Revista Art-emis
PDF Imprimare Email
Prof. dr. Gheorghe Constantin Nistoroiu   
Joi, 12 Septembrie 2013 15:53
Prof. dr. Gheorghe Constantin Nistoroiu, art-emis„P?zi?i-v? limba mai mult decât lumina ochilor” (Sf. Ioan Gur? de Aur)
„Limba noastr?-i graiul pâinii,/ Când de vânt se mi?c? vara/ În rostirea ei b?trânii/ Cu sudori sfin?it-au ?ara”. (Alexei Mateevici)

Despre vechimea ancestral? a Familiei Patriarhale a Omenirii, respectiv a Neamului pelasgo-traco-geto-dac sau proto-daco-român ?i limba sa protoevanghelic? s-a vorbit ?i se vorbe?te, s-a scris ?i se va scrie mult pro sau contra. S-a scris în vechime adev?rul istoric str?vechi de c?tre P?rin?ii Istoriei, de c?tre marii b?rba?i politici sau religio?i ai antichit??ii care f?ceau parte din Marea Familie pelasgo-trac? ?i slujeau Adev?rului divin dar ?i istoriei Neamului ?i lumii totodat?.

Limba, spunea P?rintele-poet Alexei Mateevici cre?te din sine, se înnoie?te din sine pe temeliile b?trâne, nu are nevoie de ajutor str?in. (Antonie Pl?m?deal?, Basarabia, Sibiu, 2003, p.25).

Mai târziu, odat? ap?ru?i, unii Cavalerii a?eza?i la „Masa rotund?” ?i-au propus falsificarea ?i furtul dovezilor cu privire la vechimea limbii ?i a na?iunii noastre ancestrale. Arhitec?ii ?i constructorii liberi care se str?duiesc s? ridice o lume aservit? doar intereselor lor de grup au dorit s? îngroape ADEVARUL existen?ei celui mai de pre? tezaur al Na?iei noastre divin alese, inventând axioma indo-european? ?i a puiului ei mai tân?r, „romanizarea”. Dar, cum Adev?rul pr?v?le?te piatra de pe mormânt, Înviaz? ?i se Înal??, a?a s-a întâmplat ?i cu istoria Neamului ?i a Limbii noastre, care a odr?slit marii Fii ai Daciei Mari, Fiii ?i P?rin?i deopotriv?, ?i a înviat neîncetat prin oamenii cu demnitate ?i în egal? m?sur? cu autoritate în cercetarea ?tiin?ific?, fie din Sânul na?iei, fie din afara ei.

„Originea limbii române se afl? în inteligen?a rumânilor str?mo?i, oamenii râurilor cu maluri fertile, din bazinul Dun?rii de Jos, autori ai primului neolitic european, în România, inima vechii civiliza?ii europene, în urm? cu 8-10 mii de ani”, ne spune Lucian Cue?dean. Graiul ??ranului român este limba Vechii Europe, pentru c? se poate dovedii cert c? nici o alt? limb? european? nu are atâtea onomatopee autentice ?i pentru c? nici o alt? limb? european? nu are atâtea cuvinte compuse direct cu o onomatopee autentic? precum limba român?. Simbolurile p?strate de autenticul mediu rural românesc, motivele aflate pe hainele de s?rb?toare transmise de mame fiicelor spre aleas? nemurire sau pe scoar?e,de ta?i fiilor pe por?i sau în dantel?ria prispelor sau a catapestamei Sfântului Altar, etc. sunt prezente în toate teritoriile locuite de traco-daco-ge?i.

Hora, dansul magic ce a învins timpul al?turi de str?bunii no?tri, este atestat? arheologic de 5000 de ani, ritualul prinderii în dans având ecou în sufletul na?iei nostre mai presus de puterea de a explica a multora dintre noi. Emo?ionantul simbol care veste?te prim?vara, M?r?i?orul doar românesc, este atestat tot arheologic cu o vechime de 9.000 de ani, la Schela Cladovei, pe Dun?re. De ce ast?zi se ignor? un adev?r atât de simplu n?scut din certitudinea c? acest neam a construit bordeie de lut timp de 20.000 de ani, pân? în secolul 19 pe toat? întinderea teritoriului locuit neîntrerupt de el ?!

Poporul dacoromân descendent din ilustrul Neam Pelasgo-trac, scito-geto-dac s-a format cu multe secole înainte de anul fatidic 106. d.Hr. Mitogeneza unui popor este un proces continuu de evolu?ie spiritual? a Neamului s?u. Str?bunii nu aveau nevoie s? „împrumute” de la cineva cuvinte,singura surs? real folosit? a fost mediul natural în care tr?iau, graiul lor dezvoltându-se natural, având tot ce le trebuia în propriul grai, de-o mare complexitate ?i bog??ie, dezvoltat continuu deoarece fiind o popula?ie sedentar? procesul de formare a limbii vorbite a fost unitar ?i armonios. Graiul str?mo?ilor no?trii exist? intrinsec, se define?te pe sine însu?i prin propriile sale cuvinte ?i se poate dovedii c? nu a fost nevoie s? se apeleze, ca în cazul limbilor moderne, la cuvinte din alte limbi sau dialecte pentru a-?i explica elementele intime.

Limba vorbit? de români îndepline?te cumulativ cele dou? caracteristici necesare dovedirii faptului c? este o limb? natural?, lipsa „împrumuturilor” ?i existen?a radicalilor proprii. Prin radical propriu se în?elege o r?d?cin? de cuvânt, un element primordial de la care s-a plecat în formarea cuvintelor compuse. Aceste r?d?cini pot fi numite ?i morfeme, iar primele morfeme, dup? Lucian Cue?dean, au fost chiar sunetele din natur?, onomatopeele. Derivarea din onomatopee este rar întîlnit? în alte limbi, acolo este o excep?ie, pe cînd în graiul rumînesc „compunerea onomatopeic? este aproape o regul?”, iar f?r? Î ?i  nu pot fi redate autentic sunetele din natur?. Multe din cuvintele alc?tuite cu ajutorul radicalilor sau a r?d?cinilor de cuvinte sînt cuvinte imagine, metafore, care l?muresc prin ele momentul intr?rii în limba vorbit? înc? de români. Astfel, o vij-elie este este o furtun? care face vîj ?i este produs? de Elie sau Ilie, un ste-jar este un lemn de esen?? tare, c?ruia îi st? jar-ul mai mult timp(arderea sa este mai domoal?), o s?geat? sau o pas?re face zbîrr în zb-or, o vie-spe este o spe-rietoare vie , o lin-gur? trebuie dus? lin la gur?, altfel se poate v?rsa con?inutul.

În sanscrit?, limb? moart? cu cîteva sute de ani înainte de întemeierea Romei afl?m, printre multe alte cuvinte ?i urm?toarele cuvinte p?strate în român? identice: acasha (acas?), lup (lup), Om (om), vrate(frate), lamba (limba), navasti (nevast?), lupt? (lupt?), prans (prînz), dzambaiami (a zîmbi), dusman(du?man), crapaiami(a cr?pa), naiba (naiba) ?i nu în ultimul rînd, apu (apa), ?i multe altele. ?i cu toate acestea despre aceste cuvinte, (acas?, ap?, lup, om, frate, limb?, lupt?, a cr?pa ?i prînz) afl?m c? au etimon latin, nevast? are etimon slav, a zîmbi are etimon bulgar, du?man are etimon turc, iar naiba se recunoa?te c? nu se ?tie cine l-a invocat prima dat? având etimon necunoscut. Logica elementar? ar fi trebuit s? conduc? la concluzia c? aceste cuvinte nu aveau cum s? intre în limba român? din latin?, slav?, bulgar?, turc?,existen?a lor identic? în sanscrit? dovedind evident faptul c? originea a fost comun? cu româna vorbit? ast?zi, preluarea lor fiind în fapt invers?, de la traco- daci în cadrul marii familii pelasgo-trace.

Existen?a neîncetat? a neamului nostru, pelasgo- traco- geto-dac care a r?mas cunoscut ca fiind românesc în zilele noastre, p?str?tor al limbii Vechii Europe ?i al unor tradi?ii ?i obiceiuri ce se pierd în aura mileniilor de d?inuire, o reg?sim în nenum?rate scrieri ale timpurilor apuse. R?spunsul la întrebarea ce aduce mereu în discu?ie lipsa izvoarelor scrise ale acestui neam, ast?zi este pe cât de cunoscut de marea parte a românilor pe atât de ascuns de mereu aceea?i „iubitori” de neam. Distruge-i unui neam izvoarele scrise ?i roag?-te la Bunul Dumnezeu s?-l pedepseasc? cu uitarea Limbii sale! Doar la români mama este numit? ?i „Micul Dumnezeu”, poate tocmai pentru faptul c? aceasta a reu?it s? p?streze ?i s? transmit? timp de milenii pruncilor limba vorbit? de neamul ales s? fie cre?tin.

S? încerc?m s? ne amintim, chiar ?i doar printr-o aplecare fragmentar? asupra izvoarelor, c? cei care au l?sat m?rturie c? lumea modern? î?i are temelia aici, în spa?iul carpato-pontic nu sunt pu?ini. Mul?i dintre editori acolo unde apar cuvinte dacice deosebite morfologic de cele latine în diferitele lucr?ri, le consemneaz? ca presupuse erori ale caligrafilor, care de altfel sunt realit??i lingvistice orientale.Micile deosebiri gramaticale nu ?terg marea asem?nare a limbii geto-dace de cea traco-latin?. De o parte ?i de alta a Dun?rii, pe o întindere mare de p?mânt se vorbe?te de zece milenii române?te ?i „filologii” ?i „istoricii” romaniza?i orbec?iesc în „latinitatea” lor.

Hesiod (sec. VIII-VII î. d. Hr.) în Theogonia sa (genealogia zeilor) vorbe?te despre regina tracilor Hestia, întemeietoarea dinastiei matriarhale, zeificat? dup? moarte prin cultul focului sau al soarelui ?i despre faptul c? întreg spa?iul euro-afro-asiatic în care tr?ia apar?inea imperiului trac ?i limbii sale. Marele fluviu spune poetul este Istru care curge frumos, iar faimoasa cetate a culturii Histria a încununat cele dou? nume celebre: Hestia ?i Istru. (Zei?a Hestia /Vesta cea dintâi regin? a str?mo?ilor Geto-Dacilor..., în revista Avant Post, 1991, nr. 7-8, p.22).

Prin cultul lor, Fecioarele-prooroci?e oficiau în Altarul în?elepciunii viitorul primit prin inspira?ie dumnezeiasc? ?i între?ineau un foc material permanent, simbolizând lumina Tainelor primite. Sibiylla Erythrea-reprezentant? a în?elepciunii ?i religiunii hiperboreilor/pelasgilor din nordul Istrului sublinia în oracolelel sale: Oamenii din Elada m? numesc o femeie din alt? ?ar?. (N. Densu?ianu, Dacia preistoric?, Ed. Meridiane, Bucure?ti, 1986, p. 196-203).

Garda militar? a Reginei Hestia ?i armata regatului ei erau compuse din temerarele ?i neînvinsele amazoane. Ion Miclea ?i Radu Florescu aduc în lumin? perlele artei protostr?bune, descoperind celebrele figurine feminine cu tr?s?turi portretistice stilizate cu sugestii de costum. (Preistoria Daciei, Ed. Meridiane, Bucure?ti, 1980).

Narcis Z?rnescu ne las? m?rturie cercet?rile sale în leg?tur? cu fascinanta er? milenar? a matriarhatului: Figurinele de lut modelate de str?mo?ii no?tri acum peste 8000 de ani Î.D.Hr. (a c?ror stranie asem?nare cu cele descoperite în culturile mesopotamiene Hassuna Samarra nu a sc?pat speciali?tilor), judecând dup? Templul descoperit la Cr?scioarele în apropierea Dun?rii ?i datat circa 5000 de ani î. d. Hr., ca ?i T?bli?ele de la T?rt?ria, faza timpurie a civiliza?iei Turda?-Vinca, sfâr?itul mileniului al VI-lea î. d. Hr., sau dup? sutele de vase miniaturale acoperite cu semne liniare, ale unei scrieri mai vechi cu aproximativ 2000 de ani decât cea sumerian?, judecând a?adar, numai dup? aceste câteva „probe”imposibil de falsificat, greu de trecut sub regimul t?cerii, ca s? nu mai amintim de misteriosul „obiect de aluminiu” descoperit în 1973 lâng? Aiud, ?i datând din cuaternar adic? de circa, un milion de ani, istoria, marea istorie a lumii î?i are una dintre „origini”?i în spa?iul carpato-danubiano-pontic. (Acolo unde începe istoria, în rev. Pentru Patrie, 1989, IV, p.28-29). În sprijinul atest?rii erei matriarhale pe Terra subscriu ?i figurinele feminine descoperite în Arealul caucazian (Vezi Arta preistoric? ?i antic? din regiunea Caucazian?, p. 200-203), precum ?i cele de la Libcova, descoperite de arheologul Eugen Com?a. (Diac. P. David, rev. Mitropolia Olteniei, 1973, p.3-4, 251)

Hecateu, men?ioneaz? în fragmentul 352 c?: Amazoanele vorbeau limba trac?, adic? getic?.

Vasile Pârvan, referindu-se ?i el la timpul matriarhatului foarte bine conturat ?i organizat statal, afirma c?: divinitatea feminin? getic? adorat? ?i ca Hestia - Marea Zei?? a p?mântului roditor ?i hr?nitor, exista în Dacia. (Getica, p.164)

Regina traco-ge?ilor Hestia /Vesta a fondat un stat bine centralizat ?i organizat ca Regat-feminin, în Vatra c?ruia a instituit Cultul focului sacru, atribuindu-l în primul rând cinstirii Creatorului ?i apoi în?elepciunii divine a Fecioarelor-hiperboreene, Profetesele /Sibiyllele ori Fecioarele Vestale, numite a?a dup? regina lor.

Diodor din Sicilia - Tracul (80-21 î.d. Hr., a scris Biblioteca istoric? în 40 de c?r?i) men?ioneaz? c?: la a?a numi?ii Ge?i, care se cred nemuritori, Zamolxis sus?inea c? el a intrat în leg?tur? cu Zei?a Hestia, de la care a primit Legile Frumoase.

Socrate ?i Platon comenteaz? Bellanginele lui Zamolxis ?i constat? c?: epodele sunt vorbele frumoase care fac s? se nasc? în sufletele oamenilor în?elepciunea. (Fontes, I, p. 101).

Mihail Eminescu se refer? la Legile Frumoase ?i le identific? cu: legea ospitalit??ii, cu legea îndatoririlor fiec?rui membru al comunit??ii, legea omeniei, localizate în obiceiul p?mântului, cunoscut de vecini ca ius valachicum sau legea str?mo?ilor d?t?tori de legi ?i datini. (Opere, IV, Ed. Academiei, Bucure?ti, 1985).

J.F. Neigebaur afirm? c? în anul 87 sub regele geto-dacilor-Burebista, Deceneus introduce scrisul, artele ?i ?tiin?ele în Bellanginele. (Beschreihing der Moldau unde Walachei- „Cronologie”, Breslau, Joh. Urban Kern, 1859, p.1).

Mircea Mu?at, comentând textul lui Neigebaur, cu privire la Legile frumoase, consemneaz? c? erau cu mult mai vechi. (Izvoare ?i m?rturii str?ine despre str?mo?ii poporului român. Ed. Academiei Române, Bucure?ti, 1980, p. 88).

Tacit ne dezv?lui c?: Romanii sunt compilatorii acestor legi. Cele XII Tabule Romane, despre care vorbesc cei vechi. (Tacit, Ann., 27; Servius-Aen. VII-675); Maria Ciornei, Dacia magazin, nr. 33, Iunie, 2006).

Radu Stan Carpianu relateaz? c? la jum?tatea veacului VI d. Hr. Leges Belagines –vechea Colec?ie de legi a Daciei era în plin? vigoare, dar botezate sub numele de Lex antiqua Valachorum, destul de active pân? foarte târziu în documentele istorice ale Transilvaniei, Ungariei, Poloniei, ??rii Române?ti ?i Moldovei. Limba pe care o vorbesc românii pân? ast?zi, este o limb? latin?, îns? ea ne provine mo?tenire nu de la romani, ci de la geto-daci. În 1986, el î?i înt?re?te afirma?ia citându-l ?i pe lingvistul suedez Ekstrom Par Olof : Limba român? este o limb? cheie, care a influen?at în mare parte toate limbile Europei. (Enigma insulei, p. 71, 126, 214).  

Zamolxis, care a tr?it cu 1.300 de ani î.d.Hr. era un renumit medic, profet ?i rege, zeificat ca ?i str?buna sa Hestia. El fondeaz? o mare ?coal? Superioar? a spiritualit??ii trace ?i devine primul legiuitor al lumii vechi, instituind ?i cultul monoteist al monahismului precre?tin. Universitatea lui Zamolxis era condus? de marii Preo?i, care se numeau zalmoxa /salmoxa. Zal /Sal=Preot; moxa=mare.

S? ne oprim aten?ia asupra câtorva expresii-defini?ii ale lui Zalmoxis, care au constituit preceptele, normele moral-religioase în Constitu?ia zalmoxian? a Legilor Frumoase: Cauza este acel ceva din care se na?te ceva. Cauza principal? este cauza din care se nasc toate celelalte. Orice mi?care este izvor al ac?iunii, chiar ?i în cazul obiectelor neînsufle?ite, atâta vreme cât, în diverse chipuri, prin calit??ile ?i efectele lor, contribuie hot?râtor la ideea de bine ?i frumos a celor vii. Orice este s-a întâmplat dintr-o cauz?. Mintea omeneasc? nu este în stare s? în?eleag? ideea perfect? a Justi?iei Divine. Dup? trecerea sufletului din aceast? via??, vor fi date r?spl??i ?i pedepse în modul cel mai corect. Dumnezeu trebuie s? fie cinstit, s? I se aduc? jertfe. P?rin?ii trebuie s? fie respecta?i. S? duci o via?? cinstit?. S? nu faci nim?nui vreun r?u. S? i se de-a fiec?ruia ce i se cuvine de unde se trage numele de om. (Carolus Lundius, Zamolxis-Primul Legiuitor al Ge?ilor, Trad. Maria Cri?an, Ed. Axa, Cap. IX, p. 179).

Jaques Matter aduce în discu?ie ?coala Superioar? a lui Zamolxis, filosofia traco-ge?ilor ?i marii Preo?i-Dasc?li. El presupune c? Academia lui Zamolxis ar fi fost chiar celebrul Sanctuar de la Sarmisegetusa-lumina lumii vechi. El îl venereaz? ?i pe înv??atul-pedagog Sfântul Clement Alexandrinul.

Vasile Stanciu ?i Teodor Diaconu, în studiile publicate pornesc de la descoperirile publicate de V. Pârvan, care includ cele dou? statuete din bronz ?i inscrip?ia de la Histria, orpindu-se la statueta de la Curtea de Arge? cu scrierea ieroglific?, care stabile?te existen?a primului rege din Nordul Istrului, Uranus.

De pe statueta din bronz de la Curtea de Arge? se descifreaz? fragmente din cultul lui Osiris: Cuvintele lui Osiris de iubire. Domn al celor dou? p?mânturi!

Logosului divin I se atribuiau 42 de c?r?i sapien?iale care au pus baza hermeneuticii-?tiin?a interpret?rii textelor vechi. Se specific? numele Letei-mama mitic? a lui Apolo,care a ars Vedele, c?r?ile din limba adamic?: la Arnota, alte nume: Lela, Tit (Arges), Set, Abel, etc. Pe statueta de la Adam Clisi, care înf??i?eaz? primul sacerdot al Europei, regele-preot descifreaz? scrierea de pe Epitrahil, confirmând faptul c? scrierea pictografic? î?i are leag?nul în Dacia. Aceast? scriere reprezint? unul din primele documente ce pun în lumin? adev?rul c? pe Valea Dun?rii, în spa?iul dintre Carpa?i, Dun?re ?i Balcani, s-a vorbit o limb? protodac?, protolatin? din care s-a desprins apoi ?i Latina Italiei ?i confirm? autohtonia ?i continuitatea poporului român pe aceste meleaguri.

Un prim text al descifr?rii sun? astfel: Asta este OM Ikaron, n?scut alb, mag Adam: pe paradise spus PUER Atma-omul Niag (Agni); îi ram Cogaion, M., sau Sens Soma ma-sa DM datam prima-n Amangia. Numele Hamangia implic? istoric câteva considera?ii esen?iale: Înc? din Paleoliticul mijlociu (100 000-40 000 î.d. Hr.) pe?terile Cheia (La izvor) ?i Târgu?or (La Adam) din Dobrogea au fost locuite intens.

Autorii relev? faptul c?: cultura Hamangia sus?ine polaritatea unit??ii ini?iale a culturii ?i civiliza?iei cu mult înainte de apari?ia religiilor ?i etniilor. („Limba vorbit? de Adam ?i Eva” I, 1996, p.17)

D. Berciu aplecându-se ?i el asupra genezei dacoromâne scoate în relief eviden?a c?: la noi neoliticul începe pe la 5500-2000 Î.d.Hr., când comunit??ile vorbeau o limb? pre-indo-european?... Problema continuit??ii nu trebuie deci limitat? numai la Dacia Roman?. Se ?tie c? noua provincie nu a cuprins întreaga vatr? multimilenar?-a Daciei lui Burebista ?i Decebal. În afara hotarelor ei, au r?mas dacii din Maramure?, Cri?ana, Moldova ?i Muntenia. Ei au reprezentat Dacia liber? ?i au continuat s? tr?iasc? în formele de via?? tradi?ionale. Pe cursul Nistrului superior se aflau Costobocii dacici, creatorii culturii numite Lipita, integrat? ?i ea în marea unitate etnocultural? geto-dacic?. Mai la sud în Moldova de nord ?i central?, se aflau Carpii, care pân? c?tre mijlocul sec. III d. Hr. au fost în fruntea coali?iilor antiromane, fie singuri, fie împreun? cu alia?ii. Ei au creat o splendid? civiliza?ie dacic? [...] Pân? nu de mult erau semnalate în jude?ul Bihor, Satu Mare, Maramure?, S?laj ?i Arad, aproximativ 100 de a?ez?ri ale dacilor liberi, exponen?i ai complexului Sîntana-Arad-Media?ul Aurit. („Zorile istoriei în Carpa?i ?i la Dun?re”, Ed. ?tiin?ific?, Bucure?ti, 1966, p.39; Continuitatea poporului român în vatra Daciei str?vechi în lumina descoperirilor arheologice, în Noi Tracii, 1981, Noiembrie, p.2)

Sanchoniathon identific? în Cosmogonia sa ca inventator al scrisului pe Taautus, din a XII-a genera?ie de la Protogenus (primul om, Adam, pe care egiptenii îl numeau Thoor, alexandrienii Thoyth, iar grecii Hermes. Din Sydyc (Cel drept, fratele lui Misor, tat?l lui Vulcan, se trag dioscurii sau cabirii sau coryban?ii sau samotracii. (Eusebiu de Cezareea, De Praeparatione Evangelica, III)

Valerius Flacus aminte?te de conflictul militar dintre ge?i ?i egiptenii lui Sesostris, care era încrustat pe por?ile Templului de la curtea regelui Aetes din ?inutul hiperboreenilor /ge?ilor. (Poemul Argonautice)

Nicolae Densu?ianu îl citeaz? pe Pliniu (lib. VII, 3.3) care afirma c?: Semin?iile scite, atât cele din Asia cât ?i cele din Europa au purtat în vechime numele de abarimon, adic? arimonii albi sau vechii Aramei, Arimini, Arieni .

C. B. ?tefanovschi în?elege foarte limpede aceast? afirma?ie major? a lui Pliniu: Reiese c?, în conformitate cu Plinius (23-79), poporul sci?ilor, care tr?ia între teritoriul Daciei ?i Mun?ii Urali, dar, ?i pân? la poalele Caucazului, se identific? cu un singur nume: Aramei.

O informa?ie identic? vine ?i de la Aristotel care face trimitere la originea trac? a scito-arameilor. (Din Arhivele Daciei, Cap. 9)

Arimii, vechii locuitori ai Daciei se mai numeau rumoni sau rumuni. (N. Densu?ianu, „Dacia Preistoric?”, vol II, p. 165)

Coroborând descoperirile arheologice privind scrierea, de la cele mai vechi pân? la cele de la T?rt?ria - Turda? - Vincea, ajungem la concluzia c? inventatorii scrisului au fost Str?mo?ii no?tri. Toth, Hermes, ori Sarmis sunt de fapt denumirile unuia ?i aceluia? P?rinte al scrisului, din care se trag etnonimele unui aceluia? neam arimii, aramanii-vorbitorii limbii sfinte aramaice vorbit? de Mântuitorul omenirii Iisus Hristos.

Procopiu de Cezareea (sec. VI) consemneaz? modul de via?? al unui trib trac: Acesta este modul de a tr?i al locuitorilor Insulei Thula, care se deosebesc de multe alte na?iuni. Una din ele mult mai înfloritoare decât celelalte ?i foarte numeroas?, este cea a Gautonilor care s-au a?ezat lâng? Herulii (popor scit locuind în regiunea lacului Maeotis, Marea de Azov de azi) sosi?i acolo. Afl?m întâia oar? c? Go?ii sunt de fapt Ge?ii, Gautoi. La Procopius, Thula se afla la extremitatea Oceanului Septentrional (pro th Arktw ta eata), iar la Cicero, Thula era situat? în zona Criv??ului, Scandia sau Scandinavia. La origine s-a folosit cuvântul Arkto, adic? popor mar?ian. La Marte grecii spun Arh, la geto /go?i Ari; gr. Kottein /în loc de koptein = a desp?r?i; a ucide; a pustii prin sabie. În geric? avem kotta, deci din ari+koto=arkto. (De Bell. Goth., lib.IV, cap.XX, p.m. 620)

Berger, în cunoscuta sa lucrare Histoire de l’ecriture, la p. 205, men?ioneaz? c?: alfabetul a fost r?spândit sub forma ?i sub numele aramilor, o popula?ie pelasg?, numit? ?i arimi sau arimaspi.

Claudianus, în Panagericul despre consulatul VI al lui Honoriu (Praef. V, 18) nume?te ?ara gigan?ilor inarime, similarul grecescului ein Arimois.

Tertulian aminte?te despre Cartea lui Enoh, tat?l lui Matusalem- prototipul Arhiereului lumii vechi prehristice, care a instituit ?i rânduit slujirea Arhieriei, prefigurându-L pe Mântuitorului Iisus Hristos-Arhiereul ve?nic, salvat? de la Potop de Noe, aminte?te de un nume, Sarmis, al?turi de Sarsan ?i Zazas (nume armino-trace), care l-au înve?mântat pe Matusalem ?i i-au pus pe cre?tet o coroan? str?lucitoare.

Lucius Ampelius (sec. d. Hr.) nume?te o serie de ramuri ale neamului pelosgo-arimini: traci, daci, sci?i, getuli, besi, bitini, frigieni, capadocieni, sarma?i, moesii, macedonienii, grecii, ilirii, panonii, dalma?ii, alanii, brahmanii, etc. (Liber Memorialis, Cap. VI)

Berosus consemna pe la anul 284 î. d. Hr. în opera sa Istorii, c?: atât caldeenii cât ?i sci?ii descendeau din nemurile înfloritoare ale traco-geto-dacilor. (Augustin Deac, Dacia magazin, nr. 5, Iunie 2003)

Dexip scrie în Cronica sa universal? pe la anul 260 d. Hr., c? sci?ii care se numeau ?i go?i (ge?i) au trecut în num?r mare fluviul Istru, pe timpul lui Decius (249-251) ?i au pustiit teritoriul st?pânit de romani. Desigur c? în armatele go?ilor erau prin?i ?i înrola?i o bun? parte din Sci?i ?i din Ge?i, ?i acesta este motivul pentru care sci?ii sunt „numi?i go?i”-dup? conduc?torul lor. (Fontes, I, p. 732-735)

Cato Major (234-149 î.d. Hr), consemneaz? în lucrarea Origines, c?: ge?ii aveau o scriere cu foarte mult timp înainte de fondarea Romei. (Maria Cri?an, Geta-matc? a limbilor euro-asiatice, p.3)

Eusebiu de Cezareea, sec.IV.d. Hr. spune clar c?: împ?ratul Decius a c?zut în 251, conducând mult l?udatele trupe ale Romanilor ca s? lupte împotriva Ge?ilor.

N-a fost vorba deci de o „golire a Daciei ocupate”, n-a fost vorba de renumita „retragere aurelian?”, ci pur ?i simplu de o înfrângere suferit? de romani din partea Dacilor liberi, ajuta?i ?i de rudele lor din afar?, altfel spus de o retragere, dar sângeroas?, la 271 d.Hr.

Eutropius în anul 369 d. Hr. un veac mai târziu deci, consemneaz? c?: Aurelian împ?ratul, dup? luptele cu Ge?ii a golit provincia Dacia (Roman?), iar Romanii pe care i-a scos de pe ogoarele ?i din ora?ele Daciei i-a a?ezat în partea de mijloc a Moesiei. (Fontes, I, p.561 /Gavril? Copil, Pierit-au Dacii? Unde sunt Romanii din Dacia?..., în Noi Tracii, 1981, Noiembrie, p.2) Afirma?ia lui Eutropius este categoric?: pe Romani (Aurelian) i-a scos de pe ogoarele ?i din ora?ele Daciei... P?i, cum r?mâne cu arhi-vehiculata idee, tez?, ipotez?, teorie c? Dacia a fost golit? de întreaga popula?ie b??tina?? la anul 271?!

Iordanes scria pe la anul 551 în opera sa Faptele Romanilor, astfel: Decius însu?i în timpul luptelor cu Ge?ii a murit de o moarte n?prasnic? împreun? cu fiul s?u Abrittus... Împ?ratul Aurelian, rechemând (îi absolv? pe împ?rat ?i pe romani de ru?inea pricinuit? de înfrângere, n.a.) de acolo legiunile, le-a a?ezat în Moesia ?i acolo într-o parte a acesteia, a întemeiat Dacia Mediterranea ?i Dacia Ripensis. (Fontes, II, P.39)

Istoricul Nicolae Densu?ianu în Dacia preistoric? face cel mai amplu studiu asupra Antichit??ii ?i descoper? izvoarele etnogenezei europene care ?â?nesc din Spa?iul carpatic. Citindu-l pe poetul Ovidiu, constat? izbitoarea asem?nare între limbile geto-dac?, sarmat? ?i latin?, afirmând c?: Limba dacic?-latina vulgar? a dat na?tere limbilor romanice moderne. (Ed. Meridiane, Bucure?ti, 1986, p.679)

Dumitru B?la?a, preotul-istoric, c? România este Vatra a ceea ce am numit Vechea Europ?, o entitate cultural? cuprins? între 6500-3500 î.d.Hr., axat? pe o societate matriarhal?, teocratic?, pa?nic?, iubitoare ?i creatoare, care a precedat societ??ile indo-europene patriarhale. Concluzia autorului: Cea mai veche civiliza?ie a terei nu trebuie c?utat? la Ecuator, ci la paralela dacic?, care înconjurând p?mântul, ocrotea aici vatra Vechii Europe ?i cu proeminen??, a unei str?lucite civiliza?ii. (Dacii de-a lungul mileniilor. Ed. Orfeu, 2000, p.7). Dumitru B?la?a ne opre?te aten?ia ?i admira?ia asupra momentului revigor?rii dacilor, respectiv apogeul lor, care a coincis cu apusul Romei. Împ?ra?ii Galerius Maximianus ?i Maximianus Daia (unchi ?i nepot de sor?, fiic? a cr?iesei Romula de Romana?i, Romula- Re?ca, ajuta?i de marele comandant Constantin, viitorul împ?rat, pun bazele imperiului tân?r Dac, începând cu anul 305. d. Hr.unde majoritatea popula?iei ?i armata o forma elementul dac iar limba vorbit? de la un cap?t la cel?lalt al lumii vechi era limba traco-dac?. („Marele Atentat al Apusului Papal împotriva Independen?ei daco-românilor”, Liga Român? de Misiune Cre?tin?, Cluj-Napoca, 1999, p. 6). Ilustrul p?rinte-cercet?tor trage semnalul de alarm?, al?turi de cucernicul s?u avertisment:

Vorbind despre limba Dacilor trebuie s? ?inem cont de calitatea limbilor sacre ebraic?, greac?, latin? ?i dup? secolul IX, a limbii slave, Limba daco-român? fiind o limb? popular? generalizat? în Asia de vest, în Europa, în nordul Africii, a c?p?tat mai târziu influen?a latinei clasice ?i a limbii elene, socotite limbi sacre. Ceva mai mult. Elementele ?i formele dace, au fost considerate erori ale caligrafilor ?i pe parcurs, fiecare transcriitor de texte a corectat formele limbii dace, în sensul ?i forma limbilor grece?ti ?i latine, denaturându-le. (Dacii de-a lungul mileniilor, op. cit. p.116) Prezen?i masiv, continu? p?rintele-istoric în Moscopole, Ohrida, Bosnia, Saraievo, Crusova, Bitolia, Skoplje, Seres, Drama Kavala, Atena, Pireu, Bitinia, Tokai, Budapesta, Leipzig /Lipsca, Cracovia, Lemberg. America, este o ampl? dovad? a viabilit??ii peste veacuri a Traco-Dacilor ?i a limbii lor. O dovad? c? limba dacic? era de circula?ie mondial? este ?i numele Carpa?i. În albanez? karpe=stânc?, Karput-ora? în Anatolia, Karpathos-insul? în Mediterana, Carpates oros-ora? în Cipru, Carpentoracte/Carpentras-ora? al Alpilor francezi, Carpetanei-unul dintre cele mai puternice ?i vechi triburi ale Hispaniei. (Rev. Noi Tracii, 1985, Septembrie, p.17)

Hora?iu spune într-una din Odele sale (II, 20) c? popoarele de limb? trac? sunt locuitorii de la Bosfor, getulii din Africa, hiperboreii, colchi, dacii, gelonii, iberii, volcii ?i ligurii de la Rhodan.

Quintilian remarc? urm?torul aspect: dac? se adaug? la cuvintele latine, ori se las? pe dinafar?, unele litere sau silabe, se ob?ine limba barbarilor (tracilor).

Carpacrat din Alexandria - în?eleptul aristocrat traco-dac din sec. II. d. Hr. prezint? discipolilor s?i înrudirile dintre Esenieni traci ?i Polisteii daci, monahi ai Ordinului Purit??ii, emblema Ofi?ilor daci-casta medico-sacerdotal? care reprezenta comparativ steagul dacic ?i ?arpele ridicat de Moise în pustie (tot cu efect spiritual terapeutic), precum ?i o gnoz? spiritual? anti-iudaic?, panteist?, în care cinstea pe marii gânditori, al?turi de Iisus Hristos, comunitatea bunurilor ?i a femeilor. (Mihai Coman, „Mitologie popular? româneasc?”, Ed. Minerva, Bucure?ti, 1986, p.191; Maria Dogaru, „Însemne geto-dacice”, în rev. Lupta întregului popor, 1986, nr. special, p.58-59; „Stema Voievodului Litovoi”, în Magazin istoric, 1985, Octombrie, p.6-8)

Clement Alexandrinul conduc?torul ?colii din Alexandria pân? la anii 202-203 d.Hr. a fost unul dintre cei mai mari dasc?li ai lumii vechi. El a l?sat posterit??ii dou? lucr?ri esen?iale: Pedagogul ?i Stromatele (Covoarele), din care cit?m un fragment: Dup? p?rerea mea, cu to?ii ?i brahmanii ?i odrisii=tracii ?i ge?ii ?i egiptenii, cunoscând marea binefacere pe care au primit-o de la în?elep?i, i-au cinstit ca zei, au rânduit ca filosofia lor s? se înve?e în ?coli. Platon ?i Pitagora au înv??at de la barbari. Ge?ii-neam barbar (purt?tor de barb?), dar nu necunosc?tor al filosofiei, aleg un delegat (jertf?) pentru eroul lor Zamolxis. („Histoire critique du Gnosticisme”, I-II, Paris, 1828, p.40, 49, 231 /I.B.U., I, 1954, p.145)

Herodot - P?rintele Istoriei (a scris 9 istorii ): Dup? indieni, neamul tracilor este cel mai mare dintre toate popoarele...Tracii poart? multe nume, fiecare dup? ?inutul în care locuie?te, dar to?i au în toate obiceiuri asem?n?toare.

Ceea ce se remarc? din expresiile sale este c? Peninsula Balcanic? era locuit? de traci ?i to?i gr?iau aceea?i limb?.

Vasile Gaja ne confirm? acest adev?r: Presupunând o zon? de m?rimea Peninsulei Industan, teritoriul indienilor, translatat? în aceast? parte a Europei, ce vedem? Vedem c? acele buc??ele din Peninsula Balcanic? pe care le-am populat noi cu traci ocup? suprafa?a Albaniei, Bulgariei, Cehiei, Slovaciei, Italiei, Poloniei, României, Ukrainei, Ungariei ?i popoarelor rezultate din Yugoslavia luate la un loc. Uluitor?

?i înc? nu e totul; Herodot mai spune c? tracii se g?seau ?i pe ??rmul sudic al M?rii Negre, adic? pe ??rmul r?s?ritean al M?rii Egee. Ori dac? ad?ug?m acum spa?iului balcanic trac ?i partea apusean? a Asiei Mici, Frigia, cum i se mai spunea, ne apropiem de „similarul Industan”. (V? rog s? remarca?i c? nu m? ating de Grecia grecului Herodot, îi las spa?iul necesar în care s?-?i scrie opera pe care o cit?m.) (Unde a disp?rut Limba Dacilor? A.F. Gaja Vasile-Bucure?ti, 2002, p. 34). Tot marele Herodot ne deslu?e?te într-un fel misterul locuitorilor afla?i dincolo de marele Istru: Eu am reu?it s? aflu numai despre locuitorii de pe malul cel?lalt al Istrului, numi?i Sigyeni. Hotarele lor se întind pân? în apropierea Ene?ilor de la Adriatic?. („Istorii”, Ed. ?tiin?ific?, 1984, trad. ?i note Felicia V. ?tef /Sadelina Piatkowski, cartea a V-a, cap. III, IX). Ene?ii nu erau al?ii decât vene?ii /vene?ienii, adic? tot traci. Sigyenii spune Apolonios din Rodhos sunt sci?i amesteca?i cu traci. (Argonautica IV, 320)

Strabon îl confirm? pe Apolonius, ar?tând c? ?i în Caucaz tr?ie?te o popula?ie a sigyenilor. („Geografia”, cap. 250). Strabon, în Geografia sa (17 c?r?i) spune foarte limpede: dacii ?i ge?ii vorbesc aceea?i limb? sau ge?ii sunt un neam de aceea?i limb? cu tracii... Ge?ii locuiau ?i pe un mal ?i pe cel?lalt al Istrului, ca ?i misii, care sunt ?i ei traci ?i care acum se numesc moesi. Tot el mai aminte?te de un Codice de legi ale Agatâr?ilor, vechi de 6000 de ani î. d. Hr. („Geografia”, VII /III, 10, 13; Fontes, I, p. 225-227 /238-239)

Platon m?rturise?te afirma?ia maestrului s?u Socrate privind Fecioarele hyperboreene-Sybilele profetese, care au adus tablele triunghiulare de aram? cu con?inut eshatologic: Dup? ce s-a desp?r?it de trup, sufletul se duce la judecat?. Hiperboreenii populau regatul nordic al Dun?rii.

Cato cel B?trân-Maior (234-149) afirm? c? ge?ii cu mult înainte de întemeierea Romei, cântau în Ode scrise vitejia eroilor lor.

Lucius Caelius Lactan?iu - apologetul cre?tin remarca precum c? Dacii care au ajuns st?pânii lumii aveau capitala la Tesalonic, marea Cetate a tracilor-daci.

Dionisie-Areopagitul (Areopagetul-getul din Areopag, sec.I d.Hr.), consemna o eviden?? de net?g?duit: În ceea ce urmeaz? voi scrie despre cea mai mare ?ar? care se întindea din Asia Mic? pân? în Iberia ?i din nordul Africii pân? dincolo de Scandinavia [...] ?ara imens? a dacilor. (Fontes, I, p. 529)

?i dac? anul 2013 - anul Sfin?ilor Împ?ra?i Daci Constantin ?i Elena - a consfin?it la 31 august, Ziua Sacr? a Limbii Române s? cerem binecuvântarea Bunului Dumnezeu pentru vrednica Ei cinstire !

footer