Revista Art-emis
Falsa dihotomie PDF Imprimare Email
Valentin Mândrăşescu   
Duminică, 22 Septembrie 2013 18:03

Vocea Rusiei, Alfred Gusenbauer, George SörösRedacţia revistei ART-EMIS precizează că nu este neapărat de acord toate afirmaţiile cuprinse în materialul prezentat mai jos, însă este imperios necesar ca cititorii să cunoască şi altă opinie asupra scandalului Roşia Montană, chiar dacă aceasta vine de la portalul Guvernului Federaţiei Ruse „Vocea Rusiei” - o voce din ce în ce mai puternică şi care poate fi uşor comparată cu postul de radio „Europa Liberă” de altădată. Ambele au brodat/brodează pe osatura adevărului, ambele au fost/sunt plătite şi au servit/servesc alte interese decât cele ale României. În ceea ce ne priveşte pe noi, românii, este cazul să ne reamintim cuvintele lui Jean-Marie Le Pen, adresate poporului român: „Îmi pare rău că trebuie să v-o spun, dar acest pământ e prea frumos şi prea bogat ca să-l puteţi păstra fără luptă. Vi-l vor lua!”. Miliardarii care tânjesc după aurul de la Roşia Montană nu au scrupule. „Partea cea mai interesantă a [afacerii - n.n.] constă în faptul că principalii acţionari ai companiei canadiene, miliardarii Steinmetz, Kaplan şi Paulson sunt consideraţi rivali ideologici şi concurenţi economici ai miliardarului George Sörös. În acelaşi timp, Alfred Gusenbauer, „directorul independent”, însărcinat cu supravegherea managementul companiei în vederea respectării intereselor acţionariatului este unul dintre prietenii lui Sörös” susţine Valentin Măndrăşescu în ancheta sa despre Roşia Montană.

Astăzi, vă prezentăm un material preluat de la sursa menţionată,[1]  care se referă la două dintre hienele ce s-au năpustit asupra trupului zbuciumat al României: George Sörös şi Alfred Gusenbauer. (Redacţia ART-EMIS)

Valentin Mândrăşescu - Roşia Montană şi falsa dihotomie între „dreapta” şi „stânga”

Proiectul Roşia Montana întruchipează toate aspectele negative ale „sistemului ticăloşit” şi „capitalismului de cumetrie”. [...] Am demonstrat că România va încasa cu 3,7 miliarde de dolari mai puţin decât ar fi încasat Congo pentru un proiect asemănător. Acum a venit timpul să facem o analiză a persoanelor care finanţează şi coordonează proiectul Roşia Montană. În curând vom ajunge la persoanele „din spatele cortinei”, dar vom începe cu personalul executiv al Garbiel Resources.

Unul dintre aspectele curioase ale modului în care funcţionează compania Gabriel Resources constă în faptul că managementul companiei are salarii colosale, chiar şi în condiţiile în care Gabriel Resources încă nu are profit. Însă banii nu sunt plătiţi degeaba. Acţionarii companiei au avut grijă să aducă la Gabriel Resources pe cei mai buni specialişti în domeniul „proiectelor speciale” şi „relaţiilor cu guvernele statelor subdezvoltate”. C.E.O.-ul companiei este Jonathan Henry care a intrat în top 10 ai celor mai bine plătiţi directori executivi din Canada cu o remunerare totală de peste 9,5 milioane de dolari după estimările M.S.N. Canada. Ce ştie să facă Jonathan Henry ca să merite aceşti bani? Înainte să ajungă la Gabriel Resources, Henry a fost C.E.O.-ul companiei britanice Avocet Mining unde şi-a demonstrat eficienţa managerială. În ciuda presiunilor din partea societăţii civile, Avocet Mining nu a semnat Codul Internaţional de management al producţiei, transportului şi folosirii cianurii în producţia aurului. În 2011, la una din exploatările deţinute de compania britanică, un camion încărcat cu cianură a căzut într-un râu care alimenta cu apă câteva sate învecinate. „Înainte să ne salveze, aurul o să ne omoare”, scriau jurnaliştii locali, făcând referire la promisiunile Avocet de a aduce locuri de muncă, investiţii şi prosperitate. Sună cunoscut, nu? Practic, nici un proiect al companiei britanice nu s-a desfăşurat fără un scandal de proporţii: cianură în râurile din Brukina Faso, dispute pe licenţe cu guvernul din Tadjikistan, acuzaţii de prejudicii comerciale în valoare de peste un miliard de dolar în Indonezia. Acum devine clar de ce fostul C.E.O. al Avocet a fost ales pentru a conduce operaţiunile Gabriel Resources. Are toate calificările necesare pentru a lucra în România.

Cel mai interesant personaj din echipa de management de la Gabriel Resources este „directorul independent” Alfred Gusenbauer, fost prim-ministru al Austriei în perioada 2007-2008. De ce ar fi nevoie de fostul cancelar austriac în conducerea unei companii miniere? Alfred Gusenbauer are o reputaţie de specialist în relaţii guvernamentale şi are mulţi prieteni în Europa de Est. În România, doctorul Gusenbauer face parte din consiliul ştiinţific al Institutului Social Democrat „Ovidiu Șincai” al cărui preşedinte este Adrian Năstase. Mai mult, Gusenbauer a participat, începând din 2006, la reuniunile grupului Bilderberg, în cadrul cărora putea să găsească „numitor comun” cu Mugur Isărescu care a devenit convins că rezerva de aur a României nu trebuie să crească. Fostul premier austriac are o vastă experienţă în domeniul susţinerii unor afaceri care depind de bunăvoinţa guvernului României. Toate companiile care l-au angajat pe Gusenbauer ca director sau consultant au avut un succes deosebit în domeniul privatizărilor şi contractelor publice. Alpine Bau, pentru care fostul lider al social-democraţilor austrieci a lucrat în calitate de consultant, a reuşit (împreună cu Ion Țiriac) să achiziţioneze pachete majoritare la Granitul Bucureşti şi S.C.A.E.P. Giurgiu Port. Compania Strabag, la care Gusenbauer a fost angajat ca „director independent”, a obţinut numeroase contracte de construcţie de drumuri, însă scandalurile legate de execuţia acestor contracte în valoare de miliarde de dolari se ţin lanţ. Lista succeselor manageriale ale fostului cancelar austriac poate fi continuată.

Partea cea mai interesantă a [afacerii] constă în faptul că principalii acţionari ai companiei canadiene, miliardarii Steinmetz, Kaplan şi Paulson sunt consideraţi rivali ideologici şi concurenţi economici ai miliardarului George Sörös. În acelaşi timp, Alfred Gusenbauer, „directorul independent”, însărcinat cu supravegherea managementul companiei în vederea respectării intereselor acţionariatului este unul dintre prietenii lui Sörös. Gusenbauer se află în rândul celor „95 de prieteni” ai lui Sörös care în 2011 au semnat o scrisoare deschisă prin care Sörös şi cei care îl susţin cereau instituirea unei uniuni fiscale în cadrul Uniunii Europene şi crearea unui mecanism legislativ prin care conducerea UE ar putea controla bugetele ţărilor-membre. De fapt, Sörös şi prietenii au cerut crearea (la nivel economic şi fiscal) a Statelor Unite ale Europei în care ţările-membre vor rămâne fără suveranitate economică şi fără controlul asupra propriilor bugete. Acum, acest proiect este susţinut atât de politicieni de dreapta (Merkel, Băsescu) cât şi de politicieni de stânga (Gusenbauer, Ponta). În acelaşi timp, afacerile miliardarilor „de dreapta” (Kaplan, Paulson) sunt supravegheate Gusenbauer, prietenul miliardarului „de stânga” Sörös. În acest context, fiecare cetăţean capabil de gândire logică ar trebui să-şi pună o întrebare simplă: nu cumva politicienii „de stânga” şi „de dreapta” joacă de fapt în aceeaşi echipă?
 
Precizare: Toate informaţiile prezentate în articol aparţin autorului.
Grafica - Ion Măldărescu

footer