Revista Art-emis
Soarta Aurei = SoartaRomâniei PDF Imprimare Email
Col. (r) Marin Neacşu   
Miercuri, 05 Februarie 2014 23:03

Accident aviatic ApuseniDe ce nu a intervenit armata?

Mulţi istorici sunt de acord că Debarcarea în Normandia ar fi avut poate altă soartă dacă Rommel nu s-ar fi găsit la Paris în momentul invaziei, dacă Hitler nu dormea şi dacă ar fi fost introduse în luptă cele două divizii de tancuri pe care nu le putea disponibiliza decât Hitler sau Rommel. Aşa se scrie istoria.

Cei morţi cât şi cei rămaşi în viaţă sunt vinovaţi

Multe s-au spus, se spun şi se vor spune despre cauzele accidentului aviatic din data de 20.01.2014 dar mai ales cauzele pierderii celor două vieţi omeneşti. Iniţial s-a dat vina pe incompetenţa celor aflaţi pe diferite posturi-cheie. Cei vizaţi au scos repede alt motiv, imposibilitatea tehnică. Ministrul demis care zâmbea şarmant cu gura până la urechi în timp ce se învinuia că este contemporan cu accidentul avea răspunsul salvator, „localizarea” care, credea el, nu i se putea imputa. Apoi a găsit repede doi iepuri din subordine care au recunoscut că sunt mistreţi. Domnul prim-ministru care se ascunde de fiecare dată când se ia o decizie importantă în Parlament, când se votează legi mătrăşite şi neconstituţionale la 11 noaptea şi când îl caută partenerii strategici, a găsit şi el vinovaţii lui, şeful ROMATSA şi şeful S.T.S., pentru că nu făceau parte din guvern şi din P.S.D.. Nici Stroe nu face parte din P.S.D. aşa că l-a „maurit” şi pe el. Şeful ROMATSA la început, ca şi şeful S.T.S. au dat vina pe sistemul de telefonie sau pe doctorul Zamfir care nu ar fi dat coordonatele corecte sau complete şi aşa mai încolo. Toţi cei implicaţi şi cu atribuţiuni în genul acesta de incidente au găsit pe cineva pe care să dea vina. Unii au început să dea vina chiar şi pe cei care nu erau prezenţi, în ţară pentru că dacă ar fi fost ei, alta ar fi fost situaţia, dar aşa nimeni nu s-a învrednicit să ia o decizie. Nu au scăpat de vină nici condiţiile meteo, nici avionul. Acum, procurorii investighează condiţiile în care s-au dat aprobările de zbor, cine a stabilit componenţa echipajului şi a membrilor echipei medicale, nu m-ar mira să fie găsită vinovata biata decedată, pentru că a ţinut să facă parte din echipă, pentru a învăţa meserie şi astfel a contribuit la creşterea greutăţii avionului. Nu este imposibil ca mâine să auzim că de fapt era vorba de o mafie a traficului de organe, deci atât cei morţi cât şi cei rămaşi în viaţă (dar nu datorită autorităţilor) sunt vinovaţi.

Lupul, paznic la oi

Nimic nu mă mai miră cu această conducere politica gata să dea vina pe oricine numai pe jocurile lor politice nu. Culmea culmilor, primul ministru l-a numit pe domnul Oprea să cerceteze cazul, un caz în care el, Oprea, trebuia să fi fost vioara întâia pentru faptul că toate structurile care au participat sau trebuiau să participe şi nu au participat îi sunt oarecum subordonate pe linie guvernamentală, el fiind „expertul” desemnat de premier să coordoneze, din partea sa, aspectele care ţin de apărare şi siguranţă naţională, inclusiv cooperarea dintre ele. A făcut domnul Oprea aşa ceva? Nu ! Dar a fost numit să investigheze de ce nu a făcut asta. Bineînţeles că nu era prost să se raporteze singur şi nici pe P.S.D.-istul Duşa care şi el a stat să îşi facă freza în timp ce un subordonat de-al domniei sale studenta la medicină militară, murea de hipotermie. Şi ca o ironie a sorţii, după demisia ultimului P.N.L.-ist rămas în guvernul instalat în decembrie 2012, exceptându-l pe cel de la finanţe, care nu mai este de mult P.N.L.-ist decât cu numele, acum domnul Oprea este numit interimar la interne, ca să ascundă şi ultimele greşeli sau incompetenţe care ar mai fi putut fi constatate de o eventuală comisie sau ziar ostil. Între timp unele posturi de televiziune făcând şi ele investigaţii şi anchete cu adresă scot la iveală vinovaţi peste vinovaţi dar nici unul din grădina P.S.D.. Deşi s-a amintit tangenţial, nimeni nu încearcă să afle mai multe despre contractele şi rapoartele firmelor lui Ghiţă, specialistul în softuri şi echipamente de interceptare, captare etc., etc, cu care au fost dotate structurile guvernamentale sau private ce colaborau cu guvernul, nici despre contractele şi promisiunile companiilor de telefonie fixă sau mobilă şi nici despre contractele şi afilierile pe care guvernul le-a semnat sau nu a dat voie sau bani să se semneze de către autorităţile naţionale. Se spune despre un contract care trebuia semnat cu ruşii pentru depistarea avioanelor dispărute, dar nimeni nu spune cine se face vinovat de nesemnarea acelei afilieri care depăşeşte competenţa ROMATSA.

Au făcut-o lată!

Se vorbeşte despre lipsa de coordonare a acţiunii de salvare, dar nimeni nu spune dacă exista un plan de acţiune comun, dacă exista cu adevărat stabilită la nivel naţional o echipă de criză pentru astfel de cazuri, iar dacă exista un ordin în acest sens, cine nu l-a pus în aplicare, pentru că, dacă exista şi nu s-a respectat, nu mai este vorba de neglijenţă, ci de încălcarea prevederilor legale şi - aşa cum spuneam -, chiar dacă formularea nu există oficial, de „management cauzator de moarte”. Dacă acest plan cu responsabilităţi şi mod de coordonare a existat, cel care nu l-a pus în aplicare este pasibil de puşcărie pentru că cele două morţi îi sunt imputabile. Ei bine, nici asta nu e de ajuns, situaţia pare să fie mult mai gravă, pentru că nu e vorba numai de incompetenţă ci de lipsă de interes şi delăsare, sau mai bine spus de abandon. Aceşti oameni au fost abandonaţi efectiv:

- în primul rând, au fost abandonaţi pentru că auzind din informaţiile tv că toţi membrii echipajului şi echipei medicale sunt în viaţă după accident, toţi factorii de răspundere şi-au spus: „a, dacă nu a murit nimeni, e O.K.!, să meargă nişte salvări acolo”. Dar nimeni nu s-a întrebat unde;

- intervine al doilea abandon, pentru că auzind tot din presă că au fost transmise şi coordonatele prin telefon şi că avionul are sistem de detecţie automat şi G.P.S., toţi au spus, gata, îl localizează în 15 secunde şi pleacă cineva după ei;

- în al treilea rând, au fost abandonaţi pentru că S.T.S. ştia că avionul are sistem propriu de detectare şi este totul în regulă, I.S.U. ştia că există poliţie locală şi S.R.I., S.T.S. cu aparatură de detectare pe cm.p. a infractorilor, dar nu ştia că pentru aia e nevoie de aprobarea unui judecător şi nimeni nu a vrut să fie judecător în acest caz. ROMATSA ştia că în astfel de cazuri acţionează armata şi jandarmii, ca la inundaţii, cutremure şi înzăpeziri aşa că s-a mulţumit să anunţe incidentul şi basta. Toţi au contat pe ceilalţi convinşi fiind că treaba e simplă, se descurcă ăia şi fără ei;

- în al patrulea rând, accidentaţii au fost abandonaţi pentru că la conducerea acestor structuri se găseau oameni din partide diferite, care chiar dacă, vremelnic, se află la conducerea ţării. Ei răspund doar în faţa conducerii de partid, aşa că au urmărit interesele de partid, nu pe cele ale cetăţenilor, cum se întâmplă şi când se votează sau când se fac legile. Aşa se face că dacă cineva de la apărare să zicem, nu spun cine, a auzit că cei de la interne sau S.T.S. sau I.S.U. au făcut-o lată şi nu se descurcă cu localizarea sau trimiterea echipelor, nu s-au obosit să dea o mână de ajutor, au spus: „lasă-i să-şi rupă gâtul, sunt de la PNL, o să le frece şeful ridichea şi poate le luăm portofoliul”.

... Dacă nu fac parte din partid, nu merită!

Nici unul dintre aceste exemplare, şefi sau şefuleţi nu au luat în calcul faptul că nişte oameni îngheaţă aşteptând ca cineva să îi salveze. Cei cu atribuţiuni nu au luat nici unul în calcul faptul că oamenii aceia, răniţi, unii cu sângele şiroind, pot fi în 15 minute victimele animalelor sălbatice, care pe o astfel de iarnă simt sângele de la mari distanţe, fără telefoane celulare sau sisteme electronice de detectare. Măcar de ar fi dat cuiva prin cap să urmărească urşii sau mistreţii poate aşa ar fi dat de epava avionului. Spre norocul celor în cauză, nu au ajuns animalele primele la locul accidentului, poate au avut şi ele „G.P.S.”-ul defect sau nu şi-au introdus corect datele, căci altfel am fi asistat la un carnagiu. Sunt convins că s-ar fi găsit câţiva experţi să declare că „oricum victimele au fost moarte când au fost găsite de animale, era imposibil să supravieţuiască accidentului” şi nu s-ar mai fi spus că totuşi victimele au telefonat după accident. Acest gen de conduită este caracteristic conducerii politice.

Ce a făcut Armata?

Nici unuia dintre şefii ăştia cu gulere scrobite şi degrabă zâmbitori la televiziuni nu le-a dat prin cap să anunţe chiar din primele minute ale accidentului primăriile din zonele apropiate accidentului, care să trimită localnici, călare sau pe jos, să cerceteze zona. Nici măcar echipele de salvamontişti nu au fost înştiinţate decât târziu, iar acestea nu sunt incluse în planurile de căutare salvare, de parcă ar fi duşmani. Doar Sibiul are acest lucru şi sunt convins că este din cauză că şeful salvamontiştilor sau cineva din grup este membru de partid în partidul celui care a inclus salvamontiştii în echipa de intervenţie, pentru că până şi aici locurile se dau pe bază de simpatii, nu din necesitate. Poate apartenenţa aduce ceva finanţe grupului şi nu e aşa, dacă nu fac parte din partid, nu merită!

Ei bine despre toate astea s-a mai amintit câte ceva. Mai rămâne un subiect neatins şi televiziunile se prefac că nu îl ştiu, la fel şi România lui Ghiţă. Armata. Ce a făcut armata şi de ce? Ne lăudăm că avem o armata N.A.T.O., care este gata să îndeplinească orice misiune la fel ca şi partenerii noştri, nord atlantici. Parcă aşa spune domnul ministru Duşa la toate ocaziile. Nu e unul să nu fi văzut cel puţin un film cu Rambo. Îmi amintesc de unul în care a fost trimis sau a plecat singur să scoată din captivitate un grup de militari. Trec peste scenariul fantastic şi valenţele super-eroului, ce era de reţinut de acolo era ce fac militarii, respectiv armata americană, pentru salvarea vieţii unui militar. Nu contează faptul că prin acţiunea respectivă există riscul de a nu se mai întoarce, important este că un om, un camarad, un coleg aşteaptă şi ştie că cineva vine să îl salveze. Aşa spune codul onoarei militarilor! În cazul nostru, un militar, o studentă la medicină militară a aşteptat zadarnic ca armata să vină să o salveze şi a murit, sunt convins, nu de durere sau de frig, ci pentru că s-a simţit abandonaţă de colegii săi, pentru că a văzut şi simţit că Armata nu a făcut nimic pentru ea, nu a trimis pe nimeni să o caute. Armata aia, în care ea credea şi de al cărui drag îi îmbrăcase uniforma, deşi se putea face un medic civil acolo cu un cabinet particular şi cu bani în buzunar. Armata noastră a abandonat această fată, care, la rândul ei şi-a abandonat familia pentru a sluji un crez, o uniformă, o onoare! Ce a făcut domnul ministru? S-a dus la înmormântare, a lăcrimat şi a mai bifat o activitate de succes ca şi de ziua lui Enache Florinel. Atâta ştie, atâta face! De ce nu a trimis Armata niciun om, niciun utilaj, niciun elicopter, niciun scior care să caute măcar, dacă nu să salveze? Vă pot răspunde eu:

- pentru că ministrul Duşa nu este militar, este civil şi nu ştie ce-i aia camaraderie, onoarea militară, decât dacă primeşte ordin de la partid;

- pentru că nu se ştie cine conduce armata; Duşa e ministru doar cu numele, Oprea o coordonează, dar se bagă numai la numiri în funcţii şi avansări, vânzări de terenuri şi locaţii militare, contracte, nu şi la muncă, nu la semnat hârtii; Dănilă e un motan, face doar ce spune unchiul, în rest nu se bagă;

- pentru că au fost desfiinţate unităţile de vânători de munte. Ceea ce nu au reuşit dar au încercat ruşii după „eliberare”- pentru că fuseseră bătuţi măr de vânătorii de munte -, au reuşit ai noştri după „revoluţie”, pentru că partenerii noştri strategici se speriau şi ei de luptătorii munţilor. Din 6 brigăzi de V.M. au mai rămas două, ambele masate în Braşov-Covasna. Pe vremuri era una şi la Alba Iulia, dar a fost desfiinţată, aşa că acum prin zonă fluieră vântul. Dacă ar mai fi fost ceva unităţi de V.M. prin zonă, la cât îi cunosc eu, aceştia ar fi plecat în căutarea epavei şi a colegei, cu sau fără aprobare, cu sau fără ordin, pentru că V.M.-iştii ştiu ce înseamnă un om abandonat pe munte. Duşa nu ştie, şi nici Oprea. Poate dacă s-ar fi rătăcit un ospătar prin Mariot, Oprea ar fi trimis Poliţia Militară să îl caute să îi aducă cafeaua, dar aşa, nu s-a băgat. Îmi amintesc că întrebat pe vremea când era ministru dacă a fost în Afganistan, acesta a replicat: „Eu sunt ofiţer de justiţie, dacă sunt probleme de justiţie militară mă duc, dar aşa...” Aşa îi place lui să spună că este ofiţer de justiţie, sună mai bine decât intendenţă, sau „manutanţă”;

- pentru că armata la ora actuală este operativă 40% aşa cum spune şi „Carta Albă a Apărării” şi, chiar dacă - să zicem - ar fi fost unităţi prin zonă, poate nu ar fi avut resursele auto-moto să plece în căutare, dar ar fi avut dacă erau vânători, măcar schiuri şi, poate, cai. Ce să faci cu unităţile militare dacă tehnica are funcţională o roată din patru, dacă din zece maşini, şase nu sunt operative? Ce să faci domnule ministru? Eu zic să-ţi dai demisia, dar ia-l şi pe Gabriel cu tine;

- pentru că armata este condusă la vârf de beizadele de partid, ajunse secretari de stat, în faţa cărora generalii bat din călcâie şi nu îndrăznesc să ridice ochii pentru că îşi pierd gradele şi scaunele obţinute cu „sudoare”;

- pentru că militarii de carieră, cei cu onoare şi demnitate care au mai rămas rătăciţi prin armată nu se mai văd din grămada de militari introduşi prin metode semilegale, abuzive, la limita sau sub limita legilor (legi făcute de civili şi oameni de partid pentru favoriţii lor). Aşa a ajuns un caporal neinstruit general cu trei stele, primar de sector, un neica-nimeni care nu scapă nici o ocazie să se îmbrace cu uniforma făcută cadou de şeful de partid, fost ministru, „ospătar”, care nici el nu ştie pentru ce a primit ce de-a patra stea de general în rezervă. Aşa a ajuns şi domnul Zisu general, servind şi aducând cafele coloneilor şi generalilor pe vremea când era şef de hotel militar la Cap Aurora.

- pentru că în fostele şcoli militare ajunse „academii” nu se mai face şcoală militară, se fac studii „ioropene”. Acestea nu mai scot militari, scot manageri care vin la unităţi fără „linia de miră” şi o caută câte cinci ani, până se pun pe direcţie;

- pentru că, până şi în unităţile militare au început să se facă simţite racilele societăţii. Militarii, cei care mai ştiu meserie şi ţin la onoarea şi demnitatea lor, văzându-se marginalizaţi şi depăşiţi „pe turnantă” de ageamii şi pupilele susţinute politic au început să spună „dar de ce să mai trag eu, dacă tot pe papagalii ăia îi promovează? Să se ducă ei, că ei sunt avansaţi şi promovaţi”. Uite-aşa din cauza politicii de partid se duc pe râpă spiritul de corp, respectul pentru haina militară, demnitatea militară şi, iată, vieţile militarilor;

- pentru că Armata, ajunsă una dintre „Cenuşeresele” societăţii, este pusă şi trimisă să salveze averile companiilor şi firmelor de deszăpezire ale acoliţilor politici, s-a săturat şi ea să tot tragă ponoasele pricinuite de „tunurile” altora;

- pentru că toţi politicienii şi pilele lor sunt îngropate cu onoruri militare, în cimitire militare, iar pentru militarii de carieră nu se găsesc cartuşe de manevră pentru trei salve;

- pentru că - aşa cum spuneam -, regulamentele şi legile militare sunt făcute de către civili, iar militarii sunt invitaţi, în bătaie de joc, ca în zece zile - din care cinci libere - să-şi dea cu părerea cu privire la proiectul Statutului Cadrelor Militare. Nici nu putea găsi o perioadă mai bună şeful D.L.A.J. pentru a pune în discuţie noul statut, decât perioada 18-28 decembrie. Să nu îţi vină să-l abandonezi în pădure la -45°Celsius, cu sângele şiroind? De ce nu a fost trimis proiectul în teritoriu pentru dezbateri şi completare? Pentru că unii şefi de direcţii, numiţi de ministrul civil, care la rândul său este numit politic, execută ordinele secretarilor de stat şi miniştrilor civili şi apără interesele politrucilor, nu ale militarilor. Pentru că armata nu mai este condusă de militari, ci de fanfaroni cu patru sau şapte clase, ce-şi câştigă funcţiile de secretari de stat cu sponsorizări de partid. Cineva a înţeles greşit sau a răsturnat sintagma „controlul armatei de către societate”. S-a interpretat greşit atât termenul control cât şi cel de societate. Controlul a fost tradus prin conducere, iar societatea prin partid.

Pentru că… am obosind tot aducând argumente. Cred că sunt de ajuns. Toate astea s-au întâmplat şi se întâmplă în România şi fac parte din ceea ce se numeşte sistem, sistem condus nu de un ministru, nu de un şef de serviciu, nici de un şef de post, ci de un Prim ministru al Guvernului, un Preşedinte al Senatului, unul al Camerei Deputaţilor, un Preşedinte al României. Aceşti patru oameni conduc sistemul şi abia aşteaptă câte un eveniment ca să-şi arunce în cârcă, unul altuia, câte-un mort, câte-o catastrofă. Catastrofe sunt ei, iar românii ar trebui să îi demită pe toţi pentru că ei ne omoară prin „management cauzator de moarte” pe toţi, unul câte unul, avion cu avion, autobuz cu autobuz. Credeţi că se va schimba ceva acum? Da de unde! Poate câte un om acolo, un uselist în locul unui pedelist, un pesedist în locul unui penelist un pontist în locul unui băsist, pentru că acum Ponta îşi freacă mâinile sperând să scape de Opriş şi să pună acolo un om de-al lui. Iarăşi vor începe ghionţii între premier şi preşedinte, iarăşi vom asista la jigniri şi bălăcăreli de doi lei, şi, până la urmă vine primăvara... Uite-aşa va creşte iarba pe mormântul bieţilor nevinovaţi, uite-aşa se sapă groapa României!

Aş sparge televizorul, dar nu am bani să iau altul

Am revăzut zilele astea filmul „Mihai Viteazul” cu nemuritorul Amza Pelea. Ştiu că nici Mihai Viteazul nu a fost domnitorul ideal, ştiu că şi el a cam umblat după averi şi putere, dar în film are o replică pe care românii trebuie să nu o uite: „Dar ce ai crezut micuţă? Aşa m-ai crezut pe mine, că îmi vând ţara străinilor? Şi voi? Ce aţi crezut , că eu, Mihai Voievod voi înghiţii paharul ruşinii până la capăt? De azi înainte mă liberez înaintea lui Dumnezeu şi a voastră de orice îndatoriri şi închinăciuni. Şi tot aşa îi voi libera pe acei supuşi ai mei care mă vor urma. O viaţă avem români, şi o cinste. Deşteptaţi-vă, că am dormit destul! Vreau ca acest popor să ştie din ce în ce mai mult ce vrea şi să îşi dea sama ce poate!”. Poate nu a spus el aşa, doar scenaristul, poate nici nu a gândit aşa, dar noi cam aşa trebuie să gândim. Pe lângă toate astea, se adaugă televiziunile care fac fiecare jocul câte unui partid sau şef de partid prezentând numai ceea ce convine conducătorului iubit. în plus, toate vin cu amănunte „senzaţionale despre” sau cu „primele imagini şi fotografii ale” sau „dezvăluiri în exclusivitate” sau cu „martori la”... Tot acest circ, numai pentru a câştiga un ban şi a arăta concurenţei că ei au jupuit mai bine subiectul. Îmi este aşa o greaţă încât aş sparge televizorul, dar nu am bani să iau altul. Dar, la ce să mă uit?

„Feţi-Frumoşii” României nu recepţionează, nu localizează mesajele României, au sistemul G.P.S. închis

Duşa a făcut-o pe Aura locotenent în rezervă şi cu asta şi-a adormit conştiinţa. A mai pus nişte poze la albumul de familie: „eu la întoarcerea trupurilor fără viaţă ale celor morţi”, „eu la ziua lui Florinel”, „eu la felicitarea lui Ana Maria Brânză”, „eu la avansarea Aurei”... apoi va aranja locul încrezător pentru poza pe care o visează deja în album „eu în Parlamentul European!”. Hai că merge! Un post de televiziune, luând exemplul şefului ei de suflet, a dat diplome de merit fără valoare ţăranilor care au salvat viaţa a cinci oameni, încercând astfel să liniştească oamenii. Gata, totul s-a rezolvat: Stroe a fost demis, şeful S.T.S. înlocuit, Aurelia a fost avansată post mortem, ţăranii au fost „recompensaţi” cu nişte bucăţi de hârtie pentru ratingul adus postului. Se poate trece la pregătirea alegerilor. Premierul a rămas în picioare, preşedintele este neatins de incident. Ura! Ura la boscheţi!

Soarta Aureliei şi a colegilor ei este împărtăşită de întreaga Românie abandonată de conducătorii ei, lăsată să plângă în frig şi aşteptând în zadar să vină cineva şi să o salveze. Degeaba. „Feţi-Frumoşii” României, călare pe maşini de curse, vapoare sau tronuri parlamentare nu văd, nu aud, nu recepţionează, nu localizează mesajele României, au sistemul G.P.S. închis. Urechile le sunt deranjate de semnalul de avarie al României şi au dat ordin să fie închis.

footer