Revista Art-emis
România, santinelă la poarta Europei PDF Imprimare Email
Ec. dr. Radu Golban   
Sâmbătă, 26 Aprilie 2014 19:48

Ec. dr. Radu Golban, art-emisAre un avanpost autist dreptul la unitate naţională?

S-ar putea oare traduce pe româneşte în contextul identificării unei strategii de unitate naţională „Ein Volk, ein Reich, ein Führer”? (Un popor, un stat, un conducător). Maimuţărind mereu după cum bate Bruxelles-ul din palme, aşa, după ureche, înseamnă că un stat naţional are trei elemente constitutive, deci, o cauză românească dincolo de Prut are trei dimensiuni:
- Prima dimensiune o constituie Moldova cea economic subdezvoltată şi etnic relativ eterogenă care, unindu-ne, doar ne-ar costa bani.
- A doua dimensiune este cea a României junioare în U.E., în calitate de dascăl al Chişinăului, care îndeamnă Moldova să meargă pe drumul integrării europene.
- A treia este cea a momentului trăirii unui sentiment de apartenenţă etnică şi profundă identitate naţională cu fraţii de peste Prut sau, mai recent, chiar şi Nistru, când o terţă parte ameninţă glia strămoşească. Este drept că mai uşor ajunge un repetent cândva dascăl, decât să combaţi o atitudine naţională care se manifestă doar din reflecţie. Seismele politice actuale din unele state membre ale fostei Uniuni Sovietice, al căror trecut s-a intersectat cândva şi cu statalitatea românească, dau curs unor serii întregi de discuţii în special din a treia categorie a dimensiunii unităţii naţionale, cea de natura unei replici la ameninţările din exterior, chiar dacă în mod normal privim aceste zone cu un dezinteres făţiş.

Nu doar traducerea lozincii germane din anii treizeci este greşită. Modul simplist de a privi peste Prut în aceste trei dimensiuni este exact contrariul celui mai firesc curent unui stat naţional care se defineşte şi prin integritatea sa teritorială, fie ea una istorică. Ceea ce a fost în timpul campaniei partidului naţional-socialist la referendumul în care s-a supus la vot anexarea Austriei, varianta aplicată şi populistă a doctrinei juristului german Georg Jellinek (1851-1911) a celor trei elemente constitutive ale statului. 1) popor, 2) teritoriu şi 3) putere de stat, relevante chiar în contextul reunificării Germaniei, este în doctrina România de-a dreptul inexistent. A îngâna fără vlagă ceea ce probabil Bruxelles-ul ordonă şi Bucureştiul aplică cu supuşenie, adică să ignore o cauză românească la nord şi est de graniţele ţării, este dovada schimonosirii instituţionale din fruntea statului. România până în zilele noastre nu a găsit un mod de a gestiona onorabil litigiul naţional.

Momentele istorice pentru articularea interesului şi identităţii naţionale în acest conflict la graniţele României sunt consecutiv ratate de decidenţii de la Bucureşti. Preocupaţi cu obstinaţie de identificarea unui succesor în fruntea statului sau de moşiile unuia sau altuia, eclipsează prin subiecte puerile, un prilej rar întâlnit al istoriei, când se amestecă din nou în Europa cărţile frontierelor statale. Modul cum se sare sau se trece peste această realitate este pe măsură să facă dintr-un subiect naţional o „trans-problemă”. Mutarea unei probleme din lipsa unei strategii de unitate naţională dintr-o zonă în alta şi ipocrizia în privinţa politicii etnice în zone cu denumiri predispuse la „trans-probleme” naţionale precum Transilvania, sau mai recent şi Transnistria, sunt trăsăturile tipice unei conduceri parvenite.

Săptămâna trecută, apelul emoţionant al elevilor români de la Liceul „Lucian Blaga” din Triaspol prin care cer ajutor României a copleşit o ţară întreagă. Orientarea spre Rusia a zonei separatiste din Republica Moldova este o ameninţare la dreptul de păstrare şi exprimare a etniei române. Pe cât este de autentic şi de captivant sentimentul de apartenenţă naţională, pe atât este de îndoielnică şi indecisă strategia pentru atingerea obiectivului de unitate.

Nu este nici prima şi nici ultima dată când, narcotizaţi de pulsul spiritului naţional, acţionăm emoţional, ştergându-ne lacrimile cu mâneca pijamalei, în loc să avem un aport propriu la nivel de dogmă, de unitate a României. România, ultimul stat din Europa mutilat de Tratatul Hitler-Stalin, dă dovadă de o politică autistă faţă de un drept naţional istoric şi se comportă cu pasivitate dincolo de problema reală. Uităm că actorii de ieri şi de azi, Rusia şi Germania, care au împărţit cândva Europa, mai au de rezolvat încă o restanţă în estul continentului. Politica de fărâmiţare a statelor mari şi mijlocii în favoarea transformării lor în metereze nu poate fi oprită decât printr-o politică - a Bucureştiului - de integrare regională sub tutela românească, dacă nu dorim să fim transformaţi într-un ciur ucrainean. Surplusul de siguranţă nu constă în prezenţa unei escadrile de avioane de vânătoare deoarece ameninţarea se datorează instrumentalizării politicii minorităţilor naţionale de către hegemonii Europei, şi nu unor atacuri militare din afara ţării.

Abia atunci când vom rezolva cauza românească după lecţia germană a lui Georg Jellinek, când o vom transforma în raţiune a statului, nu într-o „trans-problemă”, vom fi şi noi integraţi în rândul familiei de state europene şi nu vom rămâne o santinelă la poarta Europei.

footer