Revista Art-emis
Modelul Baltic (1) PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. Ion Coja   
Duminică, 23 Martie 2014 15:19

Prof. univ. dr. Ion Coja, art-emisIridenta maghiară, cu porta-vocea sa numită U.D.M.R., ne bate la cap de vreo 20 de ani cu diverse modele de autonomie - ba culturală, ba teritorială, ba administrativă, numai autonomie să se cheme! Modelul catalan, modelul basc, modelul suedez, modelul Trieste... Mai nou, Laszlo Tokes predică modelul Crimeii! De fiecare dată a fost vorba de modele, de precedente care se potriveau cu situația maghiarilor din România ca nuca-n perete. Numai modelul care li se potrivește ca o mănușă nu a fost invocat! O vom face noi: Modelul Baltic! Acesta este modelul după care autoritățile române ar trebui să trateze problema maghiarilor din România!

În ce constă acest model? E foarte simplu!

În 1991, țările baltice au fost printre primele republici sovietice care și-au declarat independența și suveranitatea față de Moscova și față de oricine. Curând după ce s-au angajat pe un drum al democrației și al respectului pentru drepturile omului, balticii au constatat că le va fi greu să se țină de litera acestora, în mod specific că le va fi greu să respecte principiul votului universal, cu corolarul său bine cunoscut: principiul majorității. Majoritatea are dreptul de a decide. Problema care se ivise era că în țările respective populația autohtonă nu este majoritară întotdeauna! Iată, la Riga bunăoară, capitala Letoniei, majoritatea locuitorilor sunt ruși! Nu letoni. La această situație s-a ajuns printr-un abuz: „politica de colonizare” dusă de Moscova în țările Baltice. Cu bună știință și intenții dintre cele mai ticăloase, Moscova a încercat să modifice, să falsifice situația demografică a unor regiuni/țări, pentru a rusifica o porțiune cât mai întinsă din vastul imperiu multi-național numit Rusia sau U.R.S.S., idee tembelă, care s-a întors împotriva Moscovei până la urmă - dar despre problemele demografice de azi ale Rusiei, cu altă ocazie. Deocamdată să constatăm că balticii au aplicat o soluție neobișnuită, neașteptată, dar perfect logică și legitimă. E vorba de felul cum au aplicat principiul unanim acceptat numit legitima apărare! Anume: după 1990, era de așteptat ca Moscova să-și retragă efectivele de ruși dislocate pe teritorii ne-rusești, pentru a crea falsa realitate demografică prin care rușii se puteau considera majoritari în țara altora. Așa cum, de pildă, în Africa, odată cu abolirea colonialismului, majoritatea europenilor - englezi, francezi olandezi etc., s-au retras în metropolă, în țara de unde venise fiecare, personal sau părinții săi!

Numai rușii nu s-au prea retras. Nu s-au lăsat evacuați, la fel cum nu se lasă ursul scos din bârlogul său. Numai că acum era vorba de bârlogul altuia, nu al urss-ului... Și atunci, balticii, neputând folosi forța pentru a-i evacua pe ruși, au imaginat o legislație ad hoc: rușii au rămas în țările baltice, dar fără cetățenie, bucurându-se de toate „drepturile omului”, mai puțin de drepturile politice, de a alege sau de a fi ales. Rușii nu mai contează în luarea unor decizii importante pentru viitorul țărilor baltice, chiar și dacă mulți dintre ei sunt născuți în țara respectivă! Prezența rușilor în aceste țări a fost considerată expresia unei agresiuni viclene și dușmănoase față de localnici. Prin urmare, localnicii, aflați în legitimă apărare, au decis să-i excludă din viața politică pe acești veritabili invadatori. Nu se poate conta pe loialitatea lor, pe buna lor credință. A le acorda drepturile obișnuite ar însemna să nu sancționezi, ci să legitimezi tentativa Moscovei de a coloniza și inversa raportul demografic, împotriva realității istorice, la care s-a ajuns în mod, aș zice, natural, firesc!

După 1945, comuniștii din U.R.S.S., au încercat să falsifice această realitate demografică prin colonizare cu ruși sau rusofoni din Asia, corelată cu deportarea și strămutarea unor mari efective umane autohtone. Soarta cea mai tragică au avut-o tătarii din Crimeea. Pe locul doi, românii din Basarabia și Bucovina, apoi letonii, estonienii, lituanienii. Interesant este că la Riga, Moscova „a înghițit gălușca” și tace, nu face caz de drepturile omului, cum că ar fi încălcate în țările baltice. Se simt rușii cu musca pe căciulă!
Cum se vede din această perspectivă, a modelului baltic, problema maghiarilor din România? Situația este puțin mai complexă. Pentru a o înțelege, trebuie să ne ferim a-i pune în aceeași oală pe toți maghiarii. În mare, trebuie să distingem două categorii de maghiari:
- maghiarii „localnici, pământeni” - așa i-am putea numi, cu oarecare generozitate: este vorba de maghiarii care sunt urmașii maghiarilor stabiliți în Transilvania în urmă cu sute de ani, de pe vremea apariției lor în Europa ca val migrator;
- maghiarii venetici, aduși în Transilvania prin politica guvernului de la Budapesta de a maghiariza Transilvania, cu intenția de a crea artificial o majoritate maghiară în Transilvania. Evident, modelul baltic ar urma să se aplice maghiarilor venetici, invitându-i să-și regăsească adevărata lor patrie dincolo de Tisa.
Politica de maghiarizare prin programe și strategii ad hoc imaginate și susținute de autorități s-a declanșat oficial după 1867, odată cu instituirea dualismului austro-ungar, a nefericitului dualism care a dus la prăbușirea Imperiului Habsburgic în 1918.
Această politică a avut două componente:
- strămutarea/colonizarea în Transilvania a mii, a sute de mii de maghiari, dislocați din inima Ungariei, a pustei maghiare;
- în paralel, maghiarizarea românilor, a evreilor, a țiganilor și a germanicilor (sași și șvabi) din întreg cuprinsul Ungariei, nu numai din Transilvania.
Istoricii noștri ar trebui să se aplece puțin asupra acestui fenomen și să ne dezvăluie detaliile, nu lipsite de ingeniozitate diabolică, angrenate în acest proces, al maghiarizării. Acestui proces de maghiarizare i s-a pus stavilă în 1918, dar a fost reluat după Diktatul de la Viena. Și continuă până azi... (las pentru altă ocazie și acest subiect...)

Semnalăm și un caz neprevăzut de strategii maghiarizării: după război, un număr de 200.000 de maghiari au fugit din Voivodina de frica represaliilor la care se așteptau din partea sârbilor pentru crimele și abuzurile săvârșite de horthyști în Voivodina ocupată prostește de Budapesta. Slăbiciunea autorităților comuniste de la București - autorități în cadrul cărora românii erau minoritari (!!), a permis acestor infractori maghiari, unii dintre ei asasini veritabili, să se stabilească în România, mai ales în Transilvania, firește.

Este lucru cert, dovedit în toate felurile posibile, că o bună parte dintre cei care se declară azi maghiari sunt maghiari din categoria maghiarilor venetici. La rigoare, nu sunt puțini maghiarii a căror apartenență certă la categoria venetici să poate fi demonstrată. Dar și mai adevărat este că nu putem stabili pentru fiecare maghiar în parte dacă este sau nu venetic și în ce proporție. Pe mulți maghiari venetici îi identifici mai greu, s-au amestecat destul de bine cu ceilalți, cu maghiarii localnici, dar n-ar strica să încercăm, să vedem cu ce rezultate. E de presupus că va fi foarte greu, cu rezultate incerte, astfel că eu unul n-aș recomanda această cale.

Și atunci?! Modelul baltic mai poate fi aplicat maghiarilor?

Recunosc că nu se mai poate aplica! Cel puțin în forma în care acest model a fost aplicat în țările baltice. Acest model baltic poate fi însă „adaptat la condițiile locale” din Transilvania, din România. După mintea mea, această aplicare înseamnă să-i decădem pe maghiari din rangul pe care îl ocupă în România de mai bine de o jumătate de secol: rangul de minoritatea privilegiată, cu mult mai multe drepturi decât celelalte minorități naționale, iar în unele privințe cu drepturi mai consistente chiar și decât ale populației majoritare. De exemplu, există localități care nu au avut niciodată un nume unguresc! Niciodată până în anii dualismului, când maghiarizarea numelor de familie și a toponimelor a devenit despotică! Obligatorie. Dacă acceptăm azi denumirea bilingvă a localităților cu peste 20% populație maghiară, asta să se întâmple numai cu condiția de a demonstra că denumirea ungurească este într-adevăr istorică, cu o vechime de dinainte de 1867! Altminteri, nu facem decât să „achiesăm” la un fals, la un abuz, la o strategie anti-românească.

Aplicarea modelului baltic ne va permite să le batem obrazul udemeriștilor, zicându-le deschis: dacă pe cei mai mulți dintre voi vă tolerăm fără să o meritați, căci nu meritați decât să vi se arate ușa!, atunci faceți bine și puneți surdină pretențiilor exagerate și nejustificate, pe care nu aveți dreptul moral de a le formula! Luați aminte la adevărata dumneavoastră situație! Ați mințit, ați fraudat, ați constrâns, ați ucis chiar ca să impuneți un fals: drepturile pe carele aveți sau le pretindeți, umflate, exagerate, nerealiste, în contradicție cu tot ce se întâmplă în alte țări, inclusiv în Ungaria, în materie de drepturi ale omului, în postura sa de minoritar!

În concluzie și simplificând lucrurile: ce sunt minoritarii dintr-o țară ca România? Sunt urmașii unor emigranți, ai unor persoane care, cu ani în urmă, împinși de nevoi și lipsuri, au plecat în lumea largă, în căutarea unui destin mai favorabil. Au găsit printre români adăpost și posibilitatea de a începe o viață nouă și mai bună. Motiv pentru care acești minoritari sunt și trebuie să fie recunoscători și loiali față de populația majoritară și autohtonă! Ceea ce, din păcate, nu se întâmplă cu mulți dintre minoritarii maghiari, care au dat deseori dovada unor sentimente de ură și vrăjmășie față de români! Și asta pentru că mulți dintre ei nu sunt urmașii emigranților din începuturi, ci sunt urmașii unor maghiari colonizați relativ recent în Transilvania - după 1867, cu un scop nefiresc, artificial, imaginat de niște minți bolnave: să modifice raportul demografic dintre români și maghiari. E de cercetat în ce fel autoritățile de la Budapesta i-au selectat pe patrioții maghiari dispuși să plece din țara lor pentru a îndeplini o misiune istorică atât de incomodă totuși, nepotrivită unor oameni normali. Din informații neconfirmate, mulți dintre acești colonizatori se pare că erau infractori, oameni certați cu legea, cărora li se acorda iertăciunea de păcate dacă acceptau să devină... mari patrioți, agenți ai anti-românismului, ai „sfintei coroane” a regelui Ștefan.

A sosit momentul să pricepem aceste lucruri la nivelul nostru de decizie politică și să acționăm din această perspectivă. Să pricepem că maghiarii - o parte dintre ei, măcar, nu puțini - se exclud de la regimul datorat îndeobște minoritarilor. Ei nu sunt concetățenii noștri, ci sunt niște agresori care și-au însușit cetățenia română prin fals și au transmis-o și urmașilor lor! Au transmis-o odată cu o ură stupidă, viscerală, față de români, sentiment care îi contaminează și pe mulți maghiari „normali”, din categoria maghiarilor „localnici, pământeni”! Este însă de datoria maghiarilor normali să se delimiteze de ceilalți, de „venetici”, și să-i marginalizeze! Din această pricină maghiarii nu au dreptul să aspire la niciun tratament preferențial! Dacă e să-i deosebim de ceilalți minoritari din România, deosebirea se va face corect numai în defavoarea lor și a „drepturilor” pe care le reclamă cu mult tupeu și nicio îndreptățire!... Li se cuvine mult mai puțin decât li s-a dat deja! În privința asta rușii se arată a fi mai de încredere ca populație minoritară decât maghiarii! Inclusiv minoritarii ruși din Basarabia!

footer