Revista Art-emis
PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. Ion Coja   
Miercuri, 13 Noiembrie 2013 23:08

Norman Manea ?i Holocaustul ambiguuCu ani buni în urm? am publicat în revista „Reg?sirea” editat? de inimosul tipograf Corneliu Urlan, un text intitulat „400.000 de mor?i ?i nici o poezie?”, prin care semnalam contradic?ia dintre teza holocaustului din România, cu cele 400.000 de victime binecunoscute, ?i absen?a total? a unei literaturi a holocaustului „românesc”. Dup? 1944 au zburdat pe ogorul literaturii române sute de scriitori ?i critici literari evrei, câ?iva dintre ei ocupându-se, cu spirit director pentru toat? suflarea literar-artistic?, chiar cu identificarea ?i inventarierea celor mai potrivite subiecte pentru literatura „nou?”, ?i totu?i nici unul nu a f?cut „caz”, adic? nu a pomenit de ororile holocaustului „nostru”, c? ar binemerita s? fie ?i ele evocate, transfigurate artistic etc. Au scris poe?ii realismului socialist românesc bun?oar? despre Lidice, satul ceh în care nazi?tii au ucis zeci de oameni nevinova?i, dar n-au suflat alde Maria Banu? ori Veronica Porumbacu un rând, m?car un vers, o epigram? despre Vapniarka sau Moghilev, localit??i din Transnistria, unde au murit, se zice, zeci de mii de evrei, de evrei români, de-ai no?tri… Ce s? în?elegi din asta? Una din dou?: ori c? poe?ii no?tri, îndeosebi cei evrei, au dezertat de la datoria de a da glas suferin?ei imense îndurate de semeni de-ai no?tri la Vapniarca, ori se impune de la sine teza-concluzie, nega?ionist?, c? ar fi scris dr?gu?ii de ei, cu entuziasm ?i d?ruire, dar nu prea au avut despre care zeci de mii de victime s? scrie poe?ii no?tri, fie ei ?i evrei. Nici m?car acei evrei care au trecut prin deportarea din Transnistria nu au avut ceva interesant de povestit, printre ace?tia din urm? num?rându-se ?i Norman Manea, pe care ini?ia?ii în subteranele vie?ii literare îl dau ca sigur viitor nobeleat.

De ce n-a scris Norman Manea nimic despre Transnistria?, întrebam eu ritos în urm? cu ceva ani. De ce nu intervine, ca martor ocular, în discu?iile bezmetice care s-au iscat dup? 1990 pe tema holocaustului din Transnistria? De ce se „ab?ine”? M?rturisesc c? m? încerca un gând, anume c? Norman Manea, spre deosebire de majoritatea poe?ilor ?i poeta?trilor, evrei sau români, dar reali?ti sociali?ti pân?-n m?duva oaselor, fiind el, Norman Manea, propriu zis un scriitor, scriitor scriitor, unul adev?rat, autentic, nu poate s? scrie la „comanda social?”, nu poate, pe scurt, min?i! Au f?cut-o atâ?ia al?ii, scriind la comand? despre abolirea monarhiei, despre inexisten?ii eroi ilegali?ti, despre na?ionalizarea economiei, despre colectivizarea agriculturii, despre colonialismul ?i imperialismul anglo-american, despre suferin?ele copiilor din Coreea, Vietnam sau Biafra, despre martirii Lumumba ?i Beloiannis, despre 23 a VIII-a ?44 sau Marele Octombrie din 7 Noiembrie, despre 1 ?i 2 Mai, despre 8 Martie, despre 1907, 1848, 1945, despre Laz?r de la Rusca sau Silvester Andrei, despre orice, orice, numai despre Transnistria, nu! Unde-i literatura la care aveau dreptul sutele de mii de martiri din Transnistria?!, mai întreb o dat?!…

Aflu c? aceast? literatur?, pân? mai ieri inexistent?, a început s? se scrie, chiar de c?tre viitorul (?) premiat Nobel, adic? de c?tre Norman Manea însu?i. C? în cartea „Întoarcerea huliganului”, ap?rut? în 2003 ?i atât de l?udat? de to?i recenzen?ii, ar fi vorba ?i despre a?a ceva, despre experien?a - numit? de autor „ini?iere” - tr?it? de el, de dânsul, în Transnistria. Tr?it? împreun? cu toat? familia sa. M?rturisesc, am luat deun?zi la citit cartea domnului Norman Manea numai cu gândul la problema Transnistriei, la disputa în care m-am b?gat ?i eu, aiurea-n tramvai, nu pentru c? a? fi informat asupra subiectului, ci pentru c? erau, mi se p?rea mie, prea evidente contradic?iile de tot felul din textele celor care încearc? dup? 1990 s? ne conving? de realitatea celor 250.000 de evrei uci?i de români. M? va convinge oare marele Norman Manea - nu vreau s? fiu ironic - de gre?eala în care persist de atâta amar de vreme? Sunt dispus, mi-am zis, s?-mi fac mea culpa dac? m?rturia m?rturisire a lui Norman Manea m? va convinge. Am atâta experien?? a cititului ?i a scrisului ca s? recunosc sinceritatea, autenticitatea unei reconstituiri, a unei m?rturisiri, a unei lamenta?ii. Tocmai pe seama acestei sincerit??i pusesem ab?inerea lui Norman Manea de a atinge delicatul subiect. Trebuia s? p?strez aceea?i m?sur?!

A?adar, nu fac acum o recenzie literar? a acestei c?r?i deja celebr?. Nu de opiniile mele are nevoie ca s? r?mân? sau nu o carte bun?, deosebit? sub raport literar ?i „artistic”. Nu am nimic de obiectat la aprecierile aduse de preopinen?i calit??ilor literare ale textului. A? avea de ad?ugat chiar, virtu?i literare pe care criticii profesioni?ti le-au trecut pe nedrept cu vederea. Ori nu s-au priceput s? le vad?. Scopul meu este îns? altul. Nu fac o cronic? literar?, o recenzie, ci îmi voi permite s? în?ir numai motivele pentru care aceast? carte, o spun de la bun început, citit? cu mult? aten?ie, nu m? clinte?te cu nimic din convingerea c? tot ce s-a întâmplat în Transnistria acelor ani, pe mâna ?i din pricina ori datorit? românilor, se poate numi oricum ?i orice, numai holocaust sau genocid ori pogrom, nu! Nu! ?i iat? de ce:

Din carte lipse?te propriu zis m?rturia mult a?teptat? a lui Norman Manea. Fragmentele dedicate Transnistriei, nu pu?ine, sunt lipsite mai întâi de literaritate. Sic! Nu sunt literatur?, nu cresc solidar, organic, din trunchiul textului, ci sunt, în mod evident, lipite, iar de cele mai multe ori nici nu sunt scrise de Norman Manea, ci sunt citate din documente istorice, f?r? nici o leg?tur? cu „tr?irea” propriu zis? a experien?ei deport?rii ?i a traiuluii zilnic, vreme de patru ani, în lag?rele mor?ii din Transnistria. Despre moarte, despre moartea unor oameni, Norman Manea pomene?te din auzite. ?i aude despre a?a ceva ani buni dup? aceea. Reconstituie cu oarecare autenticitate momentul plec?rii, al ruperii de locurile dragi, petrecut cu violen?? de neuitat în gara de la Burdujeni. Dar de la îmbrâncelile ?i ghionturile de pe peron pân? la câteva sute de mii de mor?i este cale lung?, pe care cartea nu o str?bate. Îmi vine s? zic c? domnul Norman Manea are onestitatea s? nu inventeze amintiri cu mor?ii din Transnistria. Lipsesc cu totul amintirile propriu zise, ale copila?ului de 5-9 ani, despre cum ?i-a petrecut acei ani, cei mai plini ai copil?riei. Nu afl?m ce datoreaz? sau repro?eaz? copilul Norman Manea Transnistriei! Cu ce spaime ?i co?maruri s-a ales din infernul transnistrean? În ce fel deportarea i-a mutilat sufletul, r?nindu-l f?r? de leac sau fortificându-l? Aproape nimic, într-o carte scris? toat? din jocul amintirilor definitorii. Nu se poate, îmi vine s? proclam, ca amintirile despre primirea cravatei ro?ii de pionier comunist s? fie mai puternice ?i mai prezente în carte ?i mai consistente decât amintirile din Transnistria! Sinistra Transnistrie! Unde-i?

În locul amintirilor, documente! Iar documentele citate, arhicunoscute ?i mereu invocate de cei care neag? holocaustul din Transnistria, sunt incorect comentate, din p?cate. Iat? un citat: „Sunt pentru migra?iunea for?at?!” declar? oficial Ion Antonescu. În niciun dic?ionar al limbii române migra?iune nu înseamn? exterminare, cum le echivaleaz? Norman Manea. A?adar, lectura corect?: solu?ia pe care a preconizat-o ?i a urmat-o mare?alul Ion Antonescu nu era genocidul, ci, de fapt, era o solu?ie perfect coincident? cu solu?ia imaginat? de sionism: plecarea din România a evreilor, migrarea în Palestina, în Eretz Israel! Deportarea în Transnistria avea caracter temporar, pe durata r?zboiului numai, iar selec?ia deporta?ilor, a evreilor care merg în Transnistria ?i a celor care nu, s-a f?cut dup? anumite criterii. Pe care Norman Manea nu avea cum s? le afle la vremea aceea, dar mai târziu le-a aflat, cu siguran??, ?i avea datoria s? le comenteze! Întrunea cumva tat?l s?u, librarul Marcu Norman, acuza?iile sub a c?ror povar? au fost selecta?i evreii deporta?i de Antonescu în Transnistria?

Ca persoan? cu un rol atât de important în amintirile autorului, Marcu Norman ridic? unele probleme ?i nedumeriri cititorului preocupat de reconstituirea Transnistriei în care evreii au suferit atât de mult. C?ci lipse?te chiar ?i m?rturia b?trânului Manea despre aceste suferin?e! Procedând a? zice americ?ne?te, N.M. i-a cerut t?tâne-su s?-?i scrie o auto-biografie cât mai am?nun?it?, din care a inserat în cartea sa fragmentele mai interesante. Lipsesc îns?, din nou, cele privindu-i pe evreii, cei peste 200.000, victime în Transnistria ale cruzimii ?i nep?s?rii române?ti. Nu este clar de ce. Ne-am fi a?teptat ca, în locul copilului, m?car taic?-su s? con?tientizeze dimensiunile hecatombei în care erau implica?i atât de tragic ?i s? lase m?rturia sa de victim? a holocaustului. Dar, nu! Ori a omis tat?l, în textul scris pentru fiul s?u Norman, s? produc? aceste m?rturii, ori fiul nu le-a considerat - de ce?, potrivite cu spiritul c?r?ii sale, cu teza sa. Care tez?? A holocaustului! Dar de ce lipsesc din carte tocmai m?rturiile directe ale familiei Manea?!

Cartea, citit? atent, cu gândul chitit bine asupra valorii sale ca document al suferin?elor evreie?ti din Transnistria, na?te în cititorul de teapa subsemnatului suspiciunea c? familia lui Norman Manea a ajuns în Transnistria nu ca evrei, ci din pricina vederilor ?i simpatiilor comuniste de care vor fi fost suspecta?i. Oricum, în loc s?-?i vad? cuminte de deportarea sa, Manea-tat?l fuge, fuge din lag?rul românesc de exterminare, fuge tocmai la ru?i… (Nici nu-mi vine s? cred c? am în?eles bine!) Da, fuge la ru?i… În privin?a aceasta, când e s? relateze aceast? fug?, autorul recurge, cu talent, la tehnica aburirii sau a aburelii. Cum o fi corect? Cred c? abureal?… A aburi, aburire pentru lentile sau geamurile casei ori ale ma?inii, ?i a aburi, abureal? când e vorba de cititori! Ca mine, ca dumneavoastr?… Ne cam abure?te a?adar domnul Manea Norman când e s?-?i aminteasc? explicit(!) cum ?i de ce a fugit t?tâne-s?u la ru?i! La ru?ii cu care „marele inchizitor” Antonescu ?i românii s?i erau în r?zboi. În r?zboiul numit „Cruciada împotriva Comunismului”. A?adar, alde Manea a(au) fugit la inamic? Cum se cheam? asta? Se cheam? tr?dare de ?ar?!

Da, filmul amintirilor se rupe brusc aici, iar din prea pu?inul consemn?rilor l?sate de fiu nu se în?elege nici dac? tat?l autorului fuge la ru?i cu toat? familia, nici prin ce pericole au fost nevoi?i s? treac? fugind din lag?r. Era chiar a?a de simplu? ?i, mai ales, întrebarea întreb?rilor: cu ce s-a ocupat familia Manea odat? ajuns? de partea cealalt? a frontului? Tr?dând, care va s? zic?. Fiul, Norman, era de-acum b?iat în toat? firea, cu cei ?apte ani de-acas? împlini?i. Nu ar fi fost interesant, ba chiar obligatoriu s? ne povesteasc? amintirile sale de pe lumea cealalt?, a comunismului biruitor? Lipsesc din carte amintirile despre Holocaust cumva pentru c? familia Marcu Manea a petrecut holocaustul din Transnistria la ru?i? Nu vreau s? fiu ironic, dar a?a pare c? s-au petrecut lucrurile! Iar capul familiei, tat?l lui Norman Manea, dup? ce fuge din Transnistria se înroleaz? în Armata Ro?ie, ceea ce nu era prea „cusher” din partea sa, iar apoi mai fuge o dat?, de data asta în sens invers, de la ru?i la români, atunci când ru?ii, în loc s?-l pun? la cur??at z?pada în Pia?a Ro?ie din Moscova, a?a cum f?cuse Antonescu la Bucure?ti, pe Calea Victoriei, cu evreii s?i, îl trimit ru?ii pe Manea senior pe linia întâi a fontului, la un fel de moarte sigur?! Evident, postur? inacceptabil? pentru un evreu atât de tipic ca tat?l marelui scriitor! Ceea ce Antonescu, din nou, nu a f?cut cu nici un evreu, nici m?car cu tat?l autorului. Numai pe români i-a trimis s? moar? în linia întâi! Cu toate acestea Manea tat?l, „riscând totul”, p?r?sise Transnistria dezgustat de români, c?ci, citez din nou, „la Demnitate, domnul Manea nu renun?a”. Evident, s? mori în prima linie a frontului anti-hitlerist, mai ales dup? ce hitleri?tii uciseser? câteva milioane bune de evrei nevinova?i, nu avea nici o leg?tur? cu demnitatea de om ?i de evreu a suspomenitului. Care, dac? am în?eles bine, i-a tr?dat a?adar ?i pe români, ?i pe ru?i! Dac? cumva am în?eles gre?it, a?tept s? mi se explice ce ?i cum, nu voi ezita s? fac public? mea culpa. Felix culpa…

A?adar, nu garantez c? am în?eles prea bine ce s-a întâmplat. Prea ar fi de oaie, fie-mi iertat c? vorbesc a?a, acest du-te vino între români ?i sovietici! Dar ?i autorul, Norman Manea, las? prea multe lucruri rememorate derutant de vag. Parc? ar sta în picioare ?i lec?iunea potrivit c?reia numai Marcu Manea a fugit la ru?i, so?ia sa nedând prea multe parale metafizice pe demnitate, mul?umindu-se cu supravie?uirea la care avea mai multe ?anse dac? r?mânea în Transnistria. Dac? a?a stau lucrurile, nedumerirea spore?te: înseamn? c? familia, r?mas? în Transnistria, nu risca nimic prin fuga la ru?i a capului familiei. Caz în care orice evreu normal se întreab? ce argumente îi mai r?mân pentru a sus?ine mai departe c? Transnistria a fost t?râmul mor?ii, al celor mai criminale abuzuri! Iat? c? nu! Deci, unor cititori ca mine, „nega?ioni?ti”, Norman Manea le r?mâne dator cu l?murirea împrejur?rilor în care r?posatul s?u p?rinte, fie-i ??râna u?oar?, a ajuns s? fug? de la ru?i la români ?i vice versa. …Adic? invers: mai întâi de la români la ru?i ?i abia apoi vice versa! S? ne l?mureasc? cum de nu a p??it nimic Marcu Manea pentru acest comportament lipsit de loialitate pentru ambele tabere, ?i cum de fiul lui Marcu Manea, ajuns moralist public, adic? scriitor, nu g?se?te nimic în neregul? la taic?-su, ba dimpotriv?, îl face victima „celorlal?i”.

Cert este c? reveni?i în ?ar? mult mai târziu decât ceilal?i evrei - ?i iar ar trebui s? ni se explice de ce aceast? întârziere -, alde Manea încep o via?? nou?: se las? de libr?rie ?i intr? plini de elan în comer?ul socialist ?i în partidul comunist. Feciorul, premiant, este numit comandant de pionieri pe ?coal?, merge în tabere interna?ionale de pionieri, probabil ?i la Artek, în Crimeia, angajat cu toate energiile în construc?ia comunismului. Fotografia sa, în clipa atât de fast? ?i de fastuoas?, de emo?ionant? pentru ferici?ii p?rin?i, când i se pune la gât cravata ro?ie de pionier, este cu grij? înr?mat? ?i expus? în sufragerie, ca s? se vad? ?i s? se în?eleag? ce e de în?eles din acest gest: ata?amentul total. Total dezgust?tor!

Dac? lipsesc amintirile din Transnistria, Norman Manea le înlocuie?te cu amintirile de la …Periprava, unde tat?l s?u ajunge, probabil pe nedrept, ca de?inut de drept comun. „La stuf…”, pentru delapidare. Destin atipic pentru un activist de partid. Norman Manea nu întârzie s?-?i viziteze tat?l la vorbitor, vizit? care se las? cu un veritabil cutremur sufletesc. Statistic vorbind, ca num?r de pagini ?i amintiri-tr?iri personale, Periprava pare un topos mai important decât Transnistria în evolu?ia „liric?” a autorului, în economia fantasmelor ?i amintirilor de care este bântuit. În plus, din Periprava Manea tat?l nu mai poate fugi, a?a cum o f?cuse din Transnistria. ?i nu poate primi ?i g?zdui musafiri la Periprava, a?a cum fusese posibil în Transnistria, unde familia Manea putea fi vizitat? la domiciliu, iar musafirii veni?i din ?ar? cu sarsanaua plin? puteau ad?sta cu s?pt?mânile f?r? ca autorit??ile s? se sesizeze, s? obiecteze în vreun fel. Puteau fi g?zdui?i ace?ti musafiri, a?adar. În cote?ele de porci? Împ?r?ind deci cu gazdele regimul de exterminare la care românii îi supuneau pe evreii din Transnistria?!… Altfel cum s? interpretezi logic detaliile pe care ni le ofer? totu?i autorul amintirilor?! Detalii, cam toate, în mod evident incompatibile cu ideea de holocaust. Dar nu-i bai, România este „?ara în care nu se respect? nici o incompatibilitate”, ne asigur? Norman Manea!

N-are de ce s? ne mire un holocaust care nu las? nim?nui amintiri în vreun fel mai deosebite! O fi vreun holocaust mai atipic, mai echivoc, cum sunt mai toate cele în Jormania: „Performan?a Transnistriei a r?mas ambigu?, ca tot ce este românesc”, pag.213, apreciaz? Norman Manea, în cuno?tin?? de cauz?. Cum vine aia „holocaustul ambiguu din Transnistria”? Formula merita un comentariu l?muritor pentru toat? lumea, mai ales c? o lanseaz? un martur ocular.

Sunt multe contradic?ii în cartea cu pricina, carte care nu apar?ine literaturii de fic?iune, ci este literatur? memorialistic?, scris? cu sentimentul, afirmat explicit, al datoriei de a scrie ?i de a l?sa ca document istoric m?rturia celor tr?ite, gândite ?i sim?ite în calitate de victim? a holocaustului din Transnistria. Din p?cate, autorul ocole?te aceast? m?rturie, o amân? ?i o face uitat?. Iar postura sa de victim? a holocaustului, a holocaustului tr?it, iar nu citit, ne r?mâne cu totul necunoscut?, lipse?te cu des?vâr?ite din paginile c?r?ii! De ce? R?mân la ideea mea: ca s? nu fie obligat s? mint?! În felul acesta nu intr? în contradic?ie cu teza holocaustului, dar nici nu o confirm?. Ceea ce nu-i pu?in. În schimb, dl Manea se angajeaz? s? sus?in? teoretic holocaustul, invocând textele ?i argumentele altora, concluzionând c? holocaustul este u?or „dovedibil”. Concluzie incorect?, chiar necinstit?, profund necinstit?, c?ci angajându-se pe aceast? pist?, a proba?iunii obiective, trebuia s? respecte câteva reguli, bun?oara vechea audiatur et altera pars. ?tie bine domnul Manea c? pentru al?ii, precum subsemnatul, este dovedibil cum c? nu!

Nu meritam ?i noi, nega?ion?tii, o pleasn?, dou?, din partea cuiva care a trecut pe acolo, prin Holocaust?! ?i care, dintr-o pozi?ie superioar? nou?, cea a p??itului, ne-ar fi povestit ce a v?zut cu ochii s?i, ce a sim?it pe propria piele, ?i închidea subiectul. Ce s? r?spunzi în contradictoriu la o asemenea m?rturisire, a unui Norman Manea ori a lui Marcu Manea?! Eu unul le-a? fi dat crezare, în mod necondi?ionat crezare, chit c? m? puneam astfel într-o situa?ie grea, de retractare a sute de pagini scrise pe acest subiect nefericit! Din fericire pentru mine ?i din p?cate pentru holocaustizan?i, martorii Manea, tat?l ?i fiul, se prezint? în fa?a instan?ei cu ce au auzit de la al?ii, nimic care s? însemne m?rturie, fapte la care a fost martor sau participant careva dintre ei! Au fost cei doi în Transnistria, nu neg, dar se pare c? nu au v?zut cu ochii lor nici un Holocaust! E drept, l-au citit - dup? holocaust - pe Matatias Carp, poate c? ?i pe Radu Ioanid etc., ?i ne ofer? citate din opera de diversiune a acestora. De ce face asta domnul Manea? Probabil pentru a r?spunde totu?i imperativului, regulei c? nu po?i aspira la premiul Nobel dac? nu ai scris m?car un sfert de carte despre Holocaust. Este taman sfertul care stric? atât de mult, pe toate planurile, o carte care merita o alt? discu?ie, c?ci miza ei propriu zis? este sau putea fi alta… P?cat!

Las pentru alt?dat? alte comentarii ?i alte contradic?ii. Pân? atunci sper s? m? l?muresc dac? tat?l lui Norman Manea chiar a fugit din Transnistria la ru?i, cu dus-întors. Pare de domeniul fic?iunii rocambole?ti. Ce spune r?posatul în auto-biografia sa? Poate c? aflu adresa domnului Manea ?i îi scriu. Poate c? m? va l?muri altcineva, vreun cititor mai atent ?i mai priceput. Oricum, voi reveni. Ca s? mai trag o dat? concluzia afirmat? la începutul acestei recenzii ?i anume, concluzia c? holocaustul din Transnistria a fost, pentru familia lui Norman Manea, mult mai u?or de suportat decât cel din Periprava. A?a rezult? cel pu?in din cartea domnului Norman Manea, care a cunoscut ambele „loca?ii” ?i a putut s? compare. Nu am cu ce s?-l contrazic.

Ion Coja, Bucure?ti, 24 februarie 2007

footer