Revista Art-emis
Istoricul titlurilor nobiliare ?i al gradelor militare PDF Imprimare Email
Mihai Batog Bujenita   
Vineri, 04 Februarie 2011 13:43
Bujenita Batog MihaiÎnv???m, înc? din primii ani de ?coal?, c? principalele activit??i ale oamenilor au fost, într-o anumit? ordine istoric?, mai întâi culesul, apoi vân?toarea, agricultura, me?te?ugurile, comer?ul ?i, mult mai târziu, în societ??ile dezvoltate, industriile de tot felul, activit??ile bancare, culturale, sociale sau politice. Desigur este dificil, ?i neconstructiv, s? facem o e?alonare în timp a acestora, mai ales, avându-se în vedere c? unele dintre ele se suprapun sau coexist?, ?i nici nu are mare importan?? acest fapt. Pentru c?, interesant?, din punctul de vedere al prezentului studiu, este desf??urarea, aproape neîntrerupt? în timp, unui fenomen, unic în felul s?u, cu multiple conexiuni sociale, economice, culturale, psihologice ?i comportamentale, în absolut toate fazele de dezvoltare ale unei societ??i umane. Este vorba de r?zboi, o permanen?? a istoriei, atât de penetrant?, încât de multe ori îns??i ?tiin?a numit? istorie î?i fundamenteaz? studiul, aproape obsedant, pe acest fenomen. În timp s-au scris milioane de pagini despre r?zboi, de la cele scelerat-elogioase, pân? la analize pertinente asupra cauzelor ?i implica?ilor lui în via?a societ??ilor ?i a indivizilor. Dar, ?i acest aspect este colateral studiului, care-?i propune doar analiza ?i efectele unei determin?ri specifice r?zboiului, mai pu?in cunoscute nespeciali?tilor, ?i anume, necesitatea conducerii unice.

Într-adev?r, r?zboiul, impune asumarea unei responsabilit??i de tip autocratic, deoarece, în alt context, unul consultativ spre exemplu, deciziile ar putea fi atât de mult întârziate încât devin nu numai inutilizabile ci ?i dezastroase, avându-se în vedere dinamica evenimentelor. În consecin??, în orice form? de r?zboi, de la cel dus cu pra?tii ?i pietre, pân? la cel purtat în spa?iul cosmic, este nevoie de un om învestit cu puterea de a lua decizii responsabile pe baza informa?iilor ?i a argumentelor factice. Numai c?, aceste decizii, implic? vie?ile altor oameni, de cele mai multe ori, în afara voin?ei sau acceptului lor. Cum a rezolvat societatea aceast? problem?, trebuie s? recunoa?tem, extrem de dificil?, nu numai în antichitate ci, mai ales, în structurile sociale moderne, cele guvernate de principii democratice, validate de un timp istoric? Se poate observa c? solu?ionarea problematicii, flagrant antinomice (democra?ie-autocra?ie), chiar ?i în societ??i cu o puternic? determinare democratic?, se bazeaz? de fapt pe tradi?ie, a?a c? ne vom referi la aceasta. În timpurile, putem s? le numim, preistorice, necesitatea conduc?torului unic a fost rezolvat? destul de simplu, prin alegerea acestuia de c?tre reprezentan?ii comunit??ii, fiind ace?tia, la rândul lor, cei mai avu?i sau mai puternici (influen?i) dintre membrii ei. Cel ales conduc?tor a fost învestit cu dreptul de a hot?rî asupra destinului colectivit??ii, în aproape toate situa?iile ?i a fost denumit rege (lato senso). Conceptul este îns? ceva mai complex, chiar dac? ar fi s? se ia în considerare numai explicarea simpl? a acestuia. Regele este, în conformitate cu statutul s?u, primul dintre egali (primus inter pares), deci se poate considera c? persoana sa de?ine autoritatea delegat? a for?elor care au decis asta. ?i, este vorba de componentele puterii sociale, cele economice, politice, culturale, religioase, demografice, etc. Adic? cele implicate profund în conducerea destinului unei societ??i umane. Se impune ?i asupra termenului în sine, cel de rege, o anumit? discu?ie, pentru a se putea observa c?, de?i dic?ionarele îi explic? originea ca fiind latin? (rex, regis, egal monarh, suveran, om cu puteri depline), cuvinte foarte apropiate fonetic, definesc aceast? titulatur? ?i în persan?, dar ?i în indian?, ceea ce ar putea, de altfel firesc, s? duc? la ideea unei origini mult mai îndep?rtate în timp. Oricum, din considerente pe care ast?zi le-am numi de imagine, conduc?torul era considerat ca fiind urma?ul mai mult sau mai pu?in direct, al unei divinit??i sau m?car al unui erou civilizator, fiindc? poporul trebuia s? aib? con?tiin?a c? regele are ?i capacitatea de a oferi supu?ilor, protec?ia înainta?ilor s?i. Poate c?, pentru unii dintre noi, acum, aceast? conduit? pare o bagatel?, dar s? nu uit?m cât accent pune Homer pe participarea ?i partizanatul divinit??ilor în timpul r?zboiului din Troia, dar nici faptul c?, ?i în zilele noastre, monarhul, indiferent cum se nume?te el, este considerat uns al lui Dumnezeu, ?i nimeni nu ia aceasta în derâdere.

Tot ca un privilegiu al celui ales era ?i acceptarea de c?tre societate a rela?iilor de tip poligamic, indiferent de normele existente, pentru ca sângele considerat de esen?? divin?, s? nu se piard?. Efectele, în timp, aveau s? se dovedeasc? a fi extrem de complicate, mai ales în cazul întreruperii liniei directe de sânge ?i apari?ia a tot felul de pretenden?i la tron, inclusiv conflictele de rigoare. Cât despre protocolul care, în timp, s-a instituit pentru a men?ine ideea de divin ?i misterul persoanei sau despre privilegiile economice ale func?iei, acestea sunt adaosuri târzii. S? nu uit?m c? primii regi ai Romei erau doar ni?te ??rani, care, dup? încheierea mandatului, reveneau la coarnele plugului, ca oricare dintre cet??enii cet??ii, iar regii macedoneni nu aveau dreptul la protocol fa?? de cei egali lor (una din cauzele probabile ale mor?ii lui Alexandru Macedon ar putea fi ?i instituirea protocolului persan în rela?ia sa cu macedonenii). S? nu uit? îns? c? regii aveau ?i o mare responsabilitate fa?? de destinul poporului pe care-l conduceau, iar atunci când cei din jurul lor (egalii) considerau c? nu poate sau nu ?i-a îndeplinit misiunea divin? ce i se încredin?ase, era pur ?i simplu omorât, în urma unei judec??i destul de simple. A?adar, asumarea acestei r?spunderi însemna, în primul rând o educa?ie special?, în care prioritate aveau sim?ul datoriei ?i capacitatea de acceptare a r?spunderii în fa?a supu?ilor. De altfel, educa?ia este elementul care define?te, în istorie, clasa nobiliar? ?i, de?i acum vedem în unele filme cum un tân?r s?rac se îmbrac? într-un anumit fel ?i ajunge de nerecunoscut între nobili, întrecându-i chiar, putem fi siguri c? aceasta nu este decât o naiv? fic?iune, exagerat-populist?. În realitate nu era posibil a?a ceva, tocmai din cauza tipului special de educa?ie, foarte restrictiv?, primit? de p?r?ile implicate într-o posibil? intrare în cursa pentru tron, sau chiar numai pentru accederea în preajma acestuia. Tot astfel ne putem explica ?i de ce unii suverani pu?i în fa?a situa?iei de a alege între abdicare ?i moarte alegeau, de regul?, spre cinstea lor ?i spre nedumerirea noastr?, varianta a doua, cea care salva îns? dinastia, considerat? mult mai important? decât via?a unui reprezentant al ei. ?i, ca s? r?mânem în aceea?i not?, constat?m c? ?i în zilele noastre, nu de pu?ine ori, cei care-?i asum? conducerea suprem?, au destine, nu de pu?ine ori tragice, mai ales dac? impun regimuri dictatoriale.

Nu putem întreba îns?, cum era asigurat? continuitatea conducerii, având în vedere faptul c? regele nu era schimbat la fiecare r?zboi, el exercitându-?i atribu?iunile ?i pe timp de pace? Se proceda destul de simplu ?i în acest caz. Pe timp de pace, grupul din jurul s?u forma un consiliu cu multiple atribu?iuni, lucru pe care îl vedem ?i ast?zi sub forma organismelor de conducere ale unei ??ri (parlamente, ministere, servicii, consilieri, etc.), iar hot?rârile erau luate într-un relativ consens (nu au lipsit niciodat?, rela?iile, interesele sau traficul de influen??). Pe timp de r?zboi, de?i regele avea un stat major (cam aceea?i oameni), cu rol consultativ, î?i asuma r?spunderea pentru ordinele date (de aceea se numeau porunci), care erau executate f?r? discu?ii, îns? pentru asta, a?a cum am remarcat, î?i asuma riscuri destul de mari. Aici se poate face ?i remarca referitoare la titlurile militare ale comandan?ilor afla?i pe diferite trepte ierarhice. Se cunosc unele dintre acestea, de exemplu, centurionul la romani, la greci diadohul, la turci sangeacul, la t?tari mârzacul, la cazaci hatmanul. Dar acestea sunt titluri, de regul?, temporare ?i reprezint? func?iile de?inute, la un moment dat, în structurile militare. Deci ele nu sunt grade! Extinderea, în continuare a acestui subiect, este necesar?, deoarece st? la baza întregii evolu?ii istorice a studiului propus. Pe timpul lui Carol cel Mare (sec. VIII-IX), imensul s?u imperiu, din motive de administrare, a fost împ?r?it în mai multe districte, aproximativ egale între ele, cu un anumit grad de autonomie, numite comitate, ?i încredin?ate spre a fi conduse, unor comi?i (exist? ipoteza originii acestui cuvânt ca fiind de origine tracic?, comates, dar cum nu am suficiente date pentru a emite o opinie, m? rezum la doar la prezentarea acestei ipoteze) persoane delegate direct de împ?rat, dup? criterii de fidelitate, calit??i dovedite în lupt? sau, pur ?i simplu, pe baz? de rudenie. La început ace?ti conduc?tori cu drept de prim administrator, prim judec?tor, dar ?i comandat militar al for?elor pe care le organizau ?i între?ineau din bugetul propriu, se numeau baroni (baro, cel care poate duce greut??i, lat.). Formula nu era nou?! Egiptul faraonic avea nome, conduse de nomahi, Imperiul Persan avea satrapii conduse de satrapi (cuvânt care ast?zi d? sens asupra puterii acestor conduc?tori delega?i), iar rezultatele acestor m?suri au fost, în timp, foarte asem?n?toare. Dup? destr?marea, imperiului, comi?ii, precum cei dinaintea lor, s-au autonomizat, au privit teritoriile date în grij? ca pe propriile mo?ii ?i, devenind puternici economic, au avut la dispozi?ie mijloace militare pentru a duce o politic? de agresiune, sau alian?e, dup? cum le dictau propriile interese.

S? nu uit?m nici c?, titlul de împ?rat, pe care ?i l-a arogat Carol cel Mare, era de fapt o mo?tenire a Romei din perioada republican?, ?i, la origine, însemna comandant al armatelor (imperator, cel care comand?, lat.) ?i nu avea nici o conota?ie politic?. Abia mai târziu, în perioada imperial?, a fost asociat cu celelalte titluri ale conduc?torului (pontifex maximus, pater patriae, etc.), devenind primul dintre ele. În consecin??, se poate afirma, c? organizarea teritorial? a imperiului carolingian era una tipic administrativ-militar? ?i urm?rea optimizarea resurselor umane ?i materiale în vederea îndeplinirii sarcinilor de r?zboi, îns? nici aceasta nu era o premier? în istorie. Toate marile imperii sau regate f?cuser? la fel, iar peste timp, nimic nu se va schimba în mod esen?ial. Oricum, comi?ii, numi?i mai târziu, con?i, aveau de îndeplinit, ca principal? sarcin? militar?, echiparea ?i preg?tirea, foarte important, cu resurse economice proprii, a unui num?r de lupt?tori, cu diferite specializ?ri, pe care, la nevoie, îi punea la dispozi?ia comandantului suprem, respectiv, regele sau împ?ratul. For?ele puse la dispozi?ie, în aceste condi?ii, de c?tre conte, erau de aproximativ trei sute de lupt?tori cavaleri?ti, care, înso?i?i de paji, scutieri ?i personal specializat între?inerii armelor, sau a îngrijirii cailor, formau efective uneori de peste dou? mii de oameni. Desigur, nu to?i aveau sarcina de a intra în lupt?! De regul?, dar excep?iile erau foarte multe, cavaleri?tii proveneau din familii nobile, dintre acei care nu mo?teneau titlul , fiind fra?ii mai mici ai primului n?scut. Erau totu?i oameni cu posibilit??i materiale, familia asigurându-le, prin lege, un venit, func?ie de veniturile feudei ?i astfel î?i puteau permite cump?rarea cailor, plata armelor, a armurilor (totul foarte scump, la fel ca ?i acum) ?i plata scutierilor, îns? participarea la lupte putea aduce, ca recompens? din partea regelui, alte titluri nobiliare, evident cu beneficiile, dar ?i cu obliga?iile de rigoare. În afar? de acest aspect, nu trebuie neglijate nici beneficiile materiale ob?inute din jaf sau r?scump?r?ri, deloc neglijabile, ba chiar, de cele mai multe ori, fiind ele principala motiva?ie a particip?rii la r?zboi.

Leg?tura dintre suveran ?i baroni, unii mult mai boga?i decât el, ?i, mai mereu dispu?i s?-?i afirme independen?a, se asigura printr-un jur?mânt de fidelitate, numit apoi, de vasalitate ?i devenit, în timp, foarte complicat, chiar umilitor, a c?rui înc?lcare ducea îns?, nu numai la confiscarea averii, ci ?i la spargerea armoariilor (blazonul), respectiv dispari?ia familiei din cinul nobiliar. Acest blam regal era înso?it ?i de afurisenia bisericii, ceea ce era deja foarte grav, deoarece respectivul putea fi omorât de oricine, iar asasinul primea ca r?splat? averea celui ucis. Ca s? nu mai vorbim, c? nu mai erai înmormântat cu slujb?, deci sufletul mergea direct în iad! Cu toate acestea, nu de pu?ine ori, nobilii tr?dau, dar cine mai avea timp de am?nunte, mai ales dac? ie?eau înving?tori (se pare, nimic nou!). Îns?, teoretic, acest jur?mânt, absolut individualizat, devenit o chestiune de onoare, consfin?ea leg?tura dintre suveran ?i supusul s?u, iar ast?zi, în multe din formele civile de organizare social?, îl întâlnim înc?! Nici nu mai trebuie s? vorbim de jur?mântul militar, urma? direct al celui de vasalitate! Forma?iunea militar? comandat? de conte, proprietarul de iure ?i de facto al acesteia, se va numi, dup? un timp, regiment (oameni pentru rege), iar comandantul ei, deoarece la parad?, sau la trecerile în revist?, defila în fruntea trupelor sale se va numi colonel (cel care merge în fruntea coloanei) Desigur, contele-colonel era o persoan? care de?inea ?i alte func?ii, având preocup?ri majore de tip politic sau administrativ, a?a c?, de bunul mers al lucrurilor în regiment se ocupa un înlocuitor al s?u, tot de rang nobiliar, numit: locotenent colonel (loco tenent, cel care ?ine locul; lat.) Regimentul avea, tot dup? tradi?ia armatei romane, un stat major format din lupt?tori în vârst?, care nu mai erau folosi?i direct pe câmpul de lupt?, dar a c?ror experien?? ?i cuno?tin?e erau fructificate cu prec?dere la întocmirea planurilor de ac?iune (precum actualele state majore). Se numeau maiori (major, vârstnic; lat.). Iar pentru folosirea eficient? a for?elor, dar mai ales pentru necesit??ile de comand?, regimentul era împ?r?it, de regul?, în trei forma?iuni numite companii (aproximativ o sut? de lupt?tori, modelul fiind g?sit tot în armata roman?, centuria) ?i comandate de un c?pitan (suta?ul, centurionul). Desigur ?i el era de origine nobil? ?i avea în subordine direct? trei locotenen?i (nobili), comandan?ii plutoanelor (aproximativ treizeci de lupt?tori). Ei formau, împreun?, compania. Comandan?ii se numeau generic, ofi?eri (fr, eng, rus?, germ, identic), proveneau, de regul?, din cavalerie ?i î?i probau acest statut, indiferent de categoria de trupe comandate (infanteri?ti, artileri?ti, etc.), semnele distinctive ale pozi?iei fiind, obligatoriu, calul ?i sabia.

De problemele administrative ale unui pluton (fr. peloton) se ocupa un plutonier (de regul?, un om instruit, deoarece trebuia s? asigure contactul cu furnizorii), iar de instruc?ia direct? a solda?ilor se ocupau sergen?ii (fr.). Fiecare grup? a plutonului (cam zece lupt?tori) era comandat? în lupt? de un caporal (fr.), care avea ?i el un înlocuitor (firesc pentru o forma?iune care intr? în lupt? ?i poate avea pierderi), respectiv, soldatul frunta?. Ace?tia era grade inferioare, nu apar?ineau castelor nobiliare ?i erau numi?i în urma afirm?rii pe câmpul de lupt?, prin acte de curaj. Puteau desigur, ca urmare a unor fapte deosebite, s? primeasc?, din partea regelui, distinc?ii pentru bravur?, uneori chiar ?i titluri nobiliare, de regul? primul, cel de cavaler, sau, mai târziu, la englezi, cel de baronet. Cunoa?tem îns? ?i alte titluri nobiliare ?i este instructiv s? vedem care leg?tura lor cu problematica militar?. De exemplu, prin?ul! El este ori fiul regelui ?i atunci se nume?te prin? mo?tenitor, ori conduc?torul unui principat ?i se nume?te principe. Prin?ul mo?tenitor, în virtutea prerogativelor sale, particip? la r?zboi al?turi de rege sau este, uneori, comandantul unor for?e de sine st?t?toare ?i are, obligatoriu, preg?tire militar?, deoarece, într-un viitor predictibil, el va mo?teni coroana regal?. Nici în prezent lucrurile nu s-au schimbat ?i este suficient s? privim la preg?tirea prin?ilor din familia domnitoare britanic?, pentru a ne edifica asupra subiectului.

Principele, conduc?torul unui principat (forma?iune administrativ-teritorial?, având prerogative asem?n?toare unui regat, mai pu?in autonomia) este cas? domnitoare dinastic?, iar autoritatea sa se raporteaz? direct la o cas? imperial?. Implica?iile militare ale principelui (ex. principii casei de Savoia) se refer?, de regul?, la purtarea unor r?zboaie în numele ?i folosul casei imperiale. De altfel, numai casele imperiale pot acorda titlul de principe, ?i acesta este înnoit la trei genera?ii, în caz contrar pierzându-se (acest deziderat nu este aplicabil în cazul con?ilor sau a ducilor). arhiducele sau marele duce sunt titluri ap?rute mai mult ca o expresie a orgoliilor. Spre exemplu, în ?aratul rus, marele duce, de regul?, fratele ?arului (împ?rat), avea domenii mult mai mari decât unele regate europene, a?a c? i-a fost creat un titlu special. Cam aceea?i situa?ie este reprezentat? ?i de titlul de mare ducat, de?i, în prezent, cei cincisprezece militari ai Marelui Ducat de Luxemburg, sau for?ele militare ale Principatului de Monaco, nu aduc deloc a super armat?, dar reprezint? expresia politic? a unei flexibilit??i inteligente de adaptare la condi?iile istorice. Aceast? prezentare are cu caracter foarte general, fiind specific? mai întâi, în Europa central?, dar mai târziu, mai ales dup? primul r?zboi mondial, aceste structuri militare ?i denumirile gradelor, au fost adoptate chiar ?i în armatele din orientul îndep?rtat, c?p?tând astfel o recunoa?tere mondial?.

Dar cum au ap?rut generalii, amiralii, mare?alii sau comandorii!? Dar sene?alul sau generalisimul? În urma alian?elor, sau a cuceririlor, au ap?rut alte forma?iuni administrative, mai mari ?i, evident, mai puternice decât comitatele. Au fost numite ducate, entit??i teritoriale cu drept de emisiune monetar? (aveau ?i unele comitate, dar cu titlu de excep?ie) ?i cu efective militare întrunite mult mai mari decât regimentul (ducatele încorporau mai multe comitate). În asemenea situa?ie, ducele (lat. Dux-ducis, conduc?tor) se va numi general (tot din tradi?ia roman?, echivalentul unui comandant de legiune). Îns? mai este o variant?! Dac? regele ducea o ac?iune armat? cu for?e mai mari de un regiment, el se numea, numai pe timpul opera?iunilor, general, sau delega un nobil de rang înalt pentru aceast? misiune, mai ales cu scopul de a coordona eforturile ?i a tempera tendin?ele de insubordonare, destul de frecvente, printre orgolio?ii nobili. S? nu uit?m episodul Nicopole, unde din lipsa unei comenzi unice, ferme ?i responsabile, istoria ?i-a modificat, destul de brutal, cursul. Numirea ca general, ini?ial, era una temporar?, îns? r?spunderea pentru rezultate îi revine, în totalitate, celui numit. De multe ori îns?, regele, denumit de altfel ?i cap al armatei, devenea general, în cazul în care conducea personal r?zboiul. Este motivul pentru care ?i în prezent, regele î?i p?streaz? atributul, cel mai valoros desigur, de comandant suprem ?i are, obligatoriu, preg?tire militar?, iar ?inuta sa de ceremonie este uniforma, cu însemnele uneia din armele tradi?ionale. ?i tot aici g?sim ?i motiva?ia faptului c?, în ??rile unde conducerea este asigurat? de un pre?edinte ales prin vot popular, acesta este, de asemenea, comandant suprem ?i ?eful unui organism numit de regul?, de ap?rare a ??rii, din care fac parte aproape to?i mini?trii, ?efii serviciilor secrete, dar ?i comandan?ii militari ai categoriilor de arme (trupe terestre, avia?ie, marin? etc).

Mare?alul, denumire preluat? de la func?ia ?efului casei militare a palatului regal (ini?ial responsabilul cu grajdurile, func?ie deosebit de important?), a ap?rut ca necesitate, atunci când în componen?a armatelor erau mai mul?i generali (armate mixte, apoi multina?ionale). Ceva mai târziu, când titlul a devenit de sine st?t?tor, a fost introdus? pentru acordarea acestuia, condi?ia de participare la cel pu?in dou? r?zboaie. Desigur nu au lipsit abuzurile sau mistific?rile, precum în cazul regelui Carol al - II - lea al României. Amiralul, grad corespondent celui de general, este specific marinei militare. Denumirea provine din limba arab? unde însemna comandant al m?rilor, dar nu era grad militar ci func?ie. Primul grad de amiral este consemnat ca fiind cel acordat de Otto al III-lea în secolul al X-lea unui comandant din marin?. Apoi gradul s-a diversificat, la fel precum cel de general, adaptându-se m?rimii for?elor din subordine (mare amiral, vice amiral, contra amiral, etc.). La rândul lor, primii comandori (grad echivalent cu acela de colonel), au fost denumi?i astfel, comandan?ii din marin?, deoarece trupele lor nu erau niciodat? dispuse în coloan? (este vorba desigur ?i de orgolii). Prin urmare, s-a adoptat denumirea de Comandor, adic?, acel care comand?. Loc?iitorii lor s-au numit, la rândul lor, c?pitan-comandor (echivalentul locotenent-colonelului) ?i locotenent-comandor (echivalentul maiorului). Gradele de ofi?er inferior, cele de c?pitan ?i locotenent, au r?mas acelea?i, îns? subofi?erii, deoarece nu se mai ocupau de problematica unui pluton ci de între?inerea tehnicii specifice, au fost numi?i, de regul?, mai?tri militari, având diferite categorii de clasificare. Apoi, aceste grade, din motive de similaritate, au fost adoptate ?i în avia?ie. Sene?alul, nu este grad militar, de?i are asemenea rezonan?e ?i chiar unele conota?ii specifice. El este, în Fran?a (mo?tenire r?mas? din Sfântul Imperiu Romano-german), ?eful nobilimii, uneori putând fi mai mul?i, pe diferite regiuni ?i sunt func?ii eligibile, dar numai în cercul bine definit al castei. În prezent aceast? denumire mai este folosit? ?i în unele ordine care mai p?streaz? organiz?ri de tip militar (ex. Ordinul Cavalerilor de Malta), sau în unele structuri juridice, cu în?eles de ?ef, dar nu are privilegiul de grad militar recunoscut de stat.

Generalisimul este un grad militar de cea mai înalt? pozi?ie, superior celor de feldmare?al sau mare amiral. De-a lungul istoriei gradul a fost acordat multor comandan?i miliari care au condus mari armate sau fronturi de armate ?i care s-au aflat sub comand? direct? ?i exclusiv? a monarhului (sunt ?i destule excep?ii). În prezent se folose?te aceast? denumire ?i pentru ofi?erii superiori care au dat o lovitur? de stat militar? ?i au cucerit puterea politic?, sau care, din diferite motive, au instaurat o dictatur? militar?. Astfel, unii dictatori ?i-au auto acordat titlul de generalisim. Este vorba, printre al?ii, de Franco, ?eful statului spaniol (Generalisimo de los Ejercitos Espanioles), Chiang Kai-Shek ( anterior general special cu cinci stele) sau Iosif Vissarionovici Stalin care a devenit generalisim, de?i avea ?i gradul de mare?al, pe 27 iulie 1945, fiind singurul generalisim sovietic. Se luase în considerare conducerea celor dou? r?zboaie mondiale, dar ?i faptul c? avea în subordine mul?i mare?ali ?i amirali, de?i practic, Stalin nu a condus personal nici o lupt?, în afar? de cele politice. Mde, când e?ti dictator...

Mihai Batog Bujeni?? – Prezentare de autor

Pilot militar pe avioane de vân?toare supersonice
N?scut la 25.10.1945; Alde?ti, jud. Gala?i
Studii: Academia de Avia?ie ?i Academia de Înalte Studii Militare
Director al revistei „Booklook" , Ia?i
Membru al Uniunii Scriitorilor din România
Membru al Uniunii Epigrami?tilor din România
Pre?edintele cenaclului Academia Liber? „P?STOREL", Ia?i
Redactor coordonator la revista de cultur? „Cronica" din Ia?i
Redactor la revista „Intercultural" din Sibiu
Redactor la revista „Rapsodia" din Sibiu

C?r?i publicate:
1 – Bine c? ai râs ieri: poezie umoristic?; 2002 ed. Ars Longa. DEBUT.
2 – S? râdem de oameni ca noi; proz? scurt?; 2003 ed. Ars Longa
3 - Halimaua; roman; 2004 ed. Timpul
4 – Tusea m?g?reasc?; roman; 2005 ed. Ars Longa
5 – Vi?elul privit de departe; roman; 2005 Ars Longa
6 – Feri?i linia – trec pro?ti f?r? oprire!: proz? scurt?; 2006 ed. Ars Longa
7 - Alba-neagra; roman; 2007 Ars Longa
8 - Osp?? cu r?d?cini de mit; roman; 2007 Ars Longa
9 - Miracolele de la Glodeni; roman; 2008 Ars Longa
10 - Calendele m?garilor; proz? scurt?; Ars Longa 2008
11 - La pas prin M?rile Sudului; roman; ed. Cronica 2009
12 - Ping-pong cu mingea de cârp?; proz? scurt? ed. Ars Longa 2010
13 - Aviatori Ie?eni; documentar, împreun? cu comandor Costache Iordache; Ars Longa 2007

Volume aflate în lucru:
Cântece de shomerie
Bântuind prin Paradis
Diamantele de cret?

Studii ?i comunic?ri:
- Istoricul titlurilor nobiliare ?i al gradelor militare;
- Comunicarea, form? fundamental? de manifestare a viului;
- Basmul, doar poveste de adormit copiii?
- Cu umor despre umor ?i râs;
- Infrasunetele între legend? ?i cercetare – colaborare cu conf. univ. dr. Cornelia Rusu (Revista de Medicin? Militar?).

Premii ?i distinc?ii:
2002 - Premiu pentru epigram? ?i text umoristic la Festivalul Interna?ional de Umor „Constantin T?nase", Vaslui;
2004 - Premiul întâi pentru text ?i epigram? la Festivalul Na?ional de Satir? ?i Umor „Umor la gura Humorului";
2004 - Marele premiu, pentru roman umoristic la Festivalul Interna?ional de Umor „Constantin T?nase", Vaslui;
2004 - Premiul întâi pentru cea mai bun? carte de umor la Festivalul na?ional de Umor „Ion C?n?voiu", TG.JIU ;
2006 - Premiul doi pentru epigram? ?i text umoristic la Festivalul Na?ional de Umor „Umor la gura Humorului";
2006 - Premiul trei pentru carte de umor la Festivalul Interna?ional de Umor „Constantin T?nase";
2006 - Premiul Funda?iei „Europa", Ia?i;
2007 - Men?iune la Concursul na?ional de Epigram? „Elis Râpeanu";
2007 - Men?iune pentru „Feri?i linia..." la Festivalul Na?ional „M?rul de Aur";
2007 - Premiul „Ion Budai Deleanu" la Festivalul Na?ional „Liviu Oros";
2007 - Premiul întâi pentru cea mai bun? epigram? la tema Justi?ia Român?, Concursul „Ridendo", Timi?oara
2007 - Premiul pentru proz? al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Ia?i pentru volumul „Feri?i linia, trec pro?ti f?r? oprire!";
2008 - Premiul întâi pentru proz? la Concursul „Lama de ras", Dorohoi;
2008 - Premiul pentru cea mai bun? revist? de umor, acordat de Uniunea Epigrami?tilor din România pentru revista Booklook;
2009 - Premiul întâi pentru proz? la Concursul „Podul minciunilor", Sibiu;
2010- Premiul întâi pentru volumul „Ping-Pong cu mingea de cârp?" la „Festivalul Alb-Umor", Alba Iulia;
2010 – Premiul întâi pentru proz? scurt? la Concursul „Nop?ile Humorului", Gura Humorului;
2010 - Premiul întâi pentru romanul „La pas prin m?rile sudului", la Festivalul „Constantin T?nase", Vaslui;
2010 – Premiul al II-lea pentru volumul de proz? scurt? cu volumul volumul „Ping-Pong cu mingea de cârp?" la Concursul de umor „Mila 21", Gala?i. footer