Revista Art-emis
Opinii „sine ira et studio!” PDF Imprimare Email
Gheorghe C. Mihai   
Miercuri, 16 Aprilie 2014 19:54

Ardealul, pământ românesc!, art-emisText-context-subtext sociopolitic

Am prea multe de rostit ca să nu tac îndestul. Sunt o voce, nu o Voce, sunt o autoritate, nu o Autoritate. Și chiar Autoritățile, n-au loc să rostească fie și verosimilități, căci și acestea sunt împărțite în care ”merită” și care ”nu merită” să încapă în spațiul public. M-am ambalat și-mi pare rău. Mijloacele media - public și privat - destinează cea de ceas fomenalități, într-un câștig mediat și imediat. Arareori trec de aceste fenomenalități și, atunci, cu mii de precauțiuni și oprindu-se acolo unde trecerea dincolo ar supăra autoritarele baronismele locale, regionale, naționale, internaționale; căci, dragi prieteni, baronii sunt locali, regionali, naționali, internaționali, într-o ierarhie. Asta se întâmplă pretutindeni. De fapt, vreau să spun ceva foarte îndeaproapea noastră. Din 1950, încă, în România s-au tot construit lăcașuri de cult creștin ortodox. Comunism-necomunism-pseudocomunism-meta-para comunism, s-au ridicat lăcașuri de cult creștin ortodox, s-au reparat, s-au refăcut, multe-puține. 

Iată că din 1990 până în 2014, adică în 24 de ani s-au construit, reparat, refăcut peste 1.000 asemenea lăcașuri; în urban, în rural, în adânc de pădure, pe costișe, pe mal de ape, apărură  schituri, mânăstiri, bisericuțe, biserici, unele cu unul, altele cu zeci de clerici și călugări. Dar aceste lăcașuri, plus sutele de troițe, nu se ridicară cu bani din bugetul statului român, laic, ci prioritar cu aceia ai rugătorilor, ai creștinilor ortodoxi. În 24 de ani  românii creștini ortodoxi au cheltuit peste zece miliarde de euro să construiască, să repare, să refacă schituri, mânăstiri, bisericuțe, biserici, troițe. În aceeași perioadă, statul laic român din bugetul propriui, laic,  a reușit să construiască  200 km de autostradă, cu aceeași sumă! E simptomatic, mi se pare.  Prin urmare, gândind liberi și nesiliți de nimeni, românii noștri - bogați, săraci, foarte bogați, foarte săraci - cei creștini ortodoxi în ultimii 24 de ani au donat terenuri, materiale de construcție, bani și muncă voluntară să fie (re)construite, reparate nenumărate lăcașuri de cult ale religiei lor strămoșești, ceea ce tradus în euro ar veni, în aproximarea mea, vreo zece miliarde. În același timp, din bugetele lor de stat laic guvernele noastre au alocat miliarde de euro (re)construcției de șosele și autostrăzi, izbutind să dea în folosință câteva sute de kilometri. Vrednicia întru credincioșie a românului creștin ortodox, perseverent, harnic, cinstit pusă în balanță cu servirea interesului național a guvernelor naționale compromite definitiv acele guverne (și parlamentari) care s-au ”sacrificat pe altarul Patriei”. 

Se miră, unii, pervers, cum de avem mult mai multe lăcașuri de cult creștin-ortodox, cum de apărură atâtea case de rugăciuni ale sectelor la orașe și sate prin efortul voluntar al oamenilor decât școli, orfelinate și grădinițe ce cad în sarcina statului. Dacă ar fi fost corupția la nivelul religios instituțional precât  la nivelul statului laic, atunci n-am mai fi avut reînviate atari lăcașuri creștin-ortodoxe după bombardarea lor de către militarii austroungari  în Transilvania din vremea luminatei Maria-Tereza, după distrugerile bolșevice în spațiul extracarpatin. Televiziunile perverse - publice și private - declară că bisericile românești creștin-ortodoxe sunt goale! Cine le răspunde? Dimpotrivă, de la Nistru pân-la Tisa, din Timoc până în Italia, ele sunt pline de credincioși, români. Cine le răspunde acestor experți, consultanți, specialiști, moderatori?

Sunt, cum se știe, un fost prof. univ., pensionar, viețuind într-un sat oarecare, dintr-o comună oarecare, a unui județ oarecare, al unui stat oarecare... Subsemnatul, oarecarele, posed două doctorate, obținute „ca lumea” și-s autor a câtorva zeci de cărți oarecare, publicate în edituri oarecare de talie națională, dar și în edituri de peste ht, oarecarele. Acestea fiind premisele, adaug că am predat studenților în ultimuii 15 ani un curs de geopolitică, alt curs de sisteme de drept, alt curs de istoria dreptului, îndeolaltă cu altele, pentru care mi-am cheltuit energia intelectuală studiind un maldăr de cărți și articole în română și în limbi străine în care mă pricep, studiu concretizat în materiale redactate inutile, firește. Astfel, că îmi îngădui să rostesc în rândurile de mai jos, pe scurtele, față cu experții, consultanții, specialiștii, moderatorii de talie regională, națională și internațională. Aceste câteva rânduri de mai sus vor să justifice ideea că mi-am format opinii științfice „sine ira et studio” despre Ucraina, ca și despre Danemarca, despre Nigeria, ca și despre China, despre Siria, ca și despre Ungaria, despre România și Irlanda, sub aspecte geopolitice, juridice, socioeconomice îndeajunse încât să nu fiu manipulat, să înțeleg ce se petrece și ce se poate petrece, adică să fiu liber în gândire și simțire. Lecturez cu multă atenție actele juridice de sorginte bruxelles-iană, cum și tratatele de istorie a secolului al XX-lea  căci, nu-i așa, sunt fiul epocii mele. 

Cum am scris deja, „sine ira et studio”, de vreun an m-am aplecat asupra unui răspuns la întrebarea: „De ce e atâta de interesată Ungaria de provincia istorică românească numită Transilvania?” Nu pot fi bănuit de partizanat, căci instrucția mea e rusofilă, comunistă și atee, căci sunt moldovean, căci în arborele genealogic se numără români, ruși, polonezi, unguri, am neamuri sârbi și germani, din câte știu. Apoi, am studiat în bibliotecile din Franța, din Germania, din S.U.A., e drept, pe buzunarul meu, lucru pe care nu l-am mărturisit niciodată în C.V.-uri, dar pot face simplu dovada că așa stau lucrurile. Revin: „De ce (deci, cauza) e atâta de interesată Ungaria de provincia istorică românească numită Transilvania?” Voiesc răspunsuri cauzale, adică științfice, nu motivaționale, subiective, politico-ideologice. Să punem în balanță întrebarea „De ce (deci, cauza) e interesată România de jumătatea provinciei românești numită Republica Moldova, precum și de bucățica statului ucrainian numită impropriu Bucovina?” Cauzalitatea nu se pune în termeni de pierderi-câștiguri, în termeni că „a fost cândva”, în termeni de convenții și tratate interetatice, cu o bună doză de arbitrar, de text-context-subtext sociopolitic. Dacă discutăm serios de politică științifică atunci vom răspunde cu argumente științifice sau manevrăm, făcându-ne că... Am răspunsuri provizorii, pe care nu le devoalez, așteptând gândurile dumneavoastră în buna și corecta noastră limbă română. 

footer