Revista Art-emis
Probleme americane neclare în „Cazul Volodea” PDF Imprimare Email
General Br. (r) Aurel I. Rogojan   
Duminică, 16 Februarie 2014 18:26
General Br. (r) Aurel Rogojanart-emisPe blogul unui controversat personaj plecat-emigrat din România în S.U.A. şi vive-versa pot fi citite o serie de refulări şi atacuri la adresa celor care au o părere diferită de cea a patronului „clubului” şi, implicit, a membrilor acestuia. Pentru a ajuta cititorii să înţeleagă agresivitate crescândă la adresa colaboratorului nostru, general de brigadă (r) Aurel Rogojan, publicăm un fragment din volumul „Fereastra serviciilor secrete”, Bucureşti, Editura Compania, 2011.(Redacţia ART-EMIS)
 
În urmă cu un an şi mai bine am fost solicitat de „un membru al staffului tehnic” al unuia dintre cele două partide dominante ale scenei politice americane să sprijin efortul de lămurire a împrejurărilor în care Vladimir Tismăneanu, fiul militanţilor comunişti Leonte Tismăneanu și Hermina Marcushon, a „emigrat” în S.U.A. în 1981, când doar agenţii din Securitate, Direcţia Informaţii Externe, aveau parte de asemenea privilegii. Aceştia sunt termenii în care mi-a fost adresată cererea. Prima mea reacţie a fost aceea de a observa, nu fără maliţiozitate, că, în primul rând, respectivii agenţi trebuiau „pierduţi” într-un număr rezonabil de emigranţi adevăraţi şi, în al doilea rând, că serviciile de spionaj nu prea îşi trimiteau agenţii direct la ţintă, ci pe rute ocolite, care puteau include una sau mai multe ţări de tranzit, ideal fiind să ajungă la destinaţie ca cetăţeni ai uneia dintre aceste ţări. Remarca mi-a fost aprobata „profesionist” şi considerată ca fiind bine-venită. Interlocutorul meu avea o listă de probleme neclare asupra împrejurarilor plecării lui Vladimir Tismăneanu din România şi m-a rugat să-i facilitez legătura cu foştii ofiţeri a căror nume au fost extrase din documentele întocmite de unităţi ale Departamentului Securităţii Statului în legătură cu eliberarea, în 1981, a paşaportului care i-a deschis Cortina de Fier.
 
Am reţinut lista şi i-am promis că la o viitoare revenire în România s-ar putea să am o parte din răspunsuri, dar că nu-i voi intermedia nici o legătură cu ofiţerii respectivi, dacă ei există. Agitaţia tsunamică a personajului controversat, urmare la comentariile provocate de publicarea în cotidianul.ro a articolului Cristinei Horvat „Cartea neagră a băsismului. Tismăneanu: «Atacarea lui Băsescu duce la izolarea ţării»”, mă determină să anticipez, în parte, unele dintre clarificările posibile asupra împrejurarilor plecării sale din ţară. Astfel, deşi în documentele identificate la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (unde se află doar ceea ce nu mai are legătură cu securitatea naţionala a României în contextul noii sale alianţe politico-militare) sunt o serie de piese care pun în evidenţă preocupările Centrului de Informaţii Externe faţă de persoana sa, avizul favorabil eliberării paşaportului, fundamentat pe câteva argumente false, l-a dat o unitate a Serviciului Intern al Securităţii, cea de contrainformaţii în sectoarele economice.
 
Ce mai stabiliseră investigatorii americani şi unde-şi focalizau interesul?
 
„1. Intr-o fişă a Securităţii privitoare la Vladimir Tismăneanu (V.T.) - atenţie! -, elaborată în primăvara anului 1987, publicată de Mihai Pelin în anii 2000, se specifică printre altele, urmatoarele:
- lui V.T. i s-a aprobat o viză de călătorie în Franţa şi Spania (împreună cu mama sa, Hermina Marcushon);
- V.T. nu a mai călătorit în ţări capitaliste, nici în ţări socialiste;
- V.T. nu are rude în alte ţări;
- V.T. corespunde normelor pentru acordarea vizei de călătorie.”
Nedumerirea în legătură cu cele menţionate în raportul de la acea dată, vine dintr-o serie de alte rapoarte ale aceleaşi instituţii. De exemplu, din documente ale Direcţiei de Informaţii Externe, din anii ʼ70, reiese ca V.T . avea rude în mai multe ţări:
- în Franţa, pe Cristina Boico (sora mamei, fiica acesteia, Olga şi Andrei Boico, fiul Cristinei Boico);
- în Venezuela, Sofia Imber, verişoara tatălui lui V.T.;
- în U.R.S.S., Tismeneţchi Nahona (sora tatălui lui V.T).
Mai mult, V.T. voiajase în anii ʼ70 şi în ţări capitaliste (R.F.G.) şi în ţări socialiste (R.D.G.).
Momentul întocmirii fişei respective, primăvara lui 1987, este de asemenea, foarte important, deoarece atunci V.T. împreună cu Dorin Tudoran şi Michael Radu au obţinut fonduri de la « National Endowement for Democracy » pentru a publica revista « Agora » (unde colaborau opozanţi din România). Revista era distribuită în România pe diverse căi şi comentată la « Europa Liberă ». Acest grup, prin « Agora », erau primii reprezentanţi ai opoziţiei din România finanţaţi de guvernul american, dezvoltând grupurile de mai târziu ale societăţii civice, primele reviste, formatori de opinie, etc., în continuare, finanţate cu sume semnificative până în anii 1993-1994.
 
Din perspectiva celor de mai sus s-ar putea interpreta ca V.T. ar fi putut beneficia de un anumit sprijin/protecţie, într-un moment cheie, din partea unor persoane foarte influente în conducerea statului (probabil din cadrul C.C. al P.C.R.) pentru a explica excepţia acordării vizei de călătorie... Cum interpretaţi? Cine ar fi avut puterea să ghideze producerea şi scurgerea (pentru ochii americanilor) a datelor incorecte? Cu rezultatul că acea « fişă curată » a permis crearea grupului de reprezentare a acţiunilor sponsorizate în România. De remarcat ca V.T. a fost contestat vehement înainte şi după iniţierea acelor programe. V.T. a întâmpinat greutăţi pentrut emigrarea în S.U.A. A putut emigra prinr-o căsătorie aranjată, divorţând imediat ce şi-a obţinut reşedinţa permanentă .
2. V.T. are două surori, amândouă născute în U.R.S.S. Una dintre ele, Rodica, căsătorită Tonciulescu, inginer chimist, a lucrat în apropierea Elenei Ceauşescu. După activităţile « anti » Ceauşescu ale lui V.T., cum poate fi interpretata această altă excepţie?!
 
3. Rapoartele Direcţiei de Informaţii Externe, dar şi alte surse, sugerează discret că V.T. ar fi avut un comportament [....] atipic cunoscut. Numele unui profesor important şi foarte apropiat de V.T. şi al unui coleg cu care a ţinut legătura multă vreme după plecare ar contura ceea ce se sugerează. Cum ar fi putut influenţa aceste date evaluările analiştilor Securităţii vis-a-vis de V.T.?
4. Cu numele ofiţerilor « G » si « M. L. » sunt semnate mai multe rapoarte, în diferite perioade, referitoare la V.T. şi Hermina T. Ar fi posibilă identificarea lor? Sunt, de asemenea, binevenite orice alte sugestii care ar putea contribui la dezlegarea misterelor care plutesc în jurul « itinerariului » lui V.T.”. Am încheiat citatul. Ofiţerii Centrului de Informaţii Externe, care apar în dosarul cazului cu numele lor de serviciu, s-au ocupat de... marşrutizări şi infiltrări de agenţi în obiective străine, inclusiv în „redacţiile posturilor de radio ostile României”. Fără comentarii! Ofiţerii Centrului de Informaţii Externe consemnau că „obiectivul are rude stabilite în străinătate, după cum urmează [...] şi a mai efectuat călătorii turistice în [...]”, în timp ce ofiţerul din unitatea serviciului intern nu a menţionat aceste elemente, cu şase ani înainte, în susţinerea avizului pentru eliberarea paşaportului. În legătură cu această neconcordanţă şi aspectele ridicate de investigatorul republican se impun câteva precizări:
- Pentru acoperirea interesului Centrului de Informaţii Externe faţă de o persoană care urma să se deplaseze în străinătate, verificările şi avizul pentru aprobarea eliberării paşaportului erau chipurile „lăsate la aprecierea unităţii serviciului intern”, pentru ca în dosarul de paşapoarte să nu existe documente care să conducă la o eventuală deconspirare. Se ajungea, astfel, în situaţia ca ofiţeri ai serviciului intern să fie sancţionaţi pentru „neprevenirea rămânerii ilegale în străinătate” a unor persoane care, în realitate, erau trimise în misiuni de către serviciul extern al securităţii statului. În acest fel se consolida acoperirea.
- În 1987, fişa era rezultatul evaluării stricte a Centrului de Informaţii Externe, faţă şi de noua perspectivă deschisă lui Vladimir Tismăneanu.
- În mai multe cazuri, persoanele „anti” Ceauşescu, cu o oarecare notorietate, care au ajuns în străinătate, au avut ca numitor comun stimularea opoziţiei lor de către duşmanii României de la Moscova, folosindu-ne steagul pentru plantarea în Occident a aşa-zişilor disidenţi. Cu o carte de vizită confecţionată printr-o opoziţie regizată împotriva regimului din România, K.G.B. îşi infiltra cârtiţele în Occident, inclusiv pentru controlul şi manipularea exilului românesc.
- În 1987, în plin avânt al „perestroika şi glasnosti”, nu trebuie omisă conlucrarea subterană „interservicii” a marilor puteri, care pregăteau lumea de după 1989, după cum nu ar trebui să treacă neobservat interesul comun pentru înlăturarea liderilor comunişti nereformişti.
- Nu a existat moment în întreaga perioadă a Războiului Rece în care K.G.B. să nu se afle la originea celor mai multe dintre mişcările de rezistenţă anticomunistă, inclusiv a celor apărute în Occident. Era mai simplu să le creeze şi să le controleze decât să apară la iniţiativa altora şi să încerce ulterior abordarea lor.
- Plecarea lui V.T. în străinătate s-a realizat „pe firul scurt”. Pentru cine nu ştie, denominaţia semnifică o intervenţie pe telefonul „S”, deţinut numai de demnitarii cu rang ministerial. O bună prietenă a mamei sale, pe care la Moscova se conta într-o eventuală debarcare a lui Ceauşescu printr-o mişcare din interiorul conducerii partidului, a făcut o asemenea intervenţie.
- Refuzul lui V.T. de a reveni în ţară nu a produs nici un deranjament major până în primăvara anului 1987, când s-a simulat o anchetă internă a circumstanţelor plecării. Scandalizarea a fost la nivelul şefului Centrului de Informaţii Externe, dar „oalele sparte” s-au decontat la unitatea serviciului intern care a avizat plecarea.
- Unul dintre ofiţerii care au avut în studiu, verificare şi pregătire obiectivul a trebuit să-şi întrerupă fortuit activitatea. Circumstanţele ar merita un studiu de caz.
- Elementele reţelei K.G.B. de control asupra acţiunilor Securităţii trebuie obligatoriu prezumate ca fiind mai puternice şi mult mai dificil, dacă nu imposibil, de controlat pe zonele externe ale activităţii, unde exista, la un moment dat, o adevărată inflaţie de agenţi ai Moscovei originari din Basarabia şi care treceau drept români.
- S-a arătat că obiectivul a avut puncte de sprijin în Venezuela, aceasta fiind ultima ţară de tranzit spre S.U.A..
 
Nota bene: Spionajul României nu a folosit Venezuela sau Mexic şi, în general, ţările din America Latină pentru „acomodarea” agenţilor cu destinaţie S.U.A. sau Canada, deoarece spaţiile respective erau fieful K.G.B..
footer