Revista Art-emis
PDF Imprimare Email
Prof. psih. Alexandra Ceoceanu   
Duminică, 23 Martie 2014 15:39

Mare?al Ion Antonescu, art-emisCel de-al treilea Mare?al al României

E greu s? faci portretul unui personaj istoric când unii îl v?d erou na?ional, iar al?ii criminal de r?zboi. Din fericire, în profesia mea nu exist? judecat?. Psihologia mai mult constat? decât face aprecieri de valoare. În ansamblul s?u, personalitatea uman? este determinat? de trei factori: zestrea genetic?, mediul de provenien?? ?i educa?ia. Profilul lui Antonescu este cel al unui militar. Natura, modelele pe care le-a avut în copil?rie, familia cu tradi?ie ost??easc? ?i ?colile pe care le-a urmat au determinat o combina?ie de tr?s?turi, înglobate într-o personalitate puternic?, de marc?. ?tie ce vrea s? devin? înc? de mic copil, eroi fiindu-i marii generali ?i comandan?i de o?ti de care auzise. Î?i formeaz? de timpuriu o anumit? imagine despre felul în care trebuie s? se comporte un soldat. O întâmplare care reflect? câteva din tr?s?turile de caracter ale viitorului om de arme este cea care descrie cum la terminarea gimnaziului, ca ?ef de promo?ie în toate clasele, p?rin?ii s?i hot?r?sc s?-i ofere un rând de haine, uniforma Liceului Militar.[1] Cadoul p?rin?ilor nu are efectul scontat, tân?rul Antonescu se sup?r?, spunând c? nu poate purta alte haine decât acelea date de ?coal? în condi?iile în care colegii s?i nu-?i pot permite „s? încal?e nici m?car o pereche de ciorapi particulari”. Întâmplarea aceasta ne vorbe?te despre maturizarea precoce a celui care avea s? devin? „cel de-al treilea Mare?al al României”. La 14 ani, în general, un copil nu ?i-ar fi refuzat pl?cerea de a defila ?i a face parad? de faptul c?-?i poate permite uniform? particular?, dar Antonescu crede c? ?i-ar sfida colegii prin acest gest. Cu alte cuvinte, este capabil s? îi pun? pe al?ii înaintea sa. Are o anumit? imagine despre onoarea unui militar ?i nu renun?? la ea nici m?car de dragul p?rin?ilor pe care poate refuzul s?u i-a întristat. Nu-l intereseaz? lucrurile m?runte, de suprafa??, nu este superficial. Putem s? mai desprindem de aici spiritul fair-play, modestia, integritatea, respectul fa?? de semeni, dar ?i înc?p??ânarea ?i autoritatea. De asemenea, se anun?a caracterul dur, sever, inflexibil ?i rigid, ca dominante negative pentru un om obi?nuit, dar uneori tr?s?turi necesare în profilul unui lider.

Valorile dominante par s?-i fi fost ac?iunea ?i determinarea.

Studiindu-l pe Antonescu, deducem c? avea un temperament sangvinar, combinat cu aspectul coleric. Este destul de echilibrat, comunic? foarte u?or ?i clar, este înclinat spre a desf??ura activit??i împreun? cu al?i oameni. Este metodic, hot?rât, inflexibil, î?i planifica totul cu precizie. Ac?ioneaz? pe etape ?i la obiect dup? toate regulile artei militare. Se face cunoscut ca un om energic, autoritar ?i neînduplecat în executarea ordinelor. Cordial ?i plin de vitalitate, îi lipsesc câteodat? gustul ?i m?sura. Activit??ile pe care le desf??oar? sunt intense, ordonate ?i multiple. Îi place poporul, este al?turi de oameni, crede în progres. Are o fire voluntar?, impetuoas?, iar prin calit??ile de orator poate antrena masele de oameni prin for?a de convingere de care d? dovada. Extravertit, face observa?ii exacte ?i de?ine un remarcabil spirit practic. Poate fi disponibil ?i abil. În politic? a ar?tat c? poate s? nu respecte marile sisteme de gândire ?i c? s-a bazat mai mult pe intui?ie ?i experien??. Valorile dominante par s?-i fi fost ac?iunea ?i determinarea. În descrierile care i se fac, Mare?alul este caracterizat ca având mare agilitate mental? ?i o inteligen?? ie?it? din comun. Acest lucru este relevat de rezultatele remarcabile pe care le ob?ine la înv???tur?, pe tot parcursul preg?tirii sale, începând cu ?coala primar? ?i terminînd cu ?coala Superioar? de R?zboi, ulterior în activitatea militar?. Energic, sociabil, cu destul talent diplomatic, Antonescu dovede?te atâta m?iestrie în alegerea cuvintelor, încât mesajul s?u este mereu clar, precis, conving?tor. Este activ ?i creativ, are o perspicacitate deosebit?.

A fost socotit ca ultima speran?? a ??rii în vremuri deosebit de tulburi ?i ?i-a asumat acest rol

Aceste aspecte sunt bine puse în evidenta atât pe front, în posturile de conducere ?i în calitatea de diplomat, unde trebuia s? ob?in? rezultate cât mai profitabile pentru ?ar?. Se orienteaz? rapid în func?ie de necesit??i, ia în calcul mai multe op?iuni, alegerea final? dovedindu-se de cele mai multe ori ?i cea potrivit?. Din încercarea de a ob?ine victoria cu orice pre?, poate s? par? c? joac? pe mai multe fronturi. Câteodat? m?cinat de îndoial?, ia decizii contradictorii, î?i acord? dreptul de a se r?zgândi. Cu o imagine de sine foarte bun?, î?i cunoa?te posibilit??ile, crede în sine ?i ?tie c? poate ob?ine ceea ce ?i-a propus. A fost socotit ca ultima speran?? a ??rii în vremuri deosebit de tulburi ?i ?i-a asumat acest rol fiind sigur c? a?a era. A acceptat s? fac? singur ceea ce al?ii nu au îndr?znit, bazându-se pe sus?inerea celor care îl cuno?teau ?i îl pre?uiau exact a?a cum era - solda?ii români pe care îi condusese în lupt? pe timp de r?zboi ?i pe care îi înv??ase tot ce ?tia pe timp de pace. De?i con?tient c? are o reputa?ie de om dur, nu pare s? fi considerat asta un impediment.

Pentru a conduce ?ara în acele momente, poate tocmai duritatea, severitatea, intransigen?a i-au fost de mare folos. Loial, subtil, ferm, demn mai ales, f?r? s? se plece în fa?a cuiva, tenace, hot?rât, Mare?alul s-a bucurat de pre?uirea multora. Se spune c? Hitler îl considera ca fiind un soldat str?lucit, dar nu ?i un bun politician, de talia lui Mussolini de exemplu, „care avea un real sim? politic”.[2] Aceasta nu l-a împiedicat îns? pe Hitler s? ?in? cont de p?rerile sale ?i s?-i acorde încredere. Este cerebral, mobil, deloc pasional ceea ce îi permite s? ia decizii la rece ?i s? se descurce în orice situa?ie. Cu mare spirit de dreptate „… un om cu suflet p?rintesc, sever prin interesul datoriei, dar omenos fa?? de cel slab ?i în suferin??”.[3] ?tie s?-?i pun? în valoare personalitatea, este con?tient de puterea pe care o are ?i o folose?te în toate împrejur?rile. Tot colonelul Magherescu descrie cum personalitatea mare?alului schimba atmosfera de la Regimentul 9 de Ro?iori „Principesa Elena” de la Giurgiu, cu dou? luni înainte de a prelua conducerea acolo; „Regimentul tremura la gândul c?-l va avea în curând comandant. Nu era unul care s? nu fi auzit despre valoarea sa ca militar, despre caracterul lui ne?ov?itor, despre severitatea lui”. Spirit cu viziune modern?, a folosit toate cuno?tin?ele pe care le-a c?p?tat în urma instruirii în prestigioase ?coli militare pentru a ridica standardele Armatei Române. „În calitate de comandant al ?colii de R?zboi, Antonescu a adus cu el o primenire total? în formarea ofi?erilor de Stat Major, sco?ând ofi?eri în termen, obligându-i s? ridice nasul din hart? ?i s? scruteze zona, s? calce terenul ?i s? cunoasc? ?ara”. Deducem de aici c? î?i dezvoltase un mod de gândire modern, cu principii fundamentate pe cunoa?terea particularit??ilor oamenilor. Tindea spre imprimarea unui nivel ridicat de civiliza?ie în rândul solda?ilor. I se zicea „Câinele Ro?u”, unii spun c? din cauz? c? în tinere?e fusese ro?covan, al?ii fiind de p?rere c? r?utatea de care d?dea dovad? îi atr?sese aceast? porecl?, de?i înc? nu am g?sit nici o informa?ie care s? vorbeasc? despre aceast? tr?s?tur?. Mai degrab?, a? putea s? m? gândesc la un spirit aspru.

Pare s? fi avut mai mult de-a face cu patriotismul, decât cu ambi?ia pentru glorie militar?.

Militar cu o preg?tire str?lucit?, se pare c? a fost unul dintre cei mai mari strategi ai vremii sale, apreciat, mân? forte, disciplinat, integru. Antonescu r?mâne tipul ofi?erului înzestrat cu spirit de lupt?tor, curaj ?i onoare, dând dovad? de acestea pân? în ultima clip? a vie?ii sale, „un ofi?er bine preg?tit ?i demn de uniforma armatei”.[4] S-a bucurat de simpatia solda?ilor pentru c? era un ofi?er drept ?i, în disputele dintre solda?i ?i ofi?eri, nu lua din capul locului ap?rarea ofi?erilor, ci îi asculta ?i pe solda?i, iar dac? dreptatea era de partea acestora din urm?, nu ezita s? o arate. I-a fost prieten ?i mentor Constantin Prezan. Ca tr?s?turi negative, i se atribuie vanitatea ?i ambi?ia, o înc?p??ânare exagerat?, na?ionalismul exagerat. A fost caracterizat ?i ca fiind lipsit de viziune, iresponsabil, „aventurier ambi?ios”, având vederi m?rginite, superficial. Poate c? aceste tr?s?turi îl caracterizau, nu putea avea numai calit??i, dar, ca psiholog, m? intereseaz? mai mult mi?carea sa prin via?? ?i acele tr?s?turi pe care le-a folosit pentru a-?i atinge scopul, scop ce pare s? fi avut mai mult de-a face cu patriotismul, decât cu ambi?ia pentru glorie militar? de care este acuzat

Despre b?rbatul Ion Antonescu se spune c? era de statur? mijlocie, slab, osos la fa??, cu ochi alba?tri, frunte înalt?, p?rul blond-ro?cat în tinere?e, piept?nat pe spate. Vorbea clar, concis, f?r? înflorituri, capta imediat auditoriul. Era u?or îndoit de spate, cu umerii adu?i înainte, ca ?i cînd ar fi purtat o povar? nev?zut?. Pe fa?? i se citea concentrarea. Când zâmbea, chipul i se însenina ?i devenea chiar frumos. În via?a particular?, Antonescu a fost un so? bun ?i atent, un prieten de n?dejde ?i un fiu iubitor. Nu a avut o fire senzual? ?i n-a fost pasional din cale afar?. Imaginea Mare?alului din via?a privat? difer? mult de cea din via?a public?. Militarul autoritar, cu mân? de fier, devine acas? la el un bun familist, un om cu totul obi?nuit care î?i iube?te so?ia ?i duce o via?? normal?, la fel ca a tuturor oamenilor.

A tr?it ?i a murit pentru ?ar?!

Dac? facem o sintez? a observa?iilor despre personalitatea lui Ion Antonescu, ob?inem un caracter demn caracterizat de loialitate, patriotism ?i corectitudine, tr?s?turi care îi sunt recunoscute în unanimitate atât de sus?in?torii s?i, cât ?i de cei care îl contest? cu putere. Dincolo de toate acuza?iile care i se aduc, Ion Antonescu a tr?it ?i a murit pentru ?ar? ?i chiar dac? nu toate deciziile pe care le-a luat au fost cele mai potrivite, s?-l trecem în rândul marilor criminali nu ne face cinste, în condi?iile în care în acea perioad? s-au s?vâr?it crime cumplite de c?tre cei implica?i în marea conflagra?ie, crime înf?ptuite în numele ideii de libertate, iar nu o dat? ascunse în umbra acesteia. În acest rânduri, mi-am propus s? creionez un profil de personalitate, nu s? judec faptele istoriei. Am cules date din scrierile celor care îl consider? pe Antonescu un mare om de Stat, dup? cum ?i din ale celor care îl trateaz? ca un criminal de r?zboi. Am început lucrarea cu gândul s? fiu obiectiv? ?i s? surprind câte ceva din adev?rata fa?? a lui Ion Antonescu, a?a cum a fost el. Acum, îmi dau seama c? a? putea fi acuzat? cu u?urin?? de subiectivitate, dar îmi asum acest risc. Am parcurs cu mare aten?ie argumentele celor care v?d în el un criminal cu sânge rece, un om bolnav, capabil de fapte abominabile. N-am g?sit nimic care s? sus?in? aceast? teorie, nimic care s? pun? în discu?ie o personalitate nevrotic? sau sociopat?.

Tot parcursul vie?ii sale se raporteaz? la datoria fa?? de ?ar?: „Am fost un slujba? fanatic al acestui neam!”

Este cunoscut faptul c? toate actele noastre con?in pecetea personalit??ii pe care o avem. Factorii psihologici implica?i în analiza structurii de personalitate a Mare?alului sunt lega?i de motiva?ie, activitate, poten?ial intelectual, creativitate, iar acestea pun în eviden?? maturizarea social?, o personalitate normal? cl?dit? pe o istorie personal? care nu are nimic de-a face cu destructurarea psihic? sau social?. Bineîn?eles c? nu am preten?ia s? fi descifrat în am?nunt întreaga natur? a Mare?alului Antonescu. De bun? seam?, r?mân înc? multe de precizat, dar ceva pot s? afirm cu siguran??: permanen?a ce marcheaz? tot parcursul vie?ii sale se raporteaz? la datoria fa?? de ?ar?. Nu a fost singura, dar acesta nu este decât motivul pentru care o s? studiez în continuare via?a ?i activitatea lui Ion Antonescu. Pân? atunci, închei acest portret cu o fraz? care poart? în ea un mare adev?r despre personalitatea Mare?alului: „Am fost un slujba? fanatic al acestui neam!”.[4]

Ecouri:

R?zboiul este purtat cu mijloace violente ?i în timp de r?zboi uciderile ?i distrugerile sunt inerente. În r?zboi se încle?teaza dou? sau mai multe p?r?i, fiecare luptând pentru interese pe care le consider? vitale. În orice r?zboi, mare sau mic, apar victime colaterale, voite sau nu. Mare?alul Antonescu, ca mare militar ?i om de stat al timpului s?u, nu poate fi judecat cu mentalit??ile din prezent; el a ac?ionat pentru interesele poporului ?i ??rii sale, împotriva celor ce vroiau distrugerea României. Mare?alul ?i Armata Român? au luptat pentru p?strarea Statalit??ii Românilor. Da, Mare?alul era na?ionalist pentru c? atunci ?i acum, aici ?i peste tot, protagoni?tii conflagra?iilor au fost ?i vor fi nationali?ti. Î?i iubesc cona?ionalii ?i patria mai mult decât propria via?? ?i se sacrific? f?r? ezitare pentru patria ?i poporul lor. Militarii americani fac ?i acum acest sacrificiu, militarii evrei a?i?derea. Atunci, care-i problema? Care e diferen?a între Mare?al ?i militarii Israelului, care se sacrific? pentru ?ara lor? Victimile colaterale ale r?zboaielor statului Israel în rândul popoarelor arabe sunt de ignorat? Crimele de la Sabra ?i Shatila trebuiesc b?gate sub pre?? Crimele aviatorilor britanici asupra civililor germani din Dresda, în 1942, crimele militarilor americani asupra bucure?tenilor (1944), când au bombardat obiective civile ?i au ucis civili (cca 4.000 de victime: copii, femei, b?trâni) în parcul de la palatul C.F.R., au ucis locuitorii pa?nici din Bucure?ti ?i Ploie?ti pot fi ignorate? Dar crimele din Vietnam, Iraq, Afganistan, Iugoslavia, Libia ?i cele ce vor mai urma? Dar crimele „bravei” Armate Ro?ii pe teritoriul Basarabiei (masacrul celor 50.000 de prizonieri în mla?tinile de la B?l?i din toamna lui 1944) ?i în Bucovina r?pit? (m?celul de la Fântâna Alb?, unde au fost împu?ca?i ?i t?ia?i cu s?biile sute de ??rani români care „p?c?tuiau” fugind din calea bol?evicilor, vrând s? treac? Prutul, în România). Bineîn?eles, sunt „victime colaterale”, dar m? întreb ?i eu, ca tot omul: oare noi, românii, palestinienii, egiptenii, libienii, sârbii... putem fi victime colaterale ?i trebuie s? ne împ?c?m cu asta? Tot astfel se socotesc ?i victimile horty?tilor în nord-vestul Ardealului r?pit în urma Diktatului de la Viena? V?d c? ungurii î?i glorific? eroii, care i-au ucis pe români, chiar acas? la victime, în fa?a urma?ilor celor uci?i. Protesteaz? cineva, pe undeva, în lumea ce se consider? civilizat?? Nu! Inclusiv guvernan?ii românilor, tac, au alte treburi. Sunt ocupa?i cu jaful de neimaginat al economiei na?ionale. Detest orice crim? împotriva umanit??ii, holocaustul evreiesc este dureros, dar cu al nostru, al românilor, cum r?mâne? Cazul Mare?alului Antonescu trebuie rejudecat de cei competen?i, de istoricii autentici cum au fost profesorii Buzatu ?i Florin Constantiniu (am numit doar doi mari disp?ru?i, pentru a nu-i nedrept??i pe cei în via??) nu de cei condu?i dup? criterii ?i interese politicianiste. Mare?alul ?i poporul Român cer dreptate ?i justi?ie. Nu poporul Român ?i Mare?alul au fost vinova?i de ororile celui de-Al Doilea R?zboi Mondial, ci marile puteri politico-militare ?i marea finan?? mondial? (ca ?i ast?zi), care au declan?at ?i impus acel r?zboi.

---------------------------------------
[1] Gh. Buzatu,
[2] colonel G. Magherescu, în „Antonescu, Mare?alul României ?i r?sboaiele de reîntregire”, Iosif Constantin Dr?gan, Vene?ia, Editura Nagard, 1986.
[3] Adrian Cioroianu.
[4] Mircea Agapie ?i Jipa Rotaru, Ion Antonescu - „Cariera militar?, scrisori inedite”, Bucure?ti, Editura Academiei de Inalte Studii Militare, 1993
footer