Revista Art-emis
Resursele României şi securitatea naţională a altora PDF Imprimare Email
Dr. Mircea Platon   
Miercuri, 13 Noiembrie 2013 23:13

Basescu-Reagan-Ponta-BlayrTony Blair a „vândut” Marea Britanie Statelor Unite, iar Reagan a „vândut” Statele Unite corporaţiilor

Patrick Basham de la C.A.T.O. Institute l-a uns pe Victor Ponta drept „Blair al Balcanilor”. Nu ştim cum şi unde l-a uns Premierul Ponta pe dl Basham. Dar ştim că, în 2010, Daniel Mitchell de la acelaşi C.A.T.O. Institute l-a proclamat pe Traian Băsescu drept „următorul Ronald Reagan”. În viziunea neoliberalilor sau libertarienilor agresivi de la C.A.T.O., Băsescu e un nou Reagan pentru că susţine ideea neoliberală a „statului minimal” şi a reducerii pensiilor, ajutoarelor sociale şi salariilor bugetarilor. Ponta e un Blair balcanic pentru că, îşi freacă mâinile analistul C.A.T.O., vrea să deschidă România investiţiilor străine de genul celor ale companiei R.M.G.C.. Hotărârile lui Ponta de a sprijini exploatările de genul Chevron, Exxon şi Roşia Montană Gold Corporation în România ar fi, conform domnului Basham, tot ce stă în calea invaziei (economico-politice) ruseşti a României. Sunt perfect de acord că Băsescu e un nou Reagan şi că Ponta e o clonă a lui Blair. Tony Blair a „vândut” Marea Britanie Statelor Unite, iar Reagan a vândut Statele Unite corporaţiilor. Ambii au erodat clasa de mijloc a ţărilor lor. Ambii au pus pe butuci economia, bugetul şi instituţiile statului în numele „liberalizării” şi al luptei împotriva ameninţării comuniste/comunisto-fasciste/islamo-fasciste ş.a.m.d. Sub Reagan şi Blair, inegalităţile dintre bogaţi şi săraci au crescut, la fel a crescut şi deficitul bugetar al statului, iar economia reală a fost exportată („outsourced”). Deci comparaţiile mi se par apte. Şi nu mă surprind. Mai ales că vin de la persoane precum Patrick Basham, afiliate unor think tankuri precum „C.A.T.O.” Institute, „Democracy Institute” sau „Fraser Institute”. Toate, obişnuite să lucreze cu materialul clientului.

Nişte obscurantişti opuşi progresului şi bunăstări au contracte de exploatare a resurselor naturale ale României

Fraser Institute (Vancouver) a primit 120.000 de dolaro de la „Exxon Mobil” pentru a „cerceta” chestiunea încălzirii globale. Deloc surprinzător, rezultatele cercetării celor de la Fraser Institute au fost că încălzirea globală e o gogoriţă a ecologiştilor. Ca atare, Fraser Institute a promovat opera soţilor Phelim McAleer şi Ann McElhinney, autori de filme documentare precum „Not Evil Just Wrong” (2009, film care contrazice ideea încălzirii globale), „FrackNation” (2013, film care susţine exploatarea gazelor de şist) şi „Mine Your Own Business” (2006). „Mine Your Own Business” a fost finanţat de Gabriel Resources şi susţine că toţi cei care se opun proiectului exploatării cu cianuri a aurului de la Roşia Montana sunt nişte agenţi străini şi nişte obscurantişti opuşi progresului şi bunăstării aduse de Roşia Montana Gold Corporaţion. Şi „R.M.G.C.” şi „Exxon Mobil” au contracte de exploatare a resurselor naturale ale României: R.M.G.C., în Apuseni, Exxon, la Marea Neagră.

Democracy Institute - The Institute of Economic Affairs - Exxon Mobil & Co.

„Democracy Institute” (Washington), think-tank fondat de Patrick Basham, a publicat lucrări de susţinere a industriei tutunului finanţate de gigantul corporat Imperial Tobacco. Basham şi cu John Luik au publicat sub egida lui „Democracy Institute” o serie de lucrări în care atacau politicile anti-fumat şi anti-obezitate duse de guvernele din S.U.A. şi Marea Britanie. Conform unui articol publicat de cercetătorul Jacqui Drope în revista de studii medicale „Journal of Epidemiology and Community Health”, în 1993 Luik a corespondat intens cu John Legere, preşedintele Confederaţiei Producătorilor de Ţigarete din Uniunea Europeană, în privinţa conţinutului şi locului de publicare a cărţii sale de suţinere a industriei tutunului, „Pandora's box: the dangers of politically corrupted science for democratic public policy”. Înfiinţarea lui Fraser Institute a fost sprijinită de Anthony Fisher, fondatorul lui The Institute of Economic Affairs (Londra), unul din think-tankurile de bază ale lobby-ului pro-tutun. Ca atare, Fraser Institute a primit bani nu doar de la industria extractivă, ci şi de la cea a tutunului. The Institute of Economic Affairs a organizat conferinţe de susţinere a lucrărilor pro-industria tutunului semnate de Basham şi de Luik. Ca şi Fraser Institute, The Institute of Economic Affairs a primit bani (cel puţin 50.000 de dolari) de la „Exxon Mobil”, prin intermediul organizaţiei The American friends of Institute of Economic Affairs.  În 2006, The Institute of Economic Affairs a promovat în Anglia filmul pro-R.M.G.C. „Mine Your Own Business”. Mark Littlewood, actualul director al I.E.A., a vorbit la ambasada României de la Londra, iar în vara lui 2013 a participat în calitate de profesor/mentor la o şcoală de vară neoliberală din Bled, Slovenia. Din partea României a participat o membră a Noii Republici, partid de butonieră care cere privatizarea tuturor resurselor subsolului. Nu întâmplător, în darea ei de seamă pe blogul partidului, reprezentanta Noii Republici se declara emoţionată de „profesorii şi mentorii” de la C.A.T.O. şi I.E.A. care au vorbit tinerilor care, asemenea ei, „şi-au făcut din libertate o religie”. Cât despre libertatea exportată de mentorii de la C.A.T.O., ajunge să precizez două lucruri. John Yoo, autorul celebrelor „Memorii ale Torturii” prin care administraţia Bush Jr. justifica tortura prin „waterboarding”, detenţia fără condamnare în justiţie (la Guantanamo) şi ascultarea convorbirilor telefonice fără mandat, era membru al colegiului revistei de studii juridice a lui C.A.T.O. Institute la vremea când lucra pentru administraţia Bush. Roger Pilon, vicepreşedinte al lui C.A.T.O. pentru probleme legale şi fondator al Centrului de Studii Constituţionale al lui C.A.T.O., a susţinut şi el interceptările telefonice fără mandat.

Directorul departamentului de politici sociale al lui C.A.T.O. e Jose Pinera, fost ministru al Muncii şi Protecţiei Sociale şi ministru al Minelor în timpul dictaturii militare a Generalului Pinochet. Ca ministru al Muncii sub Pinochet, Pinera a distrus puterea sindicatelor. După care a privatizat fondurile de pensii şi sistemul de sănătate. La C.A.T.O. Institute, Pinera nu este doar co-preşedinte al lui Project on Social Security Choice, ci şi fondator şi preşedinte al Centrului Internaţional pentru Reforma Pensiilor. În această ultimă calitate, Pinero urmăreşte să convingă cât mai multe state să îşi privatizeze sistemele de pensii, după modelul pus în practică de el însuşi în Chile, sub Pinochet.

Pinera şi C.A.T.O. - Privatizarea fondului de pensii din România

Preşedintele Bush Jr. l-a recrutat pe Pinera împreună cu alţi experţi C.A.T.O. pentru a privatiza sistemul de pensii american. Nu i-a reuşit. Dar Pinera şi C.A.T.O au reuşit să privatizeze sistemul de pensii din Slovacia, în 2003, în timpul guvernării creştin-democratului Mikulas Dzurinda. În 2005, ambasadorul Americii lui Bush Jr. în Slovacia împreună cu un alt membru C.A.T.O au publicat un articol foarte elogios despre programul de reforme pus în aplicare de Dzurinda sub bagheta celor de la C.A.T.O. Ulterior, au ieşit la iveală uriaşe scandaluri de corupţie legate de privatizarea patrimoniului statului slovac. Domnul Pinera a lucrat din 2000 până în 2007 şi la privatizarea fondului de pensii din România. Ne-a vizitat ţara. În 2007, domnul Pinera a felicitat România Preşedintelui Băsescu pentru că a adoptat sistemul de pensii private. Cu acea ocazie, Pinera îi asigura pe români că sunt „pe calea cea bună” alăturându-se unui „club select” de alte 31 de ţări cu fonduri private de pensii. Între timp, în 2012, guvernul slovac a redus contribuţiile la fondurile private de la 9% la 4% din salariul brut. În 2011, Polonia a procedat la fel, reducând contribuţiile de la 7,3% la 2,3% din salariul brut. Ungaria lui Orban a naţionalizat de-a dreptul fondurile private de pensii, echilibrând astfel bugetul Ungariei. Până şi Chile a abandonat sistemul lui Pinera şi a început să revină la vechiul sistem al pensiilor de stat, după ce atât chilienii obligaţi să contribuie la fondurile private de pensii, cât şi un raport al Băncii Mondiale au constatat că planul lui Pinera redistribuia banii în favoarea celor bogaţi şi oferea pensii extrem de modeste. Raportul Băncii Mondiale arăta ca managerii fondurilor private de pensii, pe lângă „profituri”, reţineau între 25% şi 33% din banii contribuabililor pe motiv de comisioane, asigurări şi alte costuri administrative.

Preşedintele Băsescu a deschis corporaţiilor şi speculanţilor la bursă posibilitatea de a pustii România şi din punctul de vedere al pensiilor

Astăzi, pe harta ţărilor care au adoptat „modelul chilian” al pensiilor, Jose Pinera ne arată cu mândrie Columbia, Kazahstan, Mexic sau Rusia. Mă întreb aşadar de ce, conform experţilor C.A.T.O, România dă semne că alunecă în sfera de influenţă a Rusiei dacă respinge catastrofa ecologică, economică şi naţională de la Roşia Montană, dar se alătură unui „club select”, conform domnului Pinera, dacă adoptă un sistem de pensii practicat nu de democraţii solide precum Statele Unite ale Americii sau Canada, ci de ţări dominate de regimuri autoritare, carteluri ale drogurilor şi junte militare. De ce era Preşedintele Băsescu lăudat de C.A.T.O Institute drept un al doilea Reagan, pentru că a deschis corporaţiilor şi speculanţilor la bursă posibilitatea de a pustii România şi din punctul de vedere al pensiilor?

Cum putem fi independenţi cu miniştri sau prim-miniştri care sunt pe statele de plată ale corporaţiilor şi fundaţiilor stăine?

Ce putem înţelege din toate aceste încrengături? Că nimic, mai ales elogiile de la afiliaţi ai think-tankurilor neoliberale, nu vine gratis. Totul se plăteşte. De obicei, din buzunarul public. Noi îi plătim cu bucăţi de ţară, ei ne dau în schimb vorbe. Oamenii politici de mâna a doua îşi cumpără laude de la think tankuri iar corporaţiile îşi cumpără politicieni şi ţări prin intermediul think tankurilor, fundaţiilor şi altor fronturi care menţin iluzia „pluralismului”. Sunt, cu toţii, oameni politici corupţi şi think tankuri de închiriat, interdependenţi. Atunci de unde insistenţa Preşedintelui Băsescu şi a Premierului Ponta pe ideea de „independenţă energetică” a României? Şi Ponta şi Băsescu susţin că de contractul cu Chevron pentru exploatarea gazeor de şist depinde „independenţa energetică” a României. Mai ieri, Băsescu ne spunea că România trebuie să cedeze „masiv” suveranitate către Europa dacă vrea să îi fie bine. De unde atunci fixaţia de acum pe „independenţă”, fie ea şi energetică? Cum pot micile caractere duse în lesă de marile corporaţii să ne vorbească de independenţă? Cum putem fi independenţi cu miniştri sau prim-miniştri care sunt fie ei înşişi, fie membri apropiaţi ai familiilor lor, pe statele de plată ale corporaţiilor şi fundaţiilor stăine?

Au fost ani de zile pe statele de plată ale Fundaţiei Sörös din România

De unde până unde îngrijorarea domnului Basham faţă de influenţa foarte mare pe care o are George Sörös în România? Ştie domnul Basham câţi dintre actualii promotori ai neoliberalismului, neoconservatorismului, statului minimal şi privatizării patrimoniului naţional au fost ani de zile pe statul de plată şi în structurile de conducere ale Fundaţiei Sörös din România? Nu e „piaţa globală liberă” promovată pe banii corporaţiilor de dl Basham parte a „societăţii deschise” vestite în întreaga lume de domnul Sörös? Dacă vrea să ajute România să iasă din sfera de influenţă ideologică şi instituţională a unora dintre marile fundaţii, dl Basham ar trebui să efectueze pro-bono un studiu referitor la influenţa fundaţiilor germane Konrad Adenauer şi Hans Seidel în România. Institutul de Studii Populare al PDL şi Fundaţia Creştin-Democrată a îmbătrânitului în băsism Teodor Baconsky sunt sprijinite şi inspirate de aceste două fundaţii germane.

„Începutul unei noi ere” nu e decât revenirea uneia vechi. Iar „independenţa energetică” nu e decât înrobirea totală.

Domnul Basham ar putea cere informaţii de la celălalt iubitor de România, domnul Pinera. În anii '60-'70, în America Latină, chiar şi în Chile, ţara de baştină a domnului Pinera, Fundaţia „Konrad Adenauer” era cunoscută ca şi conductă a fondurilor C.I.A. către politicienii „creştin-democraţi” şi către juntele militare opuse socialiştilor, ţăranilor, universitarilor şi clerului catolic care refuzau să îşi dea ţările, cu mine, cu terenuri agricole şi cu fonduri de pensii cu tot, pe mâna corporaţiilor americane. Conform jurnalistei americane Penny Lernoux, care citează un raport al Senatului American, C.I.A. i-a ajutat pe oamenii de afaceri şi economiştii chilieni care au complotat la înlăturarea în 1973 a preşedintelui Salvador Allende (democratic ales) să întocmească planul pentru transformare a economiei chiliene conform teoriilor lui Milton Friedman. În S.U.A., monetarismul represiv al neoliberalilor reprezentaţi de un Pinera şi oblăduiţi de Pinochet a fost considerat un mare succes, iar junta militară a lui Pinochet a primit de la băncile americane împrumuturi de peste un miliard de dolari la nivelul anilor '70. Printre băncile care au susţinut regimul Pinochet s-a numărat şi Chase Manhatan, deţinută ca şi Exxon de familia Rockefeller. Exxon a devenit primul mare investitor în Chile sub dictatura militară a lui Pinochet, cumpărând o mină de cupru care fusese iniţial naţionalizată de Salvador Allende.[1]  Privatizarea sectorului de stat din Chile sub miniştrii neoliberali ai lui Pinochet s-a numit „tratamentul de şoc” (vă amintiţi de expresia similară apărută ca din senin la începutul anilor '90 în dezbaterile referitoare la viitorul economiei româneşti?). Pentru reuşita reformei neoliberale a economiei, junta militară a procedat la depolitizarea societăţii, la îngenuncherea vocilor interesate de binele public şi de democraţia participativă. „Chicago Boys” au procedat la reforme care au „sărăcit serviciile de asistenţă socială, au menţinut salarii foarte joase şi au crescut şomajul” (Lernoux, „Cry of the People”, 207-8). În 1982, Chile era o ţară falimentară, cu un sistem bancar corupt şi şomaj de peste 20%. Din 1982, pentru a reface economia statului, Pinochet a fost silit să re-naţionalizeze industriile care fuseseră naţionalizate sub Allende.

Printre cei îmbogăţiţi de pe urma privatizărilor lui Pinochet s-a numărat, conform documentelor C.I.A. obţinute de presa chiliană, şi clanul Pinera, poziţionat strategic la confluenţa dintre Ambasada Statelor Unite, Curtea Supremă de Justiţie din Chile şi Pinochet. Sebastian Pinera, fratele lui Juan, e actualul preşedinte de „centru-dreapta” în Chile, are o avere estimată la aproape un miliard de dolari, deţine un club de fotbal şi reţele de televiziune. E considerat un „Berlusconi de Chile”. Victoria lui în alegeri a fost salutată de Fundaţia „Konrad Adenauer” drept „începutul unei noi ere în Chile”. Cu alte cuvinte: „business as usual”. „Începutul unei noi ere” nu e decât revenirea uneia vechi. Iar „independenţa energetică” nu e decât înrobirea totală.

Am dat aur pe mărgele din plastic

Dacă ne uităm cu atenţie, în ultmii ani, regimul Băsescu s-a sprijinit tot pe lobby-ul Amabasdei S.U.A. şi al Creştin-Democraţilor germani (Angela Merkel şi Fundaţiile „Konrad Adenauer” şi „Hans Seidel”) şi pe Curtea Supremă de Justiţie. Şi au privatizat tot ce au putut. Până şi rezultatele referendumului din vara lui 2012. Cât despre securitatea energetică a României, conform chiar schiţei Acordului de Parteneriat al României cu U.E. (2014-2020) din octombrie 2013 rezultă că am putea,  cu puţintică răbdare şi bunăvoinţă, să atingem acest obiectiv apelând la foarte importantul potenţial energetic regenerabil  al României, mai ales la cel hidroelectric şi la cel bazat pe biogaz. Dar securitatea noastră energetică nu e totuna cu profitul şi comisioanele veşnic regenerabile ale altora.

Câte ţări din Africa sau din America Latină şi-au câştigat independenţa economică pe bază de industrii extractive? Nu putem vorbi de independenţa, fie şi energetică, a României, atât timp cât suntem conduşi de slugi la mai mulţi stăpâni. Oricât de multe exploatări miniere am deschide, nu vom ajunge independenţi energetic fără a fi mai întâi suverani politic. Degeaba extragem cu cianuri aurul din munţi şi „fracturăm” radioactiv dealurile dacă nu găsim în noi şi în cei care ne conduc nici o fărâmă de demnitate. Orice negociere cu marile corporaţii şi orice laudă adusă liderilor noştri de marile think tankuri americane trebuie privite în lumina celebrului Memo PPS23 scris la 28 februarie 1948 de George Kennan, unul din principalii arhitecţi ai structurilor de securitate americane postbelice: „Avem cam 50% din bogăţia lumii şi doar 6,3% din populaţia globului [...] Principala noastră sarcină în perioada care urmează e să punem la punct un model de relaţii internaţionale care să ne permită să menţinem această poziţie de disparitate fără a pune în pericol securitatea naţională. Pentru a face acest lucru va trebui să abandonăm orice sentimentalism şi aiureală şi va trebui să ne concentrăm atenţia, în toate ocaziile, pe interesele naţionale concrete. Nu putem să ne auto-iluzionăm cum că ne putem permite luxul altruismului şi al bunăstării globale [...] Trebuie să abandonăm dorinţa de a fi «plăcuţi» sau de a fi priviţi ca apărători ai idealismului şi altruismului internaţional [...] Trebuie să încetăm să vorbim despre obiective vagi şi ireale precum drepturile omului, ridicarea standardelor de viaţă şi democratizarea. Nu e departe ziua când va trebui să operăm folosind conceptele puterii pure. Cu cât ne împiedicăm mai puţin în sloganuri idealiste, cu atât mai bine”.

Deocamdată, cu actuala clasă politică, am tot exportat resurse şi am tot importat sloganuri. Am dat aur pe mărgele din plastic. De câte ori mai citiţi că Băsescu e un nou Reagan şi că Ponta e un nou Blair, să vă gândiţi la acest lucru.
Sursa: Cotidianul.ro[2] 
Grafica - Ion Măldărescu

[1]   Norman Girvan, „Corporate Imperialism - Conflict and Expropriation”, New York: Sharpe, 1976, 52:„În Chile, corporaţiile străine au obţinut în perioada 1922-1968 un profit net de 2 miliarde de dolari de pe urma unor investiţii de circa 30 de milioane”.
footer