Revista Art-emis
A. Cioroianu rescrie istoria PDF Imprimare Email
Radu Iacoboaie   
Duminică, 15 Iunie 2014 22:30

Adrian Cioroianu, urmasul lui RollerSă aruncăm o privire asupra volumului „excepțional” în materie de istorie, intitulat sugestiv „Cea mai frumoasă poveste. Câteva adevăruri simple despre istoria românilor”. Credem că, nu îți trebuie cine știe ce doctorate sau studii academice, ca să descoperi adevărul despre o lucrare. Aceste volum ne prezintă momente importante din istoria noastră într-o manieră inedită, mai atractivă, edulcorată, dar sub masca căreia se petrece un fapt extrem de grav pentru istoria unui neam și pentru un istoric: rescrierea în continuare a istoriei României, deja rescrisă de către comuniști și prezentarea lor inadecvată ca simple povești (într-o acțiune perfidă de demitizare a istoriei). Potrivit acestei noi viziuni istorice, sunt elogiați mai mult sau mai puțin regii Carol I, Carol al II-lea și Mihai I (nu degeaba a fost recent unul dintre invitați la aniversarea principesei Margareta). Este exonerat însă de orice răspundere regele Carol I, pentru intervenția armată aprobată, în masacrarea a mii de țărani în timpul Răscoalei din 1907 (afirmând subtil că de fapt nu arendașii evrei au fost de vină, ci globalizarea economică, care a făcut să scadă prețul grânelor, datorită pătrunderii celor americane pe piața mondială).

Avem surpriza să descoperim povestea Liderul legionarilor - Corneliu Zelea Codreanu (1899-1938) și chiar cuvintele rostite în „celebrul” și de tristă amintire episod din „5 minute de istorie” de pe TVR 1 la adresa posterității liderului Mișcării Legionare, chiar lângă mormântul acestuia. Iată ce ne spune (sublinierile aparțin autorului): „Povestea ce urmează ne va arăta că, în istoria unui neam, personajele politice charismatice joacă deseori un rol nefast. Cel despre care voi vorbi aici a fost într-adevăr un personaj charismatic - dar aceasta nu l-a împiedicat să fie un criminal. Pentru unii, respectivul personaj a fost un Salvator al neamului. (sugerând abil echidistanța sa falsă, inexistentă de altfel față de subiect - n.a.). Pentru alții, el a fost un șarlatan politic. Așadar, cel despre care scriu aici este Corneliu Zelea Codreanu. […] Mai apoi a devenit un student turbulent al Facultății de Drept din Iași, unde s-a remarcat inițial prin calitățile sale de lider, dar s-a și dovedit a fi un spirit virulent anticomunist, ultraortodox și antisemit. […] La Berlin și mai apoi la Jena, Codreanu a neglijat studiile, dar a fost fascinat de mișcarea hitleristă aflată atunci la începuturi (o inepție care să-l poată culpabiliza, ca argument al antisemitismului! - n.a.). […] Promovând un naționalism cu accente mistice (varianta comunistă - n.a.), un antisemitism și un anticomunism virulente (ca și când anticomunismul ar fi ceva rău în sine – n.a.), legionarismul a atras mulți români – intelectuali, preoți, muncitori sau țărani (aici spune adevărul, numai că sugerează că ei au fost „atrași”, adică amăgiți, înșelați – n.a.). Codreanu nu a fost un mare orator, dar avea în mod cert un simț al spectacolului. Îmbrăcat în ie albă și călare pe un cal alb (ce basm frumos! – n.a.), apariția lui îi înflăcăra pe adepții mișcării. Crima politică era parte din arsenalul legionarilor - printre victimele lor numărându-se inclusiv prim-ministrul Ion Gh. Duca (cel care, la ordinul regelui,  a dezlănțuit o prigoană sălbatică împotriva legionarilor, pentru a-i scoate din politică - n.a.). […] Lansat în politică printr-o crimă, Corneliu Zelea Codreanu a fost asasinat la rândul său (ca și când cele două fapte ar fi echivalente, adică cu uciderea în legitimă apărare a Prefectului Poliției din Iași, care îi tortura pe studenții români într-un oraș unde jumătate din populație era constituită din evrei, fiind în cârdășie cu evreii radicaliști - n.a.). Moartea lui n-a rezolvat nimic (deși prin martiraj, a devenit erou al neamului pentru mulți - n.a.), ci, dimpotrivă, a condus la o altă, lungă, spirală a crimelor (un argument inventat pentru a-și susține pledoaria - n.a.). Morala poveștii noastre (masonice - n.a.) apare inclusiv în Biblia pe care Codreanu o purta cu el: cine ridică sabia are toate șansele să piară sub o altă sabie.” (oare domnitorii noștri, Tudor Vladimirescu și alții, care au ridicat sabia pentru a-și apăra țara, credința și neamul, au avut cu toții soarta de a fi uciși și pentru că au greșit făcând aceasta? - n.a.)

Pentru istoricii serioși din România, care au cercetat cât de cât istoria și doctrina Mișcării Legionare, precum Gheorghe Buzatu, aceste scurte și incisive comentarii la adresa unor momente istorice se pot citi doar în cheia de „poveste”, de basm pentru adormit copiii, dar pe care copiii nu le gustă, credem, la vârsta lor. De fapt, constatăm că acest volum a fost scris pentru a fi pe placul, nu al lui Ceaușescu, ci al evreilor radicali din Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România -  Elie Wiesel (I.N.S.H.R.-E.W.), în scopul denigrării totale a posterității lui Corneliu Zelea Codreanu, dar mai ales a Mișcării Legionare, care face chiar obiectul actual al proiectului de lege antilegionar, supus în procedura votării de către cele două Camere ale Parlamentului României (la iniţiativa slugarnică a lui Crin Antonescu - n.r.). Mai urmează și alte povești răsunătoare despre asasinatele legionare. Redăm doar dintr-una din acestea: „Ipoteza implicării lui Stalin în omorârea lui Nicolae Iorga este spectaculoasă (fantezistă, conspiraționistă, ca și când era imposibilă, deși comuniștii ruși, cu agenții lor infiltrați chiar aveau tot interesul să își înlăture oponenții, pe legionari, datorită cărora, în special P.C.R.,  a fost interzis timp de două decenii și să-i discrediteze prin acuzații grave inventate - n.a.), dar, din păcate, adevărul e cu mult mai banal – și mai crud. Rămâne cu totul credibil că asasinarea savantului Iorga a fost rodul fanatismului unor legionari români, care doreau astfel să răzbune moartea lui Corneliu Zelea Codreanu și să-i pedepsească pe cei care lucraseră cu Regele Carol al II-lea (regele, cu majusculă - n.a.). […] Morala poveștii noastre e una veche de când lumea: oricând, câteva gloanțe pot ucide un savant; dar, pe termen lung, spiritul e mereu mai puternic decât sabia. Fantasmele legionare au ajuns printre deșeurile Istoriei, dar cărțile lui Nicolae Iorga se află în casa oricărui român care se respectă.” (oare așa stau lucrurile?; Iorga a fost un naționalist la început, ca și Codreanu - n.a.)

Urmează teribila poveste intitulată Scurta istorie a Statului Naţional-Legionar (1940-1941), din care spicuim: „Mișcarea legionară a fost una dintre cele două forme de politică extremistă care au marcat istoria românească a secolului XX. Dacă cealaltă mișcare de extremă - adică regimul comunist - a condus România vreme de 42 de ani, în schimb legionarii s-au aflat la conducerea țării doar 5 luni de zile. […] Pe 23 ianuarie 1941, rebeliunea legionară (așa-zisa - n.a.) a fost înfrântă. Lua astfel sfârșit scurtul episod al guvernului național-legionar. Din acest moment, Ion Antonescu a rămas singur la putere. El are merite reale în stoparea insurecției legionare (insurecție?! - n.a.), dar acest detaliu nu-l va ajuta foarte mult în anii următori (în fața evreilor sioniști și comuniștilor; ne putem întreba de ce oare însă, nu l-au judecat atunci, la procesul său stalinist, împotriva „exterminării evreilor”? - n.a.). În cele cinci luni cât au fost la conducerea țării, legionarii au arătat că erau amatori într-ale politicii, iar pofta lor de revanșă a fost mai mare decât dorința de a stabiliza țara (revanșă împotriva cui?, a masonilor, în mod evident, trădându-se - n.a.). Crimele pe care le-au comis în rândul politicienilor și în rândul armatei (de ce implică armata, doar pentru că un lider legionar avusese imprudența să amenințe la sfârșitul lunii ianuarie 1941 că va dezvălui nume de trădători, inclusiv din armată, ceea ce l-a înfuriat și pe Antonescu? - n.a.) îi dezonorează și mai mult. Astfel încât morala poveștii noastre este simplă (totul este simplu la Cioroianu - n.a.): legionarii au venit la putere, în septembrie 1940 (neprecizând că au fost propulsați de numeroșii patrioți români, după pierderea Basarabiei și Ardealului de nord - n.a.), având legenda de Salvatori și în ianuarie 1941 au plecat de la putere cu legenda de criminali. (una din cele mai cinice și iresponsabile remarci făcute de Cioroianu - n.a.)”

La finalul cărții, în povestea „Despre patriotism - De la CarolI la Ceauşescu”, scrie: „Din patriotism, s-a înrolat voluntar pe frontul Primului Război Mondial (e vorba de C. Z. Codreanu - n.a.), pe când avea doar vârsta de 16 ani. În schimb, viziunea lui despre viitorul României nu era numai una patriotică - ci era una încărcată de un naționalism primitiv (dacă ar fi fost Iorga în locul lui, era unul superior… - n.a.), în care antisemitismul și obscurantismul jucau un rol esențial (acuzații nefondate și complet false, având adeziunea unor mase largi și din toate categoriile sociale - n.a.). Conservatorul Petre P. Carp (la al cărui ziar, „Timpul” a lucrat din nefericire naționalistul Mihai Eminescu - n.a.) și legionarul Zelea Codreanu au fost personaje foarte diferite în istoria noastră. Dar amândoi ne conduc spre aceeași lecție: patriotismul, în sine, nu reprezintă o rețetă a succesului.” Nu știu dacă ați observat și dumneavoastră, faptul că nu se pomenește nimic despre idealurile lui Codreanu și relația sa cu ortodoxia. De ce oare? Pentru că Adrian Cioroianu nu este ortodox. Se vede clar acest lucru și din scrierea Isus Cristos”. Se subînțelege din opiniile sale pro monarhie, admirația către regii pe care i-a avut România (mai puțin regele Ferdinand, care s-a dovedit a fi mai apropiat de români), dar și din prețuirea arătată în mod deosebit față de Papa Ioan Paul al II-lea, sanctificat de catolici. Mărturisim că, pentru a combate punctual toate aceste neadevăruri din această carte, toate mistificările acestea ale unui om care parcă se autoexclude din rândul românilor, volum foarte bine promovat în țară prin marketing și publicat de Editura Curtea Veche în 2013, având pe coperta principală un triunghi alb (sugerând piramida masonică, mai puțin probabil pe cea egipteană), ar trebui să scriu mai multe articole. În fapt, această carte se dorește un argument pentru legea antilegionară (care este antinaționalistă în esența ei!), se dorește a fi și un preambul la incriminarea lui Ion Antonescu și a poporului român „vinovați” pentru „exterminarea evreilor” în România, pentru care să plătim zeci de miliarde de euro despăgubiri. În plan secundar poate, se dorește a fi și un gen inedit de manual de istorie, dar în care istoria este rescrisă după interesele și pe placul evreilor extremiști sioniști, cei care poartă o ură ancestrală împotriva legionarilor antimasoni dar și anticomuniști. În ultimul rând, se dorește a fi pe placul amatorilor de povești. Când am răsfoit-o prima dată, prima mea impresie a fost aceea că mă aflu în „O mie și una de nopți”.

Aplecarea lui Cioroianu spre ficțiune, nemaiîntâlnită la istoricii adevărați (care nu amestecă lucrurile) rezultă și din propriile-i mărturisiri afișate ostentativ în autobiografia din coperta interioară a cărții: „Și toate acestea și pentru că, în copilărie, i-au plăcut poveștile. Mai întâi numai poveștile, apoi guma de amestecat și poveștile, apoi romanele lui Jules Verne și poveștile, apoi benzile desenate și poveștile, apoi Istoria și poveștile, apoi Marylin Monroe și poveștile, apoi parfumurile și poveștile… În prezent  trăiește el însuși o poveste frumoasă: are un fiu admirabil și iubește o femeie admirabilă. (va urma)” Cui sunt de fapt adresate aceste cuvinte? Subiectivității omului? Femeilor pe care le adoră în general? Să fi ajuns și Istoria României doar o simplă și frumoasă poveste? Unde este obiectivitatea și spiritul critic necesare unui istoric? Întrebări la care ne putem răspunde personal. Părerea mea este că ei, cei de la I.N.S.H.R.-E.W. și-au greșit omul și că nu vor reuși să prostească pe față un întreg popor, care niciodată nu a exterminat pe nimeni…
Grafica - Ion Măldărescu
footer