Revista Art-emis
Duhul Faraonilor în secolul al XXI-lea PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. Nicolae Radu   
Joi, 12 Septembrie 2013 16:06

Prof. univ. dr. Nicolae Radu, art-emisSiria între Washington şi Moscova

Istoria nu uită niciodată, aşa cum nici noi nu avem voie să ne uităm eroii. După data 9/11 Septembrie 200, lumea nu a mai rămas la fel. Durerea a strâns lacrimi dincolo de naţionalităţi sau interese. „Atacul asupra celei mai mari puteri a lumii, în condiţiile în care nu era implicată în vreun conflict militar, uciderea a peste 3.000 de oameni pentru care acea dimineata arăta la fel ca oricare alta, ieşirea la rampă a celui care avea sa devină întruchiparea terorii, toate acestea erau lucruri neimaginate până atunci, nu doar de americani, ci şi de lumea întreagă. Valori s-au rasturnat, credinţe s-au zdruncinat” (Jurnalul.ro, 12.09.2005).

In condiţiile noului mileniu, fie că amintim de împărati, regi sau şefi de stat, se pare că faraonii au iesit din adormire. Puterea faraonilor era incontestabilă. Pe timpul lor, un supus care îşi privea stăpânul în ochi nu rămânea în viaţă. Luptele erau dure. Uităm însă la fel de uşor că nimic din tot ce se petrecea nu era întâmplător. Acelasi lucru se poate spune si acum. In pofida războaielor pentru pace, miza resurselor a fost şi este una puternică. Petrolul a încins spiritele, nevoia de control fiind evidentă din partea decidenţilor mondiali. Intâmplător sau nu, Orientul Mijlociu este în flăcări. Lumea arabă şi islamică clocoteşte, chiar şi în zile de odihnă şi de rugăciuni speciale ale musulmanilor (Stewart, 2011). Ţări precum Irak, Libia, Egipt sau ceva mai nou Siria se pare că şi-au pierdut liniştea pe drumul reconstrucţiei atât de aşteptate. Preşedinţii Saddam Husein, Muammar al-Gaddafi, Muhammad Hosni Sayyd Mubarak au ieşit de pe scena internaţională, primii doi fiind executaţi, cel din urmă aflându-se închis pe viaţă, după 30 ani de conducere absolută asupra Egiptului. In jocul de putere, presedintele sirian Bashar al - Assad incomodează. După doi ani de lupte civile interne, dar şi după nenumărate semnale date de administraţia de la Washington că este vremea schimbării, preşedintele Bashar al - Assad rezistă, iar Siria, din păcate, sângerează. Siria este zdrobită metodic de peste doi ani, la fel şi populaţia acesteia (Sitaru, 2013). Nu putem să nu ne întrebăm de ce toate acestea?

In anul 2011, Siria a refuzat propunerea Turciei cu privire la de gazoduct Qatar-Arabia Saudită-Irak-Siria-Turcia, de unde gazul putea fi exportat şi spre Europa, fiind scoasă din joc Rusia. Întâmplător sau nu, tot Siria este cea care se opune eforturilor statului Israel în a controla resursele uriaşe de petrol şi gaz descoperite în anul 2010 în Marea Mediterană, respectiv în Bazinul Levantin (Pop, in, ziua.news). Astfel, mai este întâmplător oare faptul că Israelul şi-a proclamat imediat dreptul de exploatare, susținând că se află în Zona sa Economică Exclusivă (ZEE)? Preocuparea Occidentului pentru locul detinut de Islam în contexte istorice succesive, sa reprezinte doar un paravan in atingerea unor scopuri prestabilite? Potrivit datelor oferite de Departamentul de Energie al SUA, procentul din producţia mondială de petrol ce revine producătorilor majori ai Nordului va scădea de la 27%, în 2001, la 18%, în 2025, în timp ce partea din producţie a producătorilor din Africa, America Latină şi Orientul Mijlociu va creşte de la 50% la 61%.

În contextul amplificării competiţiei economice mondiale, cucerirea şi menţinerea pieţelor este în primul rând o problemă de resurse (Popescu, 2008). Apare tot mai clar faptul că tendinţele geopolitice actuale cât şi cele de perspectivă sunt de natură preponderent economică. Economia mondială este dependentă în continuare de resursele energetice convenţionale, iar criza energetică continuă să se adâncească. „Maximul istoric”al barilului de ţiţei evoluează aproape Topul producţiei de petrolsăptămânal, iar pentru majoritatea statelor devine tot mai dificil accesul la resursele scumpe. Marii giganţi ai economiei mondiale sunt într-o competiţie acerbă pentru câştigarea supremaţiei pe piaţa „aurului negru”. Lupta pentru energie nu se mai poarta în culise. Ea s-a mutat şi în teatrele de război şi va continua să deschidă şi alte teatre, Siria fiind exemplul cel mai apropiat.

Analizand faptele, personal nu cred în iminenţa acestui război, cu atât mai mult cu cât Moscova veghează, iar Statele Unite ale Americii asteaptă aprobarea Congresului american. Decizia preşedintelui Barack Obama de a cere votul Congresului cu privire la un atac asupra Siriei i-a luat prin surprindere pe adepţii intervenţiei militare americane şi pe analiştii politici deopotrivă, după ce toate pregătirile sugerau un atac iminent asupra obiectivelor militare siriene (mediafax.ro, 02.09.2013). Decizia Parlamentului britanic, de a nu permite trupelor britanice să ia parte la conflict, pare să fi cântărit mult în reorientare, fie doar si temporara, a preşedintelui Barack Obama. Nu sunt de neglijat nici neînţelegerile dintre preşedintele Barack Obama şi Vladimir Putin în dosarul sirian. Firesc, jocurile de culise nu sunt excluse. Deplasările la Moscova ale prinţului Bandar bin Sultan, fost ambasador vreme de 20 ani la Washington (epoch/time/romania.com, 28.08.2013), in prezent şeful spiona­ju­lui saudit, nu sunt întâmplătoare. Este oare posibil ca drumul emisarului arab la Kremlin să anunţe înţelegeri pentru pace sau chiar reconversia unor interese? Discuţiile par să fi oferit Rusiei o alianţă cu cartelul marilor producătorilor de petrol O.P.E.C..

In mod sigur, un război nu aduce nimic bun, fapt susţinut şi de cancelarul german Angela Merkel. Strategia decidenţilor mondiali este din ce în ce mai clară. Mult mai important este cine şi cum îşi va afla locul la masa celor puternici. Cine va câştiga oare cel mai mult? Să reuşească Statele Unite ale Americii să îşi menţină supremaţia fie acesta doar şi pentru „democratizarea” lumii arabe? Să înţelegem oare că Israelul va prelua supremaţia Statelor Unite ale Americii în Orientul Mijlociu? Cine se află în spatele puterii? S.U.A. se află în spatele Israelului sau Israelul este omniprezent în spatele S.U.A.?

footer