Revista Art-emis
Na?iunea, eterna iubire (5) PDF Imprimare Email
Dr. Vlad Hogea   
MarĹŁi, 09 Septembrie 2014 18:25
Dr. Vlad Hogea, art-emisO controvers? f?r? sfâr?it a vizat rela?ia dintre na?ionalism ?i patriotism. De?i unii sus?in c? na?ionalismul nu înseamn? nimic în plus sau în minus fa?? de patriotism – credin?a în idealurile na?ionale ?i ap?rarea intereselor na?ionale, exist? ?i p?reri potrivit c?rora na?ionalismul e o ramur? a patriotismului: to?i na?ionali?tii sunt patrio?i, dar nu to?i patrio?ii sunt na?ionali?ti. Aceasta pentru c? patriotismul înseamn? loialitate fa?? de o ?ar?, îns? nu toate ??rile sunt omogene din punct de vedere na?ional. Este posibil s? fii patriot canadian sau belgian, dar e oximoronic s? fii na?ionalist belgian sau canadian, pentru c? fiecare dintre aceste dou? ??ri include dou? na?ionalit??i: canadienii - francezi ?i englezi, belgienii - valoni (francezi) ?i flamanzi (olandezi). Charles Maurras st?ruia c? „patriotismul este pio?enia fa?? de solul na?ional, p?mântul str?mo?esc ?i, prin extensie, teritoriul istoric al unui popor; virtutea pe care o desemneaz? se aplic? ap?r?rii acestui teritoriu contra Str?inului din exterior. Na?ionalismul nu se raporteaz? numai la p?mântul str?mo?esc, ci la str?mo?ii în?i?i, la sângele acestora, la opera ?i mo?tenirea lor moral? ?i spiritual?, înainte chiar de aceea material?. Na?ionalismul presupune salvarea tuturor acestor comori, care pot fi primejduite f?r? ca str?inii s? treac? grani?a, iar teritoriul s? fie efectiv invadat. Na?ionalismul ap?r? na?iunea contra Str?inului din interior. [...] Na?ionalismul impune tuturor chestiunilor diverse care i se înf??i?eaz? un numitor comun: Interesul Na?ional”.[1] Na?ionalismul î?i propune s? promoveze interesele tuturor celor de aceea?i natio, adic? ale unui grup care are o origine ?i educa?ie comune, cu alte cuvinte, care are obiceiuri de comunicare complementare. Patriotismul îi prive?te pe to?i reziden?ii unui grup etnic, indiferent de originea lor etnic?. Na?ionalismul îi prive?te pe to?i membrii unui grup etnic, indiferent de ?ara lor de reziden??[2] la fel de adev?rat este c? „”na?ionalismul e preocupat în primul rând de independen?a ?i unitatea na?iunii; patriotismul este pasiunea care-l influen?eaz? pe individ s?-?i slujeasc? obiectul devota?iunii - patria sa, fie ap?rând-o de invazii, fie aparându-i drepturile, fie men?inând vigoarea ?i puritatea legilor ?i institu?iilor”.[3]
 
O alt? problem? este cea a rela?iei dintre multiculturalism ?i identitate; autorul unei c?r?i teziste ap?rute de curând încearc? s? inoculeze virusul unei otr?vitoare diversiuni ?ovine, antiromâne?ti. Totu?i, dac? citim printre rânduri, vom ?ti s? separ?m minciuna de adev?r. Iat? câteva pasaje: “Identitatea de grup este indicatorul intensit??ii con?tiin?ei identitare a comunit??ii etno-culturale, important? din punctul de vedere al modelului ?i este cu atât mai puternic? cu cât exist? mai multe tr?s?turi comune, caracteristice membrilor grupului. Astfel, indicatorii gradului de identitate sunt limba comun?, religia, semnele fizice ale rasei, istoria ?i cultura particular? comun? de cel pu?in o sut? de ani, identificabile sub forma tradi?iilor ce prescriu ritualurile coexisten?ei, obiceiurile juridice ?i între?es în mod definitoriu via?a cotidian?. [...] O surs? probabil? a solidarit??ii în societ??ile moderne ar putea fi, evident, identitatea comun?. La prima vedere, aceasta pare s? fie liantul care îi une?te pe cet??enii unui stat ?i care îi desparte de cet??enii altor state, chiar ?i de cei cu care se reg?sesc, în alte contexte, într-o larg? comuniune de valori fundamentale. Dac? analiz?m îns? problema identit??ii ceva mai atent, realiz?m c? în societ??ile multiculturale tocmai aceast? identitate comun? e ceea ce lipse?te, pentru c? diferitele limbi vorbite, interpret?rile contradictorii - uneori chiar opuse - ale istoriei ?i diferen?ele religioase ridic? bariere insurmontabile în calea unei comuniuni a identit??ilor”.[4] Într-o abordare mai echilibrat? a controversei identitare, na?ionalismul este privit ca “o ideologie întemeiat? pe convingerea c? oamenii cu o identitate comun? constituie o comunitate politic?, social? ?i cultural? diferit?. Aceast? identitate comun? rezid? în anumite caracteristici: etnicitate, descenden??, limb?, cultur? ?i societate. Na?ionali?tii au cerut întotdeauna de-a lungul istoriei ca guvernan?ii s? aib? aceea?i identitate cu cei guverna?i ?i s? se str?duiasc? s? conserve mo?tenirea spiritual? na?ional?. Totodat?, na?ionali?tii fac distinc?ia între stat ?i na?iune, în sensul c? ra?iunea de a fi a statului este s? slujeasc? intereselor na?iunii”.[5] În general, se consider? c? multiculturalismul ?i na?ionalismul sunt concepte contrare. Exist? ?i opinii diferite de aceea majoritar?: “viziunea despre lume a multiculturali?tilor este aceea?i pe care o au partidele anti-imigra?ioniste din Europa - o perspectiv? cultural-na?ionalist?”. Iat? ?i câteva argumente: multiculturalismul aduce iar??i în prim plan sâmburele tare al doctrinelor biologice rasiale, înlocuind cuvântul discreditat ras? prin sintagme precum identitate, cultur? sau r?d?cini. Exist? paralele evidente cu na?ionalismul: credin?a în necesitatea fiec?rei culturi în parte, loialitatea cerut? de aceasta, datoria de a o transmite genera?iei urm?toare”.[6]
 
Interesant? este polemica dedicat? raporturilor dintre na?ionalism, conservatorism, progresism ?i tradi?ionalism. Cioran insista, nostalgic, c? “progresul este nedreptatea pe care o f?ptuie?te fiecare genera?ie fa?? de cea care a precedat-o”[7], iar Chesterton observa ironic: Lumea s-a împ?r?it în conservatori ?i progresi?ti. Treaba progresi?tilor este s? mearg? înainte f?când gre?eli. Treaba conservatorilor este s? previn? ca gre?elile s? fie corectate”. Acela?i autor constata c? reformatorul întotdeauna are dreptate când gre?e?te ?i, în general, gre?e?te când are dreptate”.[8] L?sând gluma la o parte (pe jum?tate!), distributistul englez puncta riguros: Progresul înseamn? c? schimb?m lumea ca s? se potriveasc? viziunii noastre, în loc s? ne schimb?m mereu viziunea despre lume”.[9] Pentru unii, na?ionalismul este în acela?i timp conservator ?i creator: se inspir? din trecut, dar nu se limiteaz? la acesta. Conservatorismul, în sine, este ultima încercare inutil? de a opri schimbarea sau de-a o încetini. Na?ionalismul este singurul care p?streaz? continuitatea dintre trecut, prezent ?i viitor, nesacrificând realit??ile trecutului ?i prezentului de dragul unui viitor imaginar, dar nici sacrificând viitorul pe altarul unui trecut idilizat ?i a unui prezent imperfect. Diferen?a esen?ial? dintre na?ionalism ?i conservatorism este urm?toarea: conservatorii predic? tradi?ia în general, în vreme ce na?ionali?tii promoveaz? o tradi?ie anume - na?ionalitatea. Tocmai de aceea, na?ionalismul ofer? o alternativ? la liberalism coerent? ?i superioar?, ceea ce conservatorismul nu este în m?sur? s? realizeze. Na?ionalismul nu este legat de nici un sistem social decadent; este produsul democra?iei ?i se poate dezvolta în limitele acesteia. Na?ionalismul nu semnific? rezisten?a la progres, ci o redirec?ionare a acestuia. De?i are r?d?cini în istorie, ofer?, simultan, speran?e pentru viitor.[10] Negre?it, civiliza?ia este starea social? în care individul care vine pe lume g?se?te incomparabil mai mult decât aduce. Cu alte cuvinte, civiliza?ia este în primul rând un capital. Apoi, este un capital transmis. Capitalizare si tradi?ie - tradi?ie înseamn? transmitere - iat? doi termeni inseparabili de ideea de civiliza?ie. Individul care vine pe lume este un mo?tenitor. Valorile care-i sunt transmise reprezint? o comoar? pe care are datoria de a o ap?ra împotriva tuturor du?manilor”.[11]
 
Lumea statelor na?ionale este o lume construit? pentru a p?stra idealurile trecutului, ?i în care schimbarea este limitat? numai la cele necesare, o lume care se opune ‹schimb?rii de dragul schimb?rii. Dac? ordinea mondial? este gândit? astfel încât omogenitatea în interiorul fiec?rui stat s? fie maximizat?, iar num?rul statelor s? fie minimizat, atunci acea ordine mondial? este o ordine mondial? na?ionalist?, iar componentele ei sunt statele na?ionale. Dac? sunt prea pu?ine state, ?i fiecare dintre ele prea mare, atunci vor deveni eterogene în interior. Dac? sunt prea multe, vor diferi prea mult unul de cel?lalt. Exist?, totu?i, un num?r optim de state, raportat la orice moment din evolu?ia lor, în cadrul acestei ordini mondiale na?ionaliste. Acest optim este determinat de limitele mijloacelor de comunica?ie ?i transport ?i de gradul dezvolt?rii politice ?i sociale.[12] Exist?, a?adar, o arhitectonic? geopolitic? mondial? care s? constituie o alternativ? la modelul actual de globalizare unipolar?. Na?ionalismul este capabil s? furnizeze, în condi?ii de civiliza?ie ?i democra?ie deplin?, o matrice organiza?ional? a lumii viitorului, un tipar mai potrivit, mai valabil ?i mai uman decât cel care ni se preg?te?te din umbr?. Având ambi?ia nietzschean? ca în zece fraze s? spunem ceea ce altul spune într-o carte, ceea ce oricare altul nu spune într-o carte, avans?m ideea unui Decalog Na?ionalist, a?a cum a fost conturat de c?tre cercet?torii contemporani[13] ai acestui fenomen magnific ?i etern:
1) Totalitatea na?iunilor formeaz? omenirea.
2) Nimeni nu poate pretinde c? nu apar?ine nici unei na?iuni.
3) Na?iunile sunt diviziunile naturale ale umanit??ii.
4) Fiecare individ apar?ine în mod organic unei na?iuni (nu doar prin alegere, prin exprimarea unei op?iuni).
5) Na?iunile exist? ?i trebuie s? continue s? existe.
6) Na?iunile de?in monopolul form?rii statelor.
7) Nici o por?iune de teritoriu nu poate fi de?inut? de o alt? entitate în afara statului na?ional.
8) Na?iunile sunt sacre.
9) Na?iunea confer? un statut special.
10) Na?iunile nu pot fi suprimate.
 
Conceptul de na?iune ne duce cu gândul la ideea de putere politic?. Cu cât e la mijloc mai mult? putere, cu atât se eviden?iaz? leg?tura dintre na?iune ?i stat. Na?iunea modern? este o comunitate care, pe cale de normalitate, tinde s? produc? un stat de sine st?t?tor[14]; bineîn?eles, o uniune conven?ional? nu este o ?ar?.[15] În Estul Europei, la începutul secolului al XX-lea se ajunsese la concluzia urm?toare: Noi, slavii, distingem cu greu statul de na?iune”[16], f?cându-se chiar o clasificare a na?iunilor, pe acest criteriu: Exist? culturi-na?iuni ?i state-na?iuni”.[17] De atunci se accept? concluzia c? na?iunea cultural? pune accentul pe etnie, limb?, istorie comun?, iar na?iunea politic? este aceea în care cet??enia are o importan?? mai mare decât identitatea etnic?.[18] S-ar putea spune chiar c? istoria autodetermin?rii este istoria form?rii na?iunilor ?i a spargerii statelor.[19]
 
În vremea noastr?, unii definesc statul na?ional ca fiind “un sistem politic în care func?iile executive, legislative ?i judec?tore?ti fundamentale sunt centralizate în mâinile unui guvern na?ional ?i care permite în principiu participarea tuturor cet??enilor adul?i, pe baze egalitare, la via?? politic?. Cele dou? caracteristici au dat na?tere la dualitatea guvern - societate”.[20] Noi r?mânem la ideea exprimat? cu decenii în urm?, c? factorul hot?râtor în z?mislirea unei na?iuni e cel subiectiv, e con?tiin?a unit??ii care, f?r? discu?ie, e opera statului modern. Se poate oare vorbi de o na?iune când sunt prezen?i numai factori externi, f?r? con?tiin?a identit??ii lor? Desigur c? nu. Na?iunea, ca individualitate colectiv?, e un produs al con?tiin?ei de sine, al reflec?iei aspupra condi?iilor ce ?in laolalt? o seam? de oameni. Pe scurt, na?iunea e un concept modern, ?i închegarea ei coincide cu avântul noii cuget?ri. Na?iunea modern? se organizeaz? în stat: idealul e statul na?ional”.[21] Alexis de Toqueville spunea c? ar fi o mare nenorocire pentru omenire dac? libertatea s-ar inf??i?a pretutindeni sub acela?i chip”. Parafrazându-l pe marele gânditor francez, am putea avertiza asupra nenorocirii care s-ar produce dac? pic?tura de sacralitate dat? omului de c?tre Dumnezeu s-ar înf??i?a pretutindeni sub acela?i chip. Dar nu. Din fericire, sunt chipuri diferite. ?i, pentru c? trebuiau s? poarte un nume, li s-a spus Na?iunii.
_________________________________________
[1] Charles Maurras, Mes idées politiques, Paris, 1937.
[2] Karl Deutsch, Nationalism and Social Communication: An Inquiry into the Foundation of Nationality, New York, 1953.
[3] Louis L. Snyder, The Meaning of Nationalism, 1954.
[4] Levente Salat, Multiculturalismul liberal, Ed. Polirom, 2001.
[5] Doug Vandinan, The Essence of Nationalism, 2001.
[6] Paul Treanor, Why Multiculturalism is Wrong, 2002.
[7] Emil Cioran, Despre neajunsul de a te na?te, Paris, 1973.
[8] G.K. Chesterton, ILN, 28 octombrie 1922.
[9] G.K. Chesterton, Orthodoxy, 1908.
[10] Vezi Karl Jahn, Why I Am Not a Conservative, 2000.
[11] Charles Maurras, cf. Jacques Bainville, La Fortune de la France, Paris, 1937.
[12] Paul Treanor, Structures of Nationalism, 1997.
[13] Paul Treanor, Genocide, World Order and State Formation, 2002.
[14] Max Weber, Essays in Sociology, 1958; vezi ?i David Little, Belief, Ethnicity and Nationalism, 1995.
[15] Ernest Renan.
[16] Thomas Masaryk.
[17] Friedrich Meinecke.
[18] Cf. Grete Tartler, Europa na?iunilor - Europa ra?iunilor, Ed. Cartea Româneasc?, 2001.
[19] Alfred Cobban.
[20] R. Bendix, S.M. Lipset, Class, Status and Power - Londra, 1966.
[21] Mircea Florian, Sensul unei noi filosofii române?ti, Bucure?ti, 1933.
footer