Revista Art-emis
Pericolul dezastrului demografic în Republica Moldova PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. hab. Nicolae Enciu, Chişinău   
Duminică, 23 Februarie 2014 21:43
Prof. univ. dr. hab. Nicolae Enciu, art-emisCât de real este?
 
„Il n’est force et richesses que d’hommes” (Nu există forţă şi bogăţii mai importante decât omul),- această maximă rostită cândva de către filosoful şi scriitorul politic francez Jean Bodin (1529-1596), a devenit celebră graţie formei concise şi, totodată, pregnante în care a fost definit elementul cel mai important al societăţii. Potrivit unor estimări ale demografilor din perioada dintre cele două războaie mondiale, capitalul uman al oricărei ţări constituie circa 75 % din bogăţiile ei, toate celelalte valori materiale şi resurse naturale nedepăşind 25 % din avuţia naţională[1]. Un alt mare adevăr afirmat cu vigoare în aceeaşi perioadă istorică constă în faptul, că „statul există pentru populaţie şi prin populaţie”, că „populaţia este atât scopul, cât şi mijlocul existenţei unui stat”, că „creşterea sau scăderea populaţiei este creşterea sau scăderea statului însuşi”; şi viceversa: „buna stare sau reaua stare a populaţiei este buna stare sau reaua stare a statului”[2]. Deja în perioada postbelică, în faţa creşterii complexităţii fenomenelor şi proceselor demografice, precum şi a consecinţelor social-economice pe care le pot genera, după ample cercetări şi dezbateri controversate ale specialiştilor în domeniu, comunitatea mondială a ajuns, prin consens, la concluzia că „scopul esenţial al dezvoltării sociale, economice şi culturale – din care fac parte integrantă obiectivele şi politicile demografice – este de a îmbunătăţi nivelul de trai şi calitatea vieţii fiecăruia în parte. Populaţia este bunul cel mai de preţ existent în lume”[3].
 
Practic, toate instituţiile internaţionale cu preocupări speciale în domeniul populaţiei recomandă ca fiecare stat, în virtutea suveranităţii sale, să-şi formuleze expressis verbis o politică demografică[4]. Proclamându-şi la 27 august 1991 independenţa de stat, iar la 2 martie 1992 devenind şi membru cu drepturi depline al Organizaţiei Naţiunilor Unite şi al agenţiilor sale specializate, Republica Moldova a obţinut nu doar posibilitatea de a beneficia de drepturile şi avantajele oferite de apartenenţa la acest prestigios for mondial, ci şi-a asumat, în mod implicit, o serie de angajamente şi responsabilităţi, printre care şi aceea a asigurării cetăţenilor săi a unui standard decent de viaţă, a elaborării şi promovării unui sistem coerent şi eficient de măsuri cu scopul de a influenţa variabilele demografice în sensul pe care statul îl consideră dezirabil, pe termen scurt dar mai ales pe termen mediu şi lung, în conformitate cu interesele societăţii, cu respectul drepturilor fundamentale ale individului şi ale cuplului. Aşa cum scopul esenţial al dezvoltării sociale şi economice constă în ameliorarea nivelului de trai şi a calităţii vieţii fiecărui cetăţean în parte, lipsa unei strategii eficiente privind „creşterea economică susţinută” (fr. croissance économique soutenue) produce inevitabil repercusiuni negative asupra principalelor variabile demografice, învederând o gravitate fără precedent a situaţiei demografice prezente a Republicii Moldova.
 
Tabelul 1. Dinamica populaţiei Republicii Moldova 1959-2012, mii loc.[5]:Tabel-1-N.E.
 
Dincolo de faptul că procesele şi fenomenele demografice ce au caracterizat populaţia RSS Moldoveneşti în componenţa Uniunii Sovietice s-au derulat în condiţii istorice total diferite de cele de după proclamarea independenţei, datele tabelului 1 ilustrează o creştere numerică incontestabilă a populaţiei RSSM în perioada 1959-1989. Astfel, de la 2.884.477 de locuitori atestaţi în cadrul primului recensământ postbelic din 15 ianuarie 1959, populaţia RSS Moldoveneşti a ajuns la 3.568.873 de locuitori la recensământul din 15-22 ianuarie 1970, depăşind cifra de 4 milioane (4.335.360 de locuitori) la ultimul recensământ sovietic din 12-19 ianuarie 1989, pentru a ajunge în anul proclamării suveranităţii Republicii Moldova la numărul maxim de 4.366,3 mii de locuitori (6). Chiar dacă stimularea creşterii numerice a populaţiei a urmărit inclusiv un nedisimulat interes politico-propagandistic[7], la fel de indiscutabil este şi faptul că, începând mai ales cu Decretul Prezidiului Sovietului Suprem al U.R.S.S. din 23 noiembrie 1955 care a legalizat avorturile, - interzise încă din 27 iunie 1936, printr-o hotărâre comună a Comitetului Executiv Central şi a Consiliului Comisarilor Poporului al U.R.S.S.[8], - în Uniunea Sovietică a fost promovată o constantă politică pronatalistă.
 
Cât priveşte evoluţia numerică a populaţiei Republicii Moldova de la proclamarea independenţei de stat şi până în prezent, analiza procesului în cauză are de surmontat, în primul rând, dificultatea inexistenţei unei evidenţe statistice a populaţiei la scară naţională, - situaţie caracteristică statelor dependente şi slab dezvoltate, lipsite de posibilitatea gestionării cu forţe proprii a proceselor social-economice, politice şi culturale prin menţinerea acestora în stare de fragmentare teritorială. Este de notat că cifra de 4.366,3 mii de locuitori la finele anului 1990, constituind numărul maxim atins de populaţia RSSM în perioada postbelică, reprezintă totalitatea populaţiei Republicii Moldova de pe ambele maluri ale Nistrului, în hotarele în care a fost proclamată suveranitatea (23 iunie 1990) şi independenţa Republicii Moldova (27 august 1991), aşa cum acestea au fost recunoscute în anul admiterii în Organizaţia Naţiunilor Unite (2 martie 1992). Chiar dacă separatiştii transnistreni au proclamat la 2 septembrie 1990 la Tiraspol „Republica Sovietică Socialistă Moldovenească Nistreană”[9], organele de resort ale Republicii Moldova au continuat să publice datele privind dinamica populaţiei „în ansamblu pe ţară”, aşa cum precizau de obicei anuarele statistice editate de Biroul Naţional de Statistică, până în momentul în care recensământul din toamna anului 2004, - primul şi, deocamdată, unicul recensământ desfăşurat de la proclamarea independenţei, - a demonstrat imposibilitatea aplicării în continuare a metodologiei utilizate până în acel an.
 
Astfel, conform Hotărârii Guvernului Republicii Moldova nr. 979 din 8 august 2003, recensământul populaţiei urma a fi desfăşurat concomitent şi pe întreg teritoriul republicii. Chiar dacă preparativele în vederea desfăşurării recensământului au decurs în condiţiile unei dominaţii totale a P.C.R.M.-ului revenit la guvernare în iarna anului 2001, autorităţile autoproclamatei RMN au refuzat, cu toate acestea, să se conformeze respectivei decizii guvernamentale, declarând că vor utiliza chestionarul elaborat de Biroul Naţional de Statistică de la Chişinău, însă că vor desfăşura propriul recensământ al populaţiei şi fără accesul experţilor străini în vederea monitorizării acestuia[10]. În consecinţă, pe teritoriul Republicii Moldova au fost efectuate două recensăminte . unul desfăşurat în perioada 5-12 octombrie 2004 pe teritoriul dintre Prut şi Nistru, şi cel de-al doilea, în autoproclamata R.M.N., în perioada 11-18 noiembrie acelaşi an, punând atât experţii naţionali cât şi cei internaţionali într-o reală dificultate în privinţa interpretării rezultatelor recensământului. Bunăoară, abordând problema obiectivităţii recensământului din stânga Nistrului, preşedintele grupului de experţi internaţionali John Kelly a declarat, în 7 octombrie 2004, că „este imposibil să asiguri credibilitatea rezultatelor în situaţia în care nu poţi monitoriza nici procesul de colectare a datelor. Suntem sceptici faţă de rezultatele obţinute acolo, din moment ce autorităţile transnistrene refuză serviciile Chişinăului şi ale Europei. Acest lucru va influenţa şi rezultatele finale ale recensământului, pentru că datele din stânga Nistrului vor trebui să fie cumulate cu cele de aici”[11].
 
Aşa cum, pentru a fi aduse cumva la un final logic, rezultatele recensământului s-au cerut a fi, totuşi, totalizate, acelaşi oficial al Consiliului Europei s-a văzut nevoit să constate că, „deşi cu unele iregularităţi, recensământul a decurs conform standardelor general acceptate, iar rezultatele obţinute vor fi extrem de utile pentru Republica Moldova”[12]. Dincolo de iregularităţile constatate, rezultatele recensământului din 5-12 octombrie 2004 au confirmat, o dată în plus, avertismentele demografilor, sociologilor, specialiştilor în domeniu privind declinul demografic şi îmbătrânirea populaţiei Republicii Moldova, procese accentuate mai ales în ultimii 15-20 de ani. În primul rând, se constată o reducere dramatică a numărului total al populaţiei, fapt ce denotă „reaua stare a statului” şi „scăderea statului însuşi”[13]. Conform datelor recensământului din 2004, pe teritoriul dintre Prut şi Nistru au fost atestate 3.383.332 de locuitori cu domiciliu stabil, făcându-se abstracţie de faptul dacă aceştia, la momentul desfăşurării recensământului, erau prezenţi sau temporar absenţi, plecaţi peste hotare[14]. Pe de altă parte, conform recensământului separatist, numărul locuitorilor din regiunea secesionistă ar fi fost de 555.347 de persoane[15]. În aşa mod, populaţia totală a Republicii Moldova la recensământul din 2004 ar fi fost de 3.938.679 de persoane, sau în scădere cu 396.681 faţă de 1989 (4.335.360 de locuitori).
 
Diferenţa dintre numărul total al populaţiei în 1989 şi cel din 2004 (de 396.681 de persoane) a fost considerată ca fiind populaţia necuprinsă de recensământ şi cea plecată peste hotare, opiniile specialiştilor în acest domeniu variind enorm, afirmându-se chiar că „numărul celor plecaţi peste hotare depinde de cel care numără”[16]. Astfel, conform datelor Departamentului Migraţiune, în perioada realizării recensământului din 2004, peste hotarele Republicii Moldova se aflau circa 600.000 de cetăţeni sau 36 % din populaţia economic activă, „majoritatea absolută a căror au emigrat ilegal”. Cel puţin 240.000 de cetăţeni ai Republicii Moldova lucrau fie „la negru”, fie legal în Federaţia Rusă, 40.000 - în Cehia, 30.000 - în Portugalia, 20.000-50.000 în Turcia şi câte circa 20.000 - în Spania, Franţa şi Israel. Un studiu realizat în acea perioadă cu sprijinul Fundaţiei Soros arăta că fiecare a treia familie din Republica Moldova avea câte un membru muncind peste hotare, care transfera anual acasă în medie câte 3 mii dolari americani[17]. Un atare flux de valută străină contribuie esenţial la menţinerea mai mult sau mai puţin stabilă a cursului valutei naţionale a Republicii Moldova. Specialiştii însă avertizează constant asupra pericolelor pe care-l comportă acest fenomen demografic pe termen mediu şi lung. Aşa cum afirmă autorii unui recent studiu privind populaţia Republicii Moldova, atât timp cât între Republica Moldova şi ţările Uniunii Europene va exista un accentuat decalaj economic, se vor menţine inclusiv actualele tendinţe migraţioniste, iar practicile imigraţioniste dure la care se recurge în prezent, nu vor face decât să schimbe migraţia legală în una ilegală[18]. Totodată, atât emigraţia, cât şi imigraţia produc modificări profunde în situaţia demografică a Republicii Moldova, prin reducerea potenţialului economic, demografic şi social al societăţii pe termen mediu şi lung. O consecinţă dureroasă a emigraţiei sunt şi pierderile demografice de populaţie economic activă, diminuarea genofondului demografic, dezintegrarea multor familii prin divorţ formal sau neformal, atunci când unul din soţi emigrează pe termen lung[19].
 
Conform unor estimări aparţinând Institutului Demografic de la Viena, populaţia Republicii Moldova scade, în medie, cu câte 8.000 de persoane anual, ceea ce constituie echivalentul aproximativ a şase sate cu un număr mediu de 1.300 de locuitori fiecare. În eventualitatea în care nu se va reuşi stoparea acestei tendinţe, populaţia Republicii Moldova riscă să piardă în următorii 10-15 ani, potrivit prognozelor, circa 1/3 din populaţia totală, iar către anul 2050, se va reduce cu aproximativ un milion de locuitori, aşa cum arată aceleaşi estimări ale Institutului Demografic din Viena[20]. Reducerea numărului populaţiei Republicii Moldova este influenţată nu numai de emigrarea masivă a populaţiei apte de muncă. Precum pe bună dreptate consideră demograful şi sociologul american Norman B. Ryder, „nu este normă de comportament mai importantă pentru supravieţuirea societăţii decât o fertilitate adecvată”[21]. Considerat dintr-o atare perspectivă, de rând cu fenomenul emigrării în masă a populaţiei, o cauză la fel de importantă a declinului demografic o constituie fertilitatea scăzută, provocată de implicarea tot mai largă şi mai activă a femeilor în câmpul muncii, dar şi de lipsa unei infrastructuri moderne de îngrijire a copiilor. Urmare a acestei situaţii, o femeie naşte în prezent câte 1,2 copii, - rată categoric insuficientă asigurării unui excedent natural pozitiv.
 
Dacă în anii ’90 se înregistrau câte 90 mii de naşteri anual, atunci până în 2012 numărul acestora s-a redus cu circa 60 % din total, fixându-se la doar 39.000 de naşteri în ultimul an. În plus, conform datelor relevate în cadrul Conferinţei ştiinţifico-practice „Satul moldovenesc din perspectiva socio-demografică”, organizată de Centrul de Cercetări Demografice cu prilejul Zilei Mondiale a Populaţiei din 11 iulie 2013, peste 70 % din femeile gravide au o patologie, iar fiecare al 3-lea copil se naşte bolnav. Aşa cum afirmă acad. Gheorghe Paladi, „cu adevărat alarmant este faptul că 50 % din sarcini se pierd din cauza avorturilor, mortalităţii materne şi infantile, astfel încât într-un an în care se înregistrează 40 mii de sarcini, 26 mii se pierd”[22]. Pe de altă parte, Republica Moldova deţine una dintre cele mai înalte ponderi ale populaţiei rurale - de 58 %, pondere de 2 ori mai mare în raport cu Europa şi Asia Centrală şi de 5 ori mai mare decât în Uniunea Europeană. Respectiv, în zonele rurale ale Republicii Moldova, toţi indicatorii îngrijorători prezintă cote alarmante, solicitând elaborarea de urgenţă a unor politici prenatale eficiente, de susţinere a gravidelor şi a nou-născuţilor, de deservire a mamelor şi de educare a tinerilor[23]. Plus la toate, în Republica Moldova se atestă o rată înaltă a mortalităţii, în special în rândul persoanelor apte de muncă, ca urmare a condiţiilor precare de trai, stres, acces redus la servicii calitative de sănătate, ca şi din cauza accidentelor de muncă şi de circulaţie rutieră.
 
Tabelul 2. Mişcarea naturală a populaţiei Republicii Moldova, 1975-2012 (medii întrunite)[24]:
 
Tabel-2-N.E.
Respectiva conjunctură demografică, - natalitatea scăzută şi mortalitatea în creştere, - determină un alt fenomen demografic nefast - spectrul îmbătrânirii populaţiei. Aplicat unei comunităţi umane, conceptul de îmbătrânire demografică a populaţiei desemnează un proces demografic, constând în creşterea proporţiei populaţiei vârstnice şi în scăderea proporţiei populaţiei tinere. Formularea conceptelor de bază şi a instrumentelor de măsurare şi analiză a îmbătrânirii demografice a populaţiei, precum şi a consecinţelor sale social-economice, se datorează experţilor ONU ca şi contribuţiei unor demografi ca Alfred Sauvy, Jean Bourgeois-Pichat, P. André ş.a. Fără a pretinde o analiză specială, ci doar pentru o înfăţişare cât mai sugestivă a fenomenului în cauză, iată care ar fi proporţia persoanelor în vârstă de 60 de ani şi peste la 100 loc. în Republica Moldova.
 
Tabelul 3. Presiunea vârstnicilor în Republica Moldova (numărul persoanelor în vârstă de 60 de ani şi peste la 100 loc.)[25]:
Este de remarcat că, potrivit metodologiei ONU, valoarea indicatorului 12,0 şi mai mult se consideră drept „îmbătrânire demografică a populaţiei”[26]. În Republica Moldova, procesul de îmbătrânire a populaţiei este mai avansat în mediul rural, unde persoanele în vârstă de peste 60 de ani reprezintă 14,9 % din totalul populaţiei rurale, faţă de 12,0 % în mediul urban. Procesul îmbătrânirii demografice a populaţiei este caracteristic nu doar populaţiei Republicii Moldova, ci şi tuturor populaţiilor din ţările dezvoltate. Cu menţiunea obligatorie că, în timp ce în ţările dezvoltate îmbătrânirea demografică a populaţiei se produce sub influenţa scăderii fertilităţii, mortalităţii şi, deci, creşterii duratei medii de viaţă (fenomenul aşa-zisei îmbătrâniri prin „vârful piramidei”), în Republica Moldova acelaşi fenomen se datorează, mai cu seamă, emigrării masive a populaţiei tinere şi scăderii fertilităţii populaţiei. Aşadar, începând cu anul 1990, Republica Moldova se confruntă cu o criză demografică fără precedent, cu consecinţe imprevizibile pe plan economic, social, politic şi cultural, manifestată în primul rând în reducerea drastică a numărului populaţiei totale. Dacă în anii ’50 ai secolului al XX-lea creşterea nestăvilită a populaţiei în diferite regiuni geografice a întreţinut viziunea apocaliptică a suprapopulării Terrei, vehiculându-se idei şi expresii ca „bomba populaţiei”, „explozia demografică”, cu soluţii de reducere a natalităţii prin iniţierea unor programe naţionale de „planificare a familiei”, de „control al naşterilor”, de „limitare a naşterilor”, ajungându-se inclusiv la măsuri de sterilizare, astăzi, foarte multe ţări se confruntă cu un proces invers de stagnare sau chiar de involuţie a populaţiei, Republica Moldova ilustrând pregnant această tendinţă. Tabel-3-N.E.
Succinta trecere în revistă a situaţiei demografice din Republica Moldova după 1990 reclamă cu necesitate elaborarea, în regim de urgenţă, a unei politici demografice a cărei ţinte prioritare să constituie natalitatea, fertilitatea, morbiditatea, mortalitatea şi migraţia populaţiei, având ca obiectiv rezultativ dinamica populaţiei. Din nefericire, pericolul depopulării Republicii Moldova continuă a fi conştientizat preponderent sau chiar exclusiv de specialiştii în domeniu şi într-o măsură mult mai redusă de societatea civilă şi, mai ales, de societatea politică, preocuparea de căpetenie a căreia ar trebui să consiste în corelarea permanentă a factorului social-economic cu cel demografic, ca soluţie la actuala criză globală. Se constată, pe bună dreptate, că „polarizarea şi radicalizarea opţiunilor politice ale electoratului a scos practic din discursul şi dezbaterea publică, dar şi din atenţia muritorului de rând subiectele care într-o societate normală sunt prioritare: familia, copiii, locul de muncă, afacerile familiale, şcoala, comunitatea, relaţiile interpersonale, preţuri, ecologie, siguranţa persoanei, relaţiile şi activităţile culturale şi spirituale ş.a.”[27]. Cât priveşte dezinteresul pregnant al actualei guvernări faţă de problemele populaţiei, acesta a fost cel mai bine explicat de oficialul european Dirk Schuebel, constând în faptul că „politicienilor de aici le lipseşte o viziune despre viitorul acestei ţări, altfel spus, ei nu atrag suficientă atenţie viitorului acestei ţări”[28].
Întrucât o politică demografică care ar urmări în mod expres contracararea tendinţelor demografice amintite: scăderea numărului populaţiei, scăderea fertilităţii, nivelul ridicat al mortalităţii, accelerarea îmbătrânirii demografice a populaţiei, emigraţia etc., presupune cu necesitate alocaţii financiare considerabile, soluţionarea sau, cel puţin, atenuarea respectivelor probleme demografice ar putea fi posibilă într-un cadru mai larg al „dezvoltării durabile” (fr. developpement durable) sau al „creşterii economice susţinute” (fr. croissance économique soutenue). Din nefericire, Republica Moldova nu excelează nici în acest domeniu deoarece, aşa cum susţine acelaşi oficial european, „Moldova mai are foarte multe de făcut la capitolul «reforme»”[29], - dovadă clară a faptului că, în cele peste două decenii de existenţă independentă a Republicii Moldova, reformele economice au fost efectuate preponderent „pentru consum extern”, fără să fi reuşit soluţionarea problemei fundamentale a tranziţiei economice – crearea unei puternice clase de mijloc în calitate de principal element stabilizator al societăţii democratice şi cu importante funcţii novatoare. La o distanţă de peste două decenii de la proclamarea independenţei Republicii Moldova, anii de tranziţie de la economia bazată pe proprietatea socialistă, centralizarea excesivă, planificarea rigidă şi eficienţa economică scăzută la economia liberă de piaţă concurenţială şi social orientată confirmă adevărul, că rolul condiţiilor iniţiale în explicarea performanţelor economico-sociale diferite este minor, acestea din urmă fiind rezultatul calităţii diferite a politicilor generale şi a politicilor sectoriale (privatizarea, reglementarea şi supervizarea prudentă, apărarea drepturilor creditorilor şi ale acţionarilor minoritari, restructurarea datoriilor etc.). Altfel spus, cu cât reformele sunt mai cuprinzătoare şi mai rapid implementate, cu atât performanţele creşterii economice sunt mai ridicate.
-----------------------------------------------------------
[1) Arhivele Naţionale, Bucureşti, fond Dr. Sabin Manuilă, XII.257/1938, fila 1.
[2) P. Dedulescu, Noţiuni de statistică generală şi demografică. Cu o prefaţă de Dr. I. Teodorescu, Tipografia şi librăria românească, Oradea Mare, 1923, p. 115-116.
[3) Vladimir Trebici, Demografia, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1979, p. 5.
[4) Idem, Mică enciclopedie de demografie, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1975, p. 401-402.
[5) «Десять лет переходного периода». Региональный мониторинговый доклад. № 8. Флоренция (Исследовательский центр ЮНИСЕФ «Инноченти»), Tipografia Giuntina, Florence, Italy, 2001, p. 126; Raportul naţional al dezvoltării umane „Republica Moldova 2003: Guvernare responsabilă pentru dezvoltare umană”, PNUD Republica Moldova, Chişinău, 2003, p. 95; Moldova în cifre. Breviar statistic 2012. Colegiul de redacţie: Lucia Spoială (preş.), Biroul Naţional de Statistică al Republicii Moldova, Chişinău, 2012, p. 8.
[6] Итоги Всесоюзной переписи населения 1959 года. Молдавская ССР / ЦCУ при Совете Министров СССР. Москва: Госстатиздат, 1962. С. 11; Итоги Всесоюзной переписи населения 1970 года. Т. II: Пол, возраст и состояние в браке населения СССР. Москва: «Статистика», 1972. С. 5; Численность и состав населения СССР. По данным Всесоюзной переписи населения 1979 г. Стат. сб. / ЦCУ СССР. Москва: «Финансы и статистика», 1984. С. 7, 14; Национальный состав населения СССР. По данным Всесоюзной переписи населения 1989 г. / Государственный комитет СССР по статистике. Москва: «Финансы и статистика», 1991. С. 122.
[7] Vezi, bunăoară: А.А. Дольская. Социалистический закон народонаселения. Москва: Соцэкгиз, 1959. С. 47; Б.Я. Смулевич. Критика буржуазных теорий и политики народонаселения. Москва: Соцэкгиз, 1959. С. 3 ş.a.
[8] Б.Ц. Урланис. Проблемы динамики населения СССР. Москва: «Наука», 1974. С. 303-304.
[9] Vasile Nedelciuc, Republica Moldova, Editura Universitas, Chişinău, 1992, p. 66.
[10] Detalii la Nicolae Enciu, Populaţia Republicii Moldova conform rezultatelor recensământului din 5-12 octombrie 2004, în Populaţia României. Trecut, prezent, viitor. Coord.: Traian Rotariu, Sorina Paula Bolovan, Ioan Bolovan, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2006, p. 419-429.
[11] „Timpul de dimineaţă” (Chişinău), nr. 37 (152), 8 octombrie 2004.
[12] „Moldova Suverană” (Chişinău), nr. 79 (20716), 19 mai 2005.
[13] Cf. P. Dedulescu, Noţiuni de statistică generală şi demografică. Cu o prefaţă de Dr. I. Teodorescu, Tipografia şi librăria românească, F.l., 1923, p. 12-13.
[14] Recensământul populaţiei, 2004: Culegere statistică / Biroul Naţional de Statistică al Republicii Moldova. Vol. 1. Caracteristici demografice, naţionale, lingvistice, culturale, F.E.-P. „Tipografia Centrală”, Chişinău, 2006, p. 39.
[15] „Flux” (Chişinău), nr. 32 (512), 9 septembrie 2005.
[16] „Săptămâna” (Chişinău), an. XII, nr. 34 (608), 20 august 2004.
[17] Ibidem.
[18] Cartea Verde a Populaţiei Republicii Moldova / Comisia Naţională pentru Populaţie şi Dezvoltare, Editura Statistica, Chişinău, 2009, p. 14.
[19] Ibidem, p. 14-15.
[20] „Flux” (Chişinău), nr. 36 (721), 2 octombrie 2009.
[21] Cf. Vladimir Trebici, Demografia, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1979, p. 226.
[23] Ibidem.
[24] Anuarul statistic al Republicii Moldova (2008), Biroul Naţional de Statistică, Chişinău, 2008, p. 48, 50; Anuarul statistic al Republicii Moldova, 2011 / Biroul Naţional de Statistică al Republicii Moldova, Chişinău, 2011, p. 44, 46.
[25] Anuarul statistic al Republicii Moldova, 2011 / Biroul Naţional de Statistică al Republicii Moldova, Chişinău, 2011, p. 39.
[26] Vladimir Trebici, Mică enciclopedie de demografie, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1975, p. 139-143.
[27] Sergiu Praporşcic, Moldovenii şi sănătatea mintală, „Flux” (Chişinău), nr. 37 (722), 9 octombrie 2009.
[29] Ibidem.
footer