Revista Art-emis
Na?iunea, eterna iubire (4) PDF Imprimare Email
Dr. Vlad Hogea   
Duminică, 10 August 2014 16:40

Dr. Vlad Hogea, art-emis„Pentru ca r?ul s? triumfe, nu trebuie decât ca oamenii buni s? nu fac? nimic”.   (Edmund Burke)

„Na?ionalismul este inseparabil de voin?a de putere. ?elul nestr?mutat al fiec?rui na?ionalist este s? ob?in? mai mult? putere ?i mai mult prestigiu, nu pentru el insu?i, ci pentru na?iunea lui sau oricare alt? unitate în care a decis s? scufunde individualitatea”.[1] Acest prestigiu, aceast? mândrie, aceast? con?tientizare a apartenen?ei na?ionale ?i etnice li s-a p?rut de r?u augur tuturor interna?ionali?tilor, indiferent dac? ace?tia purtau hainele colectivismului egalitarist de extrem? stânga sau pe cele ale globalismului liber-schimbist. Marx ?i Engels proclamau c? „proletariatul nu are patrie”, iar Lenin anun?a c? “proletariatul sus?ine orice [demers care] contribuie la eliminarea diferen?elor na?ionale ?i salut? orice asimilare a na?ionalit??ilor”. Ca o r?zbunare târzie, ideologia care a f?cut posibil? înfrângerea comunismului (pe lâng? schimb?rile din Uniunea Sovietic?) a fost, f?r? doar ?i poate, na?ionalismul.[2] De cealalt? parte a cortinei ideologice, componen?ii aripii capitaliste a interna?ionalismului lansau exact acela?i gen de campanii „demascatoare” împotriva Doctrinei Na?ionale. Na?ionalismul ar fi “ira?ional din punct de vedere psihologic, imposibil de aplicat în practic?, utopic ?i opus liberalismului”[3], o ideologie a individualismului posesiv , un cameleon al istoriei care prezint? caracteristici diferite, în func?ie de perioada istoric? investigat?: proclam?, într-un anumit moment, liberalismul ?i democra?ia, pentru ca apoi s? se transforme într-o for?? mobilizatoare ?i justificat? a autoritarismului.[5] Tomislav Sunic a dat una dintre cele mai bune replici la asemenea teorii aberante: “Nici o ?ar? exotic?, nici mun?i de aur, nici m?car o femeie nu pot scoate la iveal? atâta pasiune ca p?mântul str?mo?esc. Contrar tuturor alega?iilor freudiene, mai mul?i b?rba?i au murit ap?rându-?i glia, decât ap?rându-?i nevestele. Dac? suntem de acord c? puterea politic? reprezint? afrodisiacul suprem, atunci na?ionalismul trebuie s? fie fiorul s?u cel mai profund”. Autorul adaug? ?i faptul c? „în ciuda p?rerii generalizate, na?ionalismul nu este o ideologie, deoarece îi lipse?te dimensiunea programatic? ?i nu se supune nici unei caracteriz?ri”[6], nefiind singurul care gânde?te a?a. Mul?i gînditori contemporani consider? c? na?ionalismul nu vine cu un program politic prefabricat: poate fi democratic sau autoritar, radical sau reac?ionar, în func?ie de istoria na?iunii respective ?i de na?ionali?tii în?i?i. De altfel, Nae Ionescu, acum 70 de ani, mergea pân? într-acolo, încât afirm? c? absen?a ideologiei ?i programului din demersul na?ionalist sunt chestiuni organice, fire?ti: „Pentru na?ionali?ti, care sunt ?i cre?tini, ?i care, deci, sunt reali?ti, istoria nu are «sens». Din care pricin? na?ionali?tii nu au nici ideologie. Dar, neavând ideologie, na?ionali?tii nu pot avea nici program. Ce program are bobul de grâu care încol?e?te, ce program are ploaia care cade? Na?ionali?tii sunt gospodari, iar gospod?ria e o stare natural?. M? rog, plugarul care ar? ?i seam?n? are program? Nu, el are, pur ?i simplu, rost la treab?; ?i la fiecare soroc face ceea ce trebuie. Asta e. Na?ionalismul nu are program. De altfel, nu e numai p?rerea mea”.[7] În ciuda acestor preciz?ri vizând absen?a progamului politic na?ionalist, ne permitem s? avans?m un set de 12 tendin?e întâlnite la majoritatea mi?c?rilor na?ionaliste din lume, în ultimele dou? veacuri:
1) pentru cultur? autohton? - împotriva imita?iilor;
2) pentru autodeterminare - împotriva statutului de colonie; 3) pentru protec?ionism na?ional - împotriva discrimin?rii întreprinz?torilor autohtoni; 4) pentru integritate teritorial? - împotriva cesiunilor;
5) pentru autonomie în politica statal? - împotriva amestecului din exterior;
6) pentru un guvern?mânt stabil - împotriva anarhiei;
7) pentru autoritate - împotriva dictaturii;
8) pentru responsabilitate personal? - împotriva paternalismului;
9) pentru ajutor reciproc - împotriva individualismului;
10) pentru loialitate - împotriva oric?rei forme de activit??i subversive;
11) pentru competi?ie - împotriva monopolului;
12) pentru na?ionalism - împotriva interna?ionalismului de orice factur?.
 
Chiar ?i cei mai acerbi critici ai curentului na?ionalist sunt sili?i de eviden?ele contemporane s? recunoasc? urm?toarele realit??i: „Na?ionalismul presupune interzicerea secesiunii, în ciuda faptului c? grupurile secesioniste sunt adesea na?ionaliste. Este o gre?eal? s? pui semn de egalitate între na?ionalism ?i secesionism. Accentul pus pe unitatea na?ional? ?i pe indivizibilitatea na?iunii este unul prioritar în ideologia ?i retorica na?ionalist?”.[8] Leg?turile stabilite de un individ, pe verticala timpului ?i pe orizontale spa?iului, cu to?i cona?ionalii s?i, sunt prea puternice pentru a putea fi înl?turate cu una, cu dou?. Altfel spus: „Na?iunile ?i na?ionalismul reprezint? o necesitate politic? într-o lume a competi?iei ?i a statelor inegal dezvoltate care au nevoie de putere de mobilizare ?i de legitimitate popular?”.[9] Pentru o sporit? obiectivitate în analizarea realit??ile cotidiene se pronun?? ?i al?i autori contemporani: „Sintagma na?ionalism obi?nuit este menit? s? acopere concep?iile care le-au permis na?iunilor occidentale s?-?i continue existen?a istoric?; na?ionalismul, departe de a fi doar o mod?, constituie o condi?ie organic?, intrinsec?, a existen?ei acelor na?iuni. Pentru c? discu?iile despre na?ionalism au fost limitate la formele exotice ?i pitore?ti ale acestuia, au fost sc?pate din vedere aspectele care ?in de forma banal?, obi?nuit? a respectivului fenomen. Se spune din ce în ce mai des c? statele na?ionale sunt în declin; na?ionalismul nu mai reprezint? o for?? de prim? m?rime; la ordinea zilei este globalizarea. Dar o rememorare e oricând necesar?. Spiritul na?ional înc? exist? ?i lanseaz? chem?ri pentru sacrificiul suprem. Zi de zi, simbolurile ?i tezele sale sunt prezentate în public”.[10] Ne apropiem aici de o tez? mai veche, dar deloc învechit?: „Dac? apartenen?a la o na?iune e un fapt firesc, na?ionalismul trebuie s? fie ?i el un fapt firesc ?i nicidecum o grea c?dere în p?cat. Na?iunea e nu numai categoria logic?, ci ?i colectivitatea real? care ne define?te pe fiecare din noi, locul, cadrul ?i principiul întregii noastre ac?iuni ?i existen?a în veac; în na?ionalism nu e numai o doctrin? politic?, ci o atitudine polivalent?, care acoper? tot a?a de bine sectorul spiritual sau economic, politic sau cultural estetic al activit??ii noastre”.[11]
 
For?a acestei mi?c?ri politice ?i ideologice de a mobiliza mase largi de oameni nu poate fi, în nici un caz, negat? sau ignorat?, întrucât „na?ionalismul s-a dovedit în trecut un izvor imens de energie, o putere capabil? s? zguduie sisteme din temelii ?i s? construiasc? altele în loc; a stat întotdeauna de partea progresului, a fost contrariul imperialismului ?i al exploat?rii, s-a opus egalitarismului totalitar, manipul?rii ?i cre?rii cu for?a a unei societ??i de consum. Din p?cate, particularit??ile culturale sunt con?tientizate de popoare în special atunci când ?i acolo unde acestea sunt în pericol. Societ??ile multiculturale sunt, în realitate, societ??i f?r? cultur?. Continentul european merge dintr-o criz? în alta: datorii, ?omaj în mas?, regres social, r?zboaie între popoare ?i înl?untrul popoarelor, toate acestea reprezint? o « U.E.-Europa » a func?ionarilor ?i tehnocra?ilor. Baza unei ordini europene noi trebuie s? fie recunoa?terea principiului ordinii na?ionale de stat, a principiului originii popoarelor ?i a dreptului acestora la autodeterminare. A?a se poate reu?i ca « U.E.-Europa » s? fie înlocuit? de o Europ? a popoarelor - s?n?toas?, puternic?, social?, ordonat? legal ?i ocrotit? în identitatea sa na?ional?”.[12] În egal? m?sur?, sus?in na?ionali?tii italieni, „orice proiect de dezvoltare nu se poate desprinde de realitatea istoric? a na?iunii, acea comunitate etnic?, politic?, social?, economic? ?i cultural? a c?rei importan?? nu poate fi trecut? pe plan secund sau, mai r?u, ?tears?. Globalizarea nu va putea s? înl?ture na?iunea. Sfidarea provoc?rilor globaliz?rii se r?sfrânge asupra statelor ?i guvernelor, asupra tuturor subiec?ilor interesa?i s? participe la competi?ia mondial? f?r? a renun?a la valorile solidarit??ii sociale ?i comunitare, la demnitate ?i identitate na?ional?. Competitivitatea sistemelor trebuie perceput? ca o nou? form? de afirmare a identit??ii na?ionale în epoca globaliz?rii”. Acesta e, probabil, sfâr?itul iluziilor - când individul constat? c? tr?ie?te în minciun? ?i c? un sistem diabolic excelent articulat l-a manipulat ?i l-a îndobitocit decenii întregi: „Europa post-ideologic? va realiza în curând c? nu va putea depinde la infinit de elitele tehnocratice aflate în c?utarea unei himere botezat? pia?a comun? european?. Când un popor abandoneaz? politicianismul, aceasta nu înseamn? c? s-a sfâr?it cu politica; mai degrab?, e sfâr?itul sl?biciunii acelui popor”.[13] Pentru cei înc? neîncrez?tori, vom mai puncta câteva argumente în favoarea na?ionalismului ?i a comunit??ii etno-na?ionale: valoare intrinsec?, educa?ie moral? s?n?toas?, identitate, diversitate, autodeterminare, dreptul la legitim? ap?rare colectiv?, confirmarea istoric? a reu?itei modelului de stat-na?iune. În leg?tur? cu acest ultim aspect, trebuie spus c? statele na?ionale au beneficiat de un succes semnificativ de-a lungul vremii, prin promovarea egalit??ii ?i democra?iei ?i par a fi absolut necesare pentru salvarea vie?ii spirituale a comunit??ilor, în viitor (inclusiv datorit? faptului c? statele-na?iuni sunt singurele institu?ii politice capabile s? protejeze comunit??ile de primejdiile globaliz?rii ?i asimil?rii).[14]
 
Strâns legat de na?ionalism este a?a-numitul populism politic, c?ruia mass-media oficial? i-a dat conota?ii peiorative. Avem de-a face tot cu o campanie de demonizare a unei ini?iative altminteri l?udabile - protejarea majorit??ii componen?ilor comunit??ii de pericolul spolierii lor de c?tre o minoritate agresiv?, oligarhia plutocratic?. Mai exact, „populismul este conducerea asigurat? de majoritatea aleg?torilor, în beneficiul tuturor, ?i nu în beneficiul unei minorit??i format? din grupuri de presiune. Guvernarea - de c?tre produc?torii ?i pl?titorii de impozite, nu de c?tre exploatatorii parazitari, superboga?i, scuti?i de impozite sau chiar încasatori de impozite! Controlul public asupra folosirii banilor. Na?ionalism în politica extern?. Impozite sporite pentru cei foarte avu?i, pentru a sc?dea influen?a lor corup?toare. Politici guvernamentale de garantare ?i protejare a ini?iativei private ?i a dreptului de proprietate, prin descurajarea practicilor monopoliste. Tarife vamale protec?ioniste, pentru a duce la un control al costurilor de produc?ie, undeva pe linia de plutire a raportului cerere-ofert?. Legi severe privind controlul imigra?iei”.[15] La sfâr?itul secolului al XIX-lea, presa vremii d?dea urm?toarele verdicte privind populismul ?i programul s?u politic:
1) „Populi?tii consider? c? legisla?ia corupt? le permite exploatatorilor s? fure de la produc?tori”[16];
2) „Populi?tii se opun l?comiei ?i exploat?rii con?inute în concepte ideologice precum darwinismul social, capitalismul de tip laisser faire sau absolutizarea bog??iei. Ei sunt exaspera?i în special de sporirea averii, puterii, preten?iilor aristocratice ale plutocra?iei”[17];
3) „Populi?tii dau vina pe politic? pentru majoritatea problemelor na?iunii. Politicienii sunt privi?i ca ni?te indivizi cinici, care urm?resc numai satisfacerea intereselor personale”.[18]
 
Ca un arc peste timp, populismul american s-a întors, dup? un secol, la origini, preluând o bun? parte din ideile trecutului. «Reform Party» («Partidul Reformei») s-a vrut a fi a treia for?? politic? (dup? Republicani ?i Democra?i), ap?rând suveranitatea na?ional? a S.U.A., via?a ?i libertatea ?i, în acela?i timp, opunându-se globalismului, imigra?iei masive ?i practic?rii avortului. În anul 2000, delega?ii la Conven?ia Na?ional? a partidului, desf??urat? la Nashville, au solicitat „retragerea imediat? a SUA din Organiza?ia Na?iunilor Unite ?i mutarea cartierului general O.N.U. în afara grani?elor americane”. Ezola Foster, candidat la vicepre?edin?ia Statelor Unite, în echipa lui Patrick Buchanan, afirma c? „sclavia guvernamental? este cea mai rea dintre toate; cândva era cunoscut? drept comunism - acum se identific? cu globalismul”.[19] Din cenu?a fostului «Reform Party» s-a ridicat o nou? forma?iune puternic?, de aceea?i orientare populist? ?i pro-constitu?ional?, «America First Party», ai c?rei membri fondatori promit »«s? restaureze ?i s? revigoreze marele Experiment American”, în folosul na?iunii ?i al locuitorilor S.U.A. Printre ideile cuprinse în platforma-program se num?r? « sprijinirea unei armate a c?rei misiune s? fie protejarea na?iunii noastre, nu poli?ia planetar? », precum ?i «men?inerea suveranit??ii na?ionale, în opozi?ie cu încerc?rile de a aservi na?iunea noastr? intereselor precursorilor guvern?rii globale»”.[20] Principala personalitate a populismului american contemporan, Patrick Buchanan, spunea cu sinceritate despre sine: „Am fost etichetat în multe feluri. Epitetul protec?ionist e unul dintre cele mai amabile, dar e ?i inexact. Eu sunt un na?ionalist economic. Pentru mine, ?ara e mai presus de economie, iar economia trebuie s? fie în folosul poporului. Eu cred în pie?e libere, dar nu le divinizez. În ordinea fireasc? a lucrurilor, pia?a trebuie pus? s? lucreze pentru om, nu viceversa. Na?ionalismul economic a fost politica na?iunilor în ascensiune, iar comer?ul liber a marcat declinul lor istoric. Regimul liberaliz?rii globale a comer?ului genereaz? în primul rând insecuritate economic?, iar în al doilea rând are ca efect pierderea independen?ei ?i suveranit??ii na?ionale”.[21] Liderul american constata c? „exist? o lupt? care succede R?zboiului Rece. Este lupta patrio?ilor din fiecare na?iune împotriva guvern?mântului mondial în care toate na?iunile renun?? la suveranitate. Este înfruntarea dintre na?ionalism ?i globalism, care se poart? nu între na?iuni, ci în interiorul fiec?rei na?iuni. Viziunea mea este aceea a unei republici, nu a unui imperiu. O na?iune care merge la r?zboi numai atunci când este atacat?, îi sunt periclitate interesele ori îi este insultat? onoarea. Nu suntem imperiali?ti, nu suntem interna?ionali?ti, nu suntem hegemoni?ti; ?i nu suntem nici izola?ioni?ti. Credem în America: mai întîi, în cele din urm? ?i întotdeauna. Loialitate fa?? de Noua Ordine Mondial? înseamn? lipsa de loialitate fa?? de Republic?”.[22]
 
Iat? ?i o perspectiv? interna?ionalist? asupra tendin?elor na?ionaliste ?i neopopuliste ale politicii contemporane: „Vechiul ?i noul populism împ?rt??esc un num?r însemnat de strategii ?i credin?e, care ne determin? s? încadr?m ambele tendin?e în acela?i gen proxim. Cea mai important? strategie este apelul la popor, preten?ia de a vorbi în numele unei majorit??i nediferen?iate, monolitice, localizat? într-un spa?iu esen?ial ?i idilic. Majoritatea de la care se reclam? populi?tii este naturalmente superioar? moral ?i biologic minorit??ii conduc?toare, elitei oligarhice, corupte ?i decrepite care, ilegitim, de?ine pârghiile puterii. Singura problem? a poporului este, în viziunea populi?tilor, dificultatea cu care acesta î?i comunic? sentimentele ?i î?i articuleaz? politic ideile. Apelul la popor con?ine, pe lâng? sugestia elitist?, imperativul subordon?rii intereselor individuale, celor comunitare. A doua strategie important? este apelul la simplitate. Marota populi?tilor o constituie omul simplu, cet??eanul de rând, cu bun sim?, opus arogan?ilor (fie ace?tia politicieni, intelectuali sau birocra?i) sau excentricilor (adic? marginalilor sociali ?i minoritarilor de orice fel). Solu?iile propuse sunt pe m?sura omului simplu: populi?tii prosl?vesc virtu?ile cotidianului ?i func?ionalitatea gospod?reasc?, fapt pentru care proiecteaz? solu?iile domestice la scar? na?ional? ?i interna?ional?, imagineaz? realitatea, oricât de complicat? ar fi ea, pe teritoriul locului comun. Preferin?a pentru simplitate explic? nostalgia, paseismul populi?tilor, precum ?i viziunile lor conspira?ioniste, tendin?a de a apela la explica?iile gnostice monocauzale. În al treilea rând, populismul are un cult pentru directe?e. Pretinde participarea direct? a poporului la putere, pe cât posibil f?r? interven?ia institu?iilor politice reprezentative ?i a celor administrative de intermediere. Populi?tii tind s? resping? solu?iile intermediare ?i intermediarii, specula?iile ?i pe speculan?i. Apoi, populismul este moralist. Populi?tii refuz? compromisurile, gradualismul, pragmatismul, instrumentalitatea. Caracterul este, pentru ei, mai important decât eficien?a ?i performan?a. Nu în ultimul rând, populismul promoveaz? radicalismul de gândire ?i de ac?iune, imaginând politica în termeni refondatori ?i îndreptat? împotriva cuiva (populi?tii fiind exper?i în construirea de demonologii)”.[23]
 
Se opineaz? c? „na?iunile bazate pe cet??enie ?i pe un mod specific de via?? al membrilor lor sunt amenin?ate de structuri suprana?ionale sau de migra?ia nest?vilit?. În aceste circumstan?e, este u?or de presupus c? va prolifera un nou tip de na?ionalism, bazat pe ceea ce s-ar putea numi con?tiin?a rezisten?ei”.[24] Al?i autori consider? c?, dimpotriv?, noul na?ionalism este produsul diviz?rii sociale ?i este esen?ialmente diferit de cel al Secolelor al XIX-lea ?i al XX-lea. Nu reprezint? o reac?ie la imigra?ie sau la procesul de globalizare, ci este un produs al prefacerilor din societate. Este un na?ionalism al nelini?tii ?i al insecurit??ii sociale. Nu mai face apel la o ideologie, ci la o identitate; de aceea, forma predominant? pe care o ia ast?zi identitatea na?ional? este cea a na?ionalismului cultural, care difer? de vechiul na?ionalism prin faptul c? nu vorbe?te de superioritate, ci de prezentarea diferen?elor specifice.[25] Unii c? „nu se poate vorbi de recrudescen?a na?ionalismului. Na?ionalismul nu e o for?? care s? înregistreze perioade de recrudescen?? ?i recesiune, ci un ansamblu eterogen de tipare lingvistice, obiceiuri ?i oportunit??i cu caracter organic, care influen?eaz? via?a politic? ?i cultural? a na?iunilor moderne. Na?iunea este o entitate atât de important?, încât este foarte greu ne imagin?m o lume lipsit? de na?ionalism”.[26] Se va împlini, oare, profe?ia lui Goga privind triumful na?ionalismului: „Eu cred în acest reviriment al ideii na?ionale în aceast? ?ar?. Sau vine o biruin?? a ideii na?ionale, ast?zi, când sentimentul na?ional trece prin cea mai complet? zbiciuire pe întreg continentul ?i angajeaz? ?i sufletul românesc ?i clasa conduc?toare; sau, dup? criza actual? a sufletului românesc, vom intra într-o criz? de stat”.[27]
- Va urma -
---------------------------------------------- 
[1]George Orwell, Notes on Nationalism, în Collected Essays, Journalism and Letters of George Orwell, New York, 1968.
[2] Cf. Peter F. Sugar, Na?ionalismul est-european în secolul al XX-lea, Editura Curtea Veche, 2002.
[3] Karl Popper, The Open Society and Its Enemies, 1956.
[4] Vezi C. B. Macpherson, în Richard Handler, Nationalisn and the Politics of Culture in Quebec, 1988.
[5] Michael R. Lucas, Nationalism, Sovereignty and Supranational Organizations, 1999.
[6] Tomislav Sunic, The Decline and Splendor of Nationalism.
[7] Nae Ionescu, Unde e programul?, Bucure?ti, 1938.
[8] Paul Treanor, The Ethics of Secession, 2002.
[9] Anthony D. Smith, Nations and Their Past, conferin?? ?inut? în anul 1995 la Universitatea Warwick.
[10] Michael Billig, Banal Nationalism, 1995.
[11]Nae Ionescu, Na?ionalism ?i ortodoxie, Bucure?ti, 1937.
[12] Europaischer Nationalismus, studiu disponibil pe Internet.
[13] Tomislav Sunic, The Decline and Splendor of Nationalism.
[14] Nenad Miscevic, Nationalism, în Stanford Encyclopedia of Philosophy, 2001.
[15] Vezi manifestul Are you a Populist?, redactat de «Liberty Lobby» & ziarul “Spotlight”.
[16] “Southern Mercury”, 23 iulie 1896.
[17]“Anthony Weekly Bulletin”, 30 martie 1894.
[18] “American Nonconformist”, 30 aprilie 1891.
[19]Reform Party Adopts Nationalist Platform – exclusive to American Free Press, by Cristopher Bollynn, 2000.
[20] «America First Party»: Mission Statement, by the Staff of American Free Press, 2001.
[21] Patrick Buchanan, Free Trade Dangerous, Not Free, scrisoare deschis? c?tre «Chicago Council of Foreign Relations», noiembrie 1998.
[22] Discurs rostit la «Boston World Affairs Comercial» din Boston, Massachusetts.
[23] A. Cioflânc?, Tenta?ii neopopuliste în Europa de Est, în vol. Globalism ?i dileme identitare, Editura Universit??ii Alexandru Ioan Cuza Ia?i, 2002; vezi ?i M. Hjerm, Reconstructing Pozitive Nationalism: Evidence from Norway and Sweden, 1998; William Coleman, Globalisation: a Theory of the Controversy, 2002; «One Nation» Manufacturing Policy Statement, 1998; programele politice ale «Dansk Folkeparti» (“Partidul Poporului Danez”), «Sverige Demokraterna Ungdom» (“Partidul Democratic Suedez”), «Isänmaallinen Kansallis Lütto» (“Alian?a Patriotic? din Finlanda”), «Fremskrittspartiet» (“Partidul Poporului din Norvegia”), «I.S.P.A.» (“Patrie ?i Libertate”) din Letonia, «Lietuviu Tautinio Jaunimo Sajurgo» (“Tân?ra Lituanie”), «Deutsche Volks Union» (“Uniunea Poporului German”) etc.
[24] John Rex, National Identity in the Democratic Multicultural State, 1996.
[25]Gerard Delanty, Beyond the Nation-State, 1996.
[26] Roger Brubaker, Nationalism Reframed: Nationhood and the National Question in the New Europe, 1996; pentru alte opinii: Adrian Hastings, The Construction of Nationhood: Ethnicity, Religion and Nationalism, 1997; Michael Hechter, Containing Nationalism, 2000.
[27 Declara?ie politic? rostit? în ?edin?a Camerei Deputa?ilor din 3 martie 1934.

footer