Revista Art-emis
„Istoria să-i judece!” PDF Imprimare Email
Ion Maldarescu   
Duminică, 31 August 2014 20:06
23 august 1944, art-emisDocumentele vremii demonstrează, mai bine decât orice comentariu, situaţia de după la 23 august 1944 şi suferinţele militarilor Armatei Regale Române, ajunşi prizonieri în propria ţară prin actul trădării naţionale, săvârşit de către fostul suveran al României. El şi Neagu Djuvara, singurii supravieţuitori implicaţi (păstrând proporţia şi rolul avut) în acele nefericite evenimente ale Neamului Românesc, ar putea vorbi, ar putea spune adevărul înainte de a pleca în călătoria cea mare, dar această posibilitate este ca şi exclusă. Vor îngropa - sau arde - împreună cu rămăşiţele lor pământeşti şi memoria pătată de propriile vinovăţii. Astăzi, „istoria se răzbună, repetându-se” prin erorile şi trădările actorilor contemporani ai scenei politice româneşti. Ieri ne-a trădat regele, de 25 de ani fac acelaşi lucru baronii, talibanii, mogulii şi alte orătănii căţărate şi instalate confortabil - cu încuviinţarea noastră - în fotoliile guvernamentale, parlamentare şi prezidenţiale ale Ţării. Ca întotdeauna, şi acum ne aflăm, „la răscrucea vânturilor şi a trecerii oştilor”. După trei rateuri majore, românii au dreptul şi obligaţia de a aduce la cârma ţării, un român adevărat, nu reziduurile şi marionetele Noii Ordini Mondiale! Stalin spunea: „Nu contează cine votează, contează cine numără voturile!” După câteva decenii bune, mi-aş permite să retuşez puţin afirmaţiile lui, astfel: nu contează cine votează, nu contează cine numără voturile, contează cine butonează softul la calculatorul electoral! A sosit vremea ca românii să asculte îndemnul Imnului Naţional, să deschidă ochii şi să împrăştie ceaţa în care i-au învăluit regizorii planetari şi argaţii lor indigeni! A sosit vremea să cugete cu propria înţelepciune pe cine vor alege să conducă destinele Ţării, cine va fi chiriaşul vremelnic al tronului de la Cotroceni. Chiar dacă softul va fi manipulat, nu va putea să măsluiască voinţa poporului. Măcar acum, în a „25-a oră”, România trebuie redată românilor, să nu mai fie prada jefuitorilor alogeni. Ion Antonescu - şi ceilalţi trei români asasinaţi la 1 iunie 1946 - au căzut demn, pentru interesele ţării, măcelăriţi de slugile regimului instalat prin girul „majestăţii sale” Mihai-Viteză (cum îl numea Nicolae Iorga), fapt pentru care senectutea sa va rămâne în memoria acestui popor, nu ca un suveran, ci ca un trădător de ţară! La judecata de pe urmă, vei da seama, „majestate”! Pe cei care au însângerat Crăciunul lui 1989, pentru a trăda Neamul Românesc, ca şi pe cei care auArhiva 62-63, art-emis vândut pământul şi bogăţiile Ţării vreme de un sfert de veac, „Istoria să-i judece!”
 
Nota Inspectoratului General al Jandarmeriei Nr. 46021/1944
 
„Suntem informaţi că autorităţile sovietice din Iaşi adună bărbaţi din comunele învecinate, pe care după ce îi internează în lagărul de la Copou sau la Universitate îi îmbarcă în trenuri (vagoane de marfă cu uşile bătute în scânduri) şi îi transportă în Basarabia. Sistemul utilizat este următorul: sătenii sunt chemaţi la Iaşi sub diferite pretexte (participări la întruniri, votări etc.) de unde apoi sunt ridicaţi, internaţi şi ulterior transportaţi spre Est. Prin acest procedeu sʼau ridicat copii în vârstă de 11 ani şi oameni maturi până la 60 ani.
Toate intervenţiile ce se fac ulterior pentru eliberarea acestor oameni, ridicaţi cu forţa, nu au nici un rezultat. În timpul cât sunt deţinuţi în lagăre sau se găsesc îmbarcaţi în vagoane se petrec scene emoţionante când mamele sau soţiile celor internaţi vin să le aducă de ale mâncării de oare ce sunt bruscate şi chiar bătute, neputându-se apropia de soţii sau de fii lor”.
Ptr. conformitate (ss) Buzeanu
Marele Stat Major                                                                    
Secţia a II-a
Biroul Contrainformaţii
27 octombrie 1944
N O T Ă
cu privire la tratamentul prizonierilor români, capturaţi după 23 august 1944
 
I. Dir. Acte şi documente oficiale:
1. Hrana şi asistenţa medicală foarte proaste
a. În primele zile / ofiţeri şi trupă / au primit drept hrană numai o bucată de mămăligă pe zi. Ulterior, hrana a fost îmbunătăţită, constând în 3-400 de grame de pâine de om pe zi, şi carne în cantităţi foarte mici, de câteva ori pe săptămână.
b. Majoritatea prizonierilor au dormit sub cerul liber. Cei adăpostiţi erau culcaţi pe paie.
c. Ca rezultat al hrănirei proaste şi a lipsei de asistenţă medicală, numai în lagărul de la Universitatea din Iaşi, sʼau ivit peste 200 de cazuri de dezinterie.
2. Regimul de pază excesiv de sever
a. Prizonierilor nu li sʼa permis contactul cu populaţia civilă. Li sʼa interzis de asemenea, să primească alimente şi obiecte de îmbrăcăminte oferite de populaţie cât şi de membrii familiilor lor.
b. Pentru orice pretinsă abatere de la restricţiunile de mai sus, prizonierii români au fost ameninţaţi cu împuşcarea.
(Sursa: Darea de seamă asupra călătoriei de documentare şi informare executată de către Domnul General Gheorghe Radu).
II. Din informaţii necontrolate:
1. În momentul dezarmării, ofiţerii, subofiţerii şi trupa au fost jefuiţi de toate obiectele de valoare aflate asupra lor (ceasornice, stilouri, inele, bani, etc.) precum şi de efectele de îmbrăcăminte şi încălţăminte.
2. Pe timpul transportului, care a durat uneori câteva zile, spre diverse centre de strângere sau lagăre, prizonierii nu au primit nici un fel de hrană şi au dormit sub cerul liber.
3. Pentru adăpostirea prizonierilor au fost de multe ori folosite grajdurile sau alte clădiri necorespunzătoare.
4. Deseori, prizonierii au fost înjuraţi şi loviţi de către soldaţii escortă.
5. Ofiţerii şi ostaşii care după dezarmare nu sʼau lăsat jefuiţi, au fost împuşcaţi pe loc.
6. Ofiţerii şi ostaşii, fără deosebire, au fost supuşi unui regim de muncă extenuantă, din care cauză mulţi au murit.
7. Parte din ofiţeri şi preoţi militari au fost puşi păzitori de oi şi vaci.
8. Nu sʼa făcut nici o deosebire de tratament între prizonierii români şi germani.
(Sursa: Nota informativă Căpitan răducu, fila Nr. 13; Memoriu Căpitan rez. Ciurea Gheorghe fila Nr. 14 şi 15; Soldat T.R. Tănase Florea, fila Nr. 17; declaraţia locuitorului Anghelica Gheorghe, fila Nr. 18)
p. Şeful secţiei a II-a
Lt. Colonel Vasiliu Emil
 
Declaraţie
 
„Subsemnatul soldat T.T Tănase Florea din regimentul 6 Art. Piteşti, declar următoarele:
În ziua de 23 August 1944 am fost prins de ruşi şi luat prizonier în satul Ruşii, judeţul Tutova, împreună cu mai mulţi ostaşi am fost duşi la comandamentele care erau mai în apropiere şi apoi am fost internaţi în lagăr în Vaslui. După ce nea obţinut 14 zile, în lagărul din Vaslui, din cauză că erau prea mulţi, am fost transportaţi la Iaşi în comuna Cupou. În momentul în care am fost prinşi, am fost jefuiţi şi dezbrăcaţi de hainele militarte şi apoi loviţi cu paturile armelor, (i)ar cine se opunea sau vorbea un cuvânt era împuşcat, mai mulţi ostaşi români şi Domni ofiţeri au fost împuşcaţi de ruşi.
Arhiva p. 96-97-98, art-emisÎn satul Ghergheşti şi comuna Mirceşti din Judeţul Tutova. După ce am fost transferaţi la lagărul din Iaşi, patru zile nu am primit nici un fel de mâncare, Domnii ofiţeri şi ostaşii noştri erau dezbrăcaţi şi descălţaţi de coloanele ruseşti, după patru zile primim şi noi o pâine de 3 Kgr. care era hrană la 20 de ostaşi pe zi şi aceea era necoaptă; dormem sub cerul liber apă ne da odată în zi din cauza apei şi hranei mureau ostaşi cu zile. Foamea ne surprindea din moment în moment, suferinţele morale şi sufleteşti ne chinuia sufletele.
După 27 de zile de suferinţă soseşte din capitală nou comisie pentru (re)anjarea ordinilor şi desfiinţarea lagărilor din Moldova. O parte din noi am scăpat dar din nou am fost prinşi de comenduirile ruseşti şi sub escortă trimişi în alte lagăre mai departe, pe ziua de 28 Septemvrie 1944, am fost prins din nou în comuna Păieşti Jud. Tutova de Comandamentul militar Rus şi duşi în lagăre de muncă în Judeţul Bălţi. Am fost puşi la muncă la căile ferate ruseşti dintre Bălţi şi Chişinău, munceam ca robi sub supravegerea escortelor ruseşti şi basarabeni care aveau în ei un sentimentegoist şi crud.
Eram în fiecare zi loviţi de paturile armelor şi puşi la cele mai rele munci, ofiţerii noştri care nu erau învăţaţi cu aşa mizerie mare îi prive cum se sting din viaţă dar nu aveam nici o putere fiindcă sufeream cu toţii.
Paraziţii mâncau mai rău din noi ca viermii, corpurile noastre erau numai răni nu am mai putut suferi deşi eram departe am fugit împreună cu patru fraţi români; în timpul mesei, am profitat de ocazia că santinelele se certau între ele fiindcă nu le-a ajuns ceaiul am fugit împreună cu cei patru camarazi care totuşi mai simţeu dorul şi iubirea de patrie şi de familie am zis: «chiar dacă vom fi împuşcaţi vom pune capăt la suferinţe».
Cu ajutorul bunului Dumnezeu, după 7 zile de drum sosim în jud. Tutova, oraşul Bârlad şi am sosit în Bucureşti pe ziua de 8 Octomvrie 1944, orele 10, mʼam prezentat la Statul Major să aduc la cunoştinţă cele suferite şi totodată am şi raportat că lagările încă nu s-au desfiinţat şi încă mai avem ofiţeri şi ostaşi care suferă şi îndură mizerie de (ne)des-scris.
Domnule General, am fost trimis în faţa Domniei Voastre de Domnul Căpitan de la Informaţii dela Statul Major să vă raportez.
Pentru care fapt dau prezenta declaraţie, în care arăt că lagările ruseşti cu ostaşii noştri încă nu s-au desfiinţat. Deşi sunt aliaţi cu noi nu au cuvânt sunt răi şi cruzi şi fără de nici un sentiment natural. Pe unde au trecut au jefuit tot ce au găsit în faţa lor, luând cu ei tot ce găseau la gospodari, lăsând copii şi femeile să moară de foame, pe unde am trecut din nou în Moldova am putut vedea bocitile şi suspinile care mai există”.
Soldat T.R. (ss) Tănare Florea
9 Octomvrie 1944
 
Notă: Foto-documentele au fost puse la dispoziţia redacţiei de către domnul colonel (r) Mircea Vâlcu Mehedinţi.
Grafica - Ion Măldărescu
footer