Revista Art-emis
4 iulie, o zi importantă în istoria S.U.A. PDF Imprimare Email
Marian Rădulescu   
Duminică, 06 Iulie 2014 18:51

4 iulie 1776-2014, art-emisAbstract

 

Stratfor precizează însă că Statele Unite nu vor neapărat să construiască o flotă românească puternică, ci să crească presiunea pe Moscova

 

În anul 1958, Gheorghe Gheorghiu-Dej l-a „convins” pe Hrusciov să retragă armata sovietică de pe teritoriul României, devenind astfel singura ţară dintre cele înglobate în „lagărul socialist” şi în Tratatul de la Varşovia care, până în 1990 şi chiar mai târziu, nu a mai avut trupe de ocupaţie. Mai mult, în 1968, Nicolae Ceauşescu a demonstrat planetei că şi o ţară mică, în comparaţie cu colosul de la Răsărit, poate avea demnitate şi verticalitate, statut pe care postdecembriştii n-au reuşit să păstreze. În anul 2004, Traian Băsescu a oferit, gratuit, teritoriul României pentru a fi transformat în baze militare strategice americane. Astăzi, România este o ţară sub ocupaţie străină, cu suveranitatea alterată profund, pusă de trădătorii care au condus şi conduc România de 25 de ani, la picioarele Înaltelor Porţi de la Washington, Bruxelles, Berlin, Tel Aviv şi care-or mai fi. Trecutele sau mai recentele vizite făcute în România de înalţi oficiali americani, precum vice-preşedintele american Joe Biden, secretarul apărării, Chuck Hagel şi de cunoscuta şi nedorita piază rea, Victoria Nuland au demonstrat ce era de demonstrat. Respect ziua tuturor statelor lumii, dar nu pot accepta transformarea Zilei Naţionale a S.U.A. în Ziua Naţională a României şi nu pot admite ca Ţara mea să fie folosită ca preş de şters picioarele pentru Oncle Sam.

 

Chiar dacă unele afirmaţii din textul pe care vi-l supunem atenţiei nu coincid - în totalitate - cu cele ale redacţiei, ele exprimă mult adevăr. Stadiul de îndobitocire televizată, plantarea în subconştientul cetăţeanului român a ideii nocive că numai sub scutul actualilor ocupanţi România îşi va păstra independenţa este un fals grosolan, o manipulare - din păcate reuşită -   şi constituie un control subliminal absolut. Un exemplu elocvent îl constituie afirmaţia: „…sunt foarte bucuros să constat că acum suntem o ţară stabilă şi predictibilă şi dovedim că suntem un prieten mai sigur şi de încredere al Americii”, a afirmat Ponta, la manifestările dedicate Zilei Naționale a Americii.” Quod erat demonstrandum! Respectul pentru adevăr mă obligă să reproduc şi următoarelor comentarii la textul pe care-l veţi lectura: „… prin atitudinea lor (a conducătorilor postdecembrişti ai ţării - n.n.), fac un deserviciu atât României cât şi poporului român, aducând un prejudiciu imens imaginii acestei ţări, imagine care este deja destul de şifonată în opinia internatională. Nu numai ţiganii, hoţii, criminalii şi politicienii ne-au făcut de râs în Europa şi oriunde, la acest aspect contribuie din plin şi românul de rând, din nefericire. Este trist ce se întâmplă şi nu cred că mai exista vreo şansă de redobândire a bunei reputaţii pe care România a avut-o cândva.” […] „sănătatea economiei americane se menţine prin război. Când nu se profilează niciun conflict pentru democraţie şi drepturile omului, trebuie inventat unul. Federal Reserve este concepută de globalişti pentru globalişti, […] fideli numai intereselor proprii. […] reducerea populaţiei continuă să fie o prioritate a administraţiei americane în ţările în curs de dezvoltare, iar termenul folosit este de «planificare familială», principiul fiind acelaşi: să-i omorâm pe săraci pentru a scăpa de sărăcie!…”; „… este mult mai profitabil să stăpâneşti prin interpuşi obedienţi faţă de Washington. […] intenţia S.U.A. este să corupă o naţiune, să o facă nefuncţională pentru a o putea controla eficient. Acesta este şi cazul României postdecembriste. Lupta contra « terorismului » s-a făcut prin mijloace teroriste, […] care au dus inclusiv la pierderea aliaţilor săi tradiţionali: Franţa şi Germania. Iniţiativele de politică externă pornite de la Washington ascund şi interese corporatiste. Economia americană depinde în mare măsură de industria producătoare de armament. Cu alte cuvinte, sănătatea economiei americane se menţine prin război. Când nu se profilează niciun conflict pentru «democraţie şi drepturile omului», trebuie inventat unul.” Din păcate, „Vox clamantis in deserto!” Oare, pe 14 iulie ce se va întâmpla? Vom afla peste câteva zile. Române, păstrează-ţi demnitatea şi nu îngenunchea în faţa vremelnicilor stăpâni ai lumii! (Ion Măldărescu).

 

La 4 iulie 1776, coloniile engleze din nordul continentului american şi-au proclamat independenţa faţă de Londra. Prin renumita „Declaraţie de Independenţă”, semnată de George Washington şi ceilalţi lideri iniţiatori, toate aceste teritorii s-au constituit într-un stat federal, care se dorea a fi cel mai democratic din câte au fost până atunci şi care să asigure o viaţă prosperă locuitorilor săi. De asemenea, îşi propunea să asigure aceeaşi viaţă prosperă şi celor care doreau să calce pe „pământul făgăduinţei”. De aceea, de atunci şi până în prezent, ziua de 4 iulie este Ziua Naţională a S.U.A., sărbătorită atât pe teritoriul naţional, cât şi în toată lumea, la ambasade şi consulate. Pentru buna funcţionare a „celui mai democratic stat” ce se năştea, a fost adoptată Constituţia din 1787, veritabil model pentru întreaga lume, cea mai veche constituţie scrisă care funcţionează neîntrerupt de la adoptarea sa. Prin amendamentul 14, secţiunea 1, ratificate în 1868, erau garantate drepturile şi libertăţile cetăţenilor americani:” Toate persoanele născute sau naturalizate în Statele Unite şi supuse jurisdicţiei lor sunt cetăţeni ai Statelor Unite şi ai statului în care locuiesc. Nici un stat nu va elabora sau aplica vreo lege care să restrângă privilegiile sau imunităţile cetăţenilor Statelor Unite; nici un stat nu poate priva vreo persoană de viaţă, libertate sau proprietate fără a urma cursul firesc procedurilor legale; şi nici nu va refuza vreunei persoane aflate sub jurisdicţia sa protecţia egală a legilor”.

 

Înălţătoare cuvinte! O nedumerire persistă: băştinaşii amerindieni, locuitorii acestor pământuri din vremuri străvechi, nu aveau dreptul la aceste drepturi prevăzute la amendamentul 14? De ce au fost discriminaţi, marginalizaţi, de ce au fost închişi în rezervaţii, de ce au fost lăsaţi să moară încetul cu încetul? Ce scop a avut acest genocid? Simplu: acapararea unor noi pământuri, pe care să se stabilească noii colonişti, emigraţi din Europa. Aceştia, cu Biblia într-o mână şi puşca în cealaltă, au contribuit din plin la „creştinarea”şi „civilizarea” nefericiţilor băştinaşi, până la dispariţia lor! Iar afro-americanii, deşi s-au bucurat de abolirea sclaviei, au avut nevoie se aproape un secol pentru recunoşterea statutului lor de cetăţeni cu drepturi egale cu ale celor cu pielea deschisă la culoare. Exemplar model de democraţie! Exemplele date mai sus ne arată faţa ascunsă a „măreţei democraţii” americane: o rasă autointitulată „superioară”, cu pielea albă şi posesoare de averi domină şi exploatează nişte rase aşa-zis „inferioare” numai pentru că aceştia din urmă au pielea mai închisă la culoare şi sunt săraci. Un model tipic fascist, pe care „mândria planetei” nu va ezita mai târziu să-l aplice în cursul expansiunii sale pe mapamond. Perioada situată între finalul Războiului de Secesiune şi începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, când forţa capitalurilor reale a pus în mişcare industria, agricultura şi a permis o dezvoltare a tehnologiilor, a însemnat pentru S.U.A. un nivel de dezvoltare nemai întâlnit, o urbanizare intensă, dezvoltarea căilor de comunicaţii, a infrastructurii, apariţia şi dezvoltarea unei industrii fără egal în lume. S.U.A. ar fi putut să cunoască un nivel de dezvoltare unic în lume, dacă n-ar fi existat acel grup mari oligarhi ai finanţelor, care a luat acestei mari puteri un drept elementar: acela de a bate monedă, încredinţând acest drept unei entităţi private, adică F.E.D.. Şi care a introdus, prin jocurile bursiere, capitalul speculativ care, devenind la un moment dat mai mare decât cel real, a condus la declanşarea, în 1929 a faimoasei crize economice. Rezultatul? Milioane de şomeri, de oameni fără adăpost, ce stăteau la coadă pentru „supa săracului”, în timp ce o minoritate grupată in jurul oligarhilor de pe Wall Street au adunat averi incredibile. Întrebarea de pe buzele tuturor era: „Cum se poate ieşi din criză”? Răspunsul a fost unul simplu: război! Da, Al Doilea Război Mondial a picat ca o mană cerească pentru economia americană. Pentru că, o dată cu abrogarea legii neutralităţii, în 1940, şi cu intrarea S.U.A. în război în decembrie 1941, economia americană a trecut masiv la producţia de război, înclinând definitiv cumpăna victoriei de partea Naţiunilor Unite. Astfel a fost posibil ca armata americană să îi scoată încet şi sigur pe japonezi din Pacific, astfel a fost posibil sprijinul material dat U.R.S.S., astfel a fost posibilă aplicarea „tacticii pământului pârjolit”, prin bombardamente masive asupra principalelor obiective din adâncimea teritoriului inamic.

 

În România, oraşul Ploieşti şi zona petroliferă au cunoscut din plin distrugerile provocate de bombele lansate de valurile de fortăreţe zburătoare denumite cinic, „Liberator”. Eram copil când tatăl meu mă ducea la Ploieşti şi îmi arăta, încă de la intrarea în oraş, craterele imense din malul Teleajenului, îmi arăta mormanele de ruine şi fiare contorsionate din zona „Pisica Albă”. Da, rănile „made in USA” stăruiau şi la începutul anilor’ 60, la mai bine de 17 ani de la vara fierbinte a anului 1944. „Imperialiştii americani” - zicea tata, cu năduf. Trebuie să recunosc că tatăl meu avea mare dreptate. Da, după Al Doilea Război Mondial, oligarhii de pe Wall Street au decis: S.U.A. devine o putere imperială. Şi s-a văzut: „mesagerii libertăţii şi democraţiei” (a se citi bombardierele şi portavioanele americane) au continuat ceea ce au început la Ploieşti în 1943, Dresda, Hiroshima, Nagasaki în 1945. Adică au deschis o serie impresionantă, ce continuă până în ziua de astăzi: Coreea, Vietnam, Libia, Irak, Iugoslavia, Afganistan... Plus „exportul de revoluţie” şi lunga serie de lovituri de stat: Guatemala, Brazilia, Uruguay, ţările Americii Centrale, Iran, România, Egipt, Siria, Georgia, Ucraina... numai câteva nume dintr-o listă interminabilă. Un lucru este clar: S.U.A. urmăreşte dominaţia întregii lumi, acapararea tuturor resurselor planetei, transformarea tuturor oamenilor în sclavi supuşi unei elite restrânse, instaurarea unui control total asupra individului şi instaurarea unei diabolice dictaturi financiare. Exact conform cuvintelor Apocalipsei: „şi nimeni nu va putea să vândă sau să cumpere dacă nu va avea semnul fiarei pe frunte şi pe mâna dreaptă”.

 

Episodul „gemenilor” din 11 septembrie 2001 a dat startul unei ofensive denumită pompos „războiul contra terorismului”. Nu trebuie să fii expert în geopolitică pentru a vedea ce a urmat. Adică un război de expansiune, combinat cu „export de revoluţie”, menit a înconjura Federaţia Rusă, în vederea unui atac final ce are ca scop acapararea celor mai mari resurse de energie şi materii prime ale omenirii. Iar tot acel show sângeros din 11 septembrie, soldat cu câteva mii de americani morţi, a fost de fapt un avertisment: nimeni să nu mai protesteze împotriva „noii ordini”, aşa cum a fost în cazul războiului din Vietnam. „Dormiţi liniştiţi, Noua Ordine lucrează pentru voi!”. Un lucru mă supără nespus: că S.U.A. s-au insinuat, prin slugi extrem de supuse, în ţara mea, România. Că o pregăteşte, conform planului său, s-o aducă în stadiul de colonie bună de muls până la ultima picătură de materie şi de energie şi într-o bază de atac împotriva Federaţiei Ruse. Pentru interese ce ne sunt total străine, noi, românii, ne punem pe tavă ultimele resurse energetice şi de materii prime către „marele licurici”, ne punem la dispoziţie tineretul plin de vigoare pe post de carne de tun în conflicte la dracu’-n praznic, tot pentru interese americane. Pentru faptul că, datorită unei clase politice vândute, un pârlit de secretar de ambasadă american dă ordin ca voinţa populară exprimată într-un referendum să fie arunactă la gunoi şi să fie cocoţat în jilţul prezidenţial un individ veros, rapace, de o nesimţire fără margini, care se înhăitează cu clanuri ţigăneşti pentru a prădui bugetul statului, care se luptă din răsputeri ca să menţină vrajba între două ţări ce ar trebui să aibă strânse relaţii bilaterale. Nu mai vorbesc de faptul că acest individ vrea cu tot dinadinsul să ne târască intr-un conflict cu marele vecin de la răsărit!

 

Asta este „democraţia şi prosperitatea” pe care tu, yankee, vrei să o aduci cu forţa în ţara mea? Nu am nevoie, poporul din care fac parte nu are nevoie de aşa ceva! Personal, am cunoscut pe pielea mea urmările acestei „democraţii”. Am lucrat într-o companie americană, am fost concediat pe nedrept într-un ajun de Crăciun, fiind lipsit de drepturile băneşti ce mi se cuveneau. Iar pentru faptul că am refuzat să vorbesc în engleză cu unul din directori (eram în ţara mea şi aveam dreptul să vorbesc limba mea natală, nu?) mi s-a acordat o „bilă neagră” la dosar, fiindu-mi interzis dreptul de a mă reangaja la orice companie din România. Iar tu, yankee, ai introdus aici conceptul cretin şi criminal al marginalizării şi exterminării lente pentru generaţiile trecute de 45 de ani! Adică al „ieşirii din sistem pe cale naturală”. Asta glăsuia Preşedintele României într-o mai veche cuvântare, asta mi-a dorit personal unul din slugoii tăi plătiţi, deghizat în postac pe Facebook! Aşadar, ce aş putea să-ţi urez, yankee, de ziua ta? Doar atât: Yankee, get out from my country!

Sursa [1]

Grafica - Ion Măldărescu

--------------------

[1] http://romanian.ruvr.ru/2014_07_04/Randuri-pentru-America-4142/

footer