Revista Art-emis
De vorbă cu Mareşalul PDF Imprimare Email
Comandor (r) Prof. univ. dr. Jipa Rotaru, Membru A.O.Ş.R.   
Joi, 13 Ianuarie 2011 19:13
Jipa RotaruÎn nopţi de veghe sau dincolo de somn, cu ochii închişi, mă apropii de sufletul tău, Mareşale. De ce mi-e dat să nu-ţi cunosc mormântul? Nici măcar cenuşa; în ce vad ţi-a fost înnecată?

O fi blestem?
Dar cine poate să blesteme pe cel ce s-a jertfit prin viaţă pentru a-l său neam, precum Hristos odinioară?
Dar cine în afară de Domnul poate judeca pe cel ce prin credinţă îşi îndemna poporul să înfrângă balaurul roşu ce de la răsărit ne călca? Şi chiar dacă un tribunal nevolnic şi netrebnic te-a judecat pe tine, noi ştim că el a fost plăsmuit şi manevrat tot de cei din răsărit care îţi doreau cu ardoare pieirea. E drept că ei au pus umărul la defăimarea ta şi cozile de topor româneşti venite în ţară pe tancurile Armatei Roşii. Şi aşa ai ajuns din erou naţional criminal de război. Au pus umărul în ultimii ani la a ta defăimare şi noii noştri „ democraţi" ajunşi la putere după 1989. Şi în loc să ai statuie în fiecare oraş, ei le-ai dărâmat şi pe cele câteva ridicate de acei români patrioţi care au crezut cred pentru veşnicie în tine. Îmi este mie ruşine de neruşinarea lor.

O fi osândă de îndurat?
Se poate, căci nu ştim pe nevolnici a stârpi atunci când ce-i al nostru mai sfânt şi de respect dator ne este în picioare călcat.

O fi a noastră laşitate?
Nu e exclus, căci altfel de mult şi cu străşnicie am fi păzit pe soclu pe cel ce merite destule împlineşte.

Să fie oare frică?
Nici asta nu-i exclus, căci în cincizeci „ ani lumină", când gura deschideam spre a rostirii slovă, ne îngheţau cuvintele pe buze. Şi totuşi nu ştiu ce ar putea să fie. Dar orice ar fi, eu ştiu că fără tine am fi mai săraci şi lumea noastră de acasă mai pustie ar fi. Căci unii vor din carte să te scoată şi ai noştri fii, nepoţi şi strănepoţi să înveţe de prin foi alternative, că-n Europa n-avem loc cu tine şi mai ales peste ocean nu eşti admis. Dar ce-ai avut tu cu yankeul şi cu Iţic? Cu ce i-ai supărat aşa de tare? Ori nu ştiai prea bine că-n antreul istoriei ei doi de mult te aşezară?

Ioane şi Mareşale, român curat, purtat de gânduri bune prin neantul mocirlos al unei istorii false. De ai putere, din singurătatea-ţi ne dă un semn. Şi precum moşii şi strămoşii, vom încerca poate şi noi să lăsăm ura şi mânia, prostia şi neomenia şi să te urmăm spre al veşnicei închinări la ale hotarelor ţării.

Şi doar atât vreau să mai ştii: că printre noi mai sunt şi supravieţuiesc în gând cu tine. Şi că te-om pomeni în veac şi lângă tine vom veni curând ca să fim tot mai oameni buni ce cu amar şi îndurerare te pomenesc şi aproape de a ta singurătate, în acest fel şi pentru totdeauna să te alinăm. footer