică parte din nordul insulei Irlanda, denumită artificial Irlanda de Nord. Denumirea regatului s-a schimbat din nou, devenind Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord. În 1960 Irlanda de Nord a cerut să iasă din unirea cu Marea Britanie, lucru care i s-a refuzat. Atunci a început un război sângeros de gherilă în care au pierit mii de oameni nevinovați. Actualmente Irlanda de Nord este ocupată de trupele engleze, Adunarea Națională Legislativă a Irlandei de Nord și Executivul Irlandei de Nord sunt suspendate de către Londra.
În ceea ce privește Scoția aceasta este deja un stat independent de Anglia în proporție de 99%.
O mai leagă de Regatul Unit doar câteva chestiuni formale, dar care nu-i dau libertate deplină. În cazul în care referendumul reușește să declare țara independentă va fi interesant  să vedem ce denumire va lua Regatul Unit al Marii Britanii.[1]

Iată deci că unirea a patru state nu a dus la nimic. Marea Britanie a devenit Mica Britanie și Ragatul Unit a devenit un Regat Dezbinat. Aviz pentru Uniunea Europeană.
Grafica - Ion Măldărescu
-------------------------------------------------------------------------
footer