Revista Art-emis
Demintologul Lucian Boia și tezele sale PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. Ion Coja   
Miercuri, 30 Aprilie 2014 21:27

Lucian Boia - demintolog, art-emisCa reacţie la apariţia mizeriei editoriale a stră-ne-luminatului istoric Lucian Boia, în seara zilei de 29 aprilie, la un post central de televiziune a avut loc o discuţie moderată de Rareş Bogdan. De-a dreptul grotescă a fost prestaţia unuia dintre invitaţi, profesorul Adrian Niculescu, care, pe lângă inepţiile susţinute pentru a-l apăra pe Lucian Boia - autorul mizerabilei broşuri care a revoltat o ţară întreagă - a dovedit şi serioase lacune de educaţie, permiţându-şi să întrerupă de mai multe ori comentariul telefonic al unui înalt ierarh al Bisericii Ortodoxe Române. „Profesorul Adrian Niculescu se trage dintr-o familie boierească de la Buzău, o familie mare, de origine de moşneni din satul Niculele, înrudită apoi şi cu familii mai mari, inclusiv Kretzuleştii, Ştirbey-ii. Un unchi al tatălui său a fost ministru de externe după 23 august 1944. Regretabil că un om cu oasemenea genealogie a putut să emită asemenea opinii superficiale şi nefondate”. (Ş.S.) Iată că propaganda de distrugere prin falsificare a istoriei naţionale declanşată prin Roller şi urmaşii lui şi-a găsit noi adepţi: Lucian Boia, Gabriel Liiceanu şi Adrian Niculescu şi-au zis, probabil: hai să dăm mână cu mână să distrugem mitul Marii Uniri. Oricât s-a străduit moderatorul să menţină discuţia la un nivel acceptabil, domnul Adrian Niculescu a preferat datul repetitiv cu oiştea-n gard... Jenant, domnule profesor... cu pretenţii! Tare jenant! (Ion Măldărescu)

Mai mulți cunoscuți, dar și necunoscuți, mi-au cerut părerea despre Lucian Boia și scrierile sale. Nu le pot face o lectură atentă, critică, din lipsă de timp. Am altele de făcut, pentru mine și de-ale mele, dar nici nu trebuie individul lăsat să zburde în voia lui, oricât de grațios ar fi baletul pe care-l face. Stilul cărților sale este destul de atrăgător, ca toate textele care plutesc la suprafața subiectului abordat. Intrarea în profunzime este mai degrabă obositoare pentru  mintea cititorului modern, actual, dar și pentru unii autori. Mai ales autorii de broșuri. Așa că am recurs la un procedeu simplificator: am apelat la câțiva recenzenți de încredere, care au identificat deja niște idei și interpretări ale domnului Boia pe care nu le putem accepta. Și asta în numele adevărului în primul rând, dar și în numele dreptului nostru - și al oricui, la o imagine corectă. Îl am în vedere mai întâi pe domnul Matei Udrea, autorul unei recenzii critice care circulă pe internet. O recenzie la cartea lui Lucian Boia despre o Românie „altfel”. Altfel decât care Românie?, îmi vine să întreb. Căci, probabil, știu bine chiar, există tot atâtea Românii câți sunt cei care se gândesc la România mai mult sau mai puțin intens, temeinic, aplicat etc. Aș corecta de la bun început: este vorba de România lui Lucian Boia, în mod fatal alta decât România lui Ion Coja sau Matei Udrea ori Adrian Grigoriu, ultimul fiind altă persoană de care mă voi folosi: domnia sa a identificat de asemenea niște interpretări ale numitului Boia care merită a fi discutate și retușate, deoarece s-ar înscrie în fals. Așadar, mai întâi pe urmele domnului Matei Udrea, ale cărui comentarii, în general, mi s-au părut corecte. Eu vin să mai adaug câte unele. Mizez așadar că domnul Matei Udrea a rezumat corect tezele domnului Boia declarate și considerate inadmisibile: 

1. România e neguvernabilă încă de la începutul începuturilor, romanii, prin Traian, au făcut o greşeală când au cucerit Dacia, eroarea fiind repede reparată, în secolul următor, de Aurelian, care s-a retras pe linia Dunării.

2. În Dacia cucerită nici măcar n-au ajuns romani adevăraţi. Majoritatea zdrobitoare a coloniştilor cu care a fost populată provincia au fost aduşi din regiuni periferice ale imperiului. De aceea legătura actualei populaţii din România cu latinitatea e mai degrabă una imaginară.

3. Limba română este cea mai puţin latină dintre toate limbile romanice.

Românii sunt greu de guvernat pentru că nu simt nevoia unei guvernări

Am pus la un loc cele trei „teze”, cărora li se poate face un comentariu comun. Iată-l:

Românii sunt, într-adevăr, un popor greu de guvernat. Nu este Lucian Boia primul care observă asta. S-ar putea ca asta să ni se tragă de la daci. În comediile grecești antice apare un personaj, Daos sau Geta, în care am putea vedea părerea generală a grecilor despre Daci: indivizi nesupuși, batjocoritori față de stăpân, atunci când ajung să fie sub ascultarea cuiva. Isteți. În comediile respective personajul Geta îl păcălește mereu pe grecul care-i este stăpân. Vezi și povestea cu satul românesc, spusă de Nae Ionescu la Berlin, când, la agapa de după susținerea tezei de doctorat, a fost întrebat de soția unuia dintre marii profesori din comisia de doctorat ce fel de neam sunt românii, românii pe care el, Nae Ionescu, i-a reprezentat cu atâta strălucire în fața comisiei. Și Nae Ionescu a răspuns cam așa: „Distinsă doamnă, după cum știți, în toate satele din lume, inclusiv în Germania domniei voastre, există un personaj numit « înțeleptul satului ». E de fapt o instituție. Ei, bine, în satele românești nu există așa ceva. Nu există o persoană pe care ceilalți s-o recunoască și s-o cinstească ca pe înțeleptul satului. În schimb, există în toate satele românești unul pe care toți îl știu ca pe « prostul satului ». Explicația: la români e greu să stabilești cine este înțeleptul satului, căci este greu să te hotărăști la cineva anume, fiind mai mulți cei care candidează la această demnitate. La alte popoare este mai ușor, căci nu sunt mulți cei știuți ca înțelepți. Le e mult mai ușor românilor să stabilească cine este prostul satului, nefiind prea mulți cei care ar putea candida la această funcție…”  …Vorba lui Caragiale: „românii e deștepți”! Proștii sunt mai ușor de guvernat, au chiar nevoie să fie guvernați. Românul se descurcă și fără stăpân, fără cineva care să aibă grijă de el. A se descurca și descurcăreț sunt două cuvinte dragi românului și oareșicât specifice. Românii sunt greu de guvernat pentru că nu simt nevoia unei guvernări. Sunt convinși că se pot descurca și fără.

Ce au căutat romanii în Dacia? Nu numai aurul dacic i-a atras. I-a atras și faima Daciei, de care Traian a avut nevoie pentru a convinge cât mai mulți romani să colonizeze Dacia. Intensitatea acestei colonizări, a acestei romanizări, este fără egal în istoria imperiului roman. Sub lozinca și îndemnul propagandistic „Dacia Felix, magnas copias”, mari mulțimi de romani au ajuns în Dacia. Așa se face că în Dacia - lăsând deoparte Italia -, s-au adunat mai apoi cel mai mare număr de pietre funerare în limba latină: un număr egal cu totalul pietrelor funerare găsite în restul Imperiului. Adică, pe un teritoriu de vreo zece ori mai mare! Nu știm câți romani au trăit în celelalte provincii, dar știm că în Dacia au murit cei mai mulți romani, au murit de moarte bună, la adânci bătrâneți, în tihnă, de au avut chef să-și pună și o piatră inscripționată la mormânt. A existat deci o operă de colonizare a Daciei cu cives romani!

Care era interesul Romei în această masivă strămutare de persoane? Ne lămurește Pliniu cel Bătrân: La Roma, de mai bine de un secol, se creease un excedent de populație: o mulțime de țărani din sudul Italiei, rămași fără obiectul muncii deoarece latifundiarii din Italia lăsăseră de izbeliște agricultura, nu mai renta munca câmpului, căci veneau din imperiu grâne mai ieftine decât cele produse în Italia. Pliniu îi ceartă pe romanii mari proprietari că la mijloc era și pasiunea lor pentru vînătoare, pe terenurile agricole lăsate pârloagă vînatul se putea înmulți în voie!… Nu s-au gândit la soarta țăranilor romani. Din fericire, aceștia aveau calitatea de civis romanus și asta presupunea obligația Romei de a-i asista social, cum se zice azi! Numai că numărul acestor asistați social din Roma antică nu putea fi oricât de mare! Pe scurt, orașul Roma era suprapopulat! Era logic să se caute o soluție și Dacia a oferit ocazia de a disloca pașnic într-acolo efective umane numeroase: majoritatea țărani italici, ceea ce se va recunoaște mai apoi în caracterul rustic al latinei pe care o continuă româna. Altminteri, dacă ne luăm după mențiunea făcută de un oarecare cronicar, un fel de ziarist din zilele noastre, la o distanță de câteva secole, nu avea sens să faci colonizarea cu indivizi „ex toto orbe romano”! Din tot imperiul? Ce rezolvai prin asta?! Făcea Traian un război atât de costisitor de dragul unor colonizatori de prin toate colțurile imperiului? Exclus!

Părăsirea Daciei de către Aurelian nu poate fi interpretată ca o îndreptare a erorii făcute de Traian. Este total neserios un asemenea comentariu! E de admis numai la o bere și doi mici în Cișmigiu. Dacia a fost cucerită la apogeul puterii Romei! Roma era stăpâna lumii, mai mult ca oricând, iar toți supușii Romei aveau un ideal: să capete cetățenie romană, să devină din dac sau celt Civis Romanus!  Romanii aduși în Dacia de Traian au adus cu ei mândria de roman, romanus sum!, pe care o regăsim, cu justificări aparent  greu de înțeles, și la urmașii lor daco-romani: mândria de român! Este reală și a făcut istorie! Decăderea Romei din „vârful de formă” atins sub Traian începe prin abandonarea Daciei, numită și Retragerea Aureliană. Cine își închipuie că odată cu administrația și armata s-au retras și urmașii coloniștilor nu știe ce vorbește. Nu există precedente și nici mai târziu nu s-au petrecut lucrurile așa. Nicăieri și nicicând! Ultima oară, iunie 1940, evacuarea Basarabiei a afectat un număr mic dintre localnici. Și doar știau că asupra lor se va revărsa urgia bolșevică! Retragerea aureliană nu s-a făcut dinaintea unui inamic fioros care a venit peste daco-romani să le ia locul romanilor. Nimic nu-i zorea pe țăranii și păstorii din Dacia să se retragă și ei peste Dunăre! De ce ar fi făcut-o? De ce și-ar fi părăsit „baștina”, cum zic basarabenii: ograda, satul, lumea în care se născuseră de câteva generații?

Revenim la romanii veniți în Dacia. Lucian Boia nu este singurul care neagă romanitatea celor care au adus limba latină în Dacia. După mintea acestor Boia, destul de mulți și de bună credință, coloniștii romani erau de etnii foarte diferite, sigur nu erau italici, latini! Ceea ce ar însemna că limba latină nu era limba lor maternă. Îmi fac un titlu de merit din faptul că am cercetat mai atent această chestiune și am demonstrat măcar atât, că latinoforii, cei ce au adus latina în Dacia, erau vorbitori foarte buni ai limbii latine! Latina era limbă maternă pentru cei  mai mulți dintre ei! Dă mărturie în acest sens limba română, care a păstrat o mulțime de caracteristici specifice ale latinei care s-au pierdut în celelalte limbi romanice! Domnul Matei Udrea citează corect surse neutre, potrivit cărora latinitatea limbii române poate fi apreciată pe la mijlocul clasamentului alcătuit pe acest criteriu de câțiva specialiști ingenioși. Acești specialiști au ignorat însă un dat esențial: celelalte limbi romanice au rămas în contact nemijlocit cu latina până târziu, în miez de ev mediu, prin școală, biserică și adminstrație, care au folosit limba latină literară încă un mileniu după ce aceasta se transformase, la nivelul vorbirii populare, în altă limbă! Latina vorbită în Dacia a rupt orice legătură cu latina vorbită oficial sau în restul imperiului, evoluând de capul ei. O evoluție organică, naturală o putem numi, în vreme ce la celelalte limbi romanice, când le cântărim romanitatea, e bine să dăm deoparte influența cultă a limbii latine, prin școală, biserică etc. drept care gradul de romanitate al acestor limbi scade spectaculos.

Așadar, la drept vorbind, locul nostru în clasamentul respectiv trebuie să fie undeva mai sus. Și nu lipsesc specialiștii care apreciază că româna este cea mai fidelă moștenitoare a limbii latine vorbite! Am susținut - și sper că am demonstrat, că româna păstrează cel mai mare număr de forme neregulate, idiomatice, din gramatica limbii latine. Morfologia unei limbi se simplifică cel mai mult atunci când o limbă nu mai e vorbită ca limbă maternă. Latina din Dacia, spre deosebire de cea din Galia, nu a trecut prin această fază nefericită. Fiecare generație a vorbit-o corect. A fost vorbită mereu ca limbă maternă, nativă, de către cei mai mulți vorbitori ai ei. Numai așa se explică anumite particularități ale limbii române, faptul că a conservat fapte de limbă latină uitate în toate celelalte provincii și limbi romanice. Legătura dintre români și latinitate ar fi imaginară, după Boia. Cum ar putea fi altfel?! Să fie o amintire de familie? Există la români o tradiție populară, un folclor care păstrează amintirea lui Traian, bunăoară. Și alte amintiri, pe care le-a inventariat Nicolae Densuşianu și alți cărturari ai neamului. Amintiri din antichitatea romană și dacică ori chiar preromană. N-or fi toate corecte aceste ipoteze, dar, mai presus de toate, aceste amintiri trebuie comparate cu amintirile păstrate în tradiția populară a celorlalte popoare romanice. Comparația trebuie să înceapă cu tradiția populară cea mai importantă: graiul național! În graiul nostru, numai al nostru, s-a păstrat amintirea și semnificația deplină a etnonimului Romanus! Celelalte popoare romanice l-au uitat, l-au abandonat. Și-au uitat numele.  De ce Lucian Boia, ca român ce zic unii că n-ar fi, nu simte nevoia să evidențieze această ispravă a conștiinței de sine românești? Este rarisim ca un popor să nu-și schimbe numele vreme de trei milenii! Ab Urbe condita până azi! Ne mai zic unii Valahi. Nume vechi și acesta, care nu se poate să fi dăinuit până azi fără sprijinul conștiinței noastre etnice, a valahilor! Culmea este că lingviștii dau acestui cuvânt o explicație etimologică legată tot de noțiunea de Romanus! Adică V(a)lah ar fi însemnat la origine, origine germanică, tot romanus! Comparația propusă, la nivelul tradiției populare, orale, pune imediat în evidență un fapt impunător: valoarea acestei culturi populare! Bogăția, complexitate, adâncimea, autenticitatea acestei culturi la noi, la români, este de necomparat cu a altor popoare romanice! Și nu numai! Fenomenul românesc, care a intrat sub lupa lui Lucian Boia, nu poate fi prezentat în cele mai succinte fraze fără a scoate în evidență această componentă care ne definește și ne singularizează într-un mod mai mult decât onorabil! La nivel superlativ, au decis unii comentatori și specialiști neutri.

Românii sunt făuritorii celei mai importante culturi populare din Europa! Această cultură populară, rurală, poartă deseori pecetea Romei, dar și alte amintiri, cum spuneam, mai vechi decât descălecatul Bădiței Traian. Avem, ca popor, memoria cea mai prodigioasă! M-ai auzit, Lucian Boia? O memorie la purtător, pe umeri instalată, nu în biblioteci și rafturi de cărți prăfuite, uitate, rareori, când și când, răsfoite. Ai stricat, individule, măcar o propoziție despre această cultură populară, țărănească, asupra căreia o mulțime de cărturari străini s-au aplecat cu uimire, în extaz chiar? Așa analfabeți cum au fost țăranii români sute de ani, ei erau departe de a fi neștiutori. Știau multe, în calitatea lor, a fiecăruia, de coautor, de custode al tradiției orale. Vezi mitul (sic!) numit Vitoria Lipan. Ca istoric, Lucian Boia ar fi trebuit să constate că ideea latinității a făcut istorie pentru români. Dacă ortodoxia ne-a salvat dinaintea Islamului, conștiința latinității ne-a ferit de avansurile panslavismului și de agresivitatea politicii de maghiarizare. Ofensiva acaparatoare a Rusiei s-a lovit de un popor, de o lume, cea românească, a cărei rezistență a fost în mod decisiv potențată de conștiința latinității. Repet: această conștiință a latinității, a romanității, a făcut istorie! O istorie pe care numitul Lucian Boia nu o cunoaște, deci nici n-o recunoaște! N-a studiat-o niciodată! La niciun alt popor romanic conștiința latinității nu a constituit un reazem așa de puternic la greu, în momente de cumpănă. Mă refer în primul rând la ultimele două secole de istorie românească, de la Școala Ardeleană până azi!

4. Ţările române sunt ultimele apărute în Europa, în secolul al XIV-lea, întârziere care explică faptul că suntem la coada continentului din toate punctele de vedere. Există un consens printre istorici privind această „întârziere”.  E foarte adevărat că românii s-au organizat într-o formațiune statală mai târziu. Cronicarii noștri au explicat mai multe asemenea întârzieri prin faptul că țara în care Dumnezeu ne-a dat să trăim se află „în calea tuturor răutăților”. Dacă te simți însă solidar cât de cât cu acest popor, mai bagi de seamă un lucru: românii și-au creat un stat propriu mai târziu, așa e, numai că o dată înființate aceste state, ele n-au mai dispărut de pe harta politică a Europei niciodată! Muntenia și Moldova, la care putem adăuga și Transilvania, de la data apariției lor și până azi au avut o existență neîntreruptă. Care popoare din Europa se mai pot lăuda cu o asemenea continuitate? Cel puțin la popoarele cu care ne învecinăm situația este cu totul alta. Atât în sud, cât și în vest sau nord. Numai Marea Neagră ne întrece în stabilitate și continuitate. Așa se face că atunci când în jurul nostru au apărut sau reapărut state naționale după secole de absență de pe hartă, conducătorii popoarelor respective - mă refer la bulgari și unguri, au venit la București și au cerut să facă stat comun cu românii. Îi speria autonomia! Se desvățaseră să mai fie suverani. Bulgarii în 1880, și ungurii în 1920, au cerut parteneriat, federalizare, întovărășire, cum vreți să-i zicem, cu noi, cu amărâții de români ai lui Lucian Boia! Nu mai știau cum e să fii de capul tău, nici bulgarii, nici maghiarii. Se obișnuiseră, sute de ani, sub tutela sau călcâiul altei autorități suverane.  Însăși apariția statelor românești, spre deosebire de alte țări (state) din zonă, s-a produs fără amestec și tutelă străină, externă. Ca o inițiativă „locală”! Au pregetat românii să-și afirme existența, dar când au făcut-o n-au mai plecat de pe harta lumii!

Nu am cerut de la nimeni voie sau sprijin să ne facem stat. Iar când am fost nevoiți să acceptăm obediența față de turci, conducătorii noștri s-au priceput să negocieze și să păstreze pentru Țară cele mai importante prerogative ale suveranității: turcilor li s-a interzis să cumpere moșii în țările românești sau să înalțe moschei. În țările românești s-a dus o viață românească tot timpul, dintodeauna. Și aceasta este esența suveranității!

Mircea Eliade și Vasile Pârvan, pe urmele altor istorici români și străini, au semnalat rolul jucat de români și de statele înființate de ei aici, la porțile Europei. Un rol de santinelă, ducând o existență în nesiguranță, cu rare perioade de pace și înlesnire! La adăpostul asigurat de noi, în Vest ceilalți creștini au ridicat catedrale mândre, orgolioase, la care s-a trudit decenii la rând sau secole chiar! La noi s-a inventat Biserica pusă pe roți, în căruță purtată, ca să o putem lua cu noi când satele erau nevoite să plece în bejenie din calea răilor.

În 1994 poetul Ioan Alexandru a fost invitat în Germania, unde urma să se întâlnească chiar cu președintele țării. Mi-a cerut o idee, ce să-i spună marelui lider politic european din partea românilor. Avea Ion destule idei, nu-i vorbă, dar nu strica să aibă din ce alege, cât mai multe. Așa că i-am sugerat și eu una: frate Ioane, spune-i neamțului că noi românii trăim un sentiment de frustrare, de amărăciune, când vedem că Europa Occidentală se lasă invadată de musulmani! Jocuri de putere, Realitatea TVNoi, românii, câteva secole bune ne-am opus pătrunderii necredincioșilor dincolo de noi, în inima Europei, iar acum vedem cum aceștia iau avionul și trec pe deasupra noastră ca să se stabilească nestingheriți în Occident, li se permite să-și facă geamii și moschei mărețe etc. Ne simțim păcăliți, păcat de sacrificiile noastre!

5. Universitatea din Bucureşti s-a înfiinţat cu 500 de ani în urma celei de la Praga, de exemplu, de aceea nu putem concura cu restul Europei ca nivel de educaţie şi instruire. Nivelul nostru de educație și instruire s-a putut vedea cel mai bine, măsurat în modul cel mai corect, când copiii români, după câțiva ani de școală în România, au ajuns să-și continue studiile în străinătate. E poveste bine cunoscută: copii care în România erau mediocri, în Occident au devenit premianții clasei. Matematica făcută în clasele 9-10 se face numai la facultate, în țări cu veche tradiție academică, universitară! După 1990, o directivă specială venită de la Bruxelles și aplicată în toate școlile noastre a impus coborîrea nivelului de predare, să nu se mai învețe atâta în școlile românești. Am avut ocazia să vorbesc cu mulți străini, aproape toți mi-au relatat uimirea că în toate casele de români în care intraseră găsiseră o bogată bibliotecă, cu sute de volume, cu tiluri dintre cele mai valoroase, mai „clasice”. Miron Grindea, ziarist londonez plecat din România înainte de 1940, revenind prin anii 70, avea numai cuvinte de încântare pentru nivelul canalului cultural al Televiziunii, era entuziasmat de câtă muzică simfonică se transmitea! Nu l-am prea crezut când mi-a spus că asemena canal TV nu exista în Anglia și nici în tot Occidentul. Azi, în România care trăiește tot mai intens după modelul occidental, un asemenea canal este tot mai greu de întreținut.

6. Tot ceea ce este cât de cât bun în România, tot progresul (atât cât este), îl datorăm străinilor. Carol I a fost cel mai mare conducător al ţării, edificiile arhitectonice de calitate au fost ridicate de francezi. Concluzia lui Boia: românii n-au fost şi nu sunt capabili de nimic, iar fără minorităţile evreiască şi germană, lucrurile ar fi stat şi mai rău! Carol a fost adus în România nu ca să conducă Țara, o puteau conduce și românii. S-a făcut însă un calcul și s-a ajuns la concluzia că ar fi bine să avem un domnitor străin, dintr-o familie de regi și împărați! Ca să avem astfel „o pilă” la cel mai înalt nivel european, acolo unde se iau deciziile majore. Ca să putem intra în sistenmul de alianțe politice, imposibil de ignorat sau de evitat. Cu acest calcul a fost de acord și Cuza. Majoritatea țărilor din vecinătatea noastră, de voie, dar mai ales de nevoie, căci li s-a impus, au avut în frunte regi sau prinți străini. Cel mai concludent exemplu sunt ungurii, al căror stat apostolic, adică înființat de Vatican, cu sprijinul și sub tutela Bisericii Catolice, a avut cu precădere regi străini. Regii de sorginte ungară îi numeri pe degetele de la o singură mână. Ceea ce am făcut noi abia în 1866, în restul Europei se făcea de sute ani! Nerușinatul de Boia ne face acest reproș, că am adus un rege străin? Uită să spună că acel rege nu ieșea din cuvîntul lui Ion C. Brătianu, întemeietorul adevăratei dinastii, a Brătienilor, care a condus Țara după 1848 vreme de un secol!

Da, avem multe clădiri ridicate de arhitecți francezi, dar mai presus de orice avem un stil arhitectonic românesc, numit și brâncovenesc. Ați auzit de așa ceva cu privire la celelalte popoare ale Europei? Acest stil este predominant la Casa Poporului, cea mare clădire din lume. Cel care a dispus ridicarea ei a mai avut o ambiție, pe lângă aceea de a construi în România clădirea cea mare din lume: anume să fie ridicată și terminată, cu finisaje cu tot, folosindu-se numai materiale și dotări „made in Romania”. Ai comentat vreodată această poveste, domnule Boia? Evident, din punct de vedere arhitectonic - dar și din altele, Transilvania poartă o pecete nemțească, o amprentă germană de preț, pentru care trebuie să le fim recunoscători sașilor și șvabilor, a căror plecare din România reprezintă într-adevăr o mare pagubă. Este semnificativă dificultatea cu care foarte mulți germani din România s-au integrat în mediul total nemțesc din Germania. Traiul printre români și-a pus și pe ei o amprentă de preț pe care se străduie să n-o piardă.  

În privința evreilor din România, îmi vine în minte un text al lui Jacob Negruzzi, dacă nu mă înșel. O epistolă, în care  deplânge soarta Iașilor, oraș pe care „invazia” evreiască îl urâțise. În ce fel? Toate casele din Iași aveau dintotdeauna o curte, o grădină cu flori care mai de care mai frumos aranjată, de parcă locuitorii orașului s-ar fi întrecut între ei cine are grădina cea mai îmbietoare. În timp, tot mai multe case, mai ales de pe ulițele centrale, și-au schimbat proprietarul. Casele cumpărate de evrei le recunoști, spune scriitorul moldovean, după aspectul jalnic al curții, al grădinii de care nu se mai ocupă nimeni!… Comentând la seminar acest text, asistentul ne-a făcut atenți că în perioada interbelică prinseseră și evreii gustul grădinii cu flori și Iașul arăta din nou, cel puțin din această perspectivă, a oraș moldovenesc, românesc.

Frate-meu, care a fost medic la țară vreo patru ani, a făcut o observație asemănătoare: într-un sat dobrogean recunoști ograda unui machedon după acest detaliu: nu crește flori… Numai niale! Ce vreau să spun cu asta? Ca și în cazul germanilor, evreii care au avut norocul să trăiască sau chiar să se nască în România, au căpătat și ei o anumită amprentă românească, prin care se deosebesc de ceilalți evrei. Ceea ce se poate cel mai bine constata în Israel. Ce au luat evreii de la români? Nu numai imnul de stat al Israelului, nu numai aurul scos mai mult sau mai puțin ilegal din România, și atâtea altele, ci și un stil românesc de comportament care-i particularizează printre ceilalți fii ai Israelului. „Dăruind vei dobândi!”, obișnuia să spună Nicolae Steinhardt, marele român evreu. O vorbă care se potrivește cu ce am spus mai sus. Lucian Boia vede numai jumătatea acestui proces! Nu are ochi pentru a consemna câștigul dobândit de evrei. Ține să ne scoată cu orice preț datori la toată lumea! Nu are habar, sărmanul, cât de plăcut este pentru român să se simtă dator și recunoscător. Numai să aibă cui! 

7. Românii, spre deosebire de celelalte ţări din regiune, s-au lăsat convertiţi la comunism fără să se opună. Au cooperat şi s-au adaptat obedienţi la regimul sovietic, în loc să-l înfrunte, ceea ce arată duplicitatea şi laşitatea acestui popor.

8. În anii 1970-80, poporul român se adaptase perfect la noua realitate comunistă, nu mai existau proteste chiar dacă Securitatea se „înmuiase“.

9. Protestatarii de la ultimul miting al lui Ceauşescu nu ştiau nici ei prea bine ce vroiau.

10. În finalul broşurii, ca un corolar, se afirmă, argumentându-se cu „ştiri“ luate de la posturile TV, că „până şi Bulgaria“ a luat-o înaintea României. Statul vecin e dat de Lucian Boia drept exemplu de progres. 

Comentând teza acestui Boia numerotată mai sus cu cifra 7, domnul Matei Udrea afirmă, pe bună dreptate, că această teză „este, poate, cel mai dureros neadevăr, cu atât mai mult cu cât Lucian Boia a trăit perioada comunistă de la un cap la altul.” Adăugăm și noi următoarele obiecții: Românii sunt poporul care a făcut cel mai mult pentru opoziția anti-comunistă! În timpul Primului Război Mondial, după instaurarea bolșevismului în Rusia și după primele încercări leniniste de a-l exporta în Europa, românii au făcut o mulțime de lucruri care, în final, au stopat revărsarea comunismului asupra continentului nostru. Printre altele, la loc de cinste și de veșnică pomenire, pun gestul homeric al generalului Poetaş, pe frontul din Moldova, în 1918, când a văzut să soldații ruși fac propagandă bolșevică printre soldații români, îndemnându-i să facă și ei o revoluție, adică să-i alunge pe ofițeri și să-l dea jos pe rege. Năstrușnicul general i-a dezarmat pe mujici, apoi le-a dat jos pantalonii și le-a administrat fiecăruia o sfântă „bătaie la curuʼ gol” cu centironul propriu! Firește, această „manevră” de toată frumusețea a făcut-o cu ajutorul soldaților români, țărani și ei, ca și mujicii ruși, dar țărani cu bun simț și cu capul pe umeri. Imginați-vă scena. E puțin spus homerică! Ce să mai zic de campania din Ungaria, prin care Armata Română a salvat Ungaria din ghearele bolșevismului criminal! Nici până azi vecinii noștri nu au fost în stare să ne mulțumească în mod „solemn și oficial”! De partea cealaltă a frontului de Est, trupele de români ardeleni din cadrul armatei imperiale, habsburgice, au fost singurele pe care nu le-a luat șuvoiul revoluționar, anarhic și criminal. Disperate, autoritățile imperiale au apelat la Maniu și la românii din armata imperială cerându-le să intervină împotriva „revoluționarilor” din Viena și Praga, manipulați de la Moscova. Românii au salvat și prin această intervenție neoficială Europa, asediată de „stafia comunistă” într-un mod foarte concret, vizibil și palpabil. Cu sute și mii de victime din rândurile „burghezo-moșierimii” austro-ungare.

Aflu de la domnul Liviu Petrina că Primăria Vienei intenționează să consemneze acel moment printr-un monument închinat militarilor români de la 1918. Le dau o sugestie edililor vienezi: să mai facă un monument al recunoștinței austriece și pentru contribuția românilor la eșecul asediului Vienei, cel din 1683, parcă. Dacă turcii ar fi cucerit Viena și Austria, vă dați seama ce se întâmpla în continuare? Șerban Vodă a plătit cu viața pentru prestația valahă sub zidurile Vienei. Ai scris vreo propoziție pe acest subiect, mare istoric ce ești, Lucian Boia?!

Zilele trecute Lucian Boia și-a lansat o carte despre Primul Război Mondial, unde se vorbește mai ales de români. O vorbă nu spune Lucian Boia despre rolul decisiv jucat de români în stoparea expansiunii comunismului! Subiect tabu pentru istoricii noștri mercenari! Nu le trece prin minte să consemneze acest merit românesc care s-a manifestat la scară universală. Repet: prestația românească de la sfârșitul Primului Război Mondial este capitol din istoria universală! Știa el, Engels, ce știa când dorea extincția românilor ca popor! Fără români, fără intervenția noastră, a valahilor, expansiunea bolșevică avea șanse mari să meargă până la capăt. Adică până la Atlantic! Iată-i însă că, prin liderul lor, istoricii mercenari se grăbesc să acrediteze teza opusă, cum că noi am agreat comunismul.  Cum bine comentează domnul Matei Udrea, numitul Boia se face că nu știe nici de rezistența partizanilor din munți, de „parașutiștii” care au venit din Occident să-i susțină pe acești partizani. Fenomen unic în tot lagărul comunist. Nu am fost vrednici, noi, urmașii acelor eroi „din munți”, să le cinstim și să le înnemurim sacrificiile! Dar timp mai este ca să ne îndreptăm greșeala, oricât se vor opune sponsorii cărților scoase de acest istoric inventat peste noapte, numitul Boia! E adevărat că românii au agreat ceea ce unii, cu un termen foarte potrivit, au numit național-comunismul lui Dej și Ceaușescu, care a fost cu totul altceva decât comunismul bolșevic, imaginat și pus în practică de Lenin-Stalin și cominterniști! Mă număr printre acei români care au agreat național-comunismul! Cei mai mulți români s-au aflat în această postură care, de la o zi la alta, devine tot mai onorabilă! Și numărul „nostru” e tot în creștere, domnilor!

Se plânge Lucian Boia că n-am avut și noi disidenții noștri. Chiar n-a aflat ce s-a aflat după 1990?, anume că disidenții din Polonia sau Cehia și alte țări din „lagăr” au fost agenți KGB? Că așa zisul fenomen al disidenței anti-comuniste, a lui Havel sau Walessa, a fost o făcătură KGB-istă bine controlată? Ce fel de istoric ești, individule? (Nota bene: singurul disident curat se pare că a fost Paul Goma al nostru! Singurul sau unul dintre puținii!…)

Lucian Boia, l-ai citit pe Larry Watts, americanul care v-a făcut de râs pe toți istoricii lui pește din România?! L-ai citat măcar o dată? Nu mai poți face azi vreo referire la „epoca Ceaușescu” fără să te referi la americanul care a salvat onoarea Americii printre români! Așa cum Larry Watts nu va fi niciodată publicat la editura Humanitas, la fel nici cei ce publică la această editură nu-l vor cita pe Larry Watts, autorul care a dezvăluit cât de real și de bine instituționalizat este antiromânismul în lumea de azi, cea de după Primul Război Mondial! Cât de activ a fost anti-românismul sovietic și al acoliților lor din tratatul de la Varșovia! Cât de real a fost, în replică, anti-sovietismul românesc, al lui Ceaușescu personal! Mult discutatul „anti-semitism” nu a produs nici pe departe efectele anti-românismului! Nu cred că există persoane care trăiesc de pe urma anti-semitismului așa cum există persoane care ies la pensie după ce o viață întreagă nu au făcut altceva decât să gândescă și să acționeze, din proprie inițiativă sau la ordin, împotriva intereselor românești! Deseori pensia fiindu-le plătită chiar de statul român. Nu mă aștept să găsesc în vreo broșură de-a lui Lucian Boia nici măcar cea mai timidă aluzie la existența acestei îndeletniciri criminale: anti-românismul! Cât privește termenii în care comentează Lucian Boia evenimentele din decembrie 1989 și ce a mai urmat, las pe altă dată punerea la punct necesară. Consemnez numai un fapt: ca să se producă mascarada din decembrie 1989 a fost nevoie de efortul conjugat al celor mai importante entități diversioniste de pe planetă: K.G.B., C.I.A., Mossad și celelalte, binecunoscute. K.G.B. și fratele său G.R.U. au dislocat în România efective uriașe: peste 30.000 (47.000 - n.r.) de agenți. Câtă onoare ne-au făcut astfel și nouă, românilor, și lui Ceaușescu! Unde, în Europa, căderea comunismului a mai necesitat o concentrare de forțe internaționale atât de vastă?

Semn că suntem mari și tari, domnule Boia! Suntem o nucă tare pentru cei ce ne vor capul! Îmi pare rău că asta vă deranjează atât de tare și nu vă face deloc plăcere! Cu cărțile pe care le publicați, nu vă faceți iluzii că ne veți „înmuia”. Nu mor caii când vor javrele!

Cândva, cu ani buni în urmă, fără să ne cunoaștem propriu zis, ne salutam cu plăcere în holul Universității din Edgar Quinet. Păreați un om normal. Un om! V-ați schimbat atât de mult sau așa cum sunteți acum ați fost dintotdeauna, iar eu nu v-am „citit” ca lumea la timp? Deunăzi v-am citit și ultima broșură, mai sus pomenită, despre Primul Război Mondial. M-a edificat deplin, căci nu eram decis prin ce să explic „derapajele” dumneavoastră: ignoranță sau rea credință? Lipsă de profesionalism, adică impostură, sau mercenariat penibil, ticălos?… Voi reveni, deci. Până atunci să-i dăm rând informației cu care domnul Matei Udrea respinge demonstrația pe care încearcă să o facă același Lucian Boia, cum că „bulgarii ne-au luat-o și ei înainte”: cică președintele Bulgariei e mai dihai și mai de belea ca toți președinții noștri post-decembriști. Citez: „Actualul preşedinte al Bulgariei a fost bodyguard, asigura paza interlopilor înainte de a fi propulsat în funcţia actuală. Atât.” Ai naibii bulgari! Ce le-a trecut prin freză?! O fi adevărat? Chiar că ne-au luat-o înainte!

footer