Revista Art-emis
PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. Ion Coja   
Miercuri, 06 August 2014 20:29

Prof. univ. dr. Ion Coja, art-emisUn evreu tembel ?i lipsit de orice m?sur? bântuie pe site-ul meu, reu?ind s? enerveze pe toat? lumea. A fost util îns?, a?a c? intr?m în jocul s?u: se întreab? retoric prin ce decizie judec?toreasc? familia tat?lui s?u a fost deportat? din Bucovina în Transnistria. ?i mai pune câteva întreb?ri la care putea g?si singur r?spuns dac? chiar este fiul unui evreu deportat în Transistria! Nesim?itorul fiu a avut la dispozi?ie zeci de ani ?i sute de c?r?i din care s? afle în ce condi?ii s-a produs str?mutarea - acesta este termenul corect -, str?mutarea a mii de familii de evrei din România în Transnistria! Nici pe departe nu afost afectat? vreo familie pentru c? „se n?scuser?” evrei. Nu to?i evreii din România au fost str?muta?i în Bucovina, ci numai o mic? parte a acestora. Mul?i, pu?ini, drept pentru care motiv? Dau câteva explica?ii, povestea Transnistriei fiind mereu discutat?:

1. Trebuie început cu decizia lui Ion Antonescude de a nu-i încorpora pe evrei în Armata Român? care urma s? participe la R?zboiul de Întregire. Mai multe au fost considerentele luate în calcul de Mare?al. Primul ar fi c? prea mul?i evrei, cet??eni ai României, î?i dovediser? lipsa de loialitate fa?? de români, fa?? de România. Iar opera?iunea de a distinge între evreii loiali ?i cei neloiali nu era posibil?. Al doilea, incorpora?i, militarii evrei ar fi stârnit gesturi de vendet? ?i de respingere/repulsie din partea celorlal?i militari, care aveau treaz? în mintea lor f?r?delegile s?vâr?ite de evreii din Bucovina ?i Basarabia, în iunie 1940, când armata ?i administra?ia româneasc? a fost nevoit? se se retrag?. Pentru aceast? „scutire de front” comunitatea evreiasc? trebuia s? achite o anumit? sum? de bani, ca participare la efortul d r?zboi al ??rii. Aranjament care a stârnit multe nemul?umiri printre români, care au sim?it c? se face astfele o discriminare pozitiv? a evreilor. Ceea ce era ?i foarte adev?rat! Culmea este c? evreii au avut de protestat ?i protesteaz? ?i azi pentru „persecu?iile” regimului „fascist” antonescian!

2. Concomitent s-a pus ?i problema evreilor care stârneau motive îndrept??ite de îngrijorare, suspec?i c? ar putea colabora cu inamicul. Fiind în stare de r?zboi, asemenea suspec?i pretutindeni, în toate ??rile beligerante / vezi cazul japonezilor ?i italienilor din S.U.A. din aceea?i perioad?, sunt supu?i unui regim de izolare, în diverse feluri. Unii pot fi aresta?i ?i condamna?i pentru asemenea activit??i. Forma cea mai blând? de izolare este str?mutarea. Cazul evreilor din România.

3. Care sunt categoriile de evrei str?muta?i în Transnistria:

- Evreii suspecta?i, b?nui?i de activit??i de spionaj în favoarea Occidentalilor. Se ?tia c? sunt spioni, dar nu existau suficiente probe valabile în justi?ie pentru a fi condamna?i. De pild? cazul Sonia Palty, autoarea unei c?r?i mizerabile: Evrei, v? ordon trece?i Nistrul! Dar cum nu exist? perfectul tic?los, a?a ?i cartea individei mai scap? câte un adev?r: tat?l ei era suspect de a fi agent englez. Sub aceea?i b?nuial? au mai fost câteva zeci de evrei din Bucure?ti. Împreun? cu familiile, ace?tia au alc?tuit un lot de circa 300 de evrei care au fost str?muta?i în Transnistria. Dup? aceast? „deportare”, s-au mai întors în Bucure?ti vreo 290 de evrei: retul au trecut linia frontului la ru?i sau au murit, c? se mai ?i moare. Avem voie s? consider?m c? acest  e?antion, de 300 de evrei,  este rprezentativ pentru to?i evreii care au trecut prin Transnistria?! Nu v?d de ce nu! Deci, din 300 de evrei 290 s-au întors teferi ?i nev?t?ma?i la casele lor ?i le mai ?i g?sesc în starea în care le-au l?sat…

- Evreii ?tiu?i c? sunt membri ai partidului comunist, c? sunt „oamenii ru?ilor”. Ace?tia au fost izola?i la Târgu Jiu, al?ii în Transnistria, la Vapniarka. Dintre transnistreni cam to?i s-au întors acas? înainte de vara lui 1944. Cei care ar fi apucat s? moar? în Transnistria ar fi ajuns eroi ilegali?ti, dar nu ?tiu s? fi fost vreunul declarat post mortem erou. Exist? amintirile lui ?tefan Voicu despre Vapniarka, nici urm? de genocid su holocaust! Dimpotriv?, cuvinte de recuno?tin?? fa?? de ?eful lag?rului, un român din Târgu Mure?.

- Evreii veni?i în România pe cale ilegal?, f?r? acte în regul?. Erau sute de mii. Unii, care nu s-au desurcat, au ajuns în Transnistria. Cazul colegei mele Noemi Blum, a c?rei familie s-a refugiat în România din Fran?a. Verii ei au r?mas în Fran?a ?i n-au mai supravie?uit „str?mut?rii” la Auschwitz. Ajuns? în Transnistria, familia colegei mele a fost cazat? în casa unor localnici, ocupând etajul. A p?strat toat? via?a amintirea gr?dinii cu flori de care s-a ocupat tot sejurul transnistrean. Dup? 1990 a dat interviuri domnului Ilie Traian despre copil?ria fericit? petrecut? în Transnistria. ?i-a scris ?i amintirile din Transnistria, care i-au fost confiscate la C?minul Evreiesc din Bucure?ti unde ?i-a tr?it ultimii ani de via??, dup? un interludiu israelian. Nu s-a sim?it bine în ?ara Sfînt? ?i s-a întors în ?ara în care a petrecut câ?iva ani de holocaust fericit.

- Cei mai mul?i au fost evreii din Bucovina ?i Basarabia, pe care Antonesu i-a str?mutat în Transnistria ?i ca pedeaps? pentru ce au f?cut în perioada iunie 1940-iunie 1941. Probabil c? evreii propiu zis vinova?i au ?ters-o în U.R.S.S., din timp, iar în Trasnistria vor fi ajuns mul?i evrei nevinova?i, care nu aveau nimic în comun cu bestiile care au omorât sute, poate chiar mii de români în amintita perioad?. Nu s-au putut stabili în persoan? vinova?ii. Evreii s-au ar?tat solidari cu evreii criminali, nu i-au „turnat” autorit??ilor române?ti, ceea ce a îndrept??it aceste autorit??i s? instituie vinov??ia comun? a evreilor ?i s?-i „deporteze” pe to?i în Transnistria. În felul acesta i-a ?i protejat de r?zbunarea românilor, care aveau, mul?i dintre ei, motive personale s? nu ierte. Probabil c? în aceast? din urm? categorie ar intra ?i familia „colegului” nostru Marius, care comenteaz? pe site-ul meu. Dac? era din Cern?u?i, e probabil c? a ajuns la Moghil?u (Moghlilev). Cum au dus-o acolo? Îi recomand acestui incert Marius cartea lui S. Jagendorf , intitulat? Minunea de la Moghilev, ap?rut? la editura Hasefer. I-am f?cut prezentarea pe site, cred. Tot de pe site transcriu dou? texte, unul despre ce s-a întâmplat la Cern?u?i în iunie 1940, ?i altul despre cum a fost în timpul Holocaustului!

Primul text - m?rturia profesorului  Raoul Volcinschi

„Subsemnatul Raoul Volcinschi, domiciliat în Cluj–Napoca, profesor universitar pensionar, membru al Asocia?iei Fo?tilor De?inu?i Politici din România, am de f?cut urm?toarea declara?ie, în fa?a domnuluilui profesor Ion Coja: Sunt originar din Cern?u?i unde, în 1940, am tr?it  drama evacu?rii familiei mele din Cern?u?i. Eram elev la liceul „Aron Pumnul” ?i f?ceam parte din echipa de fotbal „Drago? Vod?”. Jucam la pitici. În Cern?u?i erau trei echipe la care jucau tinerii evrei: Macabi, Borohov ?i Hasmonea. Deseori jucam românii cu evreii, meciuri agreabile, f?r? nici o tensiune de natur? rasist?, antievreiasc? sau antiromâneasc?. Ne cuno?team bine între noi, chiar dac? eram la ?coli diferite ?i tr?iam în cartiere diferite. În seara zilei de 27 iunie, la radio Monte Carlo, pe care familia mea îl asculta cu regularitate, s–a anun?at c? România este obligat? s? cedeze Basarabia ?i Bucovina. La radio Bucure?ti, încercând s? afl?m ce se întâmpl?, se comenta felul cum a decurs examenul de bacalaureat al principelui Mihai… Nimic despre ultimatum. Tata îns? ne-a pus s? începem împachetarea lucrurilor din cas?, în vederea refugierii noastre în ?ar?. A doua zi, de diminea??, tata m-a trimis s?-mi scot actele ?colare de la liceu, care urmau s?-mi fie necesare înscrierii la ?coal? în septembrie. Drumul meu de acas? pân? la liceu trecea prin Pia?a Unirii ?i prin fa?a Prim?riei. Când am ajuns la prim?rie am v?zut c? în strad? z?ceau cinci cadavre de solda?i români, al c?ror sânge se scursese în praful de pe caldarâm. Câ?iva oameni de pe margine priveau consterna?i ?i deruta?i. Am întrebat ce se întâmpl?, au venit deja ru?ii la Cern?u?i ? Mi s-a r?spuns c? solda?ii au fost omorâ?i  „de ?ia”! ?i mi s-a ar?tat spre dou? automobile în jurul c?rora se învârteau vreo 12-15 tineri civili, înarma?i, unii aveau chiar dou? automate, unul în mân?, altul la spate ?i se agitau s? încap? to?i în ma?ini. Îi cuno?team pe to?i, pe unii din vedere, pe al?ii personal sau dup? nume: Aufleger Feibi?, Fisher, Abacumov, Eisinger Siegfried. Jucau fotbal în forma?ia de juniori a echipelor evreie?ti amintite. Au plecat strigând „Zum Flugplaz”! („La aeroport!”) M-am întors acas? pe un drum ocolitor, c?ci se auzeau focuri de arm? pe alte str?zi.

În grupul amintit se afla ?i Sigi Bainer, pe care îl cunoscusem bine c?ci jucasem fotbal împreun?, în câteva meciuri, ca adversari. L-am reg?sit pe la mijlocul anilor ’50, la securitatea din Cluj, când am fost anchetat ?i de câteva ori am fost b?tut m?r de acest Sigi Bainer. Am încercat s? vorbesc cu el omene?te, amintindu-i c? ne cunoa?tem bine ?i c? n-are cum s? vad? în mine un agent al puterilor imperialiste occidentale, cum eram acuzat. Mi-a spus de mai multe ori: „pentru trecut, un monument, pentru prezent un glon?!” Îl mai întâlnisem de câteva ori în Cluj, fusese un mic contrabandist înainte de a se angaja la Securitate, ca anchetator ?i b?t?u?. Când m-am eliberat am aflat c? plecase în Israel.

Raoul Volcinschi”

Al doilea text: Holocaustul la mi?to

Holocaustul vesel? Holocaustul la români? Holocaustul ca nostimad?? Holocaustul de trei parale? Holocaustul pris ŕ la légčre? Cum s?-l numesc ca s? se potriveasc? mai bine? Cine nu cunoa?te aceast? minunat? vorb?? „Aici suntem la por?ile Orientului, unde nimic nu este luat în serios!”. Pe fran?uze?te, în gura celebrului Raymond Poincaré: „Nous sommes ici aux portes de l’Orient, ou tout est pris ŕ la légčre!”. Unii, cei mai mul?i, v?d în citatul de mai sus o evaluare lucid? a defectelor neamului nostru românesc, propriu zis un blam la adresa noastr? a românilor, un vot de neîncredere dat de spiritul occidental mentalit??ii române?ti, stilului românesc de a tr?i ?i ac?iona, vecin cu neseriozitatea, inconsisten?a, lipsa de principialitate, nep?sarea fa?? de rigorile legii ?i ale disciplinei, ale ordinii! ?i câte ?i mai câte nu încap sub umbrela acestui verdict: suntem un neam de oameni care lu?m totul ŕ la légčre?! Chiar ?i Holocaustul, evenimentul cel mai tragic din istoria lumii, cum îl consider? atâta lume bun? ?i bine informat?, Holocaustul la care am fost obliga?i s? lu?m ?i noi parte, noi l-am luat… l-am luat la mi?to!, îmi vine s? zic cu aceast? vorb? despe care nimeni nu ?tie cum s-a prip??it în graiul nostru! Dar este util?. Tot încerc?m, de câteva genera?ii s? sc?p?m de ea, dar nu reu?im. Nimeni nu poate sc?pa de umbra sa. Mi?to-ul fiind proiec?ia româneasc? inevitabil? asupra lumii, ar putea spune cineva mai pripit s? generalizeze. Prea mult n-ar gre?i!

Cum vine aia s? iei ditamai holocaustul la mi?to, s?-l iei peste picior, s?-l iei ŕ la légčre?! Am avut deseori acest sentiment, pe parcursul document?rii mele „fortuite” în materie de Holocaust petrecut în România, la români. C?ci documentare se cheam? s? stai de vorb? ?i cu martori oculari, participan?i propriu zi?i la acele evenimente ?i situa?ii. Din p?cate m?rturiile orale, pentru care nu ai consemnarea scris?, eventual sub semn?tur? la notariat, nu prea au valoare probatorie, astfel c? nu am r?mas decât cu ele în suflet, în minte, toate adunându-se sub ideea c? ?i Holocaustul din România s-a desf??urat ŕ la roumaine, a fost pris ŕ la légčre, în b??c?lie, la mi?to. Am tot c?utat ecoul acestei st?ri de fapt în documente ?i nu am g?sit decât dovezi indirecte, cu care nu puteam emite preten?ia de a fi crezut. Iat? îns? c? zilele faste pe care le tr?im, zile „speciale”, de speran?? ?i de a?teptare a bucuriei cu care retr?im an de an minunea din urm? cu 2014 ani, pentru mine s-au împlinit pe deplin ?i în modul cel mai dorit, mai a?teptat: a ap?rut documentul! Documentul potrivit c?ruia mi se confirm? sentimentul, încredin?area aprioric? a? zice, c? românii nu erau ?i nici nu au fost în stare s? participe ca lumea la o treab? atât de serioas? ca holocaustul, ca genocidul! Îi dep??ea gravitatea situa?iei. Nu li se potrivea! Nu puteau s-o fac? de-a adev?ratelea, ci numai de mântuial?, de ochii lumii, de ochii comisarilor europeni de atunci, veni?i nu de la Bruxelles, ci de la Berlin! Nicio diferen??.

?in unii s? demonstreze cu orice pre? c? am participat ?i noi la Holocaust! Ba unii zic c? aici la noi a debutat. C? noi l-am inventat pe holocaust. ?i dau ?i cifre. Cifre pe care eu oricând le pot dovedi mincinoase sau cel pu?in eronate! ?i ref?când calculele care ne sunt prezentate, dar p?strând metoda de calcul, eu oricând pot demonstra c? noi, românii, nu am ucis (numai) 400.000 (patru sute de mii) de evrei, ci mult mai mul?i, peste un milion ?i jum?tate. Vorbesc serios! Cine nu crede s?-mi cear? socoteala, explica?ii! Pân? atunci s? prezint documentul. Este vorba de o carte, care a împlinit 15 ani de când a fost tip?rit?, ?i i-a mers bine pân? acum, nu a v?zut nimeni cât e de important?! Cât pe ce s?-mi scape ?i mie! Dar Domnul a vrut altfel ?i am dat de ea ?i am citit-o, cu oarecare neîncredere, c?ci are un titlu care m-a f?cut s? o las deoparte, necitit?, ani de zile: „Dosarele Suferin?ei”, ap?rut? la Editura Bucovina viitoare, anul 1999. Iar suferin?e evreie?ti de-alea inventate?!, mi-am zis….

Cartea are dou? p?r?i, fiecare cu autorul ei: „Martori ai secolului”, de Ilie Ilisei ?i „Ocrotitorul jidanilor”, scris? de însu?i ocrotitorul respectiv: Ioan D. Popescu. Vom vorbi pe larg despre aceast? carte într-o „emisune viitoare”. Deocamdat? m? rezum la subiect, la titlul acestor rânduri, adic? la al doilea text. ?i fac precizarea cea mai important?: autorului i-a fost recunoscut? calitatea de cavaler al adev?rului ?i al drept??ii, al omeniei, în Israel, la Ierusalim, unde numele s?u este onorat ?i omagiat, împreun? cu copacul care a fost s?dit ca semn de ve?nic? pomenire pentru c? a fost un veritabil „drept între popoare”, cum se nume?te aceast? distinc?ie. În parantez? fie spus, b?nuiesc c? e vorba de o traducere infidel?, ca orice traducere, c?ci expresia ca atare sun? cam aiurea pe române?te. Când va fi s? primesc ?i eu aceast? distinc?ie, m?car post mortem, probabil c? o s? fac o propunere de revizuire a traducerii. La nevoie, se poate face ?i mai devreme.

Cu alte cuvinte, ga?ca de bugetivori de la Institutul de Cercetare a Holocaustului din România (I.N.S.H.R.), inclusiv colaboratorii din str?in?tate, alde Radu Ioanid ?i alte pu?lamale, nu mai pot strâmba din nas, cu superioritate academic? (!?), cum c? sursa nu e demn? de încredere. ?i iat? ce spune sursa, fost chestor de jandarmi la Tiraspol, pe timpul Holocaustului din Transnistria, având r?spunderea direct? pentru soarta evreilor evacua?i în Transnistria ?i caza?i în Tiraspol. Nota bene: ace?tia sunt termenii corec?i: evacua?i ?i caza?i! Citez deci:

„În prim?vara anului 1944, odat? cu precipitarea evenimentelor de pe front, am primit ordin s? repatriez orfanii de ambii p?rin?i în vârst? de pân? la ?aisprezece ani. Cum orfanii nu aveau acte, actele se întocmeau în baza m?rturiei unor rude apropiate. Am întocmit ni?te borderouri ?i-n dreptul fiec?rui nume se adunau câte dou? semn?turi care atestau vârsta de pân? la ?aisprezece ani a orfanului care urma s? fie repatriat. ?i, lucru nostim (sublinierea mea - I.C.), în felul acesta aproape întreg ghetoul a fost repatriat. So?ul atesta pentru so?ie ?i invers, tat?l pentru copil, acesta pentu tat? ori pentru bunic, bunicii devenind în acte… copii care mai au bini?or pân? la majorat. Constitui?i în convoaie, îmbarca?i în trenuri ?i înso?i?i de câte un pluton comandat de câte un subofi?er destoinic, evreii s-au întors în ora?ele României.”[1]

Textul poate fi citit de câte ori vre?i, este f?r? fisur?! Adic? nu poate rima nicicum cu ideea de represalii sângeroase, abuzuri inumane, bestialitate etc. Cine îi cunoa?te pe evrei î?i poate u?or imagina cât au glumit ace?tia, ce mi?to au f?cut pe seama declara?iilor date în fa?a Chestorului Popescu! Ioan Popescu! Nici c? se putea un nume mai potrivit pentru semnifica?ia profund româneasc? a faptelor sale: cam în aceast? not? s-au petrecut persecu?iile ?i represaliile anti-evreie?ti din vremea lui Antonescu. În nota de mi?to în care s-a alc?tuit tabelul cu evreii orfani de ambii p?rin?i pân? în ?aisprezece ani. Ce comedie fain? s-ar putea face pe acest subiect: Lista lui Popescu! ?i puse pe dou? coloane: Lista lui Schindler ?i Lista lui Popescu. ?i de comparat ce a p??it fiecare pentru criteriile aplicate în alc?tuirea listei. Ideea c? avem de-a face cu un caz izolat nu ?ine! Este clar c? Ionic? al nostru nu s-a temut c? se va afla de stratagema sa ?i c? o va p??i. O clip? nu i-a trecut prin minte c? i se va cere socoteal? pentru gestul s?u, c? încalc? vreun consemn militar, scris sau nescris, sau c? se va g?si cineva s?-l toarne. A?adar, gestul s?u nu intra în contradic?ie cu contextul, cu atmosfera în care se tr?ia ?i se supravie?uia în Transnistria! Las pentru alt? dat? alte comentarii ?i citez mai departe, discu?ia c?pitanului Popescu cu un evreu din alt ghetou, cel de la Ber?ad:

„ - Povesti?i-mi mai departe!…

- Domnul c?pitan Mihail reu?e?te s? ne a?â?e pe unii împotriva celorlal?i, ceea ce nu-i greu în situa?ia în care ne afl?m. Este înconjurat de o clic? de tic?lo?i, to?i evrei (sublinierea noast? - I.C.), iar ace?tia hot?r?sc cine ?i unde merge la lucru, cui i se d? locuin??. Tot ei îi procur? c?pitanului fete de treisprezece-patrusprezece ani. Numele Mihail îmi era total necunoscut. B?nuiam c? este rezervist. Un ofi?er activ nu s-ar fi putut preta la asemenea acte înjositoare care jignesc no?iunea de om. S? love?ti un om nevinovat, un invalid lipsit cu totul de ap?rare, s?-?i ba?i joc de un copil înseamn? ceva cu totul ie?it din comun (s.n. - I.C.). Cele povestite m-au zguduit într-atât încât, imediat, m-am prezentat la raport la generalul Iliescu. Peste câteva zile, dup? o anchet? serioas?, c?pitanul Mihai a fost arestat.”[2. Teribil de important? ?i aceast? m?rturie: a?adar ?i generalul Iliescu, superiorul lui Ioan D. Popescu, era tot un… drept între popoare! Deci c?pitanul Popescu nu era un caz izolat, tovar??e Ioanid. Însu?i George Alexianu, guvernatorul de temut al Transnistriei ?i superiorul celor doi, este prezentat de autor ca fiind din acela?i soi de oameni-oameni!

Un caz izolat era netrebnicul de Mihail. Dar mai netrebnici decât Mihail al nostru sunt evreii no?tri care au descris apoi abuzurile de la ghetoul din Ber?ad, s?vâr?ite de acest mizerabil, dar au omis s? spun? ce s-a întâmplat cu Mihail, au omis s? spun? despre interven?ia autorit??ilor, au omis s? spun? ceva despre acoli?ii s?i evrei, cu to?ii la un loc ni?te netrebnici.  Asta rezult? numai din depozi?ia lui Ioan Popescu. M?rturiile evreie?ti despre Ber?ad te fac s? crezi c? a?a se petreceau lucrurile în toat? Transnistria ?i c? to?i românii erau ni?te persoane de teapa acestui Mihail. Niciun evreu care s-a plâns de abuzurile de la Ber?ad nu spune c? acestea au fost curmate la interven?ia energic? a autorit??ilor. Evrei nemernici prin omisiune!

În fine, al treilea citat. Este vorba de procesul politic care i s-a intentat lui Ioan D.Popescu dup? 1950. Deh, f?cuse parte din jandarmeria burghezo-mo?iereasc?. Dup? un an de deten?ie în condi?ii de exterminare, de genocid propriu-zis, ajunge ?i la proces. Este adus ca martor fostul director al ghetoului din Tiraspol, evreul Goltzman. Iat? câteva frânturi din declara?ia acestuia despre ?eful jamdarmilor, adic? principalul regizor al infernului transnistrean: „Venea des, în control, prin lag?r. Întotdeauna discuta cu noi ?i ne ajuta atunci când avea cum s-o fac?. M-a luat cu el la Guvernatorul Alexianu ca s? ni se asigure hrana cu alimente  pe care s? le putem procura la pre? oficial. Guvernatorul a aprobat.[…] Garda care ne p?zea era pus?, de fapt, s? ne apere de cei din exterior care ar fi fost dispu?i s? ne fac? vreun r?u (s.n. - I.C.). Noi aveam bilete permanente de liber? circula?ie prin ora? ?i mergeam chiar ?i la cinematografe. […) A pedepsit ?i schimbat întreaga gard? pentru c?, la un control, a g?sit doi nem?i în lag?r. […] A salvat de la moarte un tren cu copii orfani care veneau de la B?l?i pentru repatriere, iar nem?ii vroiau s?-i extermine. Pe mul?i evrei i-a ajutat s? capete servicii, iar pe unul, Fux Bernard, l-a f?cut director al oficiului de export.”. [3]

A?adar  se confirm? informa?ia pe care mi-a dat-o cândva Simion Ghinea, comandant legionar ?i participant la r?zboi în trupele de risc maxim al „sp?rg?torilor de cazemate”: în Transnistria, jandarmii români îi p?zeau pe evrei nu ca s? nu fug?, nu ca s? nu evadeze, ci ca s? nu vin? peste ei persoane „dispuse s? le fac? evreilor vreun r?u”. Adic? nem?ii sau ucrainienii. În mod deosebit ucrainienii îi vânau pur ?i simplu pe evrei, localnici sau evacua?i din România, ca s? se r?zbune de r?ul pe care evreii comuni?ti l-au f?cut în Ucraina. Pe seama evreilor se pune ?i azi moartea a zece milioane de ucrainieni, prin înfometare sistematic?, în deceniul 1930.

De altfel, purtarea execrabil? a evreilor din Bucovia ?i Basarabia în timpul celor 12 luni de ocupa?ie sovietic? - din iunie 1940 pân? în iunie 1941 -, a fost ?i cauza propriu zis? a evacu?rii lor în Transnistria. Holocaustologii speciali?ti în participarea româneasc? la uciderea celor ?ase milioane de evrei trec sub t?cere motiva?ia oficial?, nu îndr?znesc s-o pun? în discu?ie, s-o contrazic?, s?-i dovedeasc? netemeinicia: „Am fost nevoit s? evacuez evreii din Basarabia ?i Bucovina, pentru c? din cauza oribilei lor purt?ri din timpul ocupa?iei acestor p?mânturi române?ti de c?tre ru?i, popula?ia era atât de îndârjit? împotriva lor, încât f?r? aceast? m?sur? de siguran??, ar fi dat na?tere la cele mai odioase pogromuri.” [4]

Am fost de-a dreptul uluit s? aflu din aceast? carte, din primul text, al lui Ilie Ilisei, c? evreii s-au purtat cu românii mai r?u decât armata de ocupa?ie sovietic?: „Pe 2 iunie 1940, primim ordin s? ne regrup?m la Vatra Dornei. R?mâne la Cern?u?i doar o companie de jandarmi condus? de colonelul Grosu, care ni se al?tur? dup? ocuparea Bucovinei de c?tre ru?i. Compania supravie?uie?te mâniei evreilor cern?u?eni datorit? tancurilor ruse?ti de ocupa?ie care o protejeaz?. (s.n. I.C.)

- Nu pricep de ce-au vrut evreii s? ne omoare! Nu pricep de unde ?i de ce atâta ur? împotriva noastr?! Colonelul Grosu nu ?tie, înc?, nimic despre incidentele similare de care au avut parte trupele române?ti în retragere.” [5]

A?adar, în retragerea din Basarabia ?i Bucovina, în iunie 1940, evreii au atacat români. Pe unii i-au ucis bestial, pe al?ii i-au batjocorit. ?tiam asta. Ce nu ?tiam este c? al?i români ?i-au salvat via?a gra?ie „tancurilor ruse?ti de ocupa?ie”! Trupele sovietice, ruse?ti, care i-au ap?rat pe români de evrei în Bucovina ?i Basarabia. Ce ru?ine!

- Va urma -

------------------------------------------
[1] Ioan D. Popescu, „Dosarele Suferin?ei - Ocrotitorul jidanilor”, Editura Bucovina viitoare, anul 1999, p. 107.
[9] Ibidem pag. 26-28.
[3] Ibidem, p. 185
[4] Ion Antonescu, în scrisoare adresat? lui H.Clejan, prietenul s?u evreu…)
[5] Ilie Ilisei, „Dosarele Suferin?ei - Martori ai secolului”, Editura Bucovina viitoare, anul 1999, p. 107. pag.46.
footer