Revista Art-emis
Joe Biden în România PDF Imprimare Email
Col. (r) Marin Neacşu   
Duminică, 25 Mai 2014 14:59
Col. (r) Marin Neacşu, art-emisSemne și semnale
Toată presa laudă și ridică în slăvi vizita în România a părinților celebrului avocat Joseph Hunter Biden, membru în consiliul de Administraţie al firmei Burisma Holdings, cu interese în Estul Ucrainei. Cu o săptămână înainte și probabil o lună după,media a avut și va avea ce rumega. Deși înainte de acesta țara a fost vizitată de secretarul general al N.A.T.O., televiziunile deja au uitat de acesta, subiectul s-a consumat iar dacă va mai fi abordat va fi numai pentru a întări ceea ce a spus sau va spune tatăl lui Joseph Biden. Ni se comentează cu duioșie cum și-a dat Joe haina jos înainte de a lua cuvântul pentru a ne transmite, mesajul domnului Obama, cel care s-a dus până în Varşovia dar nu a mai făcut câteva sute de km să ne transmită direct salutul său. Dacă ar fi venit cu TAROM, aș fi înțeles, asta ar fi însemnat să dea și prin Viena, dar el era cu Air Force One, așa că părerea mea e că putea veni dar nu a considerat necesar. Datul hainei jos de către domnul Biden cică ar avea un mesaj divin, ar însemna siguranță și liniște. Așa e românul, găsește un semn bun și în găinațul care îi cade în cap. Modul în care cei doi americani și-au ales vizitele arată oricui e dispus să vadă, pe cine consideră S.U.A. prioritar, cine este partenerul strategic. Până și modul în care au fost tratați jurnaliştii americani față de cei români. Faptul că unii au fost dați afară iar alții păstrați mai mult la convorbirile oficiale, că unii au fost primiți la Cotroceni pe intrarea oficială, iar alții pe ușa din dos, spune ceva despre cine suntem noi în ochii americanilor dar și ai noștri. Astea sunt semnele și mesajele pe care trebuie să le vadă românii, nu faptul că mama lui Joseph a avut o rochie elegantă, într-o culoare vie sau că tatăl aceluiași celebru avocat a mâncat foarte relaxat o înghețată în centrul vechi. Deci „stimați români stați liniștiți, nu e nici un pericol, dacă ar fi fost, domnul vice ar fi mâncat jar, nu înghețată”.
Spuneam că nimeni nu mai comentează acum vizita lui Rasmunssen deși acesta este secretarul general al ditamai alianțe Nord-Atlalntice. Sau nu este? Nu cumva mesajul este că nu el dirijează cu adevărat politica N.A.T.O., ci altcineva? Iată încă un mesaj pe care televiziunile nu îl transmit în mod direct. Pe de altă parte, vizita americană în România, ca și faptul că deși partener strategic nu avem   un ambasador numit, arată că suntem considerați țară de mâna a treia, care nu are nevoie nici de ambasador, treburile se rezolvă prin telefoane, conducătorii chiar dacă se ceartă între ei, sunt la fel de obedienți și ușor de pus cu botul pe labe. Într-o Europă tot mai anti-americană, în care prezența trupelor americane este tot mai puțin dorită, ba chiar eliminată, în care Cehii cer bani pentru a da voie trupelor N.A.T.O. să treacă pe teritoriul lor, România face excepție prin slugărnicia conducătorilor ei și prin subordonarea intereselor naționale companiilor americane.
Despre ce vorbim? Dacă e să ne luăm după declarațiile oficiale, vizita tatălui lui Joseph, vicepreședintele Joe Biden, ar fi axată pe câteva aspecte :
- un eventual conflict cu Rusia;
- mersul corupției în România;
- independența energetică a României
 
Trebuie să investim în propria armată, să ne apărăm singuri
 
Război? În ceea ce privește eventualitatea începerii unui război cu Rusia sau un eventual atac al României de către Rusia, mesajul a fost clar, această variantă este exclusă. Au spus-o și conducătorii noștri iubiți a spus-o și secretarul general al N.A.T.O. și iată o spune și Biden. Păi dacă este așa, dacă România nu se află în pericol de a fi atacată de Rusia nici în următoarele 30 de minute, nici în următorii 30 de ani (iar dacă totuși se va întâmpla, „we can count on them and we will never walk allone”), de ce atâta tam-tam, dar mai ales, de ce e nevoie de baze militare permanente în România? E ceva putred în România! Dacă îmi amintesc bine, în urmă cu câteva zile domnul Băsescu ne informa că i s-a spus că N.A.T.O. nu va veni din primele secunde - care pot fi zile, săptămâni sau luni, așa cum facerea lumii a durat 7 zile dar zile Dumnezeiești, nu pământești. De asemenea i s-a mai spus - ne-a mai spus și Friedman -, că trebuie să investim în propria armată, să ne apărăm singuri pentru că, până la urmă, nu e nimeni dator să moară pentru noi iar noi să privim, cum se întâmplă la inundații când armata scoate apa din casele oamenilor iar aceștia stau la crâșmă. Americanii nu sunt nici pompierii și nici soldații României. Păi dacă acesta e mesajul și va trebuie să ne ocupăm de selecționarea, instruirea, dotarea, înzestrarea propriei armate și dezvoltarea propriei industrii de apărare, (nu prin ștergerea datoriilor firmelor de tehnică militară ale protejaților), ce rost mai au bazele militare străine? Instalarea bazelor militare străine nu înseamnă pregătirea armatei naționale ci culcarea pe cealaltă ureche și neglijarea armatei naționale, iar declarațiile cu mărirea fondurilor destinate M.Ap.N., rezultă că se referă nu la armata națională ci la tehnica militară second-hand americană pe care o vom achiziționa, nu spre fericirea Armatei Române ci a firmelor de armament americane. Din declarații și soluții, eu văd că Biden nu a venit pentru a oferi ceva, pentru că dacă nu e nici un pericol nu a avut ce oferi, ci să ceară, și anume să ceară pământ pentru bazele americane care vor fi aici dar nu pentru a apăra România care va trebui să se apere singură și contracte pentru firmele americane, pentru o mai buna apărare a intereselor lor din Ucraina și pentru a fi un cui în coasta Rusiei. Până una alta, interesele americane în Ucraina sunt foarte complexe și lipsite de fair-play.
 
Lupta anticorupție?
 
Legat de evoluția luptei anticorupție ce să mai comentăm? Corupția în România nu a apărut în regimul Iliescu, ea sălășuiește pe aceste meleaguri din vremuri imemoriale, de când domnitorii sau boierii trimiteau pungi cu galbeni la Înalta Poartă, pentru a primi caftanul și firmanul de domnie. Acest obicei nu a dispărut, s-a schimbat doar Poarta, care a fost când turcească, când rusească, când franțuzească, pentru ca acum să fie Nord-Atlantică. Deci Biden nu a venit aici să lupte cu corupția ci să o mențină. Amestecul ambasadei americane și a altor ambasade, a trimișilor, secretarilor de stat și secretarilor secretarilor de stat cu diferite ocazii, ba pentru numirea procurorilor, ba pentru referendum, ba pentru impunerea unor legi, nu face altceva decât să întrețină această corupție, să arate lumii cine face legea în România și cui trebuie să îi ceară voie, sau să dea peșcheșul ca să candideze la prezidențiale sau să aspire la funcția de prim- ministru. Vizitele candidaților la funcții de conducere în stat, în capitalele luminate de licurici arată că obiceiul numirii domnitorului nu a dispărut, s-au schimbat doar metodele, nu se mai dau pungi cu galbeni, se dau contracte, nu se mai primește firmanul de domnie, se primește recunoașterea „alegerilor” și uneori chiar sisteme de informații și transmisiuni cu ajutorul cărora se manipulează și fraudează alegerile.
 
Domnul Biden nu a venit să lupte cu corupția ci să o întrețină
 
Cum poți spune că vrei independența justiției române când tu vii și spui cine trebuie să fie procuror general? Asta nu mai este independență, asta este amestec și dependență. Cine nu vede asta, ori e orb ori nu îl interesează cu adevărat soarta românilor. Vreți un alt exemplu? Ascultați încă odată celebra discuție a doamnei Nuland cu ambasadorul american în Ucraina și veţi constata pe cine „vedea” domnia sa la conducerea Ucrainei, încă înainte de a se pune probleme plecării lui Ianukovich. Și asta se numește tot „independență”, dar a Ucrainei. Deci Domnul Biden nu a venit să lupte cu corupția ci să o întrețină tocmai prin acest amestec și încercarea de a-și impune punctul de vedere și protejații, chiar dacă se preface că îi urechează. Discursul său dă apă la moara celor vizaţi, care se vor folosi de ea pentru a lovi unul în celălalt și a se lăuda fiecare că, în particular, el a fost lăudat iar celălalt urecheat. Băsescu se va lăuda că el l-a invitat pe Biden, iar Ponta că lui i-a cerut sfatul Joe dacă e cazul să vină sau nu. De ani de zile administrația americană ne tot trimite emisari care, pasămite, sunt îngrijorați de statul de drept din România, afirmând mereu că vor să dea cu corupția de pământ, dar menținând și protejând această corupție și mai ales pe corupți. Ea, marea Americă a fost mereu îngrijorată numai de interesele companiilor americane care din când în când au fost amenințate fie de proteste ale oamenilor fie de declarațiile unor politicieni, care riscau să le pună bețe în roate. Dacă nu ar fi fost așa, în atâția ani cei care se tot prefac îngrijorați de corupția din România și vin să ne ajute să o înfrângem, ar fi dat de pământ cu corupții și corupția, măcar lăsând poporul să își aleagă singur soarta.
 
In-dependența energetică?
 
Cât despre ajutorul privind dependența de gazele rusești nici nu mai trebuie discutat. Prezența firmelor „Exxon” şi „Chevron”, ca să vorbesc numai de cele mai cunoscute în România, nu mai este un secret pentru nimeni. Domnul Biden nu le aduce el acum pentru a ne salva, iar prezența acestora, aici, nu este pentru a ne salva ci pentru a ne lua ce mai avem încă prin pământ. Exploatarea gazelor și petrolului românesc de către „specialiștii americani” nu a avut, nu are și nu va avea niciodată scopul de a salva România ci de a o exploata. Tot ce se scoate sau găsește în pământ de către aceste firme intră în exploatarea și posesia lor, ei le vând cui vor cu ce preț vor, iar noi, ca stat și posesori de drept luăm maxim 10%. Și atunci care este fericirea, în ce constă ajutorul? Îmi amintesc de „fotografia” făcută de domnul Ponta cu cei trei copii care au găsit în pământ niște bani dacici. Imediat statul a luat comoara, iar copiilor le-a dat o diplomă și câteva milioane, așa mai mult ca să își facă reclamă domnul premier în campania electorală. Dar când companiile străine scot din pământ timp de 50 de ani gazele și petrolul care aparțin cetățenilor, același guvern le dă dreptul de a face ce vor cu el iar el se mulțumește cu o diplomă și 10 % din profit. Cum vine asta?
 
America nu oferă nimic, doar ia
 
Revenind la domnul Biden și marele partener strategic, trebuie spus că nici aici America nu oferă nimic, doar ia. După protestele de la Pungești, București, Oradea, americanii intraseră în fibrilație, l-au chemat pe domnul Ponta la ordin pentru a da socoteală iar acesta s-a grăbit să îi asigure că indiferent de câte proteste vor avea loc, interesele firmelor americane nu vor fi afectate: „Guvernul pe care îl conduc este foarte hotărât să sprijine toate explorările de resurse neconvenţionale”. Deci domnul Ponta asigura pe americani, încă din vara lui 2013 când exploatarea gazelor de șist devenise incertă, că indiferent de numărul protestelor sau de riscurile contaminării apelor naționale, el și guvernul său vor susține toate exploatările de resurse neconvenționale. Asta da independență, ăsta da patriotism! Ei bine, situația din Ucraina și deteriorarea relațiilor României cu Rusia prin declarațiile și deciziile coabitanților, pe care toată lumea le consideră inconștiente, unii chiar idioate, dau apă la moară acestor exploatări criminale pentru români.
 
După noi, potopul!
 
Cucerirea independenței energetice a României prin aceste exploatări, este nu o himeră ci o mare minciună. Nu vom face altceva decât să schimbăm un furnizor cu alt furnizor. Numai că, dacă primind și cumpărând gazul rusesc, aveam marele avantaj că ne păstram propriile rezerve pentru situații și zile mai grele și totodată protejam și solul, mediul, trecând la cercetarea și exploatarea rezervelor de gaz de șist proprii (care nici măcar nu sunt certe), prin fracturare hidraulică, nu numai că otrăvim pământul, nu numai că distrugem rezerva de apă făcând jocul unei Europe care intenționează să privatizeze resursele de apă și să impună taxe pe folosirea apei din curțile oamenilor, declarând apa monopol al unor companii specializate, dar epuizăm și rezerva de gaze și petrol care din unele estimări nu ar ține mai mult de 50-100 de ani. După noi, potopul! Generația următoare va fi nevoită, probabil, să se reorienteze către ruși înjurându-i pe cei care acum vorbesc inconștient sau rău intenționați despre independență energetică. Dacă prietenul american ar fi venit cu conducte de gaze și petrol american pentru a înlocui conductele rusești, aș fi crezut în bunele intenții cu care își pavează domnul Biden vizita, dar așa eu nu văd decât locul unde duc aceste „bune intenții”.
 
Cine, ce câștigă?
 
Să nu ne facem iluzii crezând că ruperea legăturii cu conducta rusească este urmărită de americani de dragul independenței noastre față de ruși. Nu, acest lucru este urmărit pentru a da o lovitură economiei rusești, iar rușii vor răspunde cu aceeași monedă. Cei care vor trage vom fi noi, nu americanii. Americanii vor câștiga de două ori, odată lovind în companiile rusești și a doua oară dând de lucru companiilor americane. Noi suntem la mijloc. Practic domnul Biden nu oferă nimic, dimpotrivă, ne propune otrăvirea apelor, secătuirea rezervelor și cere sau impune companiile americane interesate și deja implicate în exploatarea gazelor de șist prin fracturare. Practic domnul Biden este ambasadorul fiului său, al firmei fiului său care sunt convins că își va extinde exploatările din Estul Ucrainei atât de disputat acum cu forța armelor, până în România. El vorbește despre lupta împotriva corupției? Are haz, zău așa. Mai trăim și mai vedem. Mai vorbește domnul Biden de platforma Mării Negre care ar fi marea găselniță. Interesant nu? Numai bună de mascat oarece tehnologie pe acolo și prin Insula Șerpilor care ar fi   numai bună pentru o prezență americană.
 
De ce trebuie să mă bucure pe mine vizita lui Biden în România?
 
Deci dacă tragem linie si socotim ce câștigă românii din această vizită și din relația cu marele partener strategic, constatăm că practic e ca în bancul cu rusul și Volga: nu e Volgă, e bicicletă, nu i se dă, i se ia. Concret, deși nu suntem în pericol de a fi atacați de ruși, (pentru că asta ar însemna implicarea N.A.T.O., deci război mondial la granițele Rusiei ceea ce Putin nu riscă), S.U.A. sau N.A.T.O. își implementează baze militare permanente în România, „pohta ce-au pohtit” ei, pentru a sta în coasta Rusiei și a supraveghea flota Mării Negre. America prin intervențiile sale în politica internă românească nu luptă împotriva corupției ci o susține și controlează la nivel înalt prin sprijinirea sau propunerea conducătorilor de stat sau structuri. Acest amestec nu reprezintă independența organismelor statului român, ci dependența sau subordonarea acestuia Washingtonului. Prin alterarea relațiilor economice și politice cu Rusia nu ne salvăm energetic, nu devenim independenți, ci ne oferim resursele energetice firmelor americane, care ne vor vinde nu gazul lor, ca rușii, ci propriul nostru gaz, otrăvindu-ne pământul, distrugându-ne agricultura și sănătatea, secătuindu-ne resursele. România, datorită interesului american în zonă și situației relațiilor Americii cu Europa, ar fi putut convinge și constrânge America să ofere mult mai mult României, inclusiv mult promisa eliminare a vizelor. Ce a oferit America? Nimic. Ce a primit? TOT, datorită unor conducători de țară interesați de campania electorală, de scaunul prezidențial, de propriile interese şi calcă în picioare interesele țării. Dacă tot vorbim de semne și semnificații, căderea steagului american la Cotroceni poate să arate că vizita se află sub un steag fals. Așadar, de ce trebuie să mă bucure pe mine vizita lui Biden în România?
 
P.S. Numai așa de amorul artei, aș întreba: dacă situația în Ucraina este atât de periculoasă pentru România, încât e nevoie de instalarea de baze militare permanente americane, de ce își lasă domnul Biden, cei doi fii să meargă în Ucraina să lucreze pentru firmele de gaz? Cum adică pentru noi Ucraina e ciumă și pentru familia Biden mumă? Eu știam că S.U.A., când este pericol într-o țară își extrage cetățenii din zonă, nu îi trimite în gura lupului. Ce nu înțeleg eu, este de ce mister Biden nu s-a întâlnit cu cei doi coabitanți români în acelaşi loc? Se mâncau între ei, sau nu trebuia să știe unul cum este mințit celălalt? Li s-au spus aceleași minciuni sau altele? Li s-a promis la fiecare că este susținut sau a fost fiecare certat ? Ce i s-a spus lui Băsescu și nu trebuia să știe Ponta, ce i s-a spus lui Ponta și nu trebuia să știe Băsescu? De ce nu au fost trași de urechi și puşi la colţ, dacă pentru asta a venit domnul Biden? Păi dacă și domnul Biden se întâlnește separat cu ei, eu înțeleg că și el menține, sau întreține cearta dintre ei și consideră că România este împărțită, divizată, iar America, ca partener strategic aprobă și întreține oficial această situație. Thank you mister Biden!
 
În încheierea discursului său de la „Victoria”, domnul Biden s-a adresat domnului Ponta cu „domnule președinte”. A fost o greșeală, o premoniție, sau un mesaj? Nu știu, dar dacă e să ne luăm după entuziasmul actualului preşedinte după discuțiile de la Cotroceni, ar putea fi un mesaj. Dacă ne gândim și la cum și cine a ajuns în fruntea Ucrainei, putem spune că e „premoniție” precum în cazul Nuland. Oricum, presa va vorbi numai despre asta, în special televiziunile iubitoare de premier.
footer