Revista Art-emis
De-realizarea lumii prin elite false PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. Ilie B?descu   
Duminică, 20 Octombrie 2013 17:37

Prof. univ. dr. Ilie B?descu, art-emisCele mai însemnate manifest?ri specific omene?ti sunt tr?irile în?l??toare, acele manifest?ri suflete?ti sau spirituale prin care viata individului ?i deopotriv? a marilor colectivit?ti este în?ltat? din planul supravie?uirii biologice în planul vie?ii spirituale, adic? al dobândirii vietii ve?nice. Omul caut? solutii la problema r?ului ?i a bolii în frunte cu boala cea mai teribil?, care este îns??i maladia mortii, iar aceast? c?utare este pentru oricine lucrul cel mai de pret, mai de pret decât averile, decât frumusetea ?i decât orice ar aduce succesul vremelnic al fiintei omene?ti. Far? de succesul dobândirii vietii ve?nice toate celelalte sunt nimic. Pentru a întelege aceste imbolduri ale actiunii individuale ?i sociale, am propus un nou sistem de categorii sociologice, prin care am inaugurat perspectiva noologic? în sociologie. Respectivele categorii sunt: laten?e suflete?ti, cadre noologice sau spirituale, înv?t?turi ?i manifest?ri. Via?a omeneasc? nu este pur ?i simplu dat?, ci d?ruit?, iar darurile sunt cea dintâi dovad? asupra latentelor suflete?ti, care nu pot fi explicate în ordine natural?, c?ci nu deriv? din cele ale naturii, ci din cele ve?nice, sunt energii necreate, cum le afl?m denumite la Sf. Grigorie Palama. Este straniu s? constati cât de mult datoreaz? omul energiilor necreate în toate manifest?rile sale, ca în cazul darurilor (de la darul frumuse?ii, al cumin?eniei, la talente, însu?iri de toate felurile ?i, culminativ, la geniu ?i sfin?enie), al harismelor, etc., cât de îndatorat este el cadrelor spirituale (ale tr?irii în?l??toare) în desf??urarea acelora?i manifest?ri, ?i cât de însemnate sunt pentru viata omeneasc? înv???turile ?i, pe de alt? parte, cât de ignorate sunt aceste categorii în procesele cunoa?terii sociale ?i antropologice. Darurile toate atest? energii care n-au cum s? fie furnizate de fluxurile vietii biologice ori, pur ?i simplu, psihice. Ele sunt energii suprafire?ti, a?a cum ni se atest? în cazul profetilor, al sfintior, al geniilor, al eroilor, al harismaticilor în genere etc. În aceea?i ordine de idei, cu greu ar confunda cineva cadrele spirituale ale vie?ii cu celelalte cadre de via??, de la cele biologice, la cele sociale în genere. Tot astfel, c?ile omene?ti datoreaz? atât de mult înv???turilor ?i în?elepciunii în frunte cu înv?t?tura înv?t?turilor descoperit? omului de c?tre însu?i Dumnezeu prin cele dou? moduri ale revelatiei, a?a de l?muritor aprofundate de c?tre Nichifor Crainic: revela?ia natural? ?i revela?ia supranatural?. Far? de înv?t?turile descoperite omului de c?tre Dumnezeu s- au iscat mereu forte ale abaterii, care au lucrat spre a-l devia pe om ?i chiar marile colectivit?ti de la îndrumarea rânduielilor fire?ti, ale creatiei, ?i deci de la îndrept?rile descoperite omului de c?tre Însu?i Dumnezeu.

Mecanismul prin care s-au s?vâr?it în toate epocile ?i pe durate variate aceste devieri au fost ?i sunt elitele false, elitele care ascult? ?i aduc popoarele la ascultarea r?ut??ii. Procesul sub care s-au manifestat asemenea devieri colective a fost numit de antropologi contracultur?. Forma sub care se manifest? conduitele deviate este deopotriv? aceea a sistemului de gândire eronat, a teoriilor mistificate, pe care le numim de aceea ?i parateorii, a ideologiilor în genere ?i, culminativ, aceea a idolatriilor. Devierile sunt ?i ele stratificate, compun altfel spus, un sistem destul de stufos, încât reg?sirea în h?ti?urile lor cap?t? forma r?t?cirii printr-un labirint. Pot fi devieri de la linia înv?t?turilor revelate, dup? cum pot fi devieri de la mari traditii ?i tot astfel de la rânduielile creationale, fire?ti, ba chiar de la cele naturale, date omului prin natura lui. Epoca modern? ?i-a justificat devierile slujindu-se în acest sens de conglomerate ideologice, care s-au constituit în forte greu de strunit, slujind un singur scop, acela de a justifica, a legitima devierile. Nici chiar statele cele mai puternice n-au g?sit solutia controlului acestor teribile forte ale devierii. Singur? Biserica are ghidul ?i puterea acestui control c?ci are acces la înv?t?turile revelate. Ideologiile se disemineaz? cu o fort? de difuziune extraordinar? gratie marilor corpora?ii intelectuale care se pun în serviciul lor. Uria?e corpuri de intelectuali se pun în slujba lor, constituindu-se într-o adev?rat? cast? a ideocratilor.

Anii ’90 sunt marcati de escaladarea unui astfel de fenomen. Un „sistem de gândire” aflat deja într-o criz? secular? a cucerit elitele politice ?i mari segmente ale corpora?iei intelectuale române?ti. Acest „sistem” a trecut prin trei cicluri ?i cinci subfaze de criz? „teoretico-ideologic?” (devoalându-?i, altminteri spus, falsitatea) ?i cu toate acestea a fost adoptat de elitele postdecembriste drept unul dintre sistemele exemplare de a gândi problemele „înnoirii” României. Ca ?i cum ar fi cu putint? înnoirea unei societ?ti, reforma ei, convocând în acest scop sisteme teoretice ?i ideologice de gândire invalidate de mai multe ori ?i în diverse arii ale planetei. În plan teoretic, respectivul sistem de gândire a îmbr?cat forma „teoriilor moderniz?rii” ?i a acelei persistente „credinte ideologice” pe care Lovinescu a numit-o printr-un termen memorabil, „sincronism”. Sincronismul ?i „teoriile” sincroniz?rii reprezint? sinteza tuturor acelor reprezent?ri ?i sentimente nutrite de credinta c? salvarea unei societ?ti poate veni de la imitatia masiv? a institutiilor ?i formelor de viat? moderne, amplu îmbr?ti?ate în Occident, unele fiind chiar izvodite acolo, adoptate amplu de popoarele europene ?i ne-europene indiferent de traditiile proprii ?i chiar împotriva lor.

Teoriile moderniz?rii, a?adar, zidite pe postulate sincroniste, sustin c? societ??ile relativ nemodernizate se pot înnoi prin influen?a societ??ilor relativ modernizate. Procesul influentelor a fost numit, în România anilor 20, „sincronizare”, iar sistemul de idei ?i credinte care împ?rt??esc o asemenea viziune a fost numit sincronism. Ca sistem de gândire ?i de credinte ideologice, sincronismul ?i teoriile moderniz?rii, în calitate de corelativ teoretic al acestuia, au înregistrat primul lor prag de criz? letal? între 1870- 1910 în Europa de est, unde se remarc? ?i prima reactie major? la criza acestui „sistem” prin grupul „teoriilor formei f?r? fond”, împ?rt??ite de toti intelectualii epocii, indiferent de orientarea lor ideologic?, conservatori (Eminescu, Maiorescu, Motru), liberali (Zeletin), sociali?ti (Gherea), poporani?ti (Stere), t?r?ni?ti (Madgearu), neoliberali (Manoilescu). Putem califica aceast? atmosfer? de deziluzie ob?teasc? ?i de masiv? reac?ie la „iluzia liric?” a teoriilor moderniz?rii (nutrit? de credinta parareligioas? în rolul crucial al „împrumutului cultural”) printr-o sintagm?: „cultura critic?”. Aceasta desemneaz? o stare intelectual? ?i afectiv? marcat? de „deziluzia în fata progresului”, de brutal? „trezire” la realitate din „somnul sincronist”, de „reactionarism” ?i, evident, de reorientare a gândirii colective, proces în ?i prin care s- au n?scut un alt sistem de gândire teoretic? ?i alte idei sociale (?i politice). Noile teorii ?i idei sociale reprezint? curentul organic în viata intelectual? a ??rilor înapoiate ?i totodat? expresia eliber?rii gândirii colective din „colonialismul mental” în care fusese împins? la startul modernit??ii.

Cum am precizat, prezumtia de baz? împ?rt??it? de toti intelectualii afirmati în curentul de ascensiune a culturii critice a fost aceea c? exist? societ?ti p?c?lite, în?elate ?i care se autoîn?eal? mizând pe iluzia c? împrumutând o form? (de oriunde ar prelua-o, inclusiv din Apusul Europei) dobândesc automat ?i fondul ei spiritual.

Constatarea lor, în noua atmosfer? a epocii, a fost aceea c? forma împrumutat? a r?mas o form? goal?. C?ci n-a adus dup? ea ?i o dezvoltare de aceea?i m?sur? a fondului. Fondul social r?mâne în continuare nedezvoltat, în ciuda împrumutului masiv de forme apusene (institutii occidentale). Prin urmare, influen?ele moderniz?rii nu induc dezvoltare, ci, cum va spune A. G. Frank, în anii ’60, aduc subdezvoltare, sau cu termenul teoreticienilor români ai primelor decade ale secolului, „forme f?r? fond”, autoîn?elare, simpl? decoratie de fatad?. Teoreticienii fenomenului latino-american au desemnat acest fenomen de propagare a influentei occidentale modernizatoare prin termeni ca: subdezvoltare sau dezvoltare dependent? ori, ?i mai exact, capitalism dependent ?i „periferialism”.

Deci sincronizarea nu aduce dezvoltare ci dependen?? (tehnologic?, economic?, politic? ?i, ceea ce e mai grav, mental?). Intelectualii din t?rile dependente prezint? toti acela?i sindrom regresiv, dependent de „formele de gândire” fabricate de altii ?i impuse ca „reguli de gândire” ?i de „conduit?” socotite valide indiferent de conditiile particulare de timp ?i de spa?iu. Ei devin astfel „obedien?i”, capricio?i ?i, pe cale de consecint?, teribili?ti, zeflemi?ti, bonjuri?ti, neserio?i, simpli scripcari ai unei melodii pe care, în cele din urm?, nici n-o mai gust?, dar pe care nici n-au curajul s-o p?r?seasc?, fiindc? ar pierde ocazia de a se manifesta g?l?gios în cultur?, de a se autointitula grupare progresist?, admis? la catedre, la pupitrul revistelor ?i televiziunilor în pozitia de lideri de opinie sau, cum se spune azi, de „anali?ti”. Este plebea suburbialismului oriental cu mult mai agresiv? decât plebea marii metropole a antichit?tii romane, care ?i ea a reu?it la un moment dat s? cucereasc? Senatul ?i s? ocupe „pozitiile directoare” ale institutiilor. ?i atunci, ca ?i acum, p?turile dezordinii au acaparat institu?ii ale ordinii ?i au provocat marea criz? care a zguduit „statul roman” terasându-i „panta declinului”.

Toate aceste „fenomene” sunt simptome ale crizei unui sistem de gândire produs de marea metropol? pentru uzanta „periferiilor”. Al doilea proces care se leag? de cel dintâi, adic? de imitatia masiv? practicat? cu o încredere de tipar religios în rolul salvator al formelor imitate, este o masiv? culpabilizare difuz?: aceia?i intelectuali obedienti ?i necreativi transfer? vina pentru e?ecurile sincronismului asupra poporului c?ruia i se aplic? cele mai urâte etichete. Lucrurile sunt la fel azi ca ?i ieri, în pragul moderniz?rii societ?tii române?ti, doar c?, azi, cultura critic? este mult mai fragil?, iar valul, mai precis subcultura „sincroni?tilor” este mult mai agresiv promovat?. Zeflemeaua a atins proportii teribile în zilele noastre, iar obr?znicia noilor cenu?eri a atins pragurile unei urâte maladii. „Turcitii” s-au înmultit, zeflemi?tii de profesie au dezvoltat o adev?rat? industrie mediatic? pe cât de complex? pe atât de stric?cioas? ?i de primejdioas? prin efectele sale asupra spiritului public de azi ?i de mâine. În egoismul ei „noua clas?” pierde din vedere efectele de lung termen ale fenomenului pe care l-a încurajat prin tot felul de recompense care-au permis acestei plebea scribax s?- ?i constituie baza logistic? (programe, burse, sedii, etc. etc., sunt ast?zi speranta celui de-al doilea val al recrutilor am?girii ?i ai mistific?rii). Lucrul cel mai grav pervertit la noii „recru?i” este memoria p?rintilor. Ei nu mai vor s? ?tie de p?rintii lor, de „locul” originii lor, indiferent care-o fi acela. Lucrul grav, deci, în devierea sincronist? este degradarea memoriei, iar aceasta nu este o chestiune strict ideologic?, ci atinge chiar acele categorii suflete?ti, care ordoneaz? fluxul de tr?iri în care se includ obiceiuri ?i traditii ?i deopotriv? amintirea p?rintilor. Groz?via fenomenului tocmai în asta const?, c? degradeaz?, odat? cu institutiile, simple forme f?r? fond, ?i categoriile suflete?ti, adic? r?ne?te tr?irile cele mai intime, precum cele la care tocmai ne-am referit: amintirea p?rintilor, memoria str?mo?ilor ?i cultul eroilor. De vreme ce degrad?rile ating straturile profunde ale sufletului este urgent? c?utarea unor metode noi de cercetare a „profunzimilor”. În cercet?rile noastre am preluat sugestiile unei metode pe care cercet?torii lui Dostoievschi au numit-o „sondaj pneumatologic”. Este metoda regin? a sociologiei noologice.

Not?: Textul este extras din cursul  - Ilie B?descu, „Globalizare, comunicare intercultural?, identitate ?i integrare european?. Perspectiva sociologiei”

footer