Revista Art-emis
Securitatea naţională şi războaiele economice PDF Imprimare Email
Col. (r) dr. Alexandru Manafu   
Joi, 10 Octombrie 2013 18:47

Col. (r) dr. Alexandru Manafu, art-emisEconomia a devenit câmpul principal de bătaie între state pentru realizarea obiectivelor privind securitatea naţională. Războiul economic este practic o stare cvasipermanentă. Victoria într-un război este rezultatul combinării judicioase a mijloacelor violente cu cele nonviolente. Pierderile suferite de România după 1989 sunt de câteva ori mai mari decât pagubele din Primul şi Al Doilea Război Mondial luate la un loc. Reforma economică trebuie să vizeze şi măsurile necesare pentru păstrarea independenţei de decizie în ceea ce priveşte utilizarea resurselor materiale şi dezvoltarea ramurilor de importanţă strategică. Securitatea naţională reprezintă una din necesităţile fundamentale ale unei ţări. În noul context politico-militar, pentru ţara noastră se impune luarea unor măsuri pentru asigurarea, în condiţii optime, a securităţii naţionale. Factorii de risc care vizează securitatea naţională au în prim-plan măsurile de natură economică. Aceştia sunt creaţi de situaţia de fapt, existentă la un moment dat - tranziţia de la economia de comandă, strict centralizată, la cea de piaţă - domeniu în care nu există nici o experienţă, iar unele metode propuse de o serie de experţi internaţionali nu s-au dovedit eficiente. Caracteristice acestei perioade sunt „vidul” legislativ apărut la începutul anilor `90 în ceea ce priveşte conducerea vieţii economice şi sociale, ritmul relativ lent de restructurare economică, socială şi morală a societăţii româneşti, prăbuşirea sistemului de relaţii economice internaţionale pe care România le-a avut până în 1989.

Această situaţie a dus la agravarea crizei economice, financiare şi sociale. În anii 1990-1992 s-a produs un declin catastrofal al producţiei materiale şi în special al celei industriale, s-a degradat în proporţii majore baza tehnico-materială a societăţii, a fost marcat începutul procesului de desindustrializare a României. Degradări serioase sub aspect tehnico-material s-au produs şi în alte ramuri, cum este cazul transporturilor, din cadrul cărora s-au detaşat cele maritime, ajungându-se până la pierderea flotei strategice a ţării, aceasta fiind vândută sau ipotecată unor companii străine, care vedeau în flota românească un posibil concurent. Pagube mari s-au adus şi agriculturii româneşti prin distrugerea sistemelor de irigaţii, factor de atenuare a efectelor negative ale secetelor care bântuie în special partea sud-estică a ţării, prin dezorganizarea S.M.A.-urilor şi prin falimentarea unei mari părţi din complexele industriale de creştere a animalelor. Toate acestea au dus la transformarea României într-o ţară importatoare de produse agricole de bază, la afectarea în mari proporţii a securităţii alimentare.

Procesele de acest gen, petrecute în societatea românească, au dus la îngustarea bazelor economice ale apărării şi ale securităţii naţionale, au diminuat drastic volumul resurselor economice şi financiare naţionale, prin aceasta fiind afectat grav potenţialul economic şi de apărare al statului român.

În condiţiile actuale, insecuritatea unui stat nu este cauzată numai de factorul militar, ci şi de mulţi alţii, cum ar fi riscurile privind aprovizionarea cu resurse vitale pentru existenţa şi dezvoltarea economiilor naţionale, lipsa unor pieţe de desfacere şi a fondurilor necesare investiţiilor, fenomenele de degradare galopantă a mediului ambiant, riscurile generate de lipsa de fiabilitate a unor centrale nucleare etc. În acest context general, conceptul de securitate statală „nu se mai poate limita la sfera militară, ci trebuie să includă şi aspectele economice, financiare, comerciale, energetice, aspecte ale poluării şi protecţiei mediului şi echilibrului natural, aspecte importante ale calităţii vieţii ş.a.m.d.” (N.N. Constantinescu).

Mutaţiile care s-au produs în ultimele decenii au dus la o nouă ierarhizare a domeniilor securităţii, pe primul loc trecând componentele economică, politică, ecologică etc., urmate fiind de cea militară. Realizarea securităţii şi a apărării naţionale în timp de război depinde în mod hotărâtor de resursele economice de care ţara dispune la un moment dat. Aceasta este cu atât mai valabilă în condiţiile de astăzi, cu cât, aşa cum arată John Naisbit (Megatendinţe): „Caracteristica esenţială a anilor 1990 este globalizarea, iar puterea economică este mai importantă decât puterea militară în desemnarea rolului unei naţiuni”. Această mutaţie este legată nu numai de globalizare, ci şi de alte fenomene de natură foarte diferită, cum ar fi: încetarea confruntării ideologice, acutizarea unor fenomene de ordin economic, financiar şi social (creşterea proporţiilor şomajului şi a sărăciei unei mari părţi a populaţiei din ţările mai dezvoltate); agravarea dezechilibrelor ecologice; accentuarea fenomenelor de depopulare etc. În acest context, asistăm la o acutizare a luptei pentru resurse, economia devenind câmpul principal de bătaie între state pentru realizarea obiectivelor strategice, politice, inclusiv a celor care ţin de domeniul larg al securităţii naţionale. De aceea, „pierderea luptei economice şi, pe baza ei, a celei politice, poate duce, în ultimă instanţă, la schimbarea fatală a apărării militare, iar înfrângerea economică şi, implicit, politică, să fie mai grea decăt cea militară”. În cele afirmate de academicianul N.N. Constantinescu nu este nimic exagerat, mai ales atunci când se practică adevărate războaie economice, când se instituie embargouri, pe perioade relativ mari de timp, asupra unui stat, de pe urma cărora România a avut enorm de suferit, atât înainte de 1989, cât şi ulterior.

Întrebările care se pun în continuare sunt: Ce este securitatea economică? Cum putem să o asigurăm? Securitatea economică este acea stare de fapt a economiei care permite ca aceasta să funcţioneze relativ normal, nu numai în condiţii de pace, ci şi de război. De asemenea, aceasta presupune existenţa unui grad ridicat de autonomie şi deţinerea capacităţii necesare pentru satisfacerea nevoilor de bază ale populaţiei, precum şi a celor ale apărării naţionale în condiţii optime, în orice situaţie. Pentru aceasta este necesar însă să se dispună de o economie dezvoltată, echilibrată şi bine structurată, cu o mare capacitate de adaptare la schimbările impuse de factorii obiectivi sau subiectivi şi de supravieţuire în cazul unor stări de şoc. În plus, statul român trebuie să păstreze independenţa necesară în luarea deciziilor cu privire la utilizarea tuturor resurselor naturale, ţinând seama de interesele naţionale, să controleze şi să conducă dezvoltarea ramurilor, a subramurilor şi chiar a unităţilor economice şi de cercetare ştiinţifică şi tehnologică de o importanţă strategică pentru România.

Necesitatea recunoaşterii faptului că „starea de război economic pe care o cunoaşte omenirea de-a lungul întregii sale istorii a devenit mai acerbă şi mai tensionată în zilele noastre [...] îndeamnă la luciditate, realism şi prudenţă în aprecierea perspectivelor şi a şanselor de afirmare în cadrul diviziunii internaţionale a muncii pe care le au statele în zilele noastre. Lupta pentru puterea economică şi pentru dominaţie nu a încetat odată cu lichidarea sistemului colonial, ea a dobândit forme mai subtile, mai ascunse şi mai sofisticate”. Simptomatice, din acest punct de vedere, sunt aprecierile de genul „trebuie subliniat că pacea nu înseamnă pur şi simplu absenţa războiului şi, chiar fără război, conflictele vor continua şi îşi vor schimba caracterul; exemple sunt războaiele comerciale, regimurile totalitare şi colonialismul economic. Una dintre cele mai puternice şi mai insidioase cauze de conflict este, desigur, inechitabila distribuire a resurselor” (Alex. King – Prima revoluţie globală).

Investigarea realităţilor, a diferitelor acţiuni militare şi nemilitare, prin care s-a urmărit realizarea unor scopuri strategice, duce la concluzia că războiul economic este practic o stare quasipermanentă. „Războiul economic - scria Andrei Piatier - nu implică în mod obligatoriu starea de război, el este una din formele de luptă ale perioadei de pace. În cazul unui conflict, această luptă economică se amplifică: piaţa externă devine o armă politică, cu atât mai eficace, deoarece însuşi statul conduce operaţiile.” Prin efectele pe care le generează, războiul economic loveşte în bazele securităţii naţionale, afectând prin diminuarea substanţială a resurselor materiale şi financiare inclusiv puterea militară a statelor. Din punct de vedere al strategiei, războiul economic se poate încadra în sistemul mijloacelor indirecte de luptă, respectiv strategia indirectă folosită împotriva adversarului din cele mai vechi timpuri până în prezent.

O premiză necesară perceperii juste a importanţei războiului economic o constituie luarea în consideraţie a faptului că economia reprezintă, concomitent, atât un suport fundamental al potenţialului militar al unui stat, cât şi un obiectiv important al luptei armate. Subminare, iar în cazuri extreme, distrugerea potenţialului economic al adversarului sunt condiţii indispensabile pentru victorie. Este semnificativă, în acest sens, directiva specială emisă de Hitler în noiembrie 1939, prin care se stabilea, ca obiectiv strategic, distrugerea economiei engleze. Menţionăm pentru ilustrarea ideii de bază, principalele elemente de conţinut al respectivei directive:
- mijlocul cel mai eficace pentru obţinerea victoriei este paralizarea economiei engleze, prin lovirea ei în punctele decisive;
- crearea condiţiilor favorizante pentru declanşarea unui război economic generalizat, în vederea distrugerii bazei economiei engleze;
- distrugerea definitivă a puterii economice a Angliei;
- conlucrarea mijloacelor navale militare cu celelalte categorii de forţe şi de armamente.
Rolul complex jucat de economie în ducerea luptei armate şi în dobândirea victoriei a fost de mult timp sesizat de către numeroase personalităţi, de către şefi de state şi de strategi militari. În sprijinul acestei afirmaţii poate fi adusă aprecierea făcută de Bismark în anul 1877 - „Războiul viitorului va fi războiul economic, o luptă de mari proporţii pentru a fi sau a nu fi” - sau, mai sugestiv cea făcută în „Memorandum al Strategiei nr. 30”, întocmit de către Biroul Şefilor de Stat Major Asociaţi ai S.U.A. la 6 mai 1993, în care se aprecia că, executat corespunzător, războiul economic, „oferă comandantului posibilitatea de a aplica un pumn de knockout înaintea izbucnirii ostilităţilor propriu-zise”. În acelaşi timp, s-a demonstrat că, în final, victoria într-un război este rezultatul combinării judicioase a mijloacelor violente cu cele nonviolente, a celor militare cu cele nemilitare, în cadrul cărora blocada, embargoul, boicotul, dumpingul economic şi valutar pot ocupa un loc mai mult decât important.
Prin unele consecinţe, războiul economic se aseamănă, în anumite privinţe, cu operaţiile militare (războiul militar), dacă avem în vedere că în cadrul acestuia se urmăresc şi se realizează cel puţin următoarele: - frustrarea inamicului de mijloacele materiale vitale pentru menţinerea în stare de funcţionare a sistemului economic şi pentru asigurarea condiţiilor de viaţă şi de trai ale populaţiei;
- atacarea directă a unor obiective economice din zona graniţelor sau din adâncimea teritoriului;
- întreruperea relaţiilor comerciale externe cu diferite ţări, inclusiv cu acelea care ar putea avea statutde neutralitate.
În acest context, este de menţionat faptul că războiul economic a cunoscut în unele perioade şi o anumită instituţionalizare. Astfel, în Anglia, în Primul Război Mondial, a existat Ministerul Blocadei.
În S.U.A. participarea la blocada din prima conflagraţie mondială a fost condusă de către Departamentul Comerţului de Război, iar în anii celui de-Al Doilea Război Mondial au existat, de asemenea, unele organisme speciale, care aveau printre atribuţiile stabilite şi pe cele referitoare la planificarea şi desfăşurarea războiului economic. Ca acţiuni întreprinse, pe această linie, de către SUA în perioada respectivă se pot evidenţia:
- denunţarea, în iulie 1939, a tratatului comercial încheiat cu Japonia în anul 1911, pregătindu-se astfel condiţiile pentru instituirea embargoului american asupra muniţiilor şi a petrolului;
- votarea, în iulie 1940, a Legii cu privire la limitarea exporturilor.
În ceea ce priveşte legea votată de către Congres, preşedintele F. D. Roosvelt aprecia că aceasta nu constituie un act oarecare, ci unul de natură militară, care, în esenţă, vizează:
- controlul sever asupra exporturilor şi a importurilor naţiunilor unite;
- urmărirea conţinutuluiacordurilor comerciale ale ţărilor neutre, acestea devenind un important câmp de luptă al războiului economic;
- controlulstrict asupra transporturilor navale;
- întocmirea unor „liste negre” (mărfurile interzise pentru comercializare);
- blocarea, pe toate căile, a exporturilor inamicului;
- prevenirea contrabandei de război.

În actuala conjunctură internaţională, când potenţialul distructiv al armamentului modern a atins cote nebănuite, factorul politic „preferă” războiul economic în locul celui militar, „arma” energiei, a petrolului, alimentară, financiară, tehnologică, a competiţiei permiţând realizarea scopurilor strategice fără a se apela la calea luptei armate. Instabilitatea economică a unor state, uneori chiar a unor zone întregi, a ratelor de schimb valutar, severitatea concurenţei şi practicile neloiale sprijinite, nu de puţine ori, discret de către unele forţe interesate duc la concluzia că preţioasa competiţie economică internaţională poate degenera într-un veritabil război economic. Sunt cunoscute, în acest sens, litigiile legate de schimburile comerciale sau de proprietatea intelectuală dintre China şi SUA, Japonia şi SUA, SUA şi Uniunea Europeană etc. Într-un asemenea context este nevoie de multă grijă în crearea legăturilor dintre blocurile economice şi ţările rămase în afara lor (numite cu dispreţ uneori „ţări reziduale”), pentru a nu se ajunge la situaţia pierderii unui război fără să ştii că ai participat la el.

România a avut deja mult de suferit după 1989, pierderile pe care le-a suportat în această perioadă fiind de câteva ori mai mari „decât pagubele suferite de ea în Primul şi Al Doilea Război Mondial luate la un loc” (N.N. Constantinescu). Numai pagubele provocate de războiul dintre Irak şi coaliţia multinaţională (1991) şi cel din Iugoslavia s-au ridicat la aproximativ 8-10 miliarde de dolari, ca urmare a embargoului instituit împotriva celor două ţări. Mari pagube au produs, de asemenea, economiei româneşti acţiunile desfăşurate de către firme sau/şi de concerne străine pentru acapararea pieţei interne prin eliminarea produselor româneşti, pentru preluarea controlului asupra unor domenii şi ramuri de importanţă strategică (inclusiv a producţiei militare). Alte modalităţi de manifestare a războiului economic constau în intensificarea acţiunilor de spionaj economic, în tentativele evidente ale unor concerne de a dobândi poziţiile cheie în domeniul energetic (programul energetic-nuclear) şi al unor segmente din industria aeronautică (capacităţile de producţie şi de reparaţie pentru aeronavele civile), în subminarea intereselor economice ale României în operaţiunile de comerţ interior şi de cooperare economică externă, în acţiunile ample şi concertate de distrugere a agriculturii româneşti, realizate prin politica preţurilor de dumping şi pe multe alte căi.

În concluzie, pentru România se impune ca, odată cu accelerarea reformei economice, să fie activat un set de măsuri care să asigure păstrarea independenţei de decizie în ceea ce priveşte utilizarea resurselor materiale şi dezvoltarea ramurilor de importanţă strategică.

Acesta ar cuprinde:
- asigurarea funcţionării sistemului economic naţional, atât a componentelor productive, cât şi a celor informaţional-decizionale, în deplină concordanţă cu interesele fundamentale ale ţării;
- realizarea unor structuri economice care să răspundă nevoilor de securitate naţională;
- menţinerea şi dezvoltarea infrastructurii economice necesare atât nevoilor generale, cât şi celor de apărare a ţării; dezvoltarea cercetării ştiinţifice şi tehnologice atât în beneficiul general al dinamicii economice, cât şi în scopul sporirii potenţialului de apărare a ţării;
- integrarea în sistemul economic european şi mondial să se facă în conformitate cu opţiunile politice asumate, avându-se în vedere reducerea treptată a dependenţei de resursele financiare externe şi eliminarea riscului de paralizare a ramurilor economice vitale pentru securitatea naţională.
footer